Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Februarie 2013
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Opinii 7 Februarie 2013
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

SATUL CARE MOARE

ACCENT

Nu-i vorba, aici, de schimbarea la fatã, în timp, a ceea ce am numi sat traditional. A acelui sat cu tãrani vietuind în costume populare, cu hore în bãtãturã, cu datini si obiceiuri strãvechi, care fãceau, în vremuri trecute, farmecul cu totul deosebit al acestei lumi. Schimbãrile survenite aici, sînt, dupã pãrerea mea, normale, firesti, aduse de pãtrunderea în viata satului - cu efecte bune si rele - a civilizatiei moderne. Mã refer la evolutia satului sã-i spunem post-morometian, cum, atît de emotionant, îl evocã Marin Preda. E satul în care au avut loc acele drame ale sovietizãrii si colectivizãrii fortate, toatã foiala zgomotoasã a plecãrilor si venirilor, a modernizãrilor mai mult sau mai putin artificiale. Sigur cã unele dintre aceste schimbãri erau inerente, firesti, cã nu se poate ca lucrurile sã încremeneascã-n loc. Da, dar ar fi vorba despre acele schimbãri firesti, normale, petrecute cu mare grijã pentru protejarea valorilor rurale. Problema e, însã, cum mai aratã satul nostru acum, ce a mai rãmas si cine a mai rãmas din el. Pãi, dacã nu locuiti acolo, duceti-vã si vedeti! Cã poate mai aveti rude si mosteniri de la pãrinti ori bunici. Vã spun eu: în multe privinte, aratã ca o casã pãrãsitã. Si n-am vãzut doar satul meu natal. Am vãzut multe altele si de prin toate pãrtile. Deci, ca o casã pãrãsitã, de unde se aude lãtrînd, din cînd în cînd, un cîine legat în lant, si uitat flãmînd de stãpînii plecati în grabã. Cîte un trecãtor, cîte o cãrutã, trec pe sleaul satului, ducîndu-se cine stie unde. La cîmp, probabil, unde omul, de obicei bãtrîn, se chinuie cu plugul si sapa sã smulgã pãmîntului cîteva cartoafe si cîtiva saci de pãpusoi. ÃŽncolo, din loc în loc, vezi case pãrãsite, dar si vreun haram de casã nouã, cu turnulete sau nu, fãcute cu bani de afarã. Sînt fãcute de niste tãrani plecati sã trudeascã pe la strãini cu spatele, sau sã steargã la fund babele capitaliste. Dar, de obicei, nici cãsoaiele de acest fel nu sînt locuite, pentru cã stãpînii sînt tot pe afarã, întorsi acolo sã mai ciuguleascã niste bãnuti. Cã la noi, nu se poate. La noi, banii se iau, nu se dau. Asa aratã, deci, în linii mari, satul de azi. Cam lãsat de izbeliste, de te apucã jalea. Dar, iatã ce povesteste un bun prieten de-al meu. Ai mei au lãsat (cãci trebuia sã plece cu serviciul în altã parte) unei familii mai sãrace sã locuiascã în casa noastrã bãtrîneascã, cu rugãmintea doar sã aibã grijã de ea si de acareturile ei. Ei bine, omul s-a dovedit de o calitate jalnicã, încît, încet-încet, a pus casa pe foc. N-avea lemne peste iarnã. A-nceput cu magaziile, a continuat cu grajdul, cu dependintele, cu gardul. ÃŽn cîteva ierni le-a pus pe toate pe foc. Casa - o fostã casã de gospodar - a rãmas, astfel în bãtaia vîntului si a sortii. Dar sã nu credeti cã s-a oprit aici. A vãzut el cã prispa avea prea multi stîlpi de sustinere; pe trei din cinci i-a pus pe foc. „Na fã, lemne, i-a zis nevesti-si. Dar sã nu mai ceri, cã nu mai am de unde tãia“. „Ba ar mai fi, i-a rãspuns femeia. Iarna viitoare începem cu acoperisul, cu dranita, cã asta arde bine“. Si asa a fãcut. ÃŽncît, din casa copilãriei noastre rãmãsese ceva de-ti venea sã plîngi. Eu am aflat toate astea tîrziu. Fusesem plecat si eu o vreme. La întoarcere, însã, n-am mai putut face nimic. Vremea, vremurile, oamenii pustiiserã locul. Povestea prietenului meu m-a impresionat. Dar, ce-i mai trist, multe astfel de foste gospodãrii au ajuns asa. Un cîine flãmînd, uitat de stãpîni în legãtoare urlã a pustiu. Si, din ce în ce mai des, bat clopotele de la biserica satului. S-a mai dus unul.

Articol afisat de 1659 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Viorel TUDOSE)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective