Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Aprilie 2012
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30      
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 7 Aprilie 2012
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
GRATIATÃ CÎND A MURIT STALIN

GRATIATÃ CÎND A MURIT STALIN

• Eugenia Scurtu, o bãtrînã din Tasca, a pãtimit în tinerete pentru cã familia a fost catalogatã una de chiaburi • a fost condamnatã si fost dusã într-un lagãr de muncã • a fost arestatã împreunã cu copilul de doar douã luni • acesta s-a prãpãdit si nu a mai aflat din ce cauzã •

ÃŽn satul Secu din comuna Tasca, undeva pe coasta unui tãpsan se aflã pititã, parcã ascunsã de restul satului, casa Eugeniei Scurtu, fostã Gãleanu. O bãtrînicã scundã, în vîrstã de 80 de ani, etate pe care însã cu greu o poti deslusi din privirea sa domoalã, asemeni unei raze de soare primãvãratec. Asta, pînã cînd aduci în discutie trecutul sãu, al anilor ã'50, perioadã în care tineretea femeii, o fetiscanã pe atunci, a fost aspru zdruncinatã de mult prea strîmba istorie a vremii. Pentru cã, trebuie spus de la început cã, nu întîmplãtor i-am cãlcat pragul si tulburat linistea mãtusei Eugenia într-una din recentele duminici ale postului Pastelui, ci împinsi de dorinta de a afla direct de la sursã mãrturii ale trecutul sãu. Intrarea în gospodãria familiei Scurtu avea sã ne-o înlesneascã un om al locului, Tuca Dandu, cel ce ne povestise cu emotie în suflet cîte ceva despre calvarul trãit în puscãriile comuniste de cãtre biata femeie si întreaga sa familie. „Pe motiv, cã fiind o familie ceva mai mîndrã si cu un cult mai deosebit pentru cresterea animalelor, a fost trecutã la chiaburi“, ne-a spus omul în treacãt.

„Ne-au pîrît cã tata ar avea pusti si mitraliere“

Amãnunte însã aveam sã aflãm de la Eugenia Scurtu, care trecînd peste emotia de început a întîlnirii, cu un glas, aducînd a împãcare cu sine si cu întreg trecutul sãu, ne-a povestit. „Era prin ã'52, toamna. Vremurile erau tulburi. Nu stiai cine cu cine, care ti-e prieten si care dusman. Dacã erai mai slab de înger, o putea-i sfîrsi repede cu viata. Numai cã noi, cei de la munte, nu ne speriam asa usor. Cît mã priveste, eram foarte tînãrã si zvãpãiatã. Nu-mi era fricã de nimic. Stãteam cu pãrintii si mã simteam apãratã si ocrotitã de tata, care era un om puternic si drept. Asta, pînã ce un eveniment de care n-as vrea sã-mi mai aduc aminte, mi-a schimbat viata. Tata, cu mama si fratii mei, unul mai mare, Gelu, si unul mai mic, Lili, erau cu vitele în munte la un bordei a lui Neculai a luã' David. Stãteau acolo si de frica comunistilor, pentru cã tata fusese tãrãnist si Securitatea nu i-avea la suflet pe acestia. Eu eram acasã cu copilul, care avea doar douã luni. ÃŽntr-una din zile mã trezesc cu casa înconjuratã de politie. Cu pistoalele scoase au intrat si m-au amenintat cã mã puscã dacã nu spun repede unde-i tata. Vãzînd cã nu scot o vorbã, m-au tras de pãr, m-au lovit si m-au purtat cu lampa prin beci, prin podul casei si al grajdiului, ca sã vadã dacã nu-s acolo. Cãutau si arme, pentru cã vecinii, care erau invidiosi pe noi cã sîntem ceva mai gospodari, ne-au pîrît cã tata ar avea pusti si mitraliere. Daã' de unde sã aibã? N-avea nimica“, a spus bãtrîna cu un zîmbet amar în coltul gurii.

În arest cu copilul de doar douã luni

Apoi ne-a purtat pe firul povestii sale mai cu o lacrimã, mai cu un surîs, în functie de cele trãite atunci si devenite acum doar amintiri. Asa aveam sã aflãm cum Militia, Securitatea, preceptorii, unul Gheorghe Florea si o anume Maria Dragomir, activistã de partid „a dracului“, au descins la bordeiul lui Neculai a luã' David, pentru a pune stãpînire pe animale si a le duce la ocol, cum au dat doar peste mamã si copii, cum feciorii gospodarului se opuseserã si cum pentru a-si apãra bunurile se stropsiserã la reprezentantii statului comunist. Si am mai aflat încã altele, care au condus la arestarea si condamnarea publicã a întregii familii. „Totul a plecat de la sechestrarea animalelor, 80 de oi, un taur si douã vaci. Unul din frati nu s-a putut stãpîni si cînd o vãzut cã ne iau animalele pentru a le duce la ocol, a iesit într-o ulitã în calea lor si a sãrit la gîtul unuia, lovind-o si pe activista de la raion, Maria Dragomir. Atîta ne-o fost. Noaptea a venit duba, ne-a ridicat si ne-a dus la Securitate în Piatra Neamt. Pe mine, pe mama si pe unul din frati. Eu am luat si copilul de doar douã luni, care dupã o sãptãmînã de arest, din lipsa mîncãrii, a slãbit si dupã cum aveam sã aflu la iesirea din puscãrie a murit. Ce sã vã spun? Mã doare sufletul si astãzi pentru cã nu am fost lîngã el cînd s-a stins si nici nu stiu unde a fost înmormîntat“, a declarat cu durere în suflet Eugenia Scurtu. Din spusele femeii am retinut faptul cã la arestul Securitãtii, în primele sapte zile n-au primit decît apã. „Ne scoteau o datã pe zi la o chiuvetã. De unde sã am lapte pentru copil? Pe urmã a venit un gardian si ne-o întrebat dacã ne-o dat cineva ceva de mîncare. Auzind cã nu, ne-o adus el cîte-o bucatã de pîine cu marmeladã. Acasã aveam brînzã, carne, daã' nu ne-o lãsat sã luãm“, ne-a mai spus bãtrînica.

„Ce-ai fãcut drace de esti la închisoare?“

Dupã o lunã au fost judecati în fata poporului, la Tasca. Octogenara îsi aminteste totul despre proces de parcã ar fi fost mai ieri. Ne spune cã toti ai ei ce fuseserã arestati au fost urcati într-o dubã si „alaiul“ format din judecãtori, procurori si avocati a poposit la cãminul din sat, unde vestea judecãtii adunase popor de lume. Autoritãtile comuniste opriserã pînã si slujba la bisericã pentru proces. „ÃŽntrebarea pe care ne-o tot puneau era sã spunem unde-i tata. Noi stiam cã este la Hodosa, în Sãrmas, daã' cum sã spunem? Am primit, eu si fratele meu Gelu cîte doi ani condamnare si mama un an. A fost condamnat si tata în lipsã tot doi ani. Puscãria am fãcut-o la Domnesti, Dîmbovita, la muncã. Acolo erau si detinuti politici. Eu n-am vrut sã mã duc la muncã, trebuia sã stau cu mama care era prea bãtrînã pentru a putea face ceva. Mi-aduc aminte cã un gardian a dat capacul vizorului la o parte si m-a întrebat: «Ce-ai fãcut drace de esti la închisoare?» M-am bãtut cu preceptorii! «Las cã tot tu o sã tunzi oile în primãvarã. Ti le dau astia înapoi». Glumea ori ba, a avut dreptate pînã la urmã. Nu toti militienii erau rãi. Sau poate i-am mai iertat eu cu trecerea timpului? Si-am stat la puscãrie pînã primãvara. ÃŽntr-o zi pe cînd ne scoseserã sã luãm aer, numai aud: «Sã vinã echipa cutare sã predea echipamentul cã-i mare gratiere». Cine-o mai fi crãpat, îmi zic eu. Si rãspunsul aveam sã-l aflãm nu dupã mult timp. Crãpase Stalin (Iosif Vissarionovici Stalin a fost secretarul general al partidului comunist sovietic si a decedat pe 3 martie 1953 - n.r.). Desi în fiecare zi mai plecau cîte unii, cîte altii, pe noi nu ne strigau si pace. «Sã stii mamã cã noi sîntem bãgati la politici de nu ne dau drumul», ziceam eu. Nu mai aveam rãbdare. Dar, de fapt, de multi ce eram în închisoare, politaii ne brãcuiau ca pe vite dupã pedepse. Totusi ne-a venit si nouã rîndul. «Te duci acasã, drace», mi-a zis în treacãt gardianul, cînd mi se fãceau formele de iesire din puscãrie. ÃŽmi ajunseserã. Am stat sub teroare sapte luni de zile, daã' ni se pãruserã sapte ani. Mã întreb si astãzi ce-o fi fost cu vremurile acelea, pentru ce a trebuit atîta suferintã pe capul oamenilor, care nu vroiau decît sã trãiascã în pace, liniste si sã-si vadã de gospodãriile lor?“, a rememorat Eugenia Scurtu ce i-a fost dat sã trãiascã în cumplitii ani ã'50, cînd peste noapte puteai deveni dusmanul poporului.

„I-am iertat!. Greu, daã' i-am iertat!“

„Am suferit, am pierdut copilul, am fost lipsitã de libertate, desi nu fãcusem nimic, nu omorîsem, nu furasem... I-am iertat! Greu, daã' i-am iertat!“, continuã povestea sãteanca din Tasca. Cînd a ajuns acasã, tatãl ei se afla la sãlasul de pe munte cu ceea ce mai rãmãseserã din animale. Vreo 60 de oi. Aflase cã a avut loc gratierea si cã se putea întoarce acasã. Surprizã, însã. O datã cu familia venitã din lagãrul de muncã din Dîmbovita a ajuns la Tasca si potera comunistã. „ÃŽn prostia lor credeau cã tata trebuie prins, legat si dus la puscãrie. Fals. Legea era lege si trebuia respectatã si de cãtre comunistii de rînd, care habar n-aveau ce-i cu ei. Mi-aduc aminte cã tata, vãzîndu-i neputinciosi, în batjocurã le-a întins o curea de la clopotul oilor pentru a-l lega de mîini. Dar n-a mai fost cazul, cã nemernicii si-au dat seama cã n-au de-a face cu un om oarecare, ci cu unul trecut vertical prin viatã. Asa cã au plecat umiliti si cu coada-ntre picioare. Daã' ce folos? Noi am rãmas cu suferinta si necazul. Imediat aveam sã plec sã-mi caut copilul, desi simteam cã nu mai trãieste. La spital, fiindcã mi-l luase un doctor, nimeni nu mi-a putut spune ce s-a întîmplat cu copilul. Cîte cineva îmi zicea asa în rîs. «Lasã' cã o sã vezi tu ce bãiat o sã ai peste ani». Am plecat rãnitã în sufletul meu de mamã si nu mi-am aflat linistea nici pînã azi, desi Dumnezeu mi-a mai dat apoi douã fete de care sînt foarte mîndrã. Dar, mã tot întreb: «Sã mã fi bãtut Dumnezeu asa tare, încît sã nu-mi gãsesc niciodatã linistea?» Cît mã priveste, eu i-am iertat pe toti, de-au fost buni, ori rãi cu mine. Nu vreau sã pãrãsesc aceastã lume cu pãcat. Lectia am primit-o cu totii de la Iisus, care si-a dat viata pentru linistea noastrã. Daã' oare noi o meritãm? Numai Dumnezeu stie», si-a încheiat Eugenia Scurtu povestea, avînd ochii plini de lacrimi. Ne-am dat seama cã nu mai avea nici un rost sã mai insistãm cu vreo întrebare. I-am mîngîiat mîna în semn de respect si am plecat din tinda casei sale mai bogati cu o lectie de moralã crestinã, simtindu-ne condusi pînã la poartã de acea privire blîndã, asemeni unei raze de soare primãvãratec. Ne-am întrebat însã. Oare cîte astfel de cazuri mai trãiesc ascunse în sufletele oamenilor, care încet, încet pleacã cu ele într-o altã lume? Rãspunsul trebuie sã-l cãutãm printre noi, pînã nu este prea tîrziu.

Articol afisat de 1854 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ion ASAVEI, Daniel DIEACONU)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective