 Vocea
La vita e bella „Cei mari se îngrãdirã cu-averea si mãrirea în cercul lor de legi“. Este un adevãr fundamental si evident. Nu ne mai puneti sã mintim copiii la scoalã si sã ne batem joc de ei si de noi însine mimînd stîngaci respectabilitatea. Statul de drept si valorile UE au început sã ne cam plictiseascã. Mai ales de cînd aflãm despre marsurile, tot mai dese, pentru autonomie ale Tinutului secuiesc. Te apucã ameteala. Valorile europene autentice sînt demult uitate. Totul este o conventie mizerã, menitã sã facã din om o leprã si din carnea de vitã una de cal. A propos, cunoscînd caracterul românului si imaginatia lui în materie de adaptare la realitãtile cotidiene si la marile provocãri, putem sã ne întrebãm, pe bunã dreptate, dacã nu cumva acel cal troian insinuat în galantarele Europei a fost conceput, în ciuda fermelor dezmintiri, pe meleagurile mioritice. Sau, mai probabil, în altã parte; pe acolo pe unde se aflã cei ce ne vor binele si ne-au îmbîcsit cu eco. Eco-n sus si eco-n jos, mîncãm eco cu folos! Haida - haida! Zîi, mããã!
• Noul Cod de Procedurã Civilã a intrat în vigoare de la 15 februarie. Cel putin asa se spune în lumea noastrã aproximativã, unde e greu de stiut cam ce legi mai functioneazã pe teritoriul mîndrei noastre tãri. Adoptarea articolului care ar fi putut veni în ajutorul tuturor clientilor bãncilor a fost suspendatã însã, pînã în luna iulie. Articolul respectiv le-ar fi permis magistratilor sã oblige bancherii sã elimine din contracte clauzele si comisioanele considerate abuzive. ÃŽn ultimii doi ani, aproape trei mii de români au dat în judecatã bãncile. Avocatul Vincentiu Coltuc ne informa deunãzi: „Chiar dacã avem procese cîstigate, bãncile nu pun în executare hotãrîrile fãrã nici o explicatie. ÃŽn astfel de cazuri, bãncile asteaptã ultima formã, respectiv executarea silitã“. Decizia de amînare apare în ultima scrisoare de intentie a Guvernului cãtre FMI. Guvernul s-a angajat sã nu ia nici o mãsurã care ar putea afecta disciplina debitorilor. Totodatã, guvernul va efectua un studiu de impact si o consultare publicã cu cei care ar putea fi afectati de aceastã decizie. Asteptãm si studiul, dar mai ales consultarea, pentru a ne putea manifesta în voie entuziasmul. Si disciplina. Halt!
• Stimati debitori! Mînati de nevoi stringente si de un sistem haotic de repartizare a valorii, v-ati trezit înglodati în datorii pe care nu aveti cum sã le plãtiti în trei vieti. Escrocii bancari au profitat de o perioadã în care economia, cum se spune „duduia“, si fãrã sã tinã seama de cele mai elementare reguli ale bunului simt, v-au îndatorat cu acte în regulã pentru cîteva generatii. Aflu acum cã primãriile, de pildã, nu pot sã se îndatoreze în proportie mai mare de saizeci si cinci la sutã din veniturile prognozate. Ignorînd cu totul normele Bãncii Nationale a României privind gradul de îndatorare, un indice de altfel corect si care ar fi trebuit sã dimensioneze obiectiv capacitatea de returnare, asa numitele bãnci, de fapt niste sucursale sinistre ale marilor afaceri europene, v-au fãcut, cu sprijinul unor legi obediente si îndreptate împotriva locuitorilor acestor meleaguri, sclavi ai bunãstãrii marilor afaceristi, reprezentati astãzi de ceata tembelã a FMI. Gusatul acela, erijat în mare conducãtor al finantelor evropenesti, în locul celui cu pantofii rupti, cu mutrã de oligofren scãpat sîmbãtã seara de la Scoala de corectie, impune României sacrificii pentru bunãstarea bancherilor care, nu-i asa?, meritã o croazierã pe un vas de lux, plãtitã de mii si mii de amãrîti. De fapt, pe lîngã ei s-a mai aciuat o faunã de asa zisi recuperatori care, de pe urma consolãrii bãncilor cu un profit putin diminuat, din nimic fac averi uriase. Ce este mai trist, e faptul cã se gãsesc oricînd în sãrmana tarã cîteva duzini de nenorocite dispuse sã-si expunã coapsele îndãrãtul tejghelelor bancare pentru a pãcãli din nou pe cineva cu noi „dobînzi avantajoase“. Hai sictir!
• La fel ca în reclama aceea delicioasã cu hemoroizii. Tînãra generatie de gînditori rãmasi repetenti în clasa a VIII-a, se dovedeste a fi extrem de imaginativã. Hemoroizii fac rãu, nu fac bine. Asa e, oligofrenule. Vezi cã stii?
• Mare poznã cu partidele astea! Nea Vasîle, nea Milucã, nea Sulicã, nu mai pot dormi dacã nu sînt angrenati în viata de partid. La televizor, numai partide, în cancelarie, aprige discutii despre partide, la radio, la piatã, la magazin, la crîsmã, la benzinãrie, la bordel, în bazar, pe marginea santului, la veceul public, partide si iar partide. Apetenta, de acum bolnãvicioasã, pentru conclavuri politice este aproape gretoasã. Mai cã-mi vine sã le dau dreptate celor de pe vremea lui Ceausescu: „Partidul e-n toate, e-n cele ce sînt / Si-n cele ce mîine vor rîde la soare“. De-ar iesi odatã, mãcar soarele!
• Dupã ce am asteptat atîta vreme cu sufletul la gurã, iatã cã stim si cine sînt fericitii cîstigãtori ai finalei nationale a Eurovisionului. Despre aceastã competitie, care în perioada de dupã „Waterloo“ -ul formatiei Abba s-a transformat tot mai accentuat în rãu, pentru ca în contemporaneitatea unionalã evropeneascã sã devinã de-a dreptul idioatã, nu sînt prea multe de spus. Dupã cum se vede tot mai clar, în ultimii ani Eurovisionul a devenit o colectie de ciudãtenii si de stupizenii care nu au, nici pe departe, ceva de a face cu muzica. ÃŽnainte de toate, precum prea bine se stie, competitia aceasta penibilã se vrea a fi spectacol. Ce se întelege prin asta? Lumini nãucitoare, mult fum, aburi si sclipici, costume de mutanti si ciborgi, handicapati ridicati la rang de vedete, scopiti sau transexuali, asa zis folclor de circumstantã batjocorit la limita bunului simt, si toate astea cîntate în limba de circulatie internationalã spre satisfactia celor ce îsi pot permite sã risipeascã sume colosale pentru un capriciu primãvãratic ce nu aduce nimãnui cel mai mic folos. Poate doar industriei paralele de consum din tara care organizeazã bîlciul european. Ca un vechi si înrãit eurosceptic ce mã aflu, am asteptat si de aceastã datã sã vãd ce porcãrii ni se mai oferã în numele uniunii europene a cîntecului. Si am fost rãsplãtit pe deplin. Pornind chiar de la neinspirata si penibila echipã de prezentatori formatã din colectia noastrã de vedete, care s-a scremut sã sugereze o paralelã parodicã în spiritul legendarei formatii suedeze. Cu toate cã, fie vorba între noi, cele douã creaturi de facturã masculinã care au batjocorit si limba românã si bunul simt, ar fi fost mai potrivite la a prezenta o salatã de morcovi sau un sote cu cartofi malgasi la Paprika. Cît despre distinsele doamne pot spune doar cã ar trebui sã facã ceea ce stiu mai bine: pulovere sau eventual cîntece cu versuri lesinate despre dragostea funambulescã fatã de tînãrul musculos schimonosindu-se dizgratios în budigãi, spre deliciul unei asistente tembele venite sã-si risipeascã plictisul într-un entuziasm de circumstantã risipit între reflectoarele unui studio de televiziune transformat în arenã de circ de provintie. De altfel, si ceilalti doi prezentatori stupizi ce se agitau printre concurentii din „cãmara verde“ - cã tot vorbeam adineaori despre bucãtari - conversau de-a dreptul tembel printre strigãte disperate: „Luminita! Unde-i Luminita? Cezar, cum te simti?“ Evident Cezar se simtea bine din moment ce alãturi de pomenita tanti Luminita, ce ar trebui sã se cam pregãteascã de pensie, era recunoscut drept favorit. Si pînã la urmã s-a adeverit. Vom fi reprezentati la Malmo de acest domn - probabil nu gresim - cu chip si alurã de bãrbat, care vorbeste ca un om normal si cîntã ca unul anormal, într-un falset impostat, un fel de melodie al cãrei titlu a devenit deja un uzat truism: „Itã\'s my life“. O fi viata ta, dar cu a noastrã ce ai? Cã la Eurovision se vinde circul, o demonstreazã si faptul cã o altã trupã de mãscãrici, Electric Fence, a fost foarte aproape de podium. Sîntem siguri cã în curînd, la proximele editii ale concursului idiot de international si european, vor concura în majoritate ventriloci, gastrofoni, paralizati sau rectofoni de renume din tãrile bãtrînului continent, care vrea sã dovedeascã cuceririle în materie de ciudãtenie, determinate si de hrana bogatã în substante chimioorganice pe care o consumãm cu deliciu. ÃŽn cea ce priveste juriul de specialisti mioritici într-ale muzichiei, situatia e cel putin curioasã prin maniera complet de neînteles a acordãrii punctelor. Diferentele mai mult decît flagrante dintre notãrile lor demonstreazã, dacã nu interes, cel putin o totalã lipsã de discernãmînt profesional. Cît despre tînãrul cîntãret romascan, ce a reprezentat într-un fel spatiul nemtean, numai vorbe bune: foarte tînãr, frumusel, cu o melodie bine construitã datoratã talentatului concetãtean, secondat de un coleg ce s-a dovedit a fi muzical, cu o bunã stãpînire a limbii materne (engleza, fireste), cu o prestatie decentã si plinã de bun simt, cu un patos specific vîrstei, dar cu o singurã observatie pe care sper sã nu mi-o ia în nume de rãu. ÃŽi mai trebuie doar un singur lucru, de altfel fãrã prea mare importantã în teritoriul muzicii de azi: sã mai lucreze la... voce.
|
Autentificare
