Sfînta tinerete a pãrintelui Iustin
Pãrintelui Iustin i-a mai fost dat sã primeascã o palmã la vîrsta sa venerabilã si dupã viata sa, pe care multi o aseazã în rîndul celor ce meritã a fi pilde pentru contemporanii, ori urmasii sãi. Nici acum, cînd a renuntat la stãretia care i-a adus atîtea probleme, nici acum cînd s-a retras, ori poate a fost silit sã se retragã, din chilia pe care el a ridicat-o, nu e lãsat în pace. Ba, mai mult, se încearcã întinarea sa, murdãrirea sa, semn cã sînt unii care nu pot suporta ideea cã un astfel de om trãieste în România. Nae Ionescu (de aici liber celor care vor sã mã caracterizeze oricum) îi sfãtuia pe elevii sãi ca atunci cînd redacteazã un articol de opinie sã nu uite sã porneascã de la fapte. Iatã faptele: un ziar, sau douã, o televiziune, sau douã au aruncat zilele trecute pe piatã ceea ce ei sustin cã ar fi o stire bombã. De fapt un atac mîrsav: la Mãnãstirea Petru Vodã, mai multe mãicute îi cîntã pãrintelui Iustin, de ziua lui, imnul „Sfîntã tinerete legionarã“. Catalogat drept fascist. De unde se stie acest lucru? Dintr-o înregistrare postatã pe un site. Se merge mai departe si se mai spune cã un cãlugãr de la aceeasi mãnãstire ar efectua salutul nazist la un alt eveniment. De unde se stie? Tot de pe site-ul cu pricina. Acum sã interpretãm aceste fapte. Ce se doreste? Asimilarea imaginii pãrintelui Iustin cu fascismul, ori, o mai „înmoaie“ unii, cu miscarea legionarã. Cum? Imposibil în opinia mea, evident dupã pãrerea celor care au scris articolul prin aceea cã, atentie, a acceptat douã lucruri: sã i se cînte si „Sfîntã tinerete legionarã“ si cã a acceptat ca în mãnãstirea, pe care nu o mai conduce, sã vietuiascã un cãlugãr care ar fi salutat nazist. Dar hai sã vedem si datele, cã vorbesc de la sine: Cînd i-au cîntat mãicutele? ÃŽn februarie 2009 si februarie 2011, de ziua pãrintelui. ÃŽntrebare, retoricã sau nu: De ce l-a iertat presa pînã în 2011?
Mai acordãm atentie si datei la care celãlalt cãlugãr ar fi salutat: noiembrie 2010. Si pe el l-a iertat pînã acum. Nu vreau sã intru în polemicã, însã as mai dori sã punctez douã, trei întrebãri: Au fost mãicutele în cauzã fortate, ori li s-a cerut sã cînte respectiva melodie? E acea melodie interzisã? De ce nu rãspunde BOR-ul la cel mai înalt nivel? (Ca o parantezã: dacã presa scria de vreun cãlugãr prins beat la volan, ori care e bãnuit cã a luat o surcicã din vreun codru mãnãstiresc, drepturile la replicã ar fi curs cu nemiluita).
ÃŽnsã nu pentru a-i lua apãrarea pãrintelui Iustin am vrut sã scriu acest material. Nici n-as putea si nici nu are nevoie. Motivul e altul. O rugãminte. Cãtre dumneavoastrã, dar mai ales cãtre acei care au considerat cã sînt în mãsurã sã ridice piatra. Amintiti-vã alte fapte. Cele care vor rãmîne, cred eu, mereu încrustate în inimile tuturor celor care îl cunosc pe pãrintele Iustin Pîrvu. Iatã faptele: a ajuns la închisoare pentru convingerile sale. Eu le stiu ortodoxe, ei le spun fasciste. Cine are dreptate? Rãspund doar atît: cînd a iesit din închisoare a ctitorit o mãnãstire unde au gãsit alinare zeci si zeci de mii de pelerini. Nu vreun cuib sau vreo miscare neo-nazistã. Si aici îmi amintesc de o povestire. Spun ai lui colegi de surghiun cã la un moment dat au fost scosi la raport, fiecare dintre ei fiind întrebati dacã renuntã la convingerile lor pentru a pleca acasã. Pãrintele Iustin a iesit în fatã si a rãspuns cã el, cînd va pleca, tot va întemeia mãnãstirea. A primit un spor de pedeapsã. Nu putini ani. Stiti cîti? Suficienti ca, atunci cînd a ajuns în final acasã, sã nu-l mai recunoascã propria lui mamã. Vã imaginati ce a simtit? Eu nu sînt în stare, dar îmi amintesc cã l-am auzit vorbind cu multã dragoste despre mama crestinã, cea care are o datorie sfîntã: sã sãdeascã în sufletul copilului iubirea de Hristos. Mã opresc aici cu faptele, pentru cã stiu cã si dumneavoastrã, cititorii, cunoasteti poate mult mai multe decît mine. Mai spun doar atît: poate i s-o fi cîntat „Sfîntã tinerete legionarã“, dar eu cred cã tineretea sa, slefuitã în diamant în poate cea mai neagrã temnitã comunistã, se poate apropia de ceea ce credem noi, laicii, cã e sfintenia. Si mai spun ceva: la asa tinerete plinã de valoare, curaj si martiriu, iatã ce bãtrînete plinã de defãimare si prigoanã îi doresc unii. Aceasta dupã ce s-au strãduit sã-i fure visul zãmislit în suferinta unei temnite întunecate: Mãnãstirea Petru Vodã. Nu poti decît sã zici: Iartã-i pãrinte cã nu stiu ce fac!
P.S.: Mã întreb, dacã ar fi fost si mai multi pelerini de fatã, ar fi dat bir cu fugitii sã nu fie acuzati de fascism, ori ar fi rãmas alãturi de duhovnicul lor? Si poate chiar ar fi cîntat „Sfîntã tinerete legionarã“.
|
Autentificare
