Primãvara asta, totusi...
La vita e bella Ce frumos e începutul primãverii în România! Floricele pe cîmpii, optimism si bunãstare; si-n pãdure, pe cãrare, se-aud glasuri de copii: „Mosule, de unde vii? Stai pe loc! Mîinile sus!“ Poate cã asa i-au spus. Cine stie? ÃŽn ciuda primãverii si a gargaristilor de ocazie care fac pe marii moderatori în dubioase studiouri de televiziune provincialã, trãitori fericiti din speze îndoielnice pe lîngã marii mîncãtorii de cãcat, în România - se vede cu ochiul liber - situatia este cel putin dezastruoasã. Ce aud mereu copiii nostri? Arestãri, descinderi, disjungeri, pronuntãri, retineri, propuneri de arestare preventivã, mãsuri care se impun, armamentul din dotare, mãsuri legale, trafic de arme si persoane, cercetãrile în acest dosar... Halal natie, halal educatie! Dupã ce a fost fãcut de rîsul pomenitei natii Clujul, a venit acum rîndul Iasilor. Venit cu Baba, cã tot e vremea ei, în capitala Moldovei, primul sinistru cu coronitã îi sugereazã acestuia sã încurajeze tagma dascãlilor. Si astfel se nãscu o nouã cugetare înteleaptã care se adaugã altor cîtorva zeci concepute în acesti fericiti ani: profesorii, în ciuda salariilor mici, ar fi bine sã trãiascã din stima elevilor. Gata, în sfîrsit! Numai cã sînt silit sã constat cã întreaga stimã adunatã de-a lungul celor aproape patruzeci de ani de trudã se dovedeste a fi destul de putin sãtioasã. Tara asta atinge culmea aberatiilor. Mã uit trãznit la televizor ca sã vãd cum un om care datoreazã statului 0,36 lei este exclus de la ajutorul social. A înnebunit lupul, ce mai! Si tot cu mirare aflu cã o doamnã din Bacãu a cumpãrat un Boeing 747 cu numai optzeci de mii de euro. Iritat de faptul cã am scãpat un asemenea chilipir, mã uit cum maxerii - cine dracu’ or fi ãstia?! - povestesc telespectatorilor cum au petrecut în Dubai. ÃŽntre timp, televiziunile ne îndeamnã cu asiduitate sã facem cadori si propun tot felul de tîrguri specializate în bucurii domestice de sezon. Si tot între timp, bãncile si recuperatorii exerseazã perpetua belire a celor care nu au bani de avion sau de excursii exotice. Pînã si reclamele televizate au început, la rîndu-le, sã sugereze ironii: „Cîstigurile în depozitele bancare: inscriptie pe un bob de orez“. ÃŽn ciuda acestora, harnicele bãnci strãine, care acum se numesc „benc“, se îndãrãtnicesc, în continuare, sã cerseascã întru jefuirea populatiei autohtone. Secondate de alti bãieti si fete de ispravã de la firmele de recuperãri. Sictir! Dar, luati pe dinainte cu prostiile astea, ne aducem aminte cã peste cîteva zile este ziua femeii. Drept pentru care ne întoarcem cu fata la...
... Ea
„Asa era mama în vremea copilãriei mele, plinã de minunãtii, pe cît mi-aduc aminte; si-mi aduc bine aminte, cãci bratele ei m-au legãnat, cînd îi sugeam tîta cea dulce si mã alintam la sînu-i, gîngurind si uitîndu-mã în ochii dragi! Si sînge din sîngele ei si carne din carnea ei am împrumutat, si a vorbi de la dînsa am învãtat“. E „ea“ mama, din duiosa si splendida evocare izvorîtã din spiritului humulesteanului hîtru, dar atît de adînc si adevãrat în simtire.
„Cu ochii mari, albastri, vii ca niste întrebãri de clestar, cu neastîmpãrul trupului tînãr, cu gura necontenit umedã si fragedã, cu o inteligentã care irumpea, izvorîtã tot atît de mult din inimã cît de sub frunte, era, de altfel, un spectacol minunat“. E „ea“, iubita, din noaptea de dragoste a celui bîntuit de absolutul ideilor. Si ipostazele livresti ar putea continua prin toate epocile si prin toate literaturile lumii fãrã a putea fi exhaustive nicicînd. De dragul ei s-au irosit în stihuri poetii, de dragul ei s-au rãtãcit printre sunete muzicienii si tot de dragul ei au ametit de culori pictorii. Ea a vegheat somnul Mîntuitorului si, mai înainte, i-a dat viatã si întrupare. Ea e undeva între realitate si vis, între devotiune si trãdare, între înger si demon, între viatã si moarte. Ea e istoria prescurtatã a vietii si, implicit, a umanitãtii. Ea e purtãtoarea unui ocean de taine care, dezvãluite, s-ar dovedi a fi nimicuri si banalitãti. Ea dã dimensiune si pregnantã durerii si fericirii, însufletirii si resemnãrii. Ea defineste mila si neîndurarea, compasiunea si ura, ea se aflã la hotarul dintre întrupare si destrãmare. Ea se umple de pãcate si tot ea si le spalã în cãintã si cucernicie. Ea a inventat adoratia si abjectia, supusenia si vanitatea, ea a zgîndãrit orgoliul si a nãscocit ispite. Ea a zãmislit izvorul cuvintelor... Dacã nu se vor fi risipit, deja, prea multe cuvinte; despre ea, pentru ea.
Pe scarã
A fost semnalatã cu obstinatie, mai tot timpul, lipsa unei scãri de valori, atît la nivelul grupurilor sociale cît si la cel al întregii societãti românesti contemporane. Din acest punct de vedere trãim într-un haos generalizat ce atrage dupã sine consecinte dintre cele mai grave. Douãzeci si doi de ani de asa-zisã democratie au constituit terenul unor convulsii viscerale care nu puteau sã ocoleascã sistemul valoric existent. Cum acesta era dimensionat, în mare mãsurã, conform criteriilor unei societãti depãsite si totodatã amorfe, era firesc sã fie înlocuit. Numai cã datele pe care urmau a fi hotãrnicite noile rigori nu tineau, nici pe departe, de temeinicia valoricã ci a devenit politicã de partid. Nu e de mirare, asadar, cã pretinsa scarã axiologicã actualã este întemeiatã pe false valori, cocotate, precum gãinatul, pe diferite trepte ale scãrii din poiatã. Cum nu e de mirare cã, în spiritul actualei ierarhii sociale, un profesor, un om de stiintã sau de culturã merge în spatele mãmãligarului conceput în foametea de veacuri a vreunui bordei si care, oplosit în poala partidului unic, cu clasele primare completate la cursurile învãtãmîntului agrozootehnic de masã de la Cãminul cultural, s-a dedat la bunãstare la sînul noilor partide care, nemaipermitîndu-si sã fie unice, au devenit cinice. Cînd datele ierarhizãrii valorice sînt întemeiate pe notiunile de vip, vedetã, politician, parlamentar, magistrat, contopist sau mînuitor de bulan, este firesc ca haosul, neîncrederea si minciuna sã eludeze atît valorile morale cît si pe cele culturale. Cãcãnarul devenit vip peste noapte nu poate întrona principiile unei ordini sociale bazate pe dreptate si adevãr pentru simplul motiv cã lui însusi îi sînt strãine aceste notiuni. Haosul si fermentatia tulbure ce a produs la noi superbogati în doar cîtiva ani „de muncã“, cum spun ei, nu pot fi comparate cu asimilãrile de zeci, sute si chiar mii de ani ale civilizatiilor occidentale. La noi, sîngele nu a avut rãgazul sã se albãstreascã. Ciocoirea s-a produs peste noapte si mîrlãnia nu a avut rãgazul sã se decanteze. Din pãcate, la noi, categoria coercitiei este cea mai bine plãtitã. O supradimensionatã armatã de politisti, mascati, jandarmi, magistrati, procurori, secondati din urmã de politicieni, oameni de afaceri (sic!), servicii secrete si parasecrete, se bat în coarne, se aresteazã reciproc perpetuu, îsi mai dau drumul si iarãsi o iau de la capãt. Si tot acest circ se petrece în fata unui popor spectator ai cãrui cetãteni, ca sã nu se lase mai prejos, se buzunãresc unii pe altii, se îmbatã pe stomacul gol pînã la inconstientã si îsi mai dau cîte un par în cap dupã exemplul alesilor. Ce frumos e începutul primãverii în România! Chiar si pe scarã... Cu toate cã, primãvara asta, totusi...
|
Autentificare
