Rãtãcitor printre vise
La vita e bella
Îndrãznesc sã deschid ochii nãpãditi de omãturi. Doamne, cum de te încumeti încã sã ne mai rãsfeti cu privelistea imaculatã a zãpezii? De cînd mai meritãm noi toate astea? Întunericul a devenit strãveziu si simt cum mã înfioarã prezenta lui. I se topeste încet un fulg pe geana cuminte. Zãpada din plete si din barbã se rãzleteste rãcoros si suvite subtiri se preling de-a lungul ridurilor fetei obosite de sutele de ani de umblet, alunecînd sinuos cãtre colturile gurii. Miroase a nãmeti afînati prin care hãlãduie lupii, a ger rebel nãpãdind printre uluce, a seu de lumînare stinsã în pripã, a iarbã strivitã sub povara rãzletitã din pîntecele cerului plumburiu. Mîna înrositã de ger dibuie printre baierele sacului. Se spune cã e întotdeauna acolo unde se simte rãsuflarea usoarã a copiilor. Se preumblã încet si fãrã zgomot prin fata vetrei unde dau sã adoarmã tãciunii risipiti în culcusul fierbinte al cenusii. Alãturi, obosite de alergatul de peste zi, încãltãrile mici se odihnesc pãrãsite. Un tînc deschide larg ochisorii si gurita i se rotunjeste a mirare. Se apleacã asuprã-i privirea blîndã si pruncul zîmbeste fericit, apoi se pierde din nou printre hãtisurile viselor. Iar mama lui se pregãteste ca, prin muncã, sã rezolve economia acestei tãri.
Oferte promotionale
Se apropie sãrbãtorile. Ba putem spune cã au si început din moment ce primul mos tocmai a început sã hãlãduiascã pe ulite. De cu searã, cînd de regulã începe marea reclamã pe televiziuni; la credite. Ce îndemnuri frumoase, moralizatoare si mobilizatoare. „Tot mai simplu!“ zice o bancã; (Doamne fereste!, zicem noi). „Banca oamenilor întreprinzãtori“, (adicã „boi“. Cred cã în aceastã prescurtare, construitã din initiale, e un soi de ironie subtilã). „ÃŽn ritmul vietii tale“ strigã mobilizator o alta. (Nu cred deloc. Nu vom putea pãstra ritmul). „Reusim împreunã“. (Nici asta nu cred. Eventual reusiti doar voi). „Tu cu cine faci banking?“ (Cu soacrã-mea). „Sãrbãtori fericite!“ ne ureazã alti îndatoritori bancheri. „Multumim, la fel!“, rãspundem politicosi si bine crescuti. Ofertã de sãrbãtori: „Dacã plãtesti acum treizeci de milioane, scapi de datoria ta de treizeci si unu de milioane!“. Si apoi completarea; mai putin sãrbãtoreascã: „Dacã refuzi si aceastã ultimã si generoasã ofertã te vom da pe mîna unor firme specializate de recuperare“. N-am bãnuit niciodatã cã aceste forte fatidice ale rãului, ale antiumanitãtii si ale antidumnezeirii ar putea avea cel mai vag simt al umorului. Sau poate cã mã însel, cine stie?
Psihoze induse
În orice caz, functionarii acestui sistem complet dement si antiuman, desprins total de simtul realitãtii, (aspect ilustrat convingãtor de obstinatia cu care pretind unei natii paupere sume ce în acest context se dovedesc a fi fabuloase), ar trebui sã-si punã serioase întrebãri. Functionare de doi bani, care în lipsa acestei sinistre oportunitãti ocupationale - ca sã ne exprimãm în termenii deja consacrati ai proiectelor europene - ar fi trebuit sã vîndã pîine la vreunul din magazinele cartierului, se cotofãnesc întru umilirea bietului client, chiar dacã, sã presupunem, vreunul dintre acestia ar fi fost nominalizat la Premiul Nobel. Întrucît nu e cazul - si chiar dacã ar fi, asta nu ar schimba cu nimic datele contractului de rahat fãcut, vorba presedintelui turmentat, sub influenta bãuturilor alcoolice - ca unul pãtit, mã minunez si nu pot sã-mi închipui care ar mai fi nebunul în stare sã se înhame de bunãvoie în ceata de sclavi a bãncilor. Rãmase fãrã obiectul muncii într-o tarã care pînã nu demult promitea a fi un Eldorado al trîntorilor ce înmultesc banii oferiti de strîngãtorii Europei, bãncile, aceste funeste institutii care nu produc nimic material (si cu atît mai putin spiritual; în afarã de psihoze, evident!) au intrat în panicã.
Credite... „prietenoase“
Acum promit, nici mai mult nici mai putin, decît... „credite prietenoase“. E lesne de înteles cã cele acordate pînã acum au fost, asa cum subtil ni se sugereazã, cel putin „neprietenoase“, dacã nu chiar „dusmãnoase“. Ne invitã amabile si îndatoritoare - ca pe vremea cînd ne luau de pe stradã cu buletinul, carnetul de note sau abonamentul de troleibuz - sã mergem cu salariul, atît cît mai este si dacã se mai poate numi astfel, la ele. Ne promit cã o sã ni-l înmulteascã si în loc de cîteva sute de lei, amãrîte, de pildã, vom avea la sfîrsitul lunii cu 5 bani mai mult. Promitãtor. Ce ofertã tentantã! La fel ca si cea a unor benzinãrii care anuntã diminuarea pretului carburantilor în fiecare week-end tot cu 5 bani. Economii semnificative, n-am ce zice. Care se duc dracu’ cît am pîrtîit motorul pînã la iesirea din statie. E totusi ceva. Ca si preturile notate cu 99 la sfîrsit. De prin hipermarketuri, unde pãrintii drãmuiesc ultimii bãnuti pe care sã-i consacre bucuriei celor mici de acasã. Si uite asa prinde România rãdãcini! Pe un alt program, mult prea vesel pentru a nu fi scîrbos, oameni de afaceri, bancheri si politicieni dezvãluie cîte ceva din bucuriile pe care Mos Nicolae s-a învrednicit sã li le ofere.
Eyes Wide Shut
Închid porcãria care, alãturi de calculator, ne-a invadat sufletele si constiinta si mã cuibãresc lîngã tãciunii vetrei. E noapte din nou ca în copilãrie. Realizez cã, în ciuda greutãtilor vietii, niciodatã de vreo jumãtate de veac încoace nu am încercat senzatia de acum. De jegoasã pauperitate. Pentru care vã multumim, stimati si capabili conducãtori! Dacã as fi atît de idiot, de tembel si de nepriceput în domeniul meu de activitate, nu numai cã nu as îndrãzni sã apar la televizor, dar m-as ascunde în omãturile generoase. Dar nesimtirea e necuprinsã. Închid ochii si privesc din nou înlãuntrul meu. Acolo, mosul trebãluie pe lîngã ghetutele ce n-au apucat sã se zvînte de omãt. La vita e bella, sãrbãtorile încã nu s-au vestejit de tot, mosul se mai îndãrãtniceste sã mai cutreiere prin visele copiilor... Pe unde rãtãcesc si eu. Cu ochii larg închisi. De ce oare, de fiecare datã cînd privesc ghetutele scîlciate ale copiilor îmi vine sã plîng?
|
Autentificare
