Din nou grãirea Pãrintelui Iustin
• volumul, intitulat „7 întîlniri cu pãrintele Iustin Pârvu“ completeazã seria de opusuri ce consemneazã gîndirea monahului de la Petru Vodã • Sub genericul „Semnele vremii noastre“ scriitorul Adrian Alui Gheorghe a scos de sub tipar, la Editura „Conta“, un nou volum dedicat conservãrii darului de întelepciune al unui slujitor al credintei îndreptãtit sã comenteze rãvãsirea ce dominã zilele noastre. Volumul, intitulat „7 întîlniri cu pãrintele Iustin Pârvu“ completeazã seria de opusuri datorate poetului nemtean, ce consemneazã gîndirea monahului de la Petru Vodã si este prima alcãtuitã dupã ce acesta a fãcut fatã suferintelor bolii. Aceastã lãudabilã initiativã a început acum sase ani si încorporeazã deja mai multe volume: „Pãrintele Iustin Pârvu si morala unei vieti cîstigate“ (2005), „Cu pãrintele Iustin Pârvu despre moarte, jerfã si iubire“ (2006), „Daruri duhovnicesti“ (2007), si „Pãrintele Iustin Pârvu: o misiune româneascã si crestinã“ (2009). Totodatã, numãrul 33 din noiembrie 2005 al revistei „Rost“ este dedicat vietii si misiunii pãrintelui Iustin Pârvu, „un adevãrat purtãtor de Hristos“ cum este numit cu admiratie în paginile publicatiei.
Cele sapte întîlniri cu pãrintele Iustin încorporeazã tot atîtea teme de mare interes, dezvoltate organic, logic, si care se dovedesc a fi, ca întotdeauna de altfel, pline de învãtãturã crestinã autenticã: „Rugãciunea si nãdejdea sînt medicamentele crestinului“, „Dusmanii vãzuti si dusmanii nevãzuti de pe «frontul» credintei“, „Familia crestinã la vremea încercãrilor“, „Biserica se înnoieste continuu, cu fiecare crestin adevãrat“, „Limitele «raiului de pe pãmînt»si aspiratia spre raiul de dincolo“, „Pãcatele vremurilor de azi. Intelectualul si aspiratia crestinã“, „Crestinul si vremurile de azi. Bucuria crestinã si mîntuirea“.
Iar dincolo de pertinenta încercare de apãrare a valorilor autentice, discursul limpede si încãrcat de adevãruri fundamentale al pãrintelui Iustin este pe alocuri aproape vehement: „Omul nu mai este fiul lui Dumnezeu, este un numãr fãrã însemnãtate, ca vita în ocol, ca detinutul fãrã însemnãtate. Crestinul, bietul, a protestat, numai cã acesta are conducãtori care nu mai aud vointa poporului, aud numai glasul mai marilor din Europa. Noi nu avem un tineret ortodox la fel de viguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar si mai lipsit de vlagã si de reactie. Si nici nu a fost informat tineretul nostru, cã în scoalã se face formal religia, asa cum s-ar preda orice obiect fãrã importantã. Care e riscul major? Sã fim orice, numai crestini nu. Nici români nu trebuie sã mai fim, adicã, gata, am devenit europeni dacã ne-am pus cipul pe actul de nastere. Se luptã pentru o relativizare a valorilor crestine, se încearcã o înregimentare pe model ateist a copiilor nostri. ÃŽn parohii preotii se tem sã vorbeascã, ca sã nu supere pe primar, pe parlamentar, cã aceia le dau bani si atentie, nu vor sã supere pe ierarh, cã îsi pierd locul de muncã. Modelul muceniciei lui Iisus Hristos nu pare sã-i însufleteascã pe slujitorii Bisericii de azi“. ÃŽn concluzie, o carte care, mai ales în tulburarea valoricã si spiritualã a lumii de azi, se dovedeste a fi cel putin necesarã.
|