Aurel BĂŁesu - Fericirea tragicĂŁ

Prins cu toate ale lumii acesteia, ĂŽn exercitiul steril al supravietuirii ĂŽn cea mai dreaptĂŁ dintre orĂŽnduiri, uitat-am de multe lucruri ce meritĂŁ a ne fi mereu aproape de sufletul pĂŁrĂŁsit ca niciodatĂŁ ĂŽn vĂŽltoarea anostĂŁ a contemporaneitĂŁtii. De astĂŁ datĂŁ, cel care mi-a semnalat un fapt ce meritĂŁ aplecare asuprĂŁ-i a fost prietenul Cornel AgĂŁleanu care, contrariat de ingratitudinea tot mai accentuatĂŁ ce ne copleseste existenta, mi-a furnizat o pricinĂŁ de bucurie, amintindu-mi cĂŁ la 24 sau poate 26 august (data e controversatĂŁ) se ĂŽmplinesc 84 de ani de cĂŽnd unul dintre cei mai reprezentativi pictori ai spatiului nemtean, Aurel BĂŁesu, a trecut ĂŽn eternitate. Mai mult, m-a fĂŁcut atent asupra cĂŽtorva ĂŽnsemnĂŁri datorate unuia dintre cei mai apropiati discipoli ai originalului artist, pictorul Nicolae Milord, publicate ĂŽntr-un ziar nemtean pe 14 septembrie 1968. Prin urmare, la patru decenii de cĂŽnd locatarul micutei case de sub Cozla se sĂŁvĂŽrsise din viatĂŁ fĂŁrĂŁ sĂŁ apuce a revĂŁrsa asuprĂŁ-ne fantastica bogĂŁtie plasticĂŁ pe care o purta cu sine si din care nu a dezvĂŁluit, din pĂŁcate, decĂŽt prea putin. A murit asemeni lui Iisus, la treizeci si trei de ani, a fost ĂŽnmormĂŽntat pe Borzoghean si, asemeni multor altora, s-a strecurat, cuminte si nestiut sub vĂŁlul uitĂŁrii si ingratitudinii urmasilor; tot mai putin atenti la soarta si chinul artistilor autentici. Si unul dintre acestia este, negresit, Aurel BĂŁesu. Socotim a fi o datorie de onoare fatĂŁ de memoria artistului (alĂŁturi de lumĂŽnĂŁrile aprinse de Cornel la mormĂŽntul pictorului ĂŽn fiecare dintre cele douĂŁ prezumtive zile ale sĂŁvĂŽrsirii din astĂŁ lume), faptul de a ĂŽmpĂŁrtĂŁsi cititorilor nostri cĂŽteva din gĂŽndurile lui Nicolae Milord, asternute pĂŁtimas si cu har ĂŽntru vesnicĂŁ amintire.

Exercitiu de admiratie

„Ning frunze ĂŽn game bogate de aur si bronz, topite-n contraste termice, de nopti brumate si zile ĂŽnsorite; ĂŽn suflet ning amintiri topite-n dogoarea unei vesnice admiratii pentru el, maestru neĂŽntrecut al frumusetilor cromatice. Îmi plimb pasii ĂŽncet prin anii copilĂŁriei si adolescentei pline de asteptĂŁri, sete de cunoastere, de visuri si pĂŁtrunderi ĂŽn tainele necuprinse ale naturii ĂŽmpodobite de imagini de vis si ĂŽl gĂŁsesc mereu si peste tot pe Aurel BĂŁesu, ca un cioplitor de lumini tainice si strĂŁlucitoare, spre care tindea cu sete si inima mea. Aveam si eu acasĂŁ cĂŽte un creion colorat, cu care ĂŽmi fĂŁuream o lume proprie pe pereti, pe usi si pe garduri. Dar ĂŽntr-o zi de neuitat, pe strada mea, ochii mi s-au deschis mari si ĂŽnsetati pe o cutie ĂŽntreagĂŁ de culori si pe o paletĂŁ cu zeci de nuante. Era pictorul Aurel BĂŁesu. Ne-am oprit o droaie de copii. FĂŁcusem un cerc strĂŽns si-l stingheream. UrmĂŁream strĂŁlucirea ochilor sĂŁi negri, a culorilor, ĂŽnfrigurarea mĂŽinilor care asterneau fermecate pe pĂŽnzĂŁ toate comorile peisajului din jur. Cercul nostru s-a strĂŽns tot mai mult si el, nervos, deoarece ĂŽl sufocam, ne-a rugat sĂŁ-l lĂŁsĂŁm ĂŽn pace. Am rĂŁmas, singurul din ceata mea, pĂŽnĂŁ a terminat tabloul. Eram ĂŽnfrigurat si eu de febra ochilor lui strĂŁlucitori, a mĂŽinilor lui fermecate, a tonurilor bogate de culori, a frumusetilor muntilor nostri asternuti pe pĂŽnzĂŁ ĂŽntr-o rĂŁsuflare divinĂŁ, pornitĂŁ din inima sa mare.
I-am dus mĂŽndru pĂŽnĂŁ acasĂŁ tabloul, scĂŁunasul, cutia de culori si i-am rĂŁmas umil si devotat discipol“.

Viata rĂŁstignitĂŁ-n culori

„Era iubit de tineret si, uneori, atelierul sĂŁu se umplea de elevi si eleve de liceu, pe care-i simpatiza pentru entuziasmul si preocupĂŁrile lor artistice. Lui BĂŁesu ĂŽi plĂŁcea societatea oamenilor sinceri, buni, simpli. FatĂŁ de ei ĂŽsi deschidea sufletul. Nu iubea protocolul si asa-zisele «maniere elegante» pe care le detesta.
Mereu grĂŁbit si avid de cunoastere, de chipuri si locuri, a fost un culegĂŁtor harnic de rod bogat ĂŽn imagini. Nu-l atrĂŁgea viata de oras. Era un fiu al poporului truditor si poposea cu drag ĂŽn cĂŁsutele umile de la tarĂŁ, vorbind ĂŽn graiul fiecĂŁrui necĂŁjit. Era duios, blĂŽnd, ĂŽnflĂŁcĂŁrat, generos, rĂŁzvrĂŁtit, cult, modest si simplu ĂŽn acelasi timp. Ne petreceam zilele colindĂŽnd, vorbind si lucrĂŽnd. Sorbeam alĂŁturi de el freamĂŁtul emotiilor mari, ĂŽn fata frumusetilor naturii. Pe atunci, drumurile si satele erau triste si pustii. Pe dealuri se auzeau doine de jale si buciumul de la stĂŽnĂŁ. Oamenii treceau tĂŁcuti, cu chipuri sculptate de lipsuri si dureri, cu plete cenusii, cu pĂŁlĂŁri mari care adĂŽnceau si mai mult umbrele cutelor de pe fata lor pĂŁmĂŽntie. Femeile cu broboade albe pe cap ne urmĂŁreau cu mĂŽna la gurĂŁ, oprind parcĂŁ un reflex al suspinelor, cu ochi arsi de griji si suferinte. Dar apa Bistritei? Îi cunosteam soaptele cĂŁci ni se arĂŁta adesea ĂŽn cale, cu stĂŽnci si valuri spumoase, cu oglinzi ĂŽn care se rĂŁsturnau tremurĂŽnd codrii seculari. În cadrul acesta mĂŁret al naturii, cu fibre adĂŽnci legate de ea, lunecau pe plute falnici, ĂŽncordati si tĂŁcuti, ca niste semizei, cu piepturile si picioarele goale, ciopliti parcĂŁ din trunchiurile falnicilor brazi, plutasii moldoveni. Pe zeci de pĂŽnze a rĂŁmas prinsĂŁ cu patimĂŁ esenta ĂŽnsĂŁsi a vietii care palpita pe aceste meleaguri. A fost izvorul nesecat al inspiratiei si creatiei sale“.

Dulcea povarĂŁ a travaliului

„Schita cu o repeziciune uimitoare, nu revenea, nu corecta cĂŁci nu era nevoie. Uimea strĂŁfulgerarea urmei pensulei ce dĂŁdea formĂŁ si viatĂŁ tablourilor sale. Lucra ĂŽncordat, cĂŽte patru ore fĂŁrĂŁ pauze si ĂŽn acest timp nu scotea o vorbĂŁ. A fost un mare artist realist, ĂŽndrĂŁgostit si preocupat ĂŽndeosebi de viata tĂŁrĂŁnimii muncitoare. În cromatica lui, tonurile de culoare sĂŽnt stĂŁpĂŽnite, discrete si totusi luminoase. Pasta frĂŽntĂŁ e modelatĂŁ dupĂŁ structura formei, cu tonuri succesiv si organic legate ĂŽntre ele, exprimĂŽnd astfel esenta lucrurilor. Rodul bogat al muncii lui Aurel BĂŁesu trĂŁia, strĂŁlucea, pentru cĂŁ era desprins din viatĂŁ, pentru cĂŁ era dĂŁruit din plin, frĂŁmĂŽntat cu sentimente adĂŽnci umane, cu bogĂŁtia mintii sale scĂŽnteietoare si neadormite. Erau fĂŁurite cu sacrificiul vieti sale tinere. Desi stia cĂŁ-i condamnat, o mare fortĂŁ lĂŁuntricĂŁ ĂŽl fĂŁcea sĂŁ vibreze, sĂŁ-si consume flĂŁcĂŁrile geniului sĂŁu pĂŽnĂŁ aproape de sfĂŽrsit, dĂŁruindu-se cu totul creatiei artistice“.

Discretie si recunostintĂŁ

„Sub muntele Cozla, pe strada Ion CreangĂŁ, ĂŽn aerul ozonat al pĂŁdurii de brad, se afla locuinta sa modestĂŁ, formatĂŁ din douĂŁ camere si un antret. Era o stradĂŁ lĂŁturalnicĂŁ, care-i procura un climat blĂŽnd pentru nervi sĂŁi vesnic ĂŽncordati si pentru pieptul sĂŁu sfĂŽsiat de boala necrutĂŁtoare. Aici ĂŽsi avea atelierul. Desi bolnav, lucra intens. Era preocupat de probleme adĂŽnci si-i plĂŁcea sĂŁ abordeze lucrĂŁri grele de compozitie. În timpul acesta, la Bucuresti, ĂŽn sala «Ileana» de pe Calea Victoriei, studentii pietreni inundau «Expozitia BĂŁesu», priveau ĂŽncĂŽntati pe vĂŽnjosii plutasi, ĂŽn luptĂŁ cu valurile Bistritei; pe plĂŁiesii moldoveni cu pĂŁlĂŁrii mari peste pletele cenusii, statornici pĂŁzitori ai gliei strĂŁmosesti; pe tĂŁrĂŁncile cu mĂŽna la gurĂŁ, cu ochi tristi; pe mĂŁicutele sfioase; sĂŁlbatica si frumoasa vale a Bistritei, cu oamenii si viata ei de atunci. Se veseleau ochii si sufletele lor cĂŽntau de emotii. Tinerii studenti pietreni cĂŁutau ĂŽn jur ochi negri, strĂŁlucitori ai pictorului. FĂŁptura lui ĂŽnsĂŁ era tintuitĂŁ pe un pat de suferintĂŁ, la poalele muntilor Cozla, la Piatra Neamt“.
Si tot ĂŽn ĂŁst timp, deplĂŽngĂŽnd faptul cĂŁ „ĂŽmprejurĂŁri nenorocite nu-i permit sĂŁ-si vazĂŁ propria-i expozitie“, Take Soroceanu scria laudativ ĂŽn numĂŁrul 311 din 1928 al revistei Universul literar: „Claritatea, seninĂŁtatea vizualĂŁ, transparentĂŁ cromaticĂŁ - sĂŽnt cele mai noi si mai veritabile cuceriri ale expozantului din sala «Ileana». Oamenii si lucrurile stau pline de rodul luminii, sĂŽnt realizate ĂŽn bucuria acea a vietii plastice, luĂŽndu-li-se posibilitatea sĂŁ existe numai din faptul cĂŁ sĂŽnt volume ĂŽmbrĂŁcate felurit de razele soarelui. (...) Acum ni se pare cĂŁ a realizat pentru prima datĂŁ ceea ce a vrut numai el, ceea ce a putut sĂŁ vrea. Si sĂŽnt destule probele de mai sus ca sĂŁ ne convingĂŁ de cĂŽte mai are de spus, de cĂŽtĂŁ inepuizabilĂŁ dragoste are de picturĂŁ, de cĂŽtĂŁ fortĂŁ de primenire e capabil“.

„RĂŁbdare, domnule BĂŁesu!“

Toate astea se ĂŽntĂŽmplau ĂŽn ultima primĂŁvarĂŁ pe care avea sĂŁ o strĂŁbatĂŁ. Din toamnĂŁ ĂŽncĂŁ prevestirea sfĂŽrsitului cĂŁpĂŁtase forme tot mai amenintĂŁtoare: „Era un ĂŽnceput de toamnĂŁ. Monotonia cuprindea orasul. BĂŁesu nu se simtea bine si sta abĂŁtut ĂŽn pat. CĂŁutam sĂŁ-l sustrag, povestindu-i ĂŽntĂŽmplĂŁri vesele. Îmi ceru sĂŁ-i aduc o canĂŁ de apĂŁ rece. CĂŽnd m-am ĂŽntors, ĂŽn odaia lui se ĂŽnĂŁltau melodii nostalgice si fermecĂŁtoare - cantonete italiene -, ĂŽndrĂŁgite de el ĂŽn timpul petrecut ĂŽn Italia. Spre surprinderea mea, ĂŽn camerĂŁ cĂŽnta tenorul Stefanovici, de la Opera RomânĂŁ din Bucuresti, prieten cu BĂŁesu din Italia. Venise special la Piatra, auzind cĂŁ prietenul sĂŁu e grav bolnav. DupĂŁ plecarea lui, BĂŁesu s-a simtit mai rĂŁu. În grabĂŁ, am chemat un medic. Acelasi sfat: «RĂŁbdare, domnule BĂŁesu!»“.
Si a avut rĂŁbdare ĂŽncĂŁ aproape un an, pĂŽnĂŁ la acel sfĂŽrsit de varĂŁ cĂŽnd Dumnezeu l-a vrut aproape. Despre ultimele clipe, Nicolae Milord se exprimĂŁ coplesitor si dureros: „Într-o searĂŁ, ĂŽmi ceru pentru prima datĂŁ sĂŁ rĂŁmĂŽn noaptea cu el. Am stat tĂŁcuti si speriati pĂŽnĂŁ-n zori cĂŽnd soarele ne-a ĂŽnviorat o clipĂŁ. Eram doi muribunzi... el aproape pierdut, eu aproape distrus. Am rupt fila din calendar... ArĂŁta 26 august 1928. Avea 33 de ani. VĂŽntul revĂŁrsa prin geam un torent de frunze aurii. Veneau ca niste usoare oftĂŁri de durere, pentru viata care se stingea, ca un sĂŁrut ce-i mĂŽngĂŽia fruntea ĂŽntunecatĂŁ si ochii profunzi si limpezi, peste care genele ĂŽncĂŁrcate de tristete se lĂŁsau ĂŽncet... ĂŽncet...“