Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Octombrie 2011
LMMJVSD
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31      
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Opinii 17 Octombrie 2011
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

Buton

La vita e bella
• Cel putin reactionez. Atît cît îmi pot permite si cît sã se observe cã încã mai trãiesc. Oarecum. Atitudinea inertã a majoritãtii românilor este cel putin deplorabilã. Multumiti cã se pot descurca cumva, tîrîs-grãpis, cei mai multi nu vor nici o complicatie. Se tîrãsc de la un rãsãrit de soare la altul, împovãrati de grijile traiului cotidian, multumiti cã a mai trecut o zi din viata lor, satisfãcuti cã au putut sã-si mai permitã un fund de cos de la supermarchet sau cã au cumpãrat o bluzã de la o comerciantã ambulantã si, pe deasupra, mîndri cã nepotelul a pronuntat azi cuvîntul „pipi“. ÃŽn treacãt fie spus, nu e nici un motiv de mîndrie în asta, tinînd cont cã specia umanã, din care neîndoios face parte si progenitura, este totusi una cãreia îi este propriu graiul articulat. Si, mai mult, în mod firesc, motivele de mîndrie ar trebui sã fie sugerate tinerei generatii de cãtre cei vîrstnici. Dar, dacã nu le au... e treaba lor.

• Mi-ar fi plãcut sã fiu... „buton“! Cu „n“ muiat; ascuns; înghitit; frantuzit; aristocratic. Puteam sã fiu si „buson“ sau „bulon“, de pildã. Sau „bufon“, de ce nu? Probabil cã atunci alta ar fi fost atitudinea celor din jur. Din pãcate sînt un biet „profesoras“, cum mai auzim uneori. N-am sã înteleg de ce sînt minimalizat si nu augmentat? Chiar nu merit mai mult? Se putea foarte bine sã mi se spunã „profesoroi“; ceea ce, trebuie sã recunoasteti, e cu totul altceva decît diminutivarea cu iz peiorativ si desconsiderator. Unii împãrtitori de dreptate din zilele acestea nefericite puteau, la fel de bine, sã-mi fi fost elevi. Si cum la obiectul meu de învãtãmînt - care, de fapt, este o artã - au promovat multi oligofreni, din pricina unei îngustimi de vederi a celor care diriguiesc învãtãmîntul si fãrã sã fi avut nici o legãturã evidentã cu acest domeniu sublim, nu este exclus ca unii dintre ei sã fi ajuns oameni politici, savanti, delatori sau judecãtori. Si totusi, „buton“ este un cuvînt frumos, nu?

• S-a hotãrît: cadrele didactice vor primi banii obtinuti în instantã, prin hotãrîri judecãtoresti definitive si irevocabile, la vreo opt ani dupã comitere si la vreo patru dupã sfîrsitul lumii. Justitia românã este - si îmi asum cu toatã rãspunderea aceastã afirmatie - o parodie penibilã de superbi caraghiosi ce-si rezolvã frustrãrile prin umilirea unor nevoiasi ce se judecã pentru reparatia unui gard. ÃŽn fata marilor firme de trîntori recuperatori, spãlãtori de bani ce-si fac lobby în cele mai înalte sfere de influentã politicã, judecãtorasul de provincie face temenele si îsi exercitã puterea îndoielnicã si vremelnicã în fata amãrîtului de justitiabil ce a renuntat la o felie de pîine pentru a-si plãti taxa de „timbru“. (Un nou cuvînt din dictionarul suprem al belirii nationale). Privind fata distribuitorului de dreptate lumeascã nu mã pot abtine sã nu fiu sceptic. Cel putin atîta timp cît toatã lumea stie cã justitia se aplicã „pe pile“ si cã, în nici un caz, în fata justitiei premierul nu este egal cu boschetarul. Organele „abilitate“, evident nu-si fac treaba. Sau o fac cum vor. Pînã cînd statul nu va fi „executat silit“ aceste afirmatii sînt pertinente, reale si valabile. Iar eu, personal, mi le asum. ÃŽn ceea ce priveste ifosele însusite de cãtre cei ce se considerã un fel de Dumnezei pe pãmînt, în situatia descrisã ele sînt cel putin penibile. Ca si sãrmana Constitutie. Din pãcate.

• Cozile acestei superbe natiuni capãtã caracteristici hiperbolice. Si dacã la moastele Cuvioasei Parascheva lumea stã la coadã cu sufletul pe trotuar, conform unei traditii de acum înveterate si asumate ca atare, cu speranta la ajutorul divin, la cozile de la moastele administratiilor de stat, unde se promite ajutorul lumesc la cãldurã, senzatia e deplorabilã.

• Parlamentarii NATO sînt epuizati de atîta muncã. Dupã zece ore de dezbateri si o petrecere selectã, unul dintre ei, o femeie, a încercat un lesin. Televizat. Grea muncã politichia! Epuizantã. Rãzboinicii atlantici stau la sfat de tainã punînd la cale „escaladarea“ unor noi conflicte în diferite pãrti ale globului. Toate bune si frumoase, ca moartea, bunãoarã, dar nu înteleg, totusi, de ce dracu’ se joacã femeia aia cu pusca?!

• Simplul fapt cã trebuie sã avem cauciucuri de iarnã nu e îndestulãtor pentru guvernul tembel, specialist în chestiuni rutiere. Aflãm cu stupoare cã dacã nu avem pe cauciucuri simboluri elocvente ale fulgilor de nea, ale crestelor muntilor înzãpeziti ai patriei strãmosesti sau ale lui Mos Crãciun trebuie sã aruncãm gumele pãstrate de astã iarnã. Si sã cumpãrãm altele. Fiecare bãnut trebuie stors într-un fel sau altul din buzunarul românului. La anul, negresit, vom afla cã nu putem circula fãrã portretul premierului pe flancul pneurilor. Si ãsta va costa, nu glumã... Cãci, se stie, e mic, dar scump. ÃŽl simtim zilnic pe propria noastrã piele. Ca pe un pãduche.

• Si acum ceva mare. Nuntã, cum am spus, mare, la Grajduri, în vecinãtatea judetului nostru. Rromii, coplesiti de greutatea aurului, petrec trei zile si trei nopti, ca în povestile româno-tigãnesti de la Budai-Deleanu la vale. Dupã spusele tatãlui miresei, „cruscul“ l-a concurat la daruri. Mai ales în masini. Mãrci rare, „mare si tare, mîncati-as!“. ÃŽntre timp, „neavînd posibilitãti materiale sã facã nunta la un restaurant“, alti nuntasi petrec în mijlocul susãlii. ÃŽn cortul traditional. Nimeni nu se supãrã. Cã doar o nuntã are omul. Si-o bortã-n cur, cum ar fi spus bunicul.

• ÃŽn timp ce presedintele tãrii semna pios cartea de condoleante, în virtutea unui gest impus de protocolul îndoielnic si ipocrit al unei natii perverse, o imagine paralelã terifiantã: un post de televiziune, central, cu studioul jegos spurcînd imaginea nocturnã a Cãii Victoriei, subtitreazã: „Mortul zilei: Ion Diaconescu“. ÃŽn prim plan imaginea gretoasã a unui individ agramat si vãduvit total de inspiratie, cu o voce de strigoi pe care se chinuie sã o imposteze grosolan, sugerînd o perpetuã rîgîialã, slobozind o cantitate inimaginabilã de tîmpenii si abjectii si crezîndu-se, în sinea lui, un comentator plin de sarm. Mã abtin sã nu vomit si mã întreb panicat dacã într-o asemenea tarã am cea mai micã sansã de succes în lupta cu hienele. Si, ca dascãl, mã întreb cum de a ajuns România în labele murdare ale acestor idioti? Unde dracu’ gãsesc marii producãtori de televiziune asemenea exemplare bolnave puse sã facã demonstratii de rudimentarism si imbecilizare pe mass-media? Ca de fiecare datã cînd sînt peste mãsurã de revoltat îmi propun sã nu mai permit accesul în societate si, mai ales, în politicã a celor care dau semne de tulburare mintalã încã din copilãrie. Nu stiu dacã mã voi tine de promisiune si, probabil din aceastã pricinã, multe specimene care ulterior vor chinui semeni nevinovati vor termina totusi gimnaziul. Cu atît mai mult cu cît presiunea masei de pãrinti „influenti“ va fi dimensionatã corespunzãtor; dinspre directorat spre inspectoratul scolar si asa mai departe, pînã la ministerul lui Funeraru. Oricum, probabil anul acesta veti auzi de corigenti la muzicã. Ce sã faci? Nu toatã lumea poate sã cînte, cum nu toatã lumea poate sã facã, cinstit, presã! Sau politicã. Sau afaceri. Dar ce mã tulburã este faptul cã Ion Prostoiu, cel în care pe vremuri credeam, sustinîndu-i campaniile editoriale reprezentate public prin colaboratoarea sa blondã si unduitoare, cu cartea a cãrei copertã pastisa tesãtura blue-jeans-ilor, a ajuns sã se prostitueze la modul cel mai jalnic în fata unor izmenari putind a cas reavãn, pentru doi lei. Marele editorialist s-a fãcut de cãcat în fata unei întregi tãri, transformîndu-se în apãrãtorul unei politici mafiote grefate pe rudimentele, teoretic abandonate, ale unui sistem tembel. Tinînd seama de proprietãtile nutritive si gustative pe care le detine traditionala fãcãturã culinarã, cu carnea tocatã îndestulînd pîntecul voluminos al legumei, „ardei umplut“ este mai degrabã un elogiu decît o poreclã. Un ardei iute, vã rog!

Articol afisat de 3118 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ioan AMIRONOAIE)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Opinii Stiri Opinii
Buton
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective