LIMBAJUL NASPA
ACCENT
Cool, proful, profa, misto, haios, haioasã, naspa, dirigul, diriga, arzoi, bujbei, bariu, puriu, basoaldã, bijboc, sanchi, sanchi-balamaua, chichirez-gîlceava, cocalar, piranda, pitipoancã, gabor, mare smen, ãfãciri (a se citi afaceri), ora doi, fãtãu, bãiat de bãiat, fatã de fatã, fatã de masã, maxim, parnusi, bunãciune etc, samd, scl. Sînt numai cîteva cuvinte si expresii adunate din mîlul gros al comunicãrii (de margine), mai noi, sau mai vechi. O ploaie acidã, o ploaie de buruieni, multe din ele otrãvitoare, nãpãdeste mereu curata noastrã limbã românã, pãtînd grîul nostru cel auriu si curat, cu neghina amarã adusã de vînturi strãine. Sînt vînturi din toate pãrtile, din cele suburbane, analfabete, unde nu se respectã nimic din ce-i curat. Ba, ce e curat, imaculat, pur, stîrneste, adesea, în oameni de proastã calitate, o dusmãnie, o agresiune fãrã motiv, care-i fac sã calce în picioare, sã întineze frumusetea mostenitã în timp a unei limbi „ca un fagure de miere“. Ne nãpãdesc, mai ales, nenumãratele tigãnisme, care, ca si manelele, vin cu otrãvuri în limba si cîntecul nostru popular. Asta e una, si, zic eu, poate cea mai gravã, cea mai periculoasã formã a urîtului. Este, însã, si o alta, care vine din comoditate de gîndire, dintr-o formã de simplificare a vorbelor , nu pentru a concentra comunicarea dintre oameni, ci din puturosenie. Treceti cu vederea cuvinte ca proful, profa, dirigul, diriga, mate si altele de acest fel - aproape asimilate în limbã, mai ales prin scolari - dar luati în calcul, de pildã, o expresie precum „ceva de genul“ (nu se spune care gen, au hotãrît cã nu mai e nevoie, se întelege si asa). Sau o întrebare foarte desteaptã , „care-ti este p.d.v.-ul?“ (adicã punctul tãu de vedere) si altele, si altele. Partea cea mai proastã, cea mai periculoasã, însã, e cã aceste vorbe, împrãstiindu-se în populatie fac asa cum fac ciupercile otrãvitoare, care le corcesc si pe cele stiute de toatã lumea ca adevãrate, comestibile. Si asa, încet-încet, filologii de meserie pot fi obligati sã constate statistic extinderea acestor aberatii la un nivel majoritar, si - conform unor reguli ale meseriei lor - sã le înscrie chiar si în dictionare. Iar dacã se ajunge pînã aici, teoria mea despre pericolele care pîndesc limba românã devine cam naspa. Ptiu, ducã-se-pe-pustii, cã m-am contaminat si eu (sau o fi io, cum se zice mai nou)!...
|