Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Iunie 2011
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Alte Titluri 20 Iunie 2011
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

Domnul Popa

Pe unii oameni îi recomandã titlurile universitare, functiile în domeniul public sau privat, averea mostenitã, sau fãcutã peste noapte, în timp ce pe altii, e drept mai putini, îi recomandã suferinta înduratã pentru Hristos si pentru neamul românesc. Si unii si ceilalti sînt apelati cu domnule, dar în cazul celor crescuti în suferintã, acest apelativ are în el o pecete a demnitãtii umane, a verticalitãtii caracterului, a unei prezente mãrturisitoare, printre semeni, prezentã a cãrei rãdãcinã nu este din lumea aceasta. Un astfel de domn a fost Domnul Neculai Popa, sau, mai scurt, Domnul Popa, nãscut pe 19 martie 1925, în comuna Dragomiresti si trecut la cele vesnice sîmbãtã 18 iunie 2011, la Piatra Neamt, la venerabila vîrstã de 86 de ani. Cei mai multi dintre noi folosim energia cu care am venit pe lume, calitãtile intelectuale si sufletesti, pentru a ne croi un drum în viatã, pentru a ocupa o pozitie cît mai bunã în ierarhia socialã, pozitie care sã ne aducã un venit financiar cît mai consistent si o bunã imagine în rîndurile concetãtenilor nostri. Domnul Popa face parte din acea rarã categorie de oameni care, încã din anii tineri, au înteles sã aseze mai presus de interesul personal, de instinctul de conservare, jertfa pentru neamul românesc si pentru credinta în Hristos. „Era în toamna anului 1945. Rãzboiul se terminase prin înfrîngerea armatei germane, iar România rãmãsese pradã hoardelor bolsevice. Apusul, ametit de bucuria victoriei, trãia din plin prezentul, cãutînd sã tragã cît mai multe foloase în urma prãbusirii Germaniei, iar viitorul nu-l preocupa decît prin prisma propriilor interese. Jertfele fãcute de poporul român în lupta împotriva Germaniei au fost zadarnice, nefiind luate în seamã; dimpotrivã, vom fi pedepsiti pentru a fi avut curajul de a ne opune si lupta împotriva comunismului. Nu am fost numai abandonati de cãtre puterile occidentale, dar am fost vînduti rusilor pentru a fi desfiintati ca natiune, sub masca ideilor utopice si inumane ale comunismului. Simteam cum ne scufundãm într-un întuneric din care nimeni nu stia cînd si cum vom putea sã ne salvãm. Crimele, violurile, jafurile si abuzurile comise de hoardele sovieto-comuniste au produs rãni adînci în sufletele curate ale tineretului, ceea ce a declansat o atitudine ostilã fatã de cotropitori. Aceasta era atmosfera in 1945, cînd tara fiind mutilatã, prãdatã si sãrãcitã, iar poporul umilit în urma unui simulacru de armistitiu, tineretul nu putea sã rãmînã nepãsãtor la ceea ce se petrecea sub ochii lui. Asa cum se întâmplã în vremuri de grea cumpãnã, o parte a tineretului a uitat de tot ceea ce îl despãrtea si s-a unit în fata primejdiei reprezentate de bolsevismul rusesc, alãturîndu-se celor ce au prevãzut cu multi ani înainte pericolul comunist, celor apartinînd Miscãrii Legionare. Spre rusinea noastrã, odatã cu venirea hoardelor bolsevice, au apãrut la suprafatã si gunoaiele, rezultate din frãmîntãrile acestui popor. «Ce-i de fãcut?» era întrebarea pe care si-o puneau toti cei ce iubeau tara, neamul si credinta strãbunã. Unii, însã putini la numãr, uitînd îndatoririle fatã de acest neam, urmãrind cîstigarea unor privilegii, au pactizat cu ocupantii si s-au pus neconditionat la dispozitia lor. Cei mai multi pãreau a fi resemnati, lãsîndu-se în voia soartei, în speranta cã Dumnezeu nu ne va pãrãsi si ne va ajuta sã supravietuim. A treia categorie, în care predomina tineretul, n-a acceptat nici pactul cu dusmanul si nici pasivitatea. Tineretul, crescut si educat în spirit national si crestin, în timp ce se ducea un rãzboi pentru salvarea fiintei nationale si a hotarelor lãsate de strãmosi, nu putea rãmîne nepãsãtor. Ne dãdeam seama de îndatoririle ce ne reveneau ca fii ai acestui neam; eram constienti cã drumul pe care va trebui sã pornim nu va fi deloc usor, cã vom avea de înfruntat multe obstacole si cã orice luptã se cîstigã prin jertfe si suferintã. Astfel gîndeam atunci si eram convinsi cã nu greseam. Comportamentul si aspectul trupelor bolsevice dãduse un semnal de alarmã, parcã spre a ne preveni de ceea ce ne asteaptã. ÃŽn acele vremuri, cînd nelinistea cuprinsese întreaga suflare româneascã, eram elev în ultima clasã a Liceului Petru Rares din Piatra Neamt“.

Suceava, Pitesti, Gherla, Tîrgu Ocna, Aiud, Peridrava...

Asa îsi începe Domul Popa volumul de mãrturii „Coborîrea în iad - amintiri din închisorile României comuniste“, apãrut dupã Revolutie la Editura Vremea din Bucuresti si, ca editie definitivã, în anul 2009, la Editura Axa din Botosani. Arestat pe 15 mai 1948, la numai 23 de ani, Domnul Popa a pãsit pe „Drumul calvarului“ în închisorile din Suceava, Pitesti, Gherla, Tîrgu Ocna, Aiud, drum urmat de o perioadã de domiciliu obligatoriu începînd cu luna iulie a anului 1957 si de o nouã arestare în anul 1958, pentru a fi mai apoi eliberat în luna mai 1964. Pe portile coloniei de muncã Peridrava a iesit atunci un bãrbat de 39 de ani, slãbit de suferintele îndurate, dar cu intuitia clarã cã „pseudolibertatea în care intram avea sã-mi aducã multe deziluzii si poate aveam sã regret multe, tînjind dupã linistea sufleteascã din unele perioade ale puscãriei“. Stabilindu-se în Piatra Neamt, si-a întemeiat o familie începînd cu anul 1967 si a ocupat, pînã la pensionare, posturi mãrunte, nu datoritã lipsei de calitãti ci a dosarului politic, dosar ce îngrãdea ascensiunea socialã a celor ce fãcuserã puscãrie politicã. ÃŽn tot acest timp era sub vizorul securitãtii si prefera, cum mi-a mãrturisit într-o discutie pe care am avut-o înainte cu o sãptãmânã de trecerea lui la cele vesnice, sã facã lungi excursii prin pãdure, pelerinaje pe jos la mãnãstirile din zonã, sau sã se îndeletniceascã cu pescuitul, spre a mai slãbi strînsoarea supravegherii si a atenua astfel presiunea psihicã pe care o astfel de urmãrire o exercitã asupra celui urmãrit. ÃŽn întreaga lui viatã de dupã 1964 a rãmas credincios idealurilor tineretii si mãrturisea cã, dacã ar avea posibilitatea sã dea timpul înapoi rãmînîndu-i constienta celor ce aveau sã se întîmple, nu ar ezita si ar pãsi tot pe acelasi drum al jertfei pentru Hristos si pentru neamul românesc. Foarte putini dintre noi mai sînt astãzi capabili sã înteleagã cu adevãrat dimensiunea acestei jertfe, foarte putini dintre noi ar fi în stare, în situatii limitã, sã meargã astãzi la închisoare pentru neamul românesc si pentru Hristos. Globalizarea, consumismul, frica, foamea si erosul ne-au transformat, treptat, pe toti într-o masã umanã amorfã, fãrã posibilitatea de reactie în momentul în care se atenteazã la fibra acestui neam binecuvîntat de Dumnezeu. Domnul Popa, la venerabila-i vîrstã de 86 de ani era lucid, întelegea în profunzime procesele politico-economice prin care trece tara noastrã, Europa si lumea în ansamblul ei si nu se sfia sã dea un rãspuns, rãspicat, la una sau alta din provocãrile prezentului.

„ÃŽn tineretea noastrã visam o tarã nouã, un român nou“

Stau mãrturie în acest sens paginile din anexa editiei definitive a volumului „Coborîrea în iad“, intitulate „Gîndul despre timpul de acum“, care se încheie cu urmãtoarele fraze: „ÃŽn tineretea noastrã visam o tarã nouã, un român nou, harnic, cinstit, iubitor de tarã, de familie, fiind hotãrîti sã facem orice sacrificii pentru a ne atinge scopurile puse în slujba patriei, a neamului, dar n-am fost întelesi. ÃŽn loc sã fim sprijiniti sau încurajati, ne-am trezit batjocoriti, umiliti, pusi în lanturi, dar am rãmas credinciosi crezului nostru. Au venit vremuri mai grele, cînd trupurile ne-au fost întemnitate, înfometate, puse în lanturi, dar sufletele au rãmas aceleasi, nãdãjduind în ajutorul lui Dumnezeu. Astãzi trãim drama acestui popor, resemnati cã nu purtãm vreo vinã, dar cu încrederea într-un viitor mai bun, care depinde si de noi“. De cîte ori am avut ocazia sã-l vãd, desi bãtrîn, sprijinindu-se în baston si mergînd din ce în ce mai greu odatã cu trecerea anilor, fata îi era luminatã de un surîs larg. Am înlocuit, afirma într-un rînd Vasile Andru, „îndoiala cu surîsul. ÃŽnceputul sofianic a toate este îndoiala, sfîrsitul sofianic este surîsul.(...) ÃŽndoiala filosoficã e bunã pentru cugetare, pentru decoperiri. Surîsul... este bun pentru izbãvire... Isihia, sau linistea lãuntricã, este starea de dincolo de îndoiala omeneascã“. Cred cã Domnul Popa ajunsese acum, în anii senectutii, la linistea lãuntricã, dincolo de toate furtunile care l-au întîmpinat pe mãrile vietii. Mai presus de cele suferite sau de cele nãdãjduite pentru neamul românesc, imaginea sa va rãmîne pentru mine legatã, pentru totdeauna, de surîsul lui larg, izbãvitor, sub raza cãruia am avut privilegiul sã trãiesc clipe de neuitat, la comemorãrile de la Aiud, de la Tîncãbesti, sau sub via umbroasã a casei sale. S-a vorbit mult dupã anul 1989 de luptãtorii anticomunisti. ÃŽn rîndurile lor au fost membrii ai partidelor istorice - liberali, tãrãnisti - au fost membrii ai armatei care au organizat rezistenta din munti, au fost fruntasii satelor, etichetati de regimul conunist drept chiaburi, dar au fost si membri ai Miscãrii Legionare. Domnul Popa tinea foarte mult la nuantarea ideii de luptãtor anticomunist si ar fi nedrept sã încheiem aceste rînduri de aducere aminte fãrã sã subliniem încã odatã cã Domnul Popa a crescut la scoala „Frãtiilor de Cruce“ si cã visul sãu de o viatã s-a identificat cu visul Miscãrii Legionare. Si pentru cã îi era dragã poezia lui Nichifor Crainic „Unde sînt cei care nu mai sînt“, vom aminti o strofã din ea: „ÃŽntrebat-am vântul, zburãtorul/ Bidiviu pe care aleargã norul/ Cãtre albastre margini de pãmînt/ Unde sînt cei care nu mai sînt?/ Unde sînt cei care nu mai sînt?/ Zis-a vîntul: aripile lor/ Mã doboarã nevãzute-n zbor“. Dumnezeu sã-l ierte si sã-l odihneascã cu sfintii Lui!

„Propria noastrã constiintã nu ne permitea sã rãmînem nepãsãtori“

Nu am fost înzestrat cu darul povestirii, dar obligatia, pe care o avem cu totii în fata istoriei, de a face cunoscute generatiilor urmãtoare abuzurile si crimele, sãvîrsite în special cu tineretul român în timpul dictaturii comuniste, m-a determinat sã încerc a pune pe hîrtie unele momente trãite de mine sau petrecute sub ochii mei în închisorile comuniste din România. Probabil din nestiintã sau rea intentie, mi s-a pus si încã mi se mai pune de multe ori întrebarea: „Te-ai îmbãtat si ai scãpat vreo vorbã de te-au arestat?“ sau „Vezi, dacã ai avut încredere în prieteni“? Asemenea întrebãri mã fac sã relatez motivele arestãrii mele, încercînd sã rememorez cauzele care au dus la arestarea mea si prin care sã se înteleagã mai bine ceea ce a însemnat detinutul politic în România.
Cei care am luptat împotriva comunismului nu eram îmbãtati cu alcool, ci eram cuprinsi de dragostea de neam, de tarã, de dreptate, de adevãr, de libertate si mai ales de dorinta de a ne apãra biserica si credinta în Dumnezeu. Acestea au fost cauzele care au fãcut ca închisorile din tarã sã devinã neîncãpãtoare pentru români. Am început aceastã luptã fãrã a fi îndemnati de cineva, ci pentru cã propria noastrã constiintã nu ne permitea sã rãmînem nepãsãtori. (...) Educatia primitã de la pãrinti avea la bazã credinta în Dumnezeu, frica de pãcat, iubirea de neam si de tarã. Am fost crescuti într-o atmosferã plinã de dragoste si respect fatã de cei din jurul nostru, nefiind intoxicati de propaganda ateismului comunist sau a luptei de clasã. (...) Ajunsi pe bãncile scolilor, aflam tot mai multe lucruri noi, iar îndemnurile si sfaturile primite de la dascãlii nostri ne-au fãcut sã trãim cu convingerea de nestrãmutat cã ne-am nãscut crestini si români, cã asa trebuie sã trãim si sã murim. Pentru noi, aceastã convingere constituia însusi rostul vietii noastre pe pãmânt. De aceea, noi nu am ajuns în închisori din spirit de aventurã sau din dorinta de a face acte de bravurã, ci din convingerea fermã cã ne facem datoria fatã de neam si tarã, fatã de biserica noastrã, fatã de noi însine. (...) ÃŽsi închipuie un tînãr de azi cum poate un om sã accepte moartea sa pentru a salva pe altul? Cîti îsi pot închipui cã un om preferã sã accepte sã fie torturat si sã-si mãnînce propriile fecale, decît sã-si loveascã camaradul de suferintã sau decît sã afirme cã nu mai crede în Dumnezeu? Va putea întelege cineva care nu a trecut prin iadul din închisorile comuniste cum poate fi transformat un om în tortionar sau cum este posibil ca un om sã ajungã insensibil cînd vede cum tortionarul îsi chinuieste victima, ajungînd chiar pînã acolo încît sã nu mai facã aproape nici o deosebire între ei, dimpotrivã - pãrîndu-i-se ceva obisnuit? (...) Comunismul a folosit toate mijloacele de a ne distruge atît fizic cît si sufleteste. Vorbeau în numele umanitãtii, dar ne torturau moral sau fizic prin bãtãi, sete, frig, foame, umilinte, singurãtate, schingiuiri, încercãri de corupere a celor mai slabi pentru a provoca suspiciuni, deznãdejde, neîncredere, iar cînd au considerat cã acestea si-au fãcut efectul, au încercat sã distrugã si ceea ce a rãmas nealterat în noi si anume sufletul. (Fragment din prefata autorului cãrtii „Coborîrea în iad“, care este închinatã tuturor celor cãzuti în lupta împotriva comunismului).

Articol afisat de 1436 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Dan IACOB)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Alte Titluri Stiri Alte Titluri
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective