Cruzimea istoriei

- interviu cu Vartan Arachelian (II)

Vartan Arachelian, ziarist, scriitor, realizator de programe de radio si televiziune, este unul dintre cei mai cunoscuti oameni de presã din România postrevolutionarã. MÎndru de originea sa armeanã, integrat corect si responsabil În viata socialã si culturalã a României, ca orice om constient, realizeazã contorsionãrile contemporane si le racordeazã la Întreaga istorie trãitã de el Însusi, pe care o priveste cu luciditate, si de multe ori critic, fãrã ipocrizie si false retractãri. Cu plãcerea pe care ne-o oferã discutia cu un interlocutor cultivat, Îndatoritor si plin de bun simt, pornim În cea de a doua parte a interviului de la conditia gazetarului aflat brusc În fata portilor deschise ale gÎndirii si libertãtii de exprimare. Cel putin asa se Întrezãreau lucrurile acum douãzeci si doi de ani.

Cu fata la RĂŁsĂŁrit

Reporter: Am rĂŁmas la ziaristii de dinainte de revolutie care, multi dintre ei cinstiti, au ĂŽncercat sĂŁ facĂŁ posibilĂŁ supravietuirea unei bresle ĂŽn conditii deloc prielnice.
Vartan Arachelian: Ei au încercat sã promoveze niste valori veritabile; valori morale si valori culturale, în perioada aceea. Sigur cã, în momentul în care s-a petrecut fuga lui Ceausescu, am fost primul, probabil, care a mers acasã si a spus cã a terminat-o cu presa. În momentul în care Iliescu iese pe post la o orã - douã dupã fuga lui Ceausescu si spune cã acesta doar a întinat idealurile comunismului, evident cã a trebuit sã mã întorc în presã. Si stiti prea bine - si stiu si inamicii mei - ce presã am continuat sã fac dupã aceea.
Rep.: Era acea sete dupĂŁ libertatea de exprimare, pe care ati avut-o imediat dupĂŁ revolutie. Si, cu toate acestea, sĂŽnteti satisfĂŁcut de doza de libertate pe care ati obtinut-o?
V.A.: O, sigur cã da. Am avut sansa nemaipomenitã de a mã exprima asa cum vreau eu. Cã lucrurile nu au mers în directia pe care as fi vrut-o si oamenii alãturi de care am fost la Alianta civicã din anii aceia, de la Asociatia Ziaristilor în conducerea cãreia am fost în perioada aceea, este o altã chestiune. Chiar îmi pare foarte rãu cã un conational de-al meu spunea zilele trecute, chiar scria pe blogul lui, cã regretã faptul cã în prima decadã de dupã revolutie, noi, cei care ne-am bãtut, am pierdut un deceniu de istorie româneascã. În loc sã ne modernizãm ne-am bãtut cu comunismul. Pãi este o foarte mare gresealã. Cine putea sã modernizeze România dacã nu exista aceastã opozitie teribilã la FSN? Nu vreau sã fac politicã aici si acum. Dar în cartea asta pe care am fãcut-o, cred cã e un capitol cu care si încep: vinovatul principal este FSN-ul si Ion Iliescu, pentru cã drumul pe care l-a luat România - cel putin în primii ani, care au fost esentiali - a fost foarte confuz. Iliescu nu stia care e centrul de putere la Moscova. Nici nu se uita spre Occident; era cu privirea spre rãsãrit. Cine era acolo? Gorbaciov care...

Un soi de nostalgie

Rep.: DacĂŁ ne gĂŽndim bine, nu credeti cĂŁ era un reflex firesc?
V.A.: Da, ĂŽntr-adevĂŁr, era un reflex firesc al unui comunism pĂŽnĂŁ ĂŽn vĂŽrful unghiilor. El nu si-a dat seamĂŁ cĂŁ perioada comunistĂŁ a luat sfĂŽrsit. De altfel, nici acum nu este constient de acest fapt. Tot timpul are puseuri din astea ĂŽn care se ĂŽntoarce tot la o ideologie din asta, colectivistĂŁ. Chiar dacĂŁ nu se cheamĂŁ chiar comunism. Atunci el nu stia dacĂŁ e EltĂŽn, dacĂŁ e Gorbaciov, dacĂŁ e KGB-ul. A fost o ĂŽndoialĂŁ nemaipomenitĂŁ. Atunci noi eram chiar pe punctul de a pierde contactul cu Occidentul. Nu vĂŁ spun ce s-a ĂŽntĂŽmplat cu mineriada aia. Este ceva incredibil. DupĂŁ ce cĂŽstigi alegerile cu optzeci la sutĂŁ sĂŁ pui la cale o asemenea loviturĂŁ ĂŽmpotriva societĂŁtii civile care abia se ĂŽnfiripa... Uite cĂŁ ĂŽncep sĂŁ devin iarĂŁsi pasional. Nu-mi place teritoriul acesta.
Rep.: Atunci vĂŁ propun un subiect care, cunoscĂŽnd temperamentul dumneavoastrĂŁ, s-ar putea sĂŁ devinĂŁ la rĂŽndu-i pasional. Ati negat ĂŽntotdeauna douĂŁ lucruri.
V.A.: Ia sĂŁ vedem?
Rep.: Ati negat cĂŁ ati fost director al televiziunii.
V.A.: Am fost dupĂŁ ĂŁ'90, dar nu ĂŽnainte.
Rep.: Deci ĂŽn anii ĂŁ'70...
V.A.: N-am fost director. Si nu stiu de unde a apĂŁrut chestia asta, pentru cĂŁ nu e pentru prima datĂŁ cĂŽnd o aud. Mi-ar fi plĂŁcut sĂŁ fiu director acolo, dar nu am fost. DimpotrivĂŁ, s-a pus problema, ĂŽnainte de a pleca de la „ScĂŽnteia tineretului“, cu vreun an de zile ĂŽnainte, sĂŁ fiu redactor sef adjunct. Sigur cĂŁ mi-a pĂŁrut rĂŁu, pentru cĂŁ munceam acolo si cred cĂŁ eram bun. SĂŽnt lucruri de care mi-e jenĂŁ, mi-e rusine, dar sĂŽnt si lucruri cu care mĂŁ mĂŽndresc cĂŁ le-am fĂŁcut ĂŽn perioada aceea. Si vreau sĂŁ vĂŁ mai spun ceva, ce am si scris de altfel: peste cincizeci la sutĂŁ din populatia României regretĂŁ traiul din comunist. Eu nu-mi asum nici un fel de merit pentru trecutul comunist al acestui popor. Realmente, mie mi se pare cĂŁ este o mare gresealĂŁ si vinovati sĂŽnt cei care conduc astĂŁzi România, dacĂŁ poporul român, jumĂŁtate din acest popor se ĂŽntoarce cu privirea spre trecut.

Monarhia ca prejudecatĂŁ

Rep. Si al doilea lucru pe care ĂŽl negati este acela cĂŁ ati fi monarhist.
V.A.: Da, îl neg pentru cã lucrurile s-au complicat. Într-adevãr, si sînt sincer cu dumneavoastrã, atunci cînd am fãcut interviul cu Regele Mihai, motivul a fost acela cã un mare personaj al istoriei noastre trebuia sã reintre în circuit. Iar apoi am continuat pe linia asta pentru cã în România existã o opozitie extrem de slabã si reinstaurarea monarhiei atunci era o alternativã, într-adevãr. Pentru cã am fost foarte aproape de cercurile acestea promonarhiste, mai tîrziu am observat cum usor-usor, SRI-ul, prin domnul Mãgureanu se infiltreazã în aceastã chestiune. Nu vreau sã merg mai departe cu gîndul, lucrurile acestea le-am spus foarte clar în cartea mea. Am fost foarte amuzat cînd o doamnã care era în preajma regelui Mihai era purtãtorul de cuvînt chiar al Casei Regale pe vremea aceea în România, mi-a spus confidential cã Emil Constantinescu a promis cã dupã ce vine la Cotroceni îl reinstaureazã pe regele Mihai. Am rîs în hohote, pentru cã mi se pãrea absurd. Se stie cã cineva care pune mîna pe putere nu pleacã de acolo. Asa s-a si întîmplat. Polemica mea cu Emil Constantinescu este un capitol substantial privitor la relatia cu monarhia. Mai frumos s-a purtat în al treilea mandat Ion Iliescu cu Regele Mihai decît s-a purtat Emil Constantinescu.
Rep.: Acum, privind retrospectiv, vi se pare a fi fost posibilĂŁ la vremea aceea o reinstaurare a monarhiei?
V.A.: Nu, din punct de vedere politic evident cã nu se putea, pentru cã poporul ãsta stia cu totul altceva despre monarhie. Patruzeci, cincizeci de ani de comunism l-au învãtat cu totul altceva. Si acum apar niste cãrti de care te îngrozesti. Cînd stii cîti moguli locali sînt în România de astãzi si vorbesti despre coruptia din timpul lui Carol al II-lea, mi se pare extrem de exagerat. Omul acesta care a fost printul culturii... În perioada lui, România a avut o ascensiune economicã nemaipomenitã si o deschidere a culturii scrise cum nu am avut niciodatã în istoria noastrã si nu avem nici astãzi.

Care-i stĂŽnga, care-i dreapta?

Rep.: Iar fenomenul de modernizare a României a fost Întemeiat În anii de instaurare a regalitãtii, ÎncepÎnd cu mijlocul secolului al XIX-lea.
V.A.: Evident, modernizarea si europenizarea României s-a fãcut sub acesti regi, ce sã mai vorbim. Am avut o mare sansã istoricã. Ca sã rezum ceea ce am discutat mai decreme, este adevãrat cã în primii ani am crezut cã monarhia poate fi o alternativã. În bunã mãsurã, eu zic cã a jucat un rol acest, hai sã zicem, pericol pentru FSN. Aceea de a se întrezãri si o solutie monarhicã. Asa cum cred cã a fost o sansã istoricã a revolutiei bolsevice, pentru a îmblînzi capitalismul sãlbatic. Capitalisti au fost speriati de perspectivele unei revolutii bolsevice mondiale. Si atunci au început sã fie mai puternice sindicatele, drepturile muncitoresti sã fie mai multe... Nu sînt un om de stînga, dar trebuie sã recunoastem acest lucru. Existã acest conflict permanent între bine si rãu. De multe ori rãul poate influenta binele si invers.
Rep.: Tocmai ati afirmat cĂŁ nu sĂŽnteti un om de stĂŽnga. SĂŁ nu vĂŁ supĂŁrati dacĂŁ am sĂŁ comit o impolitete aducĂŽndu-vĂŁ aminte cĂŁ intelectualii autentici sĂŽnt de stĂŽnga.
V.A.: Depinde de unde sĂŽnt intelectualii acestia autentici. Da, ĂŽntr-adevĂŁr, cei de la Hollywood sĂŽnt oameni care pariazĂŁ pe democrati. Eu pe care stĂŽngĂŁ sĂŁ pariez? Avem o stĂŽngĂŁ veritabilĂŁ, europeanĂŁ? Mai sĂŽnt liberalii, de pildĂŁ, de centru dreapta, cum ar trebui sĂŁ fie? Poate nu stiti, dar o sĂŁ aflati din cĂŁrtile mele cĂŁ sĂŽnt cel care i-am adus pe liberali ĂŽn comunitatea armeanĂŁ, cĂŁ nu aveau un sediu. La douĂŁ zile dupĂŁ plecarea lui Ceausescu m-am dus la editura Cartea RomâneascĂŁ, unde aveam un roman, „Noaptea bastarzilor“, care pe atunci avea un alt titlu, „Editie specialĂŁ“, si am ĂŽntĂŽlnit pe domnul Ion SĂŁndulescu, a fost si ministru la externe, care si el avea un roman cenzurat ce stĂŁtea ĂŽn manuscris. Si cĂŽnd am aflat cĂŁ liberalii nu au sediu, am vorbit la Comunitatea armeanĂŁ, cu episcopul, si douĂŁ luni sau trei luni de zile liberalii au avut sediul acolo. Acolo s-au reĂŽnfiintat. CĂŽnd a venit Radu CĂŽmpeanu ĂŽn România, pe 6 ianuarie 1990, ĂŽmpreunĂŁ cu Dinu Patriciu si TĂŁriceanu l-am adus direct ĂŽn studioul televiziunii si am fĂŁcut o emisiune. Visam, pariam cĂŁ liberalii au sansa istoricĂŁ de a face democratia si tranzitia. Dar dupĂŁ aceea au fĂŁcut tot felul de compromisuri, inclusiv acelea la care asistĂŁm acum.

Sanse si reticente

Rep.: DupĂŁ cĂŽte stiu, aveti douĂŁ interviuri care vĂŁ sĂŽnt, cum se spune, la inimĂŁ. Unul este cel cu regele Mihai, iar celĂŁlalt cel cu Petre Tutea.
V.A.: Da, ĂŽntr-adevĂŁr, a fost sansa mea, si tot viata mi-a dat sansa sĂŁ fac singurul interviu, la prima si singura venire ĂŽn tarĂŁ a lui Mircea Lambrino. Asta s-a ĂŽntĂŽmplat acum cĂŽtiva ani, s-a supĂŁrat Casa regalĂŁ pe mine pentru aceastĂŁ treabĂŁ, dar eu ĂŽmi fac meseria de gazetar. Scriu chiar acum o carte „În cĂŁutarea regelui“, ĂŽn care este si povestea celor douĂŁ progenituri ale lui Carol al II-lea.
Rep: În legãturã cu interviul cu Petre Tutea, mãrturiseati cã ati fost oarecum reprimat.
V.A.: Da, al doilea episod a fost efectiv cenzurat si a apĂŁrut mult mai tĂŽrziu. Mi s-a spus cĂŁ Tutea a fost legionar, cĂŁ... ceea ce era o minciunĂŁ uriasĂŁ. Dar reactia pe care a avut-o publicul vĂŁzĂŽnd pe acest gĂŽnditor atĂŽt de interesant si plin de geniul oralitĂŁtii...
Rep.: Cu toate cĂŁ nu era ĂŽn perioada cea mai bunĂŁ.
V.A.: Da, era terminat. Eu am avut emotii. Eram În Elvetia si ideea mã speria. Pentru cã stiam cã era Într-o stare, mã rog... ani de puscãrie, vÎrsta care Îl devastase fizic, nu? Era foarte coerent, Îi mergea mintea brici, dar mã gÎndeam cã oamenii nostri sÎnt obisnuiti cu oameni frumosi, sãnãtosi, plãcuti; era calapodul televiziunii. Cu toate acestea, a fost un soc teribil pentru români, iar temerile mele s-au dovedit a fi neÎntemeiate. Da, tin foarte mult la interviul acela ca si la interviul cu regele Mihai, În ciuda faptului cã mi-a adus foarte multe necazuri. Inclusiv darea mea afarã a doua oarã din televiziune. Foarte putini stiu cã În ã'83 am fost dat afarã din televiziune si dacã nu intervenea Pãunescu probabil cã trebuia sã mã apuc de altã meserie.
Rep.: Poate mi se pare, dar În ultima vreme ati avut o reticentã În a vã exprima În legãturã cu fenomenul politic românesc.
V.A.: Nu, dar nu am avut ocazia sĂŁ mĂŁ exprim public.

Foamea si frigul

Rep.: Atunci vã ofer eu aceastã ocazie. Cum vedeti dumneavoastrã toatã perioada strãbãtutã de România postrevolutionarã?
V.A.: Trebuie sã fim cinstiti. Din punct de vedere al libertãtilor noastre, inclusiv cea de exprimare, este un cÎstig enorm. Din pãcate, promisiunile fãcute la revolutie, cã poporul acesta nu o sã mai sufere niciodatã de foame si de frig, nu s-au Îndeplinit. Se furã foarte mult În România, din pãcate, avem o clasã politicã care este coruptã, foarte vinovatã fatã de multime, care face promisiuni fãrã sã aibã nici un fel de responsabilitate asupra lor; de aceea a apãrut acest fenomen cu Dan Diaconescu, care este o caricaturã a portretului colectiv al clasei politice. Toti promit, inclusiv care sÎnt acum la putere si care spun cã minunea se va ÎntÎmpla dupã alegeri, cÎnd ei vor fi patru ani la guvernare, pentru cã vor veni cu o majoritate foarte mare. Continuã sã creadã cã poporul acesta este unul de prostãnaci, cu oameni care nu Înteleg despre ce este vorba, cã amÎnarea aceasta sine die tine de faptul cã nu se Întrevãd posibilitãti reale ca promisiunile sã poatã fi Îndeplinite si se pare cã, Într-adevãr, ne aflãm Într-o fundãturã. Democratia româneascã, asa cum este ea la ora aceasta, este o caricaturã a democratiei la care visam cu totii odatã. E adevãrat cã a venit si criza care a accentuat foarte grav totul. Dacã ar fi fost prosperitatea de acum vreo cinci ani, probabil cã s-ar fi furat, dar ar fi rãmas cÎte ceva si pentru cei multi. Continuã sã se fure, oamenii de afaceri prosperã doar În afacerile cu statul, nimeni nu se apucã sã facã investitii, sã creeze locuri de muncã si sÎntem Într-un mare impas. De aceea, cÎnd vine cineva si mãreste ritmul promisiunilor i se pare cã are sanse sã cÎstige teren. Dar nu cred cã lucrurile vor mai merge foarte mult În aceastã directie. OricÎnd se pot petrece niste acte de revoltã colectivã. Grecia sau Spania sÎnt doar niste exemple.
Rep.: Cum vedeti relatia actualĂŁ cu Occidentul?
V.A.: Uniunea Europeanã constituie marea noastrã sansã de a ne moderniza. Totdeauna cÎnd ne-am orientat spre Occident a fost benefic pentru noi. Chiar si În perioada ceausistã, cÎnd Ceausescu Încã mai putea pãcãli Occidentul, România a beneficiat de foarte multe credite preferentiale. Dar, din pãcate, toate avantajele politicii externe a lui Ceausescu nu s-au reflectat În traiul poporului român.