 Nea Costicã, postasul, nu mai sunã la usã!
• Constantin Floristeanu a ajuns la pensie, dupã 41 de ani de muncã de postas • neobisnuit cu statul, proaspãtul pensionar sperã sã mai lucreze o vreme, la o firmã privatã • de-a lungul carierei nu a dus lipsã de aventuri • a umblat si cu 600 de milioane în geantã si era sã fie jefuit de cîteva ori • cînd au auzit cã se pensioneazã, oamenii nu mai contenesc cu telefoanele de multumire si felicitãri • O viatã de poveste, cu bune si cu rele, cu muncã multã, responsabilitãti, cu bucurii, temeri si satisfactii - asa a petrecut 41 de ani din cei 65 cîti are în total, Constantin Floristeanu. Este unul dintre cei mai proaspeti pensionari din judet, pentru cã vinerea trecutã, nea Costicã a lucrat pentru ultima datã în viata sa, a dus la destinatie ultima scrisoare, a împãrtit ultima pensie, a dus ultimul ziar... Ieri a fost oarecum pensionar... Oarecum pentru cã încã mai avea costumatia cu sigla Postei Române, încã mai purta geanta de postas pe diagonalã si încã mai avea porniri de om în timpul serviciului. Azi va da o petrecere, avînd ca invitati cam o sutã de colegi cu care zeci de ani a împãrtit aceeasi pîine, a avut zile bune si zile mai grele. Costicã Floristeanu a ajuns la vîrsta de pensionare. A umblat la viata sa cît putini îsi pot închipui. Cam cît o masinã cu motorul bun si a cãrat zilnic cît una cu portbagajul mare. „ÃŽnainte de Revolutie aveam de împãrtit trei saci de ziare pe zi, plus scrisori. Nu reuseam sã duc totul o datã, asa cã fãceam traseul si dimineata, si seara. Dacã în prima parte a zilei împãrteam scrisorile si ziarele din oras, dupã-amiaza reveneam cu presa centralã - cu Scînteia si Scînteia Tineretului. Trei saci de ziare pe zi. Plecam cu toate o datã. Umpleam geanta - avea cam 30 de kilograme, si douã sacose! Apoi, lucrurile s-au mai schimbat. Dupã revolutie n-am mai lucrat sapte zile pe sãptãmînã si nici nu mai era cazul sã fac acelasi traseu de douã ori pe zi. A scãzut mult volumul. Am ajuns acum sã am plicuri în tot sectorul cît aveam atunci într-un singur bloc. Nu se mai poartã felicitãrile, scrisorile, vederile... Pe vremea lui Ceausescu, împãrteam felicitãri de sãrbãtori timp de trei zile! Si oamenii nu mai fac abonamente ca pe vremea lui Ceausescu. Atunci trebuia sã le fac eu abonamente si sã îi conving pe oameni... Dar nu era foarte complicat, pentru cã ei, sãracii, aveau de arãtat la fabricã dovada abonamentului, se duceau cu chitanta! Ce vremuri...“, a spus nea Costicã, pãtruns de regretul vremurilor de altãdatã, cînd nu era neapãrat mai bine, dar era total diferit de ceea ce se întîmplã acum.
35 de ani a strãbãtut acelasi sector, pe Aleea Plaiului
Constantin Floristeanu este mai presus fatã de multi dintre semeni pentru cã a ajuns la performanta de a cunoaste o zonã din oras mai bine ca pe propriile buzunare. Nu vorbim despre o scarã de bloc, o curte, o cãrare. Vorbim despre o stradã lungã, cu zeci de blocuri, pe care a pãsit zilnic, timp de 35 de ani, indiferent de vreme. Si mereu s-a oprit la fiecare bloc, la fiecare cutie postalã, si a pus ceva acolo - un plic, o facturã, o înstiintare, un ziar. A împãrtit oamenilor din sector mii si mii de pensii. „ÃŽi stiu pe toti. Pe absolut toti. Am avut 870 de familii în sector. Stiu adresa fiecãreia, stiu sotii, sotiile, am prins vremea cînd nu aveau copii, apoi cînd au ajuns sã fie socri, bunici... Am împãrtit atîtia ani si bune si rele! ÃŽmi va fi foarte greu fãrã ei si mai ales îmi va fi foarte greu fãrã colegii de serviciu. Dar nu mai pot face fatã solicitãrilor. De sase-sapte ani, de cînd am diabet, mã descurc mai greu. Dar în ultimul an am simtit cã mã lasã puterile... efectiv nu mai aveam vlagã. M-am temut de multe ori cã nu am sã ajung sã mã vãd la pensie. Bãbutele din sector, cînd au auzit cã mã pensionez, au început sã insiste sã mai stau doi-trei ani. Dar nu se mai poate! Sã vinã cineva mai tînãr, mai în fortã! Eu sînt bãtrîn de-acum!“, ne-a mai povestit interlocutorul nostru. De 35 de ani, de cînd a început sã împartã corespondenta pe Aleea Plaiului, traseul zilnic însemna cam cinci kilometri. Cariera si-a început-o împãrtind corespondenta pe strãzile Dacia si pe Chimiei, în perioada 71-74. Urmãtorii doi a muncit tot în Piatra Neamt, pe 1 Decembrie, unde fãcea zilnic cam de patru ori mai mult ca pe ultimul sector.
Aventuri si temeri
„Scãpat“ de grija serviciului, nea Costicã îsi freacã obrajii cu podul palmelor si vorbeste despre stresul de postas. „Nu e usor deloc sã faci aceastã meserie. E vorba si de munca fizicã, pentru cã mereu cari în spate greutãti, e vorba si de alergãturã... Eu preferam sã am de împãrtit corespondenta pe o stradã decît într-un bloc, pentru cã una este sã mergi din poartã-n poartã si alta e sã urci patru etaje cu geanta grea cît un sac. ÃŽnainte de Revolutie nici nu existau cutii postale. Mergeai pentru fiecare plic, ziar, pînã la ultimul etaj. Acum e mai usor pentru cã te poti opri la parter pentru corepondentã, dar ai de urcat cu pensiile, cu încasarea facturilor si eventual cu vreo recomandatã pe care îti trebuie semnãturã. Cea mai mare pensie pe care am împãrtit-o e de vreo 37 de milioane. Eu sper sã primesc cam nouã, dar încã nu am primit cuponul. Dacã dã Dumnezeu, aflu în vreo douã - trei luni. Astept cu mare bucurie sã vinã un coleg de-al meu si sã-mi dea pensia. Cã multe am mai împãrtit si eu la viata mea! Si mergeam asa cu o fricã pe stradã, stiind cã plec la drum cu 600 de milioane si uneori mã prindea noaptea cu bani în geantã! Dar a dat Dumnezeu si nu am avut nenorociri de astea, ci doar niste tentative de jaf. Uneori îmi lãsau oamenii doi, trei lei cînd le dãdeam pensia, dar uneori, dacã vedeam cã pensia e vai de ea, nu acceptam vreun bãnut. La plecare, îmi zicea omul «bogdaproste» si mã întrebam de ce fãcea asta! Probabil nu-i ajungeau banii pentru nevoile lui si atunci cei doi lei la care se gîndea sã mi-i dea mie, îi transforma într-o pîine si o considera o pomanã din partea mea“, am mai aflat de la nea Costicã. Dacã de la unele case pleca înduiosat, a avut si aventuri care l-au fãcut sã se amuze ani la rînd. „M-am dus într-o duminicã, pe Dacia, sã încasez factura la TV de la o doamnã. Am sunat si ea mi-a deschis usa... Venise dintre bucãtãrie unde avea oale pe foc si era îmbrãcatã doar cu chilotei. Ea a zis «Vai!», eu am zis «Vãleu!», am dat înapoi, am asteptat sã îsi punã ceva pe ea si s-a scuzat cã îsi astepta sotul... Am luat banii conform chitantei si dus am fost!“. Si în timp ce ne povestea despre picanteriile vietii de postas, oameni pe care zeci de ani i-a servit cu scrisori si ziare îl tot sunau de zor sã îi multumeascã pentru ceea ce a fãcut cît le-a fost postas si sã îi ureze ani multi de pensie.
A aflat de patru ori cã este tatã, în timp ce era cu geanta-n gît
Constantin Floristeanu s-a nãscut la Gosmani - Valea Ursului si s-a angajat postas pe vremea cînd era fecior. Ca sã devinã sot i-au trebuit doar douã sãptãmîni de cînd a pus ochii pe o tînãrã din Dobreni si pînã a ajuns la altar. Apoi a trecut prin bucuria de a deveni tatã de patru ori, a luptat pentru ca familiei sale sã nu-i lipseascã cele necesare si acum, ajuns bunic de cinci ori, are de dat sfaturi bune. Tot de dragul familiei vrea ca la pensie sã nu rãmînã „la vatrã“, ci îsi va gãsi un alt serviciu, care sã îi suplimenteze veniturile.
|
Autentificare
