Pe scara de serviciu

• un preambul la deschiderea noii stagiuni a Teatrului Tineretului • spectacolul „Karaoke“, creatie colectivĂŁ pusĂŁ ĂŽn scenĂŁ de Alexandru Dabija, a fost prezentat ĂŽn avanpremierĂŁ publicului pietrean •

Ca ĂŽn mai multe rĂŽnduri ĂŽn ultimii ani, actorii Teatrului Tineretului din Piatra Neamt au tinut sĂŁ ne facĂŁ o surprizĂŁ, oferindu-ne, ca un preambul la noua stagiune, rodul lucrului lor de vacantĂŁ. Atitudine de respect si gratitudine fatĂŁ de spectatorul pietrean vitregit, ca si ei de altfel, de mĂŁreata intimitate a lĂŁcasului local al Thaliei, care ne-a primit de astĂŁ datĂŁ ĂŽn imensa si strania lui pustietate.

Templul regĂŁsit

AtmosferĂŁ ineditĂŁ ĂŽn sala de spectacole a bĂŁtrĂŽnului Teatru al... Tineretului. IntrĂŁm direct din bĂŁtĂŁturĂŁ pe o usĂŁ lateralĂŁ, de serviciu, nu ĂŽnainte de a remarca atmosfera stranie a holurilor proaspĂŁt humuite si vitregite de orice artificiu care le-ar putea face mai lumesti. Nu mai regĂŁsesc mirosul acela de fard si adieri de acetonĂŁ statornicit ĂŽn plusuri si risipit prin cotloane. Spectatorii, pe o gradenĂŁ montatĂŁ pe scenĂŁ, privesc de sus sala fĂŁrĂŁ fotolii ce seamĂŁnĂŁ cu una de bal. Ei ĂŽnsisi par a fi corul Filarmonicii din Berlin pregĂŁtindu-se sĂŁ atace primele acorduri din „Oda bucuriei“. RegretĂŽnd cĂŁ, ĂŽn tribunĂŁ fiind, n-am venit ĂŽn trening, casc ochii la lojele goale si minunĂŽndu-mĂŁ, invidiez actorii care au privilegiul sĂŁ ne priveascĂŁ ĂŽn fiece searĂŁ de pe scenĂŁ, de sus. Ascendentul pe care ti-l oferĂŁ rampa e coplesitor. Numai cĂŁ de astĂŁ datĂŁ noi sĂŽntem privilegiatii. Spatiul acesta consacrat a devenit brusc, si prin forta ĂŽmprejurĂŁrilor, neconventional. CĂŁ tot se poartĂŁ. Sssst! Pe usa din spatele sĂŁlii, acum ĂŽn fatĂŁ, depinde cum o iei, intrĂŁ primul spectator... pardon, actor; din nou pardon, actritĂŁ. (În parantezĂŁ fie zis, observ cu satisfactie cĂŁ au dispĂŁrut douĂŁ dintre usile laterale, pe unde ne sĂŽcĂŽiau ĂŽntĂŽrziatii). Noua achizitie a teatrului - Corina Grigoras ne spune cĂŁ o cheamĂŁ -, cĂŽntĂŁ prelung si prea lung, ĂŽn englezĂŁ. E o chestie ca ĂŽn spectacolul acela ĂŽn care Dabija ne fĂŁcea martori ĂŽn debut la numĂŁratul nesfĂŽrsit al ouĂŁlelor. Numai cĂŁ atunci se acumula tensiune, si banala vĂŽnzolealĂŁ printre produsele galinaceelor, ĂŽn liniste deplinĂŁ, era bine gĂŽnditĂŁ si bine aplicatĂŁ, plinĂŁ de promisiuni, ĂŽn timp ce acum... În fine, sĂŁ vedem despre ce este vorba.

Omul dintre cuvinte si sunete

Venit sĂŁ monteze Cehov, Alexandru Dabija s-a trezit, din punct de vedere teatral, ĂŽn „never land“. Pe unde o fi repetat, numai el, cei de la tehnic si duzina de actori stiu. A! Stie prea bine si Timus. Saltul de la clasic la modernismul de actualitate s-a fĂŁcut rapid si cunoscĂŽnd capacitatea de adaptare si de improvizatie a cunoscutului director de scenĂŁ nu mĂŁ mai mirĂŁ nimic. Asta neĂŽnsemnĂŽnd, Doamne fereste!, cĂŁ avem de a face cu o fĂŁcĂŁturĂŁ de circumstantĂŁ. Spectacolul este pregĂŁtit minutios, se observĂŁ, este coerent ĂŽn constructie si a presupus cu sigurantĂŁ mult efort ĂŽn precizarea detaliilor. Textul care, ĂŽn mod firesc ĂŽn asemenea ĂŽmprejurĂŁri, ar fi amenintat sĂŁ cadĂŁ ĂŽn argumentatie sterilĂŁ si prolificitate gratuitĂŁ este riguros controlat si, se vede bine, decupat nemilos. Nu cunosc amĂŁnuntele de atelier ale spectacolului, dar tinĂŽnd cont de precizarea fĂŁcutĂŁ de realizatori, precum si de folosirea identitĂŁtii reale a protagonistilor, care ĂŽnlĂŁturĂŁ orice tentativĂŁ de disimulare, este usor de realizat faptul cĂŁ fiind o „creatie colectivĂŁ“, fiecare actor a ĂŽncercat un soi de spovedanie sentimentalĂŁ si afectivĂŁ - prin cuvĂŽnt si muzicĂŁ, sau invers - care unora le-a reusit, altora... mai putin. De altfel, ĂŽn ciuda conceptiei unitare a evolutiilor, discursurile - ĂŽn mod firesc eclectice si individualizate - pĂŁcĂŁtuiesc prin distorsiuni expresive ce lesne ar fi putut fi reconsiderate de cĂŁtre un condeier avizat si priceput, dispus sĂŁ lucreze, cum se spune, cu materialul clientului. Chiar dacĂŁ nu toate personajele sĂŽnt conturate egal, existĂŽnd o vĂŁditĂŁ disproportie ĂŽntre nivelurile elocintei, spectacolul are, totusi, o unitate asiguratĂŁ de conceptia regizoralĂŁ. Conceptie care, credem noi, nu trebuia - mai ales ĂŽn cazul regizorului de calibru care este Alexandru Dabija - sĂŁ se lase furatĂŁ de tentatia dilatĂŁrii gratuite a reformulĂŁrilor dinspre final, ĂŽntr-o ĂŽncercare, reusitĂŁ ĂŽn parte, de a augmenta continutul expus pĂŽnĂŁ atunci. Cele treisprezece personaje „ĂŽn cĂŁutarea unui autor“, ca sĂŁ ne exprimĂŁm pirandellian, sĂŽnt conduse cu pricepere, ca de obicei, de cĂŁtre Alexandru Dabija, ĂŽntr-un spatiu conturat din linii simple si care nu pune probleme deosebite, ĂŽn afara faptului cĂŁ trebuie, pur si simplu, „manevrate“. Asa cum ne-a obisnuit de multĂŁ vreme, regizorul a gĂŁsit si ĂŽn acest joc tentant, amuzant, dar pe alocuri chiar trist si dureros, solutii fericite, uneori chiar inspirate. Iar tĂŁierea bruscĂŁ si imprevizibilĂŁ a planurilor, ca ĂŽntr-un montaj cinematografic nervos, chiar dacĂŁ este oarecum supĂŁrĂŁtoare, capteazĂŁ atentia si tine privitorul aproape. Artificiile tehnice, pornind de la sunet si sfĂŽrsind cu inevitabila subtitrare specificĂŁ a ceea ce numim „karaoke“ sĂŽnt, de bunĂŁ seamĂŁ, pe placul multora dintre locuitorii acestui secol nĂŁpĂŁdit, si uneori chiar sufocat, de tehnica de ultimĂŁ generatie si de ambitiile veleitariste, de mai veche generatie, ale tot mai multor ĂŽndrĂŁgostiti de arta sunetelor. Scenografia, conceputĂŁ minimalist de cĂŁtre Romulus Boicu, nu retine cĂŽtusi de putin atentia, alcĂŁtuind ĂŽnsĂŁ un spatiu functional pentru etalarea virtutilor solistice ale protagonistilor. Chiar dacĂŁ poate fi asemĂŁnatĂŁ cu un interior domestic locuit de o familie de functionari cu ifose gratuite sau cu un bar al cĂŁrui patron tocmai se pregĂŁteste sĂŁ dea faliment. Oricum, spectacolul, de bunĂŁ calitate, ĂŽmbinĂŁ fericit umorul cu nostalgia si lirismul regĂŁsirii sufletesti a fiecĂŁruia dintre noi prin intermediul sonoritĂŁtilor care ne-au marcat de-a lungul vietii. Cu atĂŽt mai mult cu cĂŽt paleta genurilor si formelor de expresie muzicalĂŁ se dovedeste a fi, dacĂŁ nu exhaustivĂŁ, cel putin extrem de cuprinzĂŁtoare si relevantĂŁ. Si, trebuie sĂŁ o spunem, dincolo de acest ambalaj sonor, succint argumentat prin text, se poate ĂŽntrezĂŁri, omul. Nu actorul ci omul pur si simplu. Un crochiu ce se construieste rapid ĂŽn mintea spectatorului; si ĂŽn care, nu de putine ori, existĂŁ sansa de a se regĂŁsi el ĂŽnsusi.

Personajele

Reprezentatia se dovedeste a fi una de echipĂŁ, iar consistentul grup de actori demonstreazĂŁ cĂŁ, ĂŽn linii mari, se poate supune rigorilor unui joc colectiv dinamic si antrenant, fĂŁrĂŁ a dilua structuralitatea propriei personalitĂŁti artistice. Mai mult, disponibilitĂŁtile muzicale etalate conform propriilor gusturi ĂŽntregesc profilul actorului contemporan, complet si mobil. Mai putin convingĂŁtor ĂŽn prim plan, Victor Giurescu compenseazĂŁ cu har prin dinamica ambientului. Cezar Antal, sobru si riguros, precum ne-a obisnuit, are si atu-urile unei vĂŁdite aplecĂŁri spre muzicĂŁ. Amintirile lui Tudor TĂŁbĂŁcaru nu puteau fi, evident, decĂŽt din zona Basarabiei, ĂŽntr-o micĂŁ poveste redatĂŁ ca de obicei cu farmec, umor si bine dozatĂŁ intonatie, diluatĂŁ apoi cu inevitabilul impact muzical al zonei rusesti; care, se stie, a avut ĂŽntotdeauna succes pe aceste meleaguri ale megiesilor latini. Toti cei trei pomeniti pĂŽnĂŁ acum ĂŽsi etaleazĂŁ ĂŽntr-o mĂŁsurĂŁ mai mult sau mai putin evidentĂŁ si o parte din bagajul de ticuri cu care ne-au obisnuit. Atentie, drumul pĂŽnĂŁ la cabotinism e atĂŽt de scurt...! Expresia elocventĂŁ si surprinzĂŁtoare a fost cea care a caracterizat aparitia Adinei Suciu, succintĂŁ si expresivĂŁ CĂŁtĂŁlina Iesanu, mai putin convingĂŁtori Nora Covali si Dragos Ionescu. Pitoresc Rares PĂŽrlog, dar pe alocuri bĂŽntuit de sesizabile complexe de care trebuie, negresit, sĂŁ se lepede. Daniel BesleagĂŁ, adeptul liedului si al genului liric, ĂŽn ciuda ingratitudinii textului adus abrupt si fĂŁrĂŁ motivatie ĂŽntru slujirea scopului imediat, fĂŁrĂŁ a avea un pretext bine argumentat, sugereazĂŁ ceva din aspiratia - si asta neacoperitĂŁ - cĂŁtre aristocratie. Aparitia ĂŽn lojĂŁ cu aria pe buze s-a vrut un soi de procedeu „deux et machina“ si, oricum, dincolo de faptul cĂŁ ar putea fi suspectat de gratuitate, dĂŁ foarte bine ca imagine artisticĂŁ. Patru dintre cele sase noi achizitii actoricesti ale Teatrului Tineretului, pomenita deja Corina Grigoras (aplatizatĂŁ de imensa rĂŁspundere de a deschide spectacolul), Ingrid Robu (extrem de expresivĂŁ si sugerĂŽnd disponibilitĂŁti promitĂŁtoare pentru evolutiile urmĂŁtoare), Silviu Nistor (rudimentar aici) si agresivul Ioan Paraschiv (unidimensional. Tot aici), au completat conclavul actoricesc al unui spectacol care meritĂŁ a fi vĂŁzut. DacĂŁ vreti sĂŁ vĂŁ relaxati ĂŽn week-end. În loc de grĂŁtar si bere.

Noi sÎntem români!

Printre atĂŽtea piese de mai mult sau mai putin succes, desfĂŁsurate de prin anii ĂŁ'70 si pĂŽnĂŁ astĂŁzi, „slagĂŁrul“ din final „Noi sĂŽntem români!“ a sunat oarecum strepezit ĂŽn fata proiectiei idilicelor meleaguri mioritice reliefate atĂŽt de frumos ĂŽn filmele documentare.
DezrĂŁdĂŁcinat si ĂŽmprĂŁstiat cĂŁtre iesiri, poporul celor treisprezece actori se risipeste la sfĂŽrsit, nedumerit si reprimat, soptindu-si unul altuia ca pentru a se convinge reciproc de faptul cĂŁ „noi sĂŽntem (ĂŽncĂŁ sau totusi) români“! Cum se pare cĂŁ ĂŽi ĂŽncearcĂŁ o oarecare ĂŽndoialĂŁ si cĂŁ lucrul acesta nu mai e cert, spectatorii din gradene ĂŽi ĂŽncurajeazĂŁ aplaudĂŽndu-i cu convingere. Sigur! Asa este! Noi sĂŽntem români! Si asta ne ajunge. Mai ales cĂŁ iesim tot pe scara de serviciu.