MORALÃ DE HOTI
ACCENT
Tot cartierul îi stie. Ca zurbagii, mincinosi, hoti - mai ales hoti -, iesiti de la Mititica, dupã o vacantã fortatã de 2 ani. Doi ani la fiecare, pentru cã fuseserã dovediti cã au sparlit de la un gospodar din cartier niste bunuri. Au stat - ce-au stat - acasã dupã eliberare, foarte putin, dar pentru cã îi furnica, ceva le dãdea ghes din nou. Îi impingea spre meseria lor de bazã, de hoti de cartier. Ce vrei, meseria e brãtarã de aur. Hopa, aur! Ei bine, tocmai de aici a venit totul. Nu flecustete ca pînã atunci, ci marfã de marfã! Tomai puseserã ei ochii pe un magazin din zonã, cu tot felul de chestii de acest fel: brãtãri, inele, brose, pandative, lanturi mai subtiri sau mai groase. Dar cum sã atace, cã magazinul era pãzit zi si noapte de niste baragladine cu pistoale. Trebuia fãcut, deci, un plan foarte abil, foarte original, foarte hotesc. Si uite cum au fãcut. Au dat foc, mai întîi, la o casã mare din preajmã. Gospodarii dormeau fãrã grijã, focul s-a extins cu mare iutealã si tot cartierul, buluc la incendiu. Inclusiv cei care, cicã, pãzeau magazinul cu aur.
N-o mai lungesc. Cu toatã lumea dusã la incendiu, care, între timp, se lãtise, hotii au spart, au luat tot ce s-a putut, si tuleo! Au ascuns, repede prada si s-au culcat. Fiecare în casa lui, în patul lui. Dormeau, adicã, bustean, cînd au venit caraliii si la ei sã caute hotii. Ce hoti? Ei au fost tot timpul acasã! Nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le pute. Pînã la urmã i-au ridicat si i-au dus unde trebuie, unde mai fuseserã de atîtea ori!
Oameni buni, uite ce a hotãrît instanta: din ei doi, numai unul a fost dovedit si condamnat la închisoare. Celuilalt, colegului de loviturã, i-au dat drumul, din lipsã de probe. A fãcut el ce-a fãcut (noi cam bãnuim ce!) si a iesit basma curatã. Adicã, nu fusese acolo în noaptea aia, era în tren spre Buzãu. Fãcuse el rost si de bilet, si de martori, cã, de!, cu bani se poate orice. Abia acum am ajuns la miezul povestii. Hotul lãsat liber - o sã rîdeti -, a început sã aibã probleme de constiintã. Adicã ãla, prietenul si colegul lui de smardealã, la bulãu, iar el, fluierînd liber prin cartier. Nu se face!, îsi zicea el. Problema era cã pe coleg nu-l putea scoate, iar lui nu-i venea deloc sã se autodenunte. Cu aceastã moralã de hot se perpelea zi de zi, noapte de noapte. N-avea pic de somn, ajunsese o umbrã de om. Pînã cînd neamurile l-au trimis „la nebuni“, într-un ospiciu, pe termen lung. Acolo, ce credeti cã fãcea? Povestea tuturor cã si el este hotul în furtul aurului. Oamenii îl ascultau si rîdeau. Nebun!, îsi ziceau, dar un nebun pasnic. Pentru cã numai un nebun îsi bagã singur capul în lat. Dintr-atîtia hoti cîti au apãrut pe piata muncii de dat cu laba, ati vãzut dumneavoastrã vreunul care sã-si recunoascã singur vina, hotia, pãcãtosia? Indiferent dacã furã de la stat sau de la privati. Eu, personal, n-am vãzut! Ca se scoatã, mai curînd îi bagã în loc pe altii, poate nevinovati. Stiu ei cum s-o facã...
Sã vã spun finalul: hotul de la casa de nebuni nu era - s-a dovedit mai tîrziu - deloc nebun. Era doar un hot cu moralã. Lucru atît de neobisnuit pe la noi, încît pare ticnealã. Destui din cei intrati în puscãrie pentru mari fraude, pentru furturi colosale, s-au scos cu asta. Numai cã ãstia fãceau exact invers: erau perfect sãnãtosi si se dãdeau nebuni.
N.A.: Multumesc, Monitorule!
Acesta este ultimul Accent pe care-l public în ziarul Monitorul. Socotesc, de aceea, de bun simt, sã multumesc acestei reputate publicatii - cãreia i-am pretuit întotdeauna acuratetea si profesionalismul - pentru generozitatea de a fi gãzduit aceste mici tablete. Am fost nevoit sã „mã mut“, o vreme, aici, pentru cã, datoritã unor împrejurãri mai ciudate, ele n-au încãput în ziarul la care am lucrat peste patru decenii si pe care l-am si condus. ÃŽn perioada urmãtoare, Accentele mele vor fi gãzduite de VIATA NEMTEANÃ, noul nostru ziar.
Multumesc, deci, Monitorule!
|