Remember 4 martie ‘77: clipe de groazã
• romascanul Gigel Nistorescu a povestit cum s-a vãzut cutremurul din martie ‘77, pe o stradã din municipiu • a fost impresionat si marcat multã vreme de aceastã nenorocire •
Totul a început în urmã cu 44 de ani, pe 4 martie, 1977, la ora 21.20! Timp de 56 de secunde, pãmîntul s-a cutremurat într-unul dintre cele mai sumbre si tragice cutremure din tara noastrã, care a condus la un numãr de 1.570 de morti si zeci de mii de rãniti. Aproape 30% din teritoriul României a fost atunci puternic afectat. Magnitudinea a fost de 7,2 grade. Moartea a luat multe suflete si nu a tinut seama cã e viata unui om simplu sau cã sînt cele ale Doinei Badea, a lui Toma Caragiu sau a lui Alexandru Bocãnet. Multi cunosc despre ce s-a întîmplat atunci, însã poate povestea lui Gigel Nistorescu, este una specialã, trãitã prin ochii tînãrului de 19 ani, pe atunci. „Eram în casã, dupã ce venisem din oras. Mama, Dumnezeu sã o ierte, mi-a asezat masa si s-a apucat sã mai croseteze ceva, în fata televizorului. Pe la 21.20, am auzit ceva ca un huruit, lingura am început sã o duc la ureche, peretii au început sã trosneascã, iar din dulapul de bucãtãrie au început sã cadã pe mozaicul din bucãtãrie, paharele unul dupã altul. Mama a început sã tipe cã e cutremur si sã coborîm scãrile mai repede, cu cei doi frati ai mei mai mici. Cea mai mare prostie, pentru cã apartamentul nostru cu trei camere era situat la etajul lV al blocului 18, de pe strada Anton Pann. Am tîsnit, cu hainele cu care eram îmbrãcati, pe scãri, în jos. Undele seismului ne aruncau de lîngã balustradã în perete si înapoi, într-un dute-vino, pînã ce am reusit sã iesim afarã, cît mai departe de bloc. Au mai durat cel putin 20 de secunde de dans al blocului, în timp ce de pe acoperisul unui bloc vecin, cãrãmizile hornurilor veneau într-un ropot amenintãtor spre sol. Sute de oameni, multi îmbrãcati sumar, zgribuleau pe afarã în seara destul de rece de martie. Am vãzut cu ochii mei cum mama unui vecin de al nostru de la ultima scarã, a sãrit de pe balustrada balconului, situat la etajul unu, doar în furou. Nu a pãtit nimic si nimeni nu a observat cã este îmbrãcatã sumar. Ce mai conta în acele clipe de groazã?“, a depãnat din tristele amintiri Gigel Nistorescu.
„A fost groaznic...“
Acesta a povestit apoi cu mult umor, noaptea petrecutã afarã, patrulînd pe strada Anton Pann. „ÃŽmpreunã cu alti copii din vecini am comentat, cu inima cît un purice, evenimentul, nu mai trecuserãm prin asa ceva. Am fãcut zeci de ture pe Anton Pann. Tin minte cã la Alimentara vis a vis de crîsma lui «Avram», asa dupã cum era cunoscut restaurantul, picaserã toate produsele din rafturi. Sticle sparte, de bãuturi, amestecate cu borcane de bulion, zacuscã si alte conserve, formau rîuri pe podeaua viu si intens coloratã. Totul se zãrea foarte bine prin geamurile sparte de seism. Peste tot numai grupuri de oameni, discutînd înfrigurat si asteptînd conform zvonurilor si alte replici ale cutremurului. Nimeni nu a îndrãznit sã intre în locuinte mai devreme de 5-6 dimineata. Abia a doua zi si în cele urmãtoare am vãzut adevãratele dimensiuni ale cutremurului. A fost groaznic si nu as vrea sã mai trãiesc asemenea experientã, la o asemenea intensitate, pentru cã seisme au mai fost, dar le-am depãsit mai usor“, a încheiat romascanul care acum are 53 de ani si este pensionar pe caz de boalã.
|
Autentificare
