 Rãscolul oilor, o traditie care încã mai dãinuie
• un obicei care se pierde în negura veacurilor este pãstrat de oierii Bicazului • crescãtorii de ovine, mult mai putini decît în alte timpuri, s-au întîlnit duminicã pentru a-si lua acasã animalele cere urcaserã la „munte“ acum jumãtate de an • „ÃŽi greu, dar nici nu poti trãi fãrã cîteva animale în gospodãrie. Asa am prins în casã de cînd eram mic si-asa o sã mor. Acum este din ce în ce mai greu. Tineretul îi plecat si n-are cine sã te mai ajute. Noi ca noi, dar bine n-o sã fie... “, vorbeau oamenii • Oierii Bicazului au coborît, duminicã 14 octombrie, conform traditiei zonei, turmele de oi din munte, de la vãrat. Cu alte cuvinte s-a petrecut rãscolul oilor, acel moment în care crescãtorii de ovine din Bicaz s-au adunat pentru a-si lua animalele acasã dupã jumãtate de an de absentã din propria bãtãturã, adicã de la suitul oilor în munte, la 10 mai. Atrasi de un asa eveniment pastoral, am tinut sã fim si noi prezenti în cartierul Capsa, acolo unde aflasem de cu dimineata zilei de duminicã cã avea sã se petreacã actiunea. Desi ciobanii de la stîna Podiceni îsi anuntaserã din vreme, ora 10.00, ca ceas al intrãrii cu turma în ocolul anume pregãtit de gospodari pentru rãscol, oamenii aveau sã soseascã la locul întîlnirii cu vreo douã ceasuri înainte, semn al nerãbdãrii lor de a-si vedea oile si de a mai sta la taifas. Si, între timp au mai schimbat cîte o vorbã, din discutii nelipsind desigur subiectul cresterii animalelor, în general, de vreme, ce se anuntã a fi grea si-n viitor si de osteneala lor de peste varã pentru asigurarea hranei animalelor pe timp de iarnã. „ÃŽi greu, dar nici nu poti trãi fãrã cîteva animale în gospodãrie. Asa am prins în casã de cînd eram mic si-asa o sã mor“, a spus unul dintre bicãjeni, trecut demult de 70 de ani, iar un altul l-a completat: „Asa-i, numai cã acum este din ce în ce mai greu. Tineretul îi plecat si n-are cine sã te mai ajute. Noi ca noi, dar bine n-o sã fie... Si biruri tot mai grele...“. Printre ei si Romeo Geanã, seful comitetului de stînã, care, om în putere, a încercat sã vorbeascã despre o anume societate a crescãtorilor de animale, al cãrei fondator este si care se aflã în plin proces de constituire. Lucru bun, zicem noi. „Nu vãd altã posibilitate de a dezvolta cresterea animalelor sau mãcar de a o mentine în starea actualã. Va fi greu, dar eu iubesc animalele si sper în revigorarea acestei îndeletniciri mostenitã de la mosii si strãmosii nostri“, a afirmat Geanã, împingîndu-si pãlãria mai pe ceafã, a bãrbãtie. Si nici n-avea cum altfel cînd gospodarul abia de-i trecut de 40 de ani. Mai una, mai alta, timpul a trecut ceva mai usor si uite-asa si-au fãcut aparitia si oile asteptate, acompaniate de lãtratul cîinilor, de fîscîitul ciobanilor, sunetul clopotului si behãitul pe multiple voci ale cornutelor. Precum la paradã, gospodarii s-au ridicat în picioare si-au stat neclintiti pînã le-au vãzut intrate în ocol.
„Cã nu putea sã plouã mai mult astã-varã“
ÃŽntre timp si-a fãcut aparitia si ploaia. „Asta ne mai trebuia!“, a spus trãgînd o privire la cerul plumburiu baciul Ion Andras, omul care întreaga varã sperase în vreo ploicicã, dar zadarnic. „Cã nu putea sã plouã mai mult astã-varã“, a adãugat si Mihai Scurtu, un alt cioban, a cãrui mustatã rãsucitã la capete amintea de traditionalii ciobani ai locului. „De altfel, nea Scurtu are vechime în munca de pãstor, peste 30 de ani, si dacã te uiti cu atentie la chipul sãu nu-i dai cei 70 de ani, cîti zice cã are“, a spus mai în glumã, mai în serios unul dintre bicãjeni. Despre cum s-au derulat cele cîteva ceasuri de rãscol al oilor, n-avem a vã spune multe. O datã intrate în ocol, fiecare om a trecut la depistarea animalelor proprii. Dupã furculitã, suieturã, piscãturã, cercel, potricalã, retezatã, ori mai nou, crotal. Cã de, sîntem si noi europeni... Acestea fiind semnele oilor fãcute de gospodari întru cunoasterea lor. De dus acasã, fiecare dupã posibilitãti. Unii cu turma, altii cu cãruta sau cu masina, fiindcã trebuie spus cã în afarã de familia Geanã, tatã si fiu, care au cîteva zeci de oi împreunã, în rest, bicãjenii abia de mai detin cîteva capete de familie. „Eu locuiesc acum la bloc, dar tot mai tin cîteva capre“, ne-a povestit Constantin Grigoras, un fost cimentist, actualmente pensionar. „Laptele de caprã este foarte sãnãtos. ÃŽl consumãm în familie“, a completat omul. Si cum orice astfel de încheiere a unei activitãti presupune si cinstirea ciobanilor cu un pahar de vin, plãcut surprinsi am fost cînd am vãzut cum unul dintre gospodari, mic la stat, dar mare la sfat, fãcînd strigare oierilor i-a îndemnat, ca printre picãturi sã ia un pahar cu vin rosu, asa cum erau si obrajii pãstorilor. „Noroc, si sã dea domnul sã facem treabã si la vara viitoare“, a spus baciul sef, dînd în grabã paharul peste cap. „Nu, atît, cã avem treabã“, a mai adãugat în treacãt. Si uite-asa, oachesã, laie-bucãlaie, brumãrie, breazã sau sutã, înspre dupã-amiaza zilei, fiecare oaie avea sã ajungã acasã mai obositã, mai sprintarã, loc pe care nu-l mai vãzuse din primãvarã. Cît priveste tocmeala de dinaintea suitului oilor la stînã, ambele pãrti, chiar si-n conditiile unui an secetos, se pare cã s-au tinut de promisiune. Asta si datoritã faptului cã treburile au fost tinute din scurt de cãtre seful de stînã, Romeo Geanã si baciul sef, Ion Andras. Cã asa a fost, ne-a dat de înteles, multumirea gospodarilor, rãscolul oilor Bicazului, încheindu-se cu bine si-n acest an. „Urmeazã tomnatul. Numai cã asta-i altã treabã. Turmele sînt mai mici si mai usor de condus si pãstorit. Sã dea Dumnezeu ca vremea sã tinã cu noi!“, a afirmat la despãrtire seful de comitet de stînã, cel care foarte curînd va deveni presedintele noii asociatii a crescãtorilor de animale din Bicaz.
|
Autentificare
