N-a fost sã fie o vioarã Stradivarius originalã
• un bãrbat din Tarcãu detine o vioarã inscriptionatã „Antonius Stradivarius Cremona Fecit anno 1731“ • cu toate acestea, mai apare o stampilã, care nu se vede cu ochiul liber, ce plaseazã nasterea viorii în fosta Cehoslovacie • Un sãtean din Tarcãu detine o vioarã care are în interior o etichetã inscriptionatã Antonius Stradivarius, si care atestã faptul cã instrumentul ar avea aproape 300 de ani. Pînã acum proprietarul nu a avut habar ce are în casã si nici dacã vioara cu pricina ar putea avea vreo oarecare valoare. ÃŽn urmã cu ceva vreme, Virgil Bordeianu a vãzut la televizor un documentar referitor la viorile Stradivarius si a aflat cã acestea sînt foarte rare în lume si, desigur, extrem de valoroase. Cum în familia lui nimeni nu are înclinatii artistice, omul este decis sã o înstrãineze. Cu toate acestea recunoaste deschis cã nu are nici un fel de idee dacã instrumentul este autentic si nici nu-si poate imagina cît ar putea valora. „Vioara a fost în casa tatãlui meu de cînd eram mic copil. Nu am vãzut-o niciodatã cît am stat acolo, dar tata spunea cã are o vioarã. Pentru cã nici unul dintre copii nu am avut înclinatii artistice, nici nu am întrebat de ea, nici tata nu ne-a arãtat-o. Atît am stiut, cã este de la bunicul tatãlui meu. Am crescut într-un sat din judetul Botosani, am plecat de acolo devreme, eram minor încã. Am venit si m-am stabilit aici, la Tarcãu. Instrumentul a fost la o sorã a mea care a locuit la Brasov. Dupã deces, copiii ei, nepotii mei, mi-au dat mie vioara. A ajuns la mine în urmã cu vreo 2-3 ani. Nu a avut cutie, era într-un sac de pînzã. ÃŽi lipseau corzile, iar arcusul pare putin deteriorat. Cu greu am vãzut inscriptia din interior, dar nu am stiut ce este pînã în urmã cu ceva vreme cînd am vãzut un documentar la televizor“. Omul a cumpãrat corzi si le-a pus la vioarã, ocazie cu care a descifrat si inscriptia de pe eticheta din interiorul instrumentului. Acolo scrie negru pe alb „Antonius Stradivarius Cremona Fecit anno 1731“. Dedesubt mai este un înscris, ce pare a fi un soi de stampilã, dar scrisul nu poate fi descifrat cu ochiul liber. „As vrea sã vînd vioara pentru cã mie nu-mi foloseste. Nu am idee dacã este autenticã si nici nu pot sã-mi închipui cît valoreazã, ori dacã valoreazã ceva. Dar mã gîndesc cã dacã sînt amatori pentru ea, or sti ei sã-si dea seama dacã e valoroasã sau nu, dacã chiar e Stradivarius“, a mai spus Virgil Bordeianu.
Colectivizarea l-a alungat de acasã
Bãrbatul a povestit viata pe care a dus-o lîngã pãrintii lui, si cum a fugit de lîngã ei pe cînd nici nu era major. Totul s-a întîmplat din cauza colectivizãrii, pentru care tatãl lui, Pintilie Bordeianu, nu a vrut sã semneze nici în ruptul capului. „Noi am fost acasã sapte copii, cinci bãieti si douã fete, iar eu eram cel mai mic. La colectivizare nu am putu sã vãd cã ni s-ar lua pãmînturile, si cînd l-au chemat pe tata în sediul CAP-ului, am stiut cã-l vor schingiui, pentru cã un unchi fusese deja deportat. Am mers dupã el si i-am spus cã mama a zis sã se treacã la colectiv, dar înainte sã semneze i-am zis sã se cearã afarã, pentru el. Nici nu stiu de unde am avut puterea sã-l arunc peste gard, a fugit si mult timp a stat pe la rude, sau prin pãdure, dar noi nu am mai fost colectivizati niciodatã. ÃŽn aceeasi noapte am fugit de acasã unde am vãzut cu ochii si m-am oprit aici, la Tarcãu. Nu m-am mai întors acasã timp de 10 ani. Am dus viatã grea, am lucrat în carierã. ÃŽmi dãdeau banii pe numele altuia, cã eu nu aveam încã 18 ani dupã care m-am cãsãtorit, mi-am fãcut un rost. Acum, la bãtrînete, mie, celui mai mic dintre frati, mi-a revenit vioara. As vinde-o dacã ar avea valoare, dar nu stiu ce e de ea“. Trebuie spus cã de la prima privire instrumentul nu pare atît de vechi pe cît atestã eticheta, iar hîrtia acesteia este destul de albã pentru atîta amar de vreme care ar fi trebuit sã treacã peste ea. Incriptia indescifrabilã cu ochiul liber am putut-o deslusi abia dupã ce am fotografiat eticheta si am mãrit destul de mult imaginea. Ce nu se putea citi la prima vedere este „Made in Cehoslovacia“, ceea ce înseamnã cã vioara nu este autenticã. Virgil Bordeianu are douã fete, si initial a intentionat sã lase vioara orcãreia dintre ele care ar fi avut înclinatii artistice. Cum nici una dintre ele nu a dovedit astfel de aptitudini, instrumentul este oferit acum doritorilor interesati. Antonio Stradivarius a trãit între 1644 si 1737 în Cremona, Italia. A fãcut instrumente cu coarde, în special viori, rãmase celebre pînã astãzi din cauza sunetului deosebit, perfect. Pretul instrumentelor a crescut de-a lungul timpului ajungîndu-se astãzi la milioane de euro. Toate au fost lucrate perfect în lemn care ar proveni din Balcani, parte din material provenind se pare din zona Mãnãstirii Putna.
|
Autentificare
