Bienala de Artã Plasticã „Lascãr Vorel“ - Piatra Neamt - Editia a XII-a
Generatia consacratã
Cea de a XII-a editie a Bienalei de Artã Plasticã „Lascãr Vorel“ Piatra Neamt, 2011, si-a deschis portile joi, 20 octombrie, la Muzeul de Istorie din Piatra Neamt. Organizatã de Fundatia „Lascãr Vorel“, Complexul Muzeal Judetean si Filiala Neamt a Uniunii Artistilor Plastici din România, cu sprijinul Consiliului Judetean Neamt, manifestarea constituie unul din punctele de interes ale vietii plastice nationale, bucurîndu-se la aceastã editie de participarea reprezentantilor a peste 90 la sutã din filialele UAP din tarã. Un rol deosebit de important în materializarea acestei noi editii l-au avut Elena Ionescu si Maria Huminiuc, din partea Fundatiei Vorel, precum si Presedintele filialei nemtene a UAP, Stefan Potop, care nu au precupetit nimic pentru ca expozitia sã capete caracter de eveniment. Premiile acordate de un juriu restrîns de data aceasta, format din criticul de artã Valentin Ciucã, graficianul timisorean Constantin Catargiu si pictorul bãimãrean Nicolae Suciu, au fost obtinute de iesenii Atena-Elena Simionescu, Marele Premiu „Lascãr Vorel“, Constantin Tofan, premiul pentru picturã, Felix Aftene, premiul Uniunii Artistilor Plastici, Eniko Kalman dinTimisoara obtinînd premiul pentru graficã, iar Onisim Colta, din Arad, premiul pentru sculpturã. Pietrenii laureati au fost Violeta Dinu, Premiu special al juriului, sponsorizat de Tehnoprod si Dinu Huminiuc, Premiu special al juriului, sponsorizat de Petrocart.
Valentin Ciucã - critic de artã: „Frumusetea derivã din varietate“
Reporter: Stimate domnule Valentin Ciucã, care sînt impresiile avizate asupra acestei editii?
Valentin Ciucã: Iatã cã se relevã încã o datã, disponibilitatea unui oras, emancipat asa, din punct de vedere cultural. Am stat treizeci de ani aici si sînt legat în primul rînd de Muzeul de Artã, unde am lucrat o vreme si în general cariera mea s-a realizat cu materialul pe care mi-l furnizau artistii de aici. N-a fost rãu deloc, pentru cã se vede astãzi, s-a ajuns la o altitudine marcatã de bienala de la Piatra Neamt, cu o participare de tinutã a multor artisti plastici de pe cuprinsul întregii tãri, reprezentanti ai uniunilor de creatie, creînd un spatiu gravitational al valorilor nationale. Face o trecere foarte fireascã, motivatã profesional si în viziuni, dar si aceastã tendintã de a se sincroniza în planul european de acum, cu valori care sã devinã în timp perene. Rolul juriului a fost acela de a transmite acel mesaj si am selectat acele lucrãri care asigurã tocmai acel concept al continuitãtii. Am selectat si acele lucrãri care se bazeazã pe valori relativ traditionale, peisaj, naturã staticã etc., dar si lucrãri mult mai temerare care se sincronizeazã în plan valoric si ca deschidere de imagine cãtre orizontul imediat. Poti sã participi cu astfel de lucrãri la cele mai titrate bienale din lume.
Rep.: Ati risca sã faceti o evaluare calitativã a acestei editii în raport cu cele anterioare?
V.C.: Dacã acceptãm dialectica, înseamnã cã în conditiile acestea sigur asa este. Dar frumusetea derivã din varietate. Sînt foarte multe propuneri si vã spun cã stau foarte bine si cei care încã au nostalgii fatã de pictura traditionalã, dar si cei care, mai ales în graficã, de pildã, sînt sincroni cu ceea ce se exprimã în plan international. În cazul picturii, de asemenea se regãsesc structurile arhetipale, sã zic asa, care construiesc o nouã modernitate. Si lucrul acesta categoric cã se va perpetua, pentru cã el tine direct de mecanismele fiintei , pe de o parte, si de ale evolutiilor estetice, pe de altã parte, care se acordã întotdeauna cu realitãtile creatorilor de pretutindeni.
„Arta reface unitatea spiritualã a unei comunitãti“
Rep.: Experientele „socante“, care erau proprii multor manifestãri de gen sînt de data aceasta exacerbate sau, dimpotrivã, ponderate?
V.C.: Sã stiti cã uneori, pe fondul social cîteodatã nefavorabil existentei îmbelsugate cu tot ceea ce derivã de aici, arta este aceea care reface unitatea spiritualã a unei comunitãti. Si sustin lucrul acesta cu atît mai mult cu cît din toate colturile pãmîntului românesc s-au adus opere care sustin determinismul unui spatiu; cu tonalitãti, cu accente, cu lucruri care configureazã un mod de a gîndi. Dar în ansamblu este o pulsatie vitalã, recunosc, unde libertatea de exprimare este nestãvilitã de nimic. Pentru cã pãcatul cel mai mare ar fi acela de a recurge la formulele deja cunoscute si uzate. Mereu trebuie sã fie o fereastrã deschisã cãtre un univers posibil.
Rep.: În contextul social actual, mijloacele de expresie plasticã, atît cît le-ati perceput si dumneavoastrã aici, sînt influentate de realitãtile sociale nu tocmai confortabile pe care le traversãm?
V.C.: Cred cã artistii sînt predestinati sã lucreze în existenta permanentã. Este o formã a lor de a-si marca si locul si dimensiunile artistice, tocmai a fi oarecum într-un fel de opozitie cu ceea ce se întîmolã în jur. Ei sînt, se stie prea bine, cei care deschid un nou orizont, noi sperante, si întotdeauna vom vedea cã aici, de pildã, dimensiunea socialã cred cã nu mai conteazã. Este un fel de spontanã omogenizare a oamenilor care au aspiratii comune, au standarde estetice bine fixate si atunci prin comparatii se pot face orice fel de relatii. Cred cã în momentul de fatã, aici la Piatra Neamt este un pol de interes nu numai pentru locuitorii din municipiu ci si pentru restul comunitãtii românesti. Constat cã dincolo de toate frãmîntãrile pe care le identificãm în societate, artistii îsi vãd linistiti de treabã. Ei au aceastã credintã, cã forma lor de a exista este prin expresia propriului lor apetit de a comunica cu ceilalti. Comunicarea nu e numai un concept jurnalistic, ci este o realitate vie. Aici nu sînt puncte de ciocnire între viziuni, între stiluri, pentru cã orgoliul autorial te face sã vorbesti despre sinele tãu propriu.
Rep.: E usor de perceput faptul cã între participanti existã si deosebiri de vîrstã. Existã cumva un conflict între generatii?
V.C.: Cei care rãmîn încremeniti într-un fel de trecut topit, sigur cã au sansele ceva mai mici. Se spune cã tinerii viseazã înainte, bãtrînii viseazã înapoi, la mijloc bãrbatii se luptã. Deci aceastã formulare foarte adevãratã, de altfel, aratã adevãrul. Eu zic cã existã creativitate indiferent de vîrste. Si, mai mult, nu trebuie sã avem complexe.
Atena-Elena Simionescu - grafician: „Si spatiile goale au ceva de spus“
Reporter: Cum vã simtiti în calitatea de cîstigãtoare a Marelui Premiu?
Atena-Elena Simionescu: Foarte fericitã, evident. Ar fi imposibil sã mã simt altfel. În expozitie am prezentat o lucrare de graficã experimentalã.
Rep.: Ce întelegeti dumneavoastrã prin graficã experimentalã?
A.E.S.: Este un tip de lucrare neconventionalã care se abate de la regula traditionalã de expunere a gravurii, în sensul cã am transformat-o într-un obiect, într-un plic din care ies mai multe file gravate fiecare în altã tehnicã.
Rep.: Si se numeste „Scrisoare din grãdinã“. O parte din tablou este gol.
A.E.S.: Da, asa este scrisoarea. Poate fi foarte lungã sau mai concentratã. Se stie cã si spatiile goale au ceva de spus.
Rep.: Ca si pauza în muzicã; un moment de tãcere mãsurat, încãrcat de expresivitate.
Nicolae Suciu - pictor: „Lucrãrile se tezaurizeazã în muzeu“
Reporter: Sînteti un maramuresean din... Vaslui.
Nicolae Suciu: Asa este. Din Vaslui sînt de loc si am studiat la Iasi, cu maestrul Dan Hatmanu.
Rep.: O scoalã bunã.
N.S.: Evident.
Rep.: În artã se pare cã afinitãtile sînt definitorii.
N.S.: Sînt definitorii, dar existã totusi o axiomã care revine de fiecare datã cînd evaluãm. Cînd evaluãm sînt niste coordonate ale unei stiinte dublate în permanentã de cunoastere, de emotivitate, de afectivitate.. un proces foarte complex.
Rep.: Cum vedeti fenomenul pictural românesc la ora actualã?
N.S.: Fenomenul pictural românesc cunoaste un aplomb si niste limite care sînt exacerbate si duse dincolo de orice imaginatie. Faptul cã arta postmodernã acceptã tot felul de formule care nu tin în exclusivitate de domeniul artelor vizuale, ci relationeazã cu alte forme aristice, duce la un fenomen mult mai complex si mai sintetic care nu întotdeauna este rezultatul unei stãri de împlinire artisticã. Putem spune cã aceste lucruri încarcã, de multe ori nedorit, notiunea de urît. Este o esteticã a urîtului.
Rep.: Cu putine exceptii, premiile acestei editii au fost acordate unei generatii bine ancorate în spatiul plastic românesc.
N.S.: Se mai întîmplã în asemenea cazuri ca un absolvent sã vinã la o expozitie cu o lucrare care a fost fie de licentã, fie îndrumatã de un cadru didactic de-a lungul studiilor. Ia un premiu si gata! Dispare. Or, lucrãrile se tezaurizeazã în muzeu. Este rezultatul unei munci de creatie îndelungate, nu un accident. De aceea am mers pe experientele verificate. Ele fac parte, de altfel, dintr-o serie de evolutii firesti, întemeiate pe experientã si pe credibilitate.
|
Autentificare
