Parlamentarii din trecut si cei de azi
Pagini alese din istoria judetului Neamt
ÃŽn conformitate cu documentele de arhivã, presa si memorialistica vremii parlamentul românesc de altãdatã, pe bãncile cãruia se aflau si cei ce detineau puterea si cei din opozitie (locurile schimbîndu-se periodic n.n.) se obstructionau la mãsurile pe care trebuiau sã le aprobe, mai ales cei din opozitie. De fapt, nici opozitia, nici cei ce se aflau la putere, nu aveau interese opuse si urmãreau acelasi lucru: interesul propriului buzunar. Cã activitatea parlamentarã era o treabã foarte grea ne este dovedit si de modul în care se comportau unii din trimisii urbei Piatra Neamt în acest înalt forum al tãrii. Prima grijã pe care o aveau pe acele timpuri cei mai multi parlamentari era în legãturã cu încasarea regulatã a indemnizatiei (care nu era de loc neglijabilã n.n.). Prezenta în senat sau camerã era o altã chestiune: fiind la libera vointã a fiecãruia, unele sedinte ale senatului nu se puteau tine deoarece nu întruneau majoritatea. De foarte multe ori senatul si camera sau parlamentul, reprezentau un loc de odihnã bine ales. Asa se face cã multi dintre ocupantii de drept ai locurilor din parlament se transportau în timpul dezbaterilor în lumea... viselor. Un fel de campion al somnorosilor din senat era si un reprezentant al judetului Neamt, profesorul Panait Crivãt, profesor la Rares, despre care se spune cã era recunoscut în calitate de senator pentru douã mari merite: 1. nu participa la sedinte decît în urma unor interventii chiar la nivel de prim-ministru si 2. cînd participa, se asternea pe un somn zdravãn, încît nici ciocãnelul presedintelui senatului nu reusea sã-l readucã la trezire. Iatã o mostrã dintr-un ziar local: „Domnul Panait Crivãt avea la Piatra Neamt partizani politici care aveau obligatia sã-l aplaude ori de cîte ori îsi isprãvea somnul ce-l cuprindea cu diferite ocazii“. ÃŽntãrind cele spuse de alti confrati de redactie de la alte ziare, ce apãreau în urbea resedintã de judet, Piatra Neamt, sau de la Roman, Biruinta, din orasul nostru de acum 85 de ani, mai precis din 4 mai 1924, ne relateazã una din situatiile de acest gen: „D-nul Panait Crivãt vice-seful partidului liberal local, asistînd la festivalul artistic din seara zilei de 1 mai aflîndu-se în lojã într-un cerc de doamne si în asteptarea ridicãrii cortinei care întîrzia, într-un moment de uitare de sine, crezîndu-se în senat, a cãscat prelung, scotînd un sunet care fu auzit în salã. Partizanii sãi politici, care erau de fatã, adicã domnii N. Guranda, L. Mrejeriu, V Ghitescu si altii l-au aplaudat cãlduros“. Ce putem noi spune: si alesii nostri de azi fac, cu unele exceptii, cam aceleasi lucruri (fãrã a fi aplaudati - n.n.) ! Tot atît de adevãrat este si faptul de partea cui era ziarul amintit. Se pare cã era de partea celor din opozitie: tãrãnistii cum erau cunoscuti membrii Partidului National Tãrãnesc, stiind cã la acea datã Partidul National Liberal era la putere în România. Asadar, obiceiurile, ca sã nu spunem nãravurile persistã si în zilele noastre, cu unele progrese: huiduieli, îmbrînceli, fluierãturi, etichetãri de tot felul etc. cum bine le prezintã mas-media noastrã. Deh, nãravul din fire nu are lecuire!
|