Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Martie 2012
LMMJVSD
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031 
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Eveniment cultural 5 Martie 2012
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
Despre modele si fotomodele

Despre modele si fotomodele

La gura sobei, cu Vasile Muraru

• „Sã caute modele nu fotomodele! Iatã, generatia marilor actori români e plinã de astfel de modele. Stiau meserie si puteau înnobila orice text. Indiferent cum era scenariul“, le transmite Vasile Muraru actorilor tineri, din noua generatie, care cunosc mai putin galeria de aur a teatrului si filmului românesc • recent, actorul nemtean a participat la premiera filmului „Ultimul corupt din România“ al lui Sergiu Nicolaescu, unde are un rol • o altã peliculã la care s-au terminat filmãrile si în care joacã este „Mama ei de tranzitie“, în regia Cristinei Nichitus • planuri de viitor sînt legate de colaborarea cu Nae Lãzãrescu, Stela Popescu sau Alexandru Arsinel •

L-am întîlnit acum mai bine de o lunã, cînd si-a fãcut inopinat aparitia, spre surprinderea si bucuria tuturor, la o agapã prilejuitã de sãrbãtorirea a 83 de ani de viatã a unui încercat om al locurilor, Grigore Caraza. S-a simtit dator sã fie pãrtas la un eveniment important din viata unui semen pe care îl respectã si îl pretuieste.
Ca orice om de pe lumea asta, Vasile Muraru are si el probleme personale, bucurii si necazuri, succese si opinteli pe care le trece - poate si gratie nobilei îndeletniciri - cu zîmbetul pe buze. Ca orice om de calitate e politicos si îndatoritor. Dacã-i inspiri încredere te someazã sã-l tutuiesti. Trãieste cu patimã fiecare eveniment si se socoate dator a împãrtãsi succesele. Chiar si ale altora. „Am plîns de bucurie, alaltãieri, cînd a cîstigat Tecãu. Sã vezi drapelul României...“ ÃŽl cred si, nu stiu de ce, nu îl suspectez de patriotism emfatic. Cu atît mai mult cu cît rãdãcinile rurale nu-i îngãduie nici un exercitiu de fãtãrnicie. Si nici de rãutate. Nu criticã pe nimeni si pare cã îi întelege pe toti. Cum e si firesc îl întreb ce a mai fãcut în ultima vreme si cu ce se mai ocupã acum. Rãspunsul e previzibil: a fãcut filme. Pe 17 februarie 2012 a avut loc la Bucuresti premiera filmului „Ultimul corupt din România“ al lui Sergiu Nicolaescu. Si tocmai a terminat un alt film, „Mama ei de tranzitie“, în regia Cristinei Nichitus pe un scenariu de Bogdan Ficeac. Aflu cu acest prilej cã scenaristul e sotul Eugeniei Vodã. „Am un rol frumos în acest film. Si are o distributie care mã onoreazã“. A venit de la Doina unde l-a dus pe tatãl sãu, abia iesit din spital. Si nu a scãpat prilejul de a-l felicita de ziua sa pe Grigore Caraza. Pe care îl admirã si îl stimeazã enorm. „Pentru verticalitatea de care a dat dovadã întotdeauna“, tine sã precizeze. „Iar noi, ca oameni, nu putem decît sã fim zguduiti de încercãrile prin care a trecut acest om. Atît.“ Spune „atît“ ca pe o sentintã ce nu admite replicã. Cînd îl vede pe Puiu Vadana reitereazã o idee pe care a gîndit-o cîndva, mai demult, împreunã cu Adrian Alui Gheorghe: „Mã gîndesc sã invit cîtiva artisti plastici pietreni sã expunã la Galeria Cip Art a Teatrului Constantin Tãnase din Bucuresti. Ar fi un gest de solidaritate culturalã pe care, negresit, pictorii de aici - si îi pomeneste printre altii pe Bezem si pe Rãileanu - îl meritã“. Ca sã nu ne risipim îl invit la un scurt dialog; pe care îl acceptã cu plãcere.

Cinematografia românã nu a început dupã revolutie

Reporter: Stiu cã ai un adevãrat cult pentru generatia de mari actori, în mare parte, din pãcate, trecutã.
Vasile Muraru: Da, trecutã prin viatã si prin rigorile artei adevãrate; unde a lãsat urme profunde si inconfundabile. Îi pomenesc aici, printre altii, pe George Constantin, pe Gheorghe Dinicã si pe vitregitul de laude Colea Rãutu. Care a fost un actor teribil de mare. Dar lucrul acesta, din pãcate, nu se prea stie.
Rep.: Ce le-ai spune actorilor tineri, din noua generatie, care cunosc mai putin galeria de aur a teatrului si filmului românesc?
V.M.: Ce sã le spun? Sã caute modele nu fotomodele! Iatã, generatia marilor actori români e plinã de astfel de modele. Stiau meserie si puteau înnobila orice text. Indiferent cum era scenariul, proletcultist sau, mã rog... Cã asa era pe atunci. Asta e realitatea. Dar fiecare actor îsi fãcea cu adevãrat meseria. Profesionist si cu mare responsabilitate. De aceea ne uitãm cu aceastã plãcere mereu reîmprospãtatã ori de cîte ori vedem si revedem filmele pe care le-au realizat acesti mari actori, adevãrati meseriasi. Cinematografia românã este, totusi, o cinematografie. Nu a început dupã revolutie. Are cîteva rezultate deosebite si a fost slujitã de niste profesionisti.

Un cuplu care functioneazã

Rep.: Cum vezi tu, totusi, astãzi, implicarea unor mari actori din generatiile trecute, în filme oarecum dubioase din punct de vedere al mesajului artistic?
V.M.: Nu trebuie sã-i condamnãm. Stiu cã ar putea sã refuze, dar cîteodatã ne gîndim la supravietuire. Ce sã zic? Nu iau atît de mult pentru a nu mai repeta acest lucru si atunci sînt nevoiti sã facã fel de fel de chestii de astea. Chiar si reclame. Eu nu mã duc, dar nu-i condamn pe cei care fac si reclame si telenovele si orice.
Rep.: Chiar voiam sã te întreb; cînd te vãd în vreo reclamã cu vreo bere, cu vreun spiridus, cu...?
V.M.: Nu, n-am sã fac nici o reclamã care se dã în România. Am si o explicatie: e un meci, un spectacol ceva si se nimereste cã bagã reclama aia. Dupã ce cã înjurã pe ãia de pe stadion te mai înjurã si pe tine: „Iarãsi ãsta!“
Rep.: Devii complice.
V.M.: Exact. Am fost solicitat, dar am întrebat dacã se dã în strãinãtate. „Nu, în România“. „Multumesc, nu!“ Si erau niste bani de luat, sã stii.
Rep.: Sînt sigur.
V.M.: Nu i-as fi refuzat, dar am stat, am gîndit si... asta e.
Rep.: Mai ai planuri de viitor cu Nae Lãzãrescu?
V.M.: Sigur. Este un cuplu care functioneazã. Am observat si reactia de la Crãciun, cînd a bãtut totul în jur. Am fãcut minutul de aur în ziua respectivã. Cu toate cã nu apãrem prea des, ca sã nu plictisim, sperãm ca si în continuare sã lucrãm cu acelasi succes. De altfel si la teatru vom scoate o nouã premierã, în luna martie, împreunã cu domnul Arsinel, cu doamna Stela, si sperãm ca si de aceastã datã sã ne bucurãm de succesul care pînã acum nu ne-a ocolit.
Rep.: Cineva, acum cîteva zile, incrimina faptul cã doamna Stela foloseste aceleasi poante din anii ‘80 - ‘90. Ce pãrere ai despre aceastã malitioasã, în fond, remarcã?
V.M.: Nu-si are locul la niste valori atît de mari. Indiferent ce s-ar întîmpla. Stela Popescu poate sã spunã zilnic numai „bunã ziua“ la televizor si lumea tot o iubeste. Radu Tãnase, bãiatul lui Constantin Tãnase, spunea cã si-ar fi dorit ca tatãl lui sã aibã o Stela Popescu în trupã.
Rep.: Dacã tot ai pomenit de marele actor, nu te-ar tenta sã faci un Tãnase original?
V.M.: Am fãcut o încercare de douã-trei strofe pentru Catavencu, gratis fireste, si-a iesit bine. Tãnase, de fapt, era cetãteanul, românul, pur si simplu. As putea sã fac asta, dar, sigur, în stilul meu. Personalitatea lui Tãnase nimeni nu poate sã o copieze si cu atît mai putin sã o redea. El era un imitator inimitabil. Deci fiecare cu stilul lui. Dar trebuie pãstratã traditia si o sã încerc, ti-am mai spus. Pînã la urmã trebuie sã încerc sã fac ceva în stilul clasic al lui Tãnase.

Revista româneascã la aniversare

Rep.: Anul acesta se împlinesc 140 de ani de revistã româneascã; la 19 noiembrie. Cum întîmpinati evenimentul?
V.M.: Cãutãm sponsori. Am fost cu domnul Arsinel sã facem rost de o piatrã care, sculptatã, va reprezenta bustul lui Tãnase, pe care îl vom expune în hol. Pentru cã ne-am mutat la un sediu nou, la Sala Savoy, lîngã Telefoane. O sã marcãm evenimentul într-o sãptãmînã specialã, cu spectacole, poate mai invitãm si din tarã cîte ceva. Sã facem ceva frumos pentru a celebra acest eveniment.
Rep.: Cu atît mai mult cu cît traditia revistei românesti obligã.
V.M.: Evident asa este. Matei Millo, Flechtenmacher, Alecsandri au reprezentat mugurii revistei românesti pe care mai tîrziu Tãnase o va ridica la rang de spectacol. Revista româneascã, inventatã si dezvoltatã de Tãnase este un gen unic în lume.
Rep.: Cum se mai vinde la noi revista? Aveti spectatori?
V.M.: Da, da... Avem spectatori, slavã domnului. Am merge si în provincie, dar e greu sã faci deplasãri în ziua de azi. Totul costã foarte mult: transport, cazare, masã. La noi, la sediu, treaba merge foarte bine. 80 la sutã dintre spectatori sînt tineri sub treizeci de ani, scolile, sãptãmîna studenteascã... E un gen de spectacol iubit. Revista e un ziar vorbit, e un gen în care de-a lungul a numai cinci minute trebuie sã dai totul. Ori totul, ori nimic, cum se spune. Se cautã noi modalitãti de exprimare. Spectacolul de revistã este un melanj de forme de expresie pe cît de diverse pe atît de curajoase uneori.
Rep.: Tinînd cont de realitãtile sociale, economice si politice din tara noastã, consideri cã teatrul de revistã mai are viitor în România?
V.M.: Dacã a avut trecut, are prezent, trebuie sã aibã si viitor. Sîntem obligati. Este un gen care trãieste; si dupã 140 de ani va trãi în continuare spre bucuria publicului.
Rep.: Vã invidiez pe voi bucurestenii care...
V.M.: Stai asa! Nu mã bãga si pe mine. Eu nu sînt bucurestean. Eu sînt din judetul Neamt.
Rep.: Mã mir cã functioneazã atît de acerb patriotismul local.
V.M.: De ce? E foarte firesc. Aici îmi sînt, în fond, rãdãcinile.
Rep.: La care ar trebui sã vã întoarceti mãcar cu spectacole.
V.M.: Asa este. Pentru cã una e sã fii în salã si alta la televizor. Asteptãm si noi reactia celor îndrituiti, de aici din zonã, sã ne invite a veni la Piatra Neamt cu un spectacol adevãrat, ca la sediu, nu cu improvizatii. Pentru cã lumea stie sã aprecieze un spectacol adevãrat, nu o cutie de conserve foarte frumos coloratã la care te uiti cu mirare.

Articol afisat de 1941 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ioan AMIRONOAIE)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective