 Lumina vine de la... lumînare
• o familie din Fãurei se zbate în sãrãcie, cu trei copii handicapati, într-o cãsutã care n-are curent electric • desi a fost achitatã factura restantã la „luminã“ de niste vecini, nu au electricitate de doi ani • asta pentru cã proprietarii locuintei n-au acte pe casã • o vecinã si sotul acesteia sînt sprijinul nãpãstuitilor • O familie, formatã din patru copii, din care trei cu diferite forme de handicap, o mamã de 48 de ani, învinsã de boalã, de sãrãcie si griji, si un tatã alcoolic, fãrã ocupatie, trãieste în centrul satului Fãurei, într-o casã de paiantã si fãrã luminã de circa doi ani. La alde Tuburlui, pentru cã asa se numeste familia, nu mai arde nici un bec, ci doar lumînãri si o lampã chioarã, atunci cînd are gaz, pentru cã, din 2009, nu au mai putut plãti factura la curentul electric. Primãria Fãurei încearcã sã-i ajute cum poate, le-a asigurat un asistent personal pentru fiica cea mai mare, Petruta, cu un grad sever de handicap, care de multã vreme nu mai pãrãseste patul. Iulia Lãpusneanu, asistenta personalã, este si ea în somaj, pentru cã noile reglementãri au lãsat-o fãrã slujbã. „Chiar dacã sînt în somaj si nu ar trebui sã o mai ajut si sã îngrijesc pe Petruta nu pot sã o fac. Nu mã lasã inima. De sapte ani, si eu si sotul meu, Mihai, ne îngrijim de aceastã familie, pentru cã altfel acesti copii ar fi fost morti. Acum doi ani le-au tãiat curentul si ne-am gîndit sã-i ajutãm, în special pe cei mici, care nu au nici o vinã si pe care soarta i-a pedepsit crunt, si din banii nostri am achitat restantele, în valoare de cinci milioane de lei vechi, dar de atunci nimeni nu a mai venit sã le punã curentul înapoi. Motivul, nu existã act de vînzare-cumpãrare pe casã pentru a fi încheiat un nou contract. Mihai a fãcut zeci de drumuri la Roman, la Electrica, iar domnul primar Vasile Gherghel a fãcut nenumãrate sesizãri pentru ca acesti oameni sã aibã luminã, însã totul a fost în zadar. ÃŽntr-adevãr nu au acte pe casã, aceasta fiind cumpãratã cu 25 de ani în urmã. Proprietarii au murit între timp, iar mostenitorii nu au mai dezbãtut succesiunea si astfel, acesti oameni sînt condamnati sã stea pe întuneric. S-au învãtat la lumina lumînãrii si a unei lãmpi care mai mult scoate fum“, a spus Iulia Lãpusneanu.
Noroc de vecini
Sotul acesteia, Mihai, a spus cã nici acte nu au avut copiii pentru a primi alocatie de sprijin, tot pe acelasi motiv, al lipsei unui contract de vînzare-cumpãrare pe casã si a trebuit sã-i ia pe cei trei copii cu handicap în „spatiu», pentru ca acestia sã poatã primi, în total, 5,4 milioane de lei, pe lunã, singurul venit al familiei. „Mi-a fost milã de acesti copii. La un moment dat, cu vreo sapte ani în urmã, am avut un chiosc la poartã, la care am renuntat, si veneau sãracii, flãmînzi, dezbrãcati. Tot timpul le-am dat cîte ceva. Avem o rudã care are un magazin mixt si sotia mea mai ia, în fiecare lunã, pe datorie, mîncare pentru toatã familia. Avem douã vaci si le mai dãm lapte si brînzã. Oare chiar nu se poate ca acesti amãrîti sã aibã din nou luminã, mai ales cã au si un bãiat de 13 ani, Ionut, care merge la scoalã? Mai au pe Bogdan, care-i plecat în Italia, însã nu trimite nimic acasã. Le-am reparat usile, geamurile, le-am pus sticlã la ochiurile ferestrelor, cã nici de acestea nu aveau si multe altele. Nu ne pare rãu, cineva trebuie sã aibã grijã de aceste suflete chinuite!“, a precizat Mihai Lãpusneanu. Tatãl copiilor, la rîndul sãu cu o formã usoarã de handicap, lucreazã cu ziua, pe la un cioban, însã, dupã cum spune Aurica, sotia acestuia, si dupã cum a confirmat asistenta personalã, nu aduce nici un pachet de biscuiti la copii, totul cheltuie pe bãuturã si tigãri. „Dar seara, de mîncat mãnîncã tot acasã, din ce mã chinui sã le gãtesc, zilnic. Dumnezeu mi-este martor, nu au suferit de foame, de cînd am grijã de ei. Am vrut sã le dãm un aragaz cu butelie, dar dacã nu au luminã si stau la lumînare, ne-a fost fricã sã nu dea foc la casã sau sã se întîmple o altã nenorocire“, a mai spus Iulia Lãpusneanu. Primarul Vasile Gherghel a precizat cã asistenta personalã face mai mult decît trebuie pentru familia Tuburlui si cã va cãuta, peste nouã luni, sã gãseascã o formã legalã de a o reangaja la primãrie.
„Nu-mi dau copiii de acasã!“
Aurica Tuburlui, la 48 de ani, aratã cu mult mai în vîrstã, sãrãcia si neputinta de a duce un trai mai linistit lãsîndu-i pe fatã urme adînci. „Nu am lucrat nicãieri, pentru cã a trebuit sã am grijã de copii. Din pãcate m-am subrezit si eu de tot. Pãmînt nu avem sã-l muncim. Am fãcut eforturi mari, acum 25 de ani sã plãtim 17.000 de lei pentru aceastã cãsutã. A trebuit sã mai dãm 5.000 de lei pentru ca proprietarul sã ne facã acte, însã n-am mai avut de unde. Nici pe omul meu nu mã pot baza, pentru cã tot ce cîstigã dã pe bãuturã si tigãri. Noroc de oamenii ãstia cã ne ajutã, altfel eram morti de mult. Sã le dea Dumnezeu sãnãtate, ne cumpãrã lemne, ne dau de mîncare, haine... Este greu fãrã luminã. Tare am vrea sã ne punã lumina!“, a spus, cu o undã de sperantã în glas, Aurica Tuburlui. Despre institutionalizarea copiilor, aceasta nici nu a vrut sã audã. „Cît voi trãi nu-mi voi da copiii de acasã! Am sã-mi rup de la gurã bucata mea de pîine si am sã le-o dau lor! Mi-este dor si de cel din Italia, nu prea ne dã de veste si nici nu ne ajutã, poate n-are nici el sãracul!“, a precizat femeia. Am pãrãsit casa întunecatã, chiar si în timpul zilei, a familiei Tuburlui, lãsînd în urmã un suflet de 21 de ani, Petruta, asezatã în pat si învelitã cu un cojoc, rupt si cu patina timpului pe el, pe sora acesteia geamãnã, Lãcrãmioara, care ne urmãrea cu privirea pierdutã si tristã si o mamã care-si mesteca lacrimile într-un colt de basma. Am lãsat în urmã o încãpere, proaspãt dereticatã, o masã pe care trona un ceaun cu peste curãtat si o sobã de tuci, pe care era asezatã o oalã, acoperitã cu un capac. Si umbrele flãcãrilor din micuta sobã reflectîndu-se pe un perete. Din punct de vedere legal, Electrica are acoperire în a nu încheia un nou contract cu familia Tuburlui, însã... Si pînã s-o întîmpla vreo minune, cinci suflete amãrîte se trezesc în fiecare dimineatã... în lumina de la Rãsãrit, iar seara se culcã la flacãra pîlpîindã a unei lumînãri sau a lãmpii. Toate astea în timp ce la poarta casei troneazã un stîlp de la reteaua electricã.
|
Autentificare
