Între efuziune liricã si iubire domesticã

Ioan Ouatu - „Faguri de luminĂŁ“

Desigur, fiecare om are dreptul de a scrie poezii. Mai mult sau mai putin bune, mai mult sau mai putin inspirate, mai pline de miez, de tĂŽlc si de metafore, ĂŽn functie de harul pe care i l-a dĂŁruit Dumnezeu. De fapt, poezia pare, pentru unii, cea mai facilĂŁ modalitate de exprimare a sentimentelor si, tinĂŽnd cont de cantitatea de constructie lingvisticĂŁ necesarĂŁ pentru a configura o paginĂŁ, cea mai comodĂŁ cale de a accede la statutul de autor. Fiorul poetic ce bĂŽntuie sufletele si simturile multora, mai ales ĂŽn perioada tineretii, de foarte multe ori este abandonat si rĂŁmĂŁsitele poetice nu rĂŁmĂŽn nimic altceva decĂŽt timide experiente asupra cĂŁrora dacĂŁ se revine cĂŽndva cu privirea pot fi considerate, cel mult, expresiile unor exaltĂŁri de junete. În cazul ĂŽn care autorul ce se suspecteazĂŁ de impregnarea cu expresivitate poeticĂŁ persevereazĂŁ ĂŽn acest, ĂŽn definitiv, folositor obicei, cazul este mai grav. Pe de o parte se contureazĂŁ posibilitatea de a intra ĂŽn „cercul poetilor“, dispĂŁruti sau nu, iar pe de alta existĂŁ probabilitatea, din pĂŁcate cea mai des ĂŽntĂŽlnitĂŁ, de a fi catalogat drept un vesnic diletant ĂŽntr-ale expresiei poetice. Ajuns la o vĂŽrstĂŁ la care jocul cu focul poeziei este mai mult decĂŽt periculos, atunci cĂŽnd ai ambitia si ĂŽndrĂŁzneala de a-l face public, Ioan Ouatu, aflat pe tĂŁrĂŽmul literei scrise de mai multĂŁ vreme, atĂŽt prin hĂŁtisurile prozei cĂŽt si prin exercitiul chinuitor al versificatiei, se pare cĂŁ are curajul de a-si asuma riscurile sugerate mai sus pentru un fapt mai mult decĂŽt de ĂŽnteles. Cel putin, asa ĂŽl percepem noi: credinta ĂŽn sinceritatea expresiei. Calitate care se vede de la primele versuri din „Ninge de veacuri pe CeahlĂŁu“, care deschide, de altfel, ciclul poetic din „Faguri de liminĂŁ“, apĂŁrut de curĂŽnd la Editura Ateneul Scriitorilor din BacĂŁu, pĂŽnĂŁ la cel din urmĂŁ catren intitulat inspirat „În palma iubitei“. Acesta chiar e frumos; de o frumusete sublimatĂŁ de simplitatea constructiei si laconicitatea mai mult decĂŽt grĂŁitoare: „În palma iubitei / Un vĂŽrtej de seminte / asteaptĂŁ de la arbori / si stele rĂŁspuns.“ Ca si alte peripluri poetice anterioare, cartea „Faguri de luminĂŁ“ se vrea a fi - si ĂŽn mare parte reuseste - un amplu si cuprinzĂŁtor poem de dragoste. Muza, deseori invocatĂŁ concret, alteori sugeratĂŁ metaforic, sustine tonusul si fiorul poetic al autorului ce oscileazĂŁ de la pregnante nostalgii si tandreturi domestice la avĂŽnturi ce amintesc de frenezia juvenilĂŁ si exaltarea patrioticĂŁ. Dar ponderatĂŁ ĂŽn virtutea unui bun simt ce se percepe la nivelul discursului liric, ĂŽn general curat si coerent.
Tehnic, poezia lui Ioan Ouatu poate fi foarte interesantĂŁ pentru un exeget atent. Permanent sedus de virtutile rimei, autorul nu se ĂŽndĂŁrĂŁtniceste a rezolva pretutindeni spinoasa problemĂŁ a consonantei ci, a propos de sinceritatea pe care o invocam mai sus, rĂŁmĂŽne credincios ideii, chiar dacĂŁ din punct de vedere sonor rezultĂŁ un dezacord functional; care, curios lucru, nu impieteazĂŁ ĂŽn nici un fel natura fluentĂŁ a discursului poetic ci ĂŽl face apt de a fi receptat ca atare, ca un fapt firesc. De aici, probabil, facilitatea parcurgerii coerente, ĂŽntr-un spatiu eliberat de orice ambitie stilisticĂŁ frapantĂŁ, metafore sau figuri de stil contorsionate ĂŽn neĂŽntelesuri textuale si ĂŽntelesuri subtextuale greu de descifrat. Chiar dacĂŁ autorul ĂŽnsusi se simte „un inorog bĂŽntuit de metafore“ - si demonstreazĂŁ asta un vers mai ĂŽncolo: „Armurile mi-s destrĂŁmate de stele!“ (frumos!) - sĂŽntem departe de a crede cĂŁ metafora ĂŽn sine este punctul forte al poeziei sale. Mai degrabĂŁ acesta rezultĂŁ, asa cum am mai afirmat de altfel, din structura expresivĂŁ a ĂŽntregului, migĂŁlit din elemente care, luate la un loc, creeazĂŁ un spatiu liric dominat de sinceritate si iubire. Sentiment care se revarsĂŁ peste oameni, peste locuri si naturĂŁ, peste anotimpuri si trĂŁiri. Preocupat sĂŁ redea intensitatea acestora, autorul neglijeazĂŁ complet exercitiul stilistic si al formei, acestea rezultĂŽnd, ĂŽn final, din expresivitatea ĂŽntregului. Cu alte cuvinte, forma liricĂŁ se contureazĂŁ pe mĂŁsura ĂŽntruchipĂŁrii ideei, nefiind ĂŽn nici o ipostazĂŁ un scop ĂŽn sine. La aceastĂŁ particularitate credem cĂŁ se referea scriitorul Calistrat Costin atunci cĂŽnd afirma: „Ioan Ouatu, cu aceastĂŁ nouĂŁ faptĂŁ poeticeascĂŁ, vine sĂŁ adauge la relieful artistic extrem de nuantat si pitoresc al peisajului nemtean, o notĂŁ a sa realmente consistentĂŁ“.
Si tot din punct de vedere tehnic, de cele mai multe ori ritmul poetic al lui Ioan Ouatu are o lentoare ce tinde spre grav, o asezare ĂŽntr-o stare de veghe pacinicĂŁ, molcomĂŁ, cum, de altfel, se potriveste a fi sentimentul trecut prin toate cele ale vietii si care poate fi surprins, ĂŽn punctele nevralgice, denuntĂŽnd trĂŁirile specifice vĂŽrstei mature.
Faguri de luminĂŁ ĂŽntr-o prisacĂŁ adĂŁpostitĂŁ la umbra sufletului, o prelungĂŁ confesiune liricĂŁ bine strunitĂŁ de restrictiile autoimpuse si de pertinenta unei formulĂŁri ĂŽn strictĂŁ concordantĂŁ cu statura umanĂŁ si socialĂŁ. Din aceastĂŁ pricinĂŁ, poem de dragoste fiind, ciclul „Faguri de luminĂŁ“ nu este nici pe departe o efuziune liricĂŁ desĂŁntatĂŁ, cu accente lubrice derizorii ci, dimpotrivĂŁ, una plinĂŁ de sens si tĂŽlc, pe alocuri disimulat, despre viatĂŁ si, mai presus de orice, despre dragoste. Chiar dacĂŁ, uneori, exercitiul autoflagelĂŁrii poetice poate sugera nuante ceva mai crude: „«ĂŽn fond si la urma urmelor / ce puteti face cu atĂŽta fericire? / În rest, vĂŁ consider, / un poet cumsecade si-atĂŽt. / Numai atĂŽt, Domnule“». / PĂŁcat!...“