Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Mai 2013
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Eveniment cultural 3 Mai 2013
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
Comedia contemporanã sau fetele realitãtii

Comedia contemporanã sau fetele realitãtii

• scriitorul Constantin Munteanu s-a destãinuit la Monitorul • ciclul de romane scris într-un deceniu, a vãzut lumina tiparului • în aproape 4.000 de pagini autorul plãsmuieste o cronicã a timpurilor de dupã ã'90 •

Lucian Blaga spunea: „Frate, o boalã învinsã ti se pare orice carte“. Pornind de la aceastã afirmatie, iatã cã astãzi vom discuta despre nenumãratele boli învinse de cãtre autorul celor sapte romane apãrute în librarii de-a lungul ultimelor opt luni, o intreprindere, dupã cîte stiu, rarã în spatiul romanesc autohton si, cu atît mai putin în spatiul nemtean. De altfel de cîteva zile a iesit de sub tipar si ultimul volum. Vorbim, asadar, de romanele: „Pentru o salbã de mãrgele“, „Doamna în herminã albã“, „Groapa cu lei“ si „Steaua polarã“ - acestea patru reunite sub titlul generic „Cristina“, iar urmãtoarele trei, „Femei cardinale“, „A trecut un scriitor...“ si „Bufonul sortii“, reunite sub titlul „Viata la second hand“. Toate sapte fac parte din ciclul romanesc „Comedia contemporanã“. Pe ultima copertã a fiecãrui roman un text succint, scris sub poza autorului, substituie o carte de vizitã. Primul e edificator: „Cristina, tînãra cu ochi verzi, mari si luminosi, frumoasã si inteligentã, încrezãtoare în viitorul ei, crescutã si educatã de omul de culturã, ajunge pe mîna omului de afaceri bogat, micul bisnitar, ajuns, cu un trecut dubios. Cine pe cine va învinge?! Cine pe cine va modela?... sau va distruge...“ Cînd Constantin Munteanu si-a reeditat „Cursa rapidã“, roman ce transpare în prezentul univers al scriitorului Mihai Vlãdeanu sub numele de „ÃŽntroienirea“, îmi exprimam încrederea cã personajele din acea corabie a nebunilor, navigînd prin foamea, frigul si frica anilor ã'80, vor ajunge si la cheiul prezentului. Cele patru cãrti ale romanului „Cristina“ - parabolã a României creatã de omul de culturã, ajunsã vremelnic pe mîna bisnitarului contemporan - le-au adus deja, dimpreunã cu povestile lor de dragoste si urã, clementã si rãzbunare, idealuri si ratãri, entuziasm si depresie - într-un cuvînt, lumea contemporanã, cu rãdãcinile înfipte adînc în acel secol abia încheiat, sifilitic, numit asa de muziciana de geniu, amestec de Sfîntã Vineri si Ghionoaie, stãpînã peste un tinut invadat de ciori si corbi degenerati, pentru alungarea cãrora bãtrîna pajurã duce pe aripile ei mitice, încãrcate de ani si ostenite de victorii, doar pe cei care au o Stea polarã. Dar mai importantã este încheierea: economicul prosper, bine temperat si condus cu harul cinstei si priceperea unei inteligente native, sub auspiciile unei iubiri puternice, face sã înfloreascã întreaga societate, tot asa cum un economic de cãpãtuialã pîrjoleste pe unde trece - iar un trecut nefast dãrîmã totul.

România ca o fatã... frumoasã

Aceasta este si ideea pe care autorul o lanseazã. De-a lungul celor peste 2.000 de pagini ale primelor patru romane, ne prezintã România ca pe o fatã frumoasã, crescutã si educatã de omul de culturã, dar ajunsã vremelnic pe mîna bisnitarului cu pretentii de om de afaceri. Cum însusi autorul ne dã de înteles pe coperta primului volum, romanul în totalitatea celor patru volume ne prezintã drumul acestei Cristine de la statutul de rãtuscã urîtã, cum apare la început, pînã la lebãda din final - o mîndrete de tînãrã, trecutã prin toate încercãrile unui secol încã sifilitic, cum îl numeste bãtrîna muzicianã de geniu, Anastasia Petropulos-Vlada. Tînãra Cristina, trecutã pînã si printr-o depresie cruntã, îsi încheie traseul prin roman întorcîndu-se victorioasã de la Congresul International de Geneticã de la Rio, unde si-a sustinut cu succes lucrarea stiintificã în fata marilor savanti ai lumii, unii aflati chiar în anticamera Premiului Nobel. De remarcat replica pe care Constantin Munteanu o dã productiilor culturale, îndeosebi celor cinematografice, si ne prezintã pe românii ajunsi în strãinãtate ca pe niste reprezentanti de valoare, adevãratii ambasadori ai poporului nostru, nicidecum ca pe o adunãturã de boschetari ori de hoti de buzunare, care au speriat Europa. Desi, metaforic vorbind, personajele de o înaltã tinutã intelectualã, cu realizãri de exceptie, venite din Est, sperie mai mult lumea întreagã decît niste nefericiti de hoti. O dovadã certã este reactia strãinãtãtii la prezenta valorilor noastre pe meleagurile lor: si le asimileazã, prezentîndu-le ca fiind ale lor, ori le resping; primite cu bratele deschise si cîntate îndelung, cum ne spune autorul, sunt productiile culturale care scot la ivealã urîtul si mizeria din societatea noastrã.
Odatã cu odiseea acestei Cristine, care pare a simboliza natiunea românã în devenirea ei dupã Revolutie, asistãm la modul în care omul de afaceri este transformat încet-încet din grobianul violent si rapace care era la început într-un adevãrat gentleman, este propulsat de fata care îl îndrãgeste spre demnitatea de vicepremier, apoi spre aceea de senator, unde face fatã cu brio unei lumi corupte, aflate în degringoladã si este în cãrti, cu sansele cele mai mari pentru viitoarele alegeri prezidentiale. Succesul acestui om de afaceri nu este dat decît de felul în care economicul prosper al sãu este canalizat cu înaltã stiintã de tînãra Cristina spre a înflori întreaga societate (cu precizarea cã în spatele Cristinei stã unchiul ei, un veritabil om de culturã). Drama acestui roman, finalul sãu caracteristic operelor de literaturã care nu-s din categoria cãrtilor pe care sã le citesti în tren, apoi sã le uiti pe banchetã, indiferent cã le-ai terminat ori ba, drama deci este aceea cã trecutul nefast al oricãrui om care ajunge demnitar al unei tãri, oricît de demnitar ar fi, în ciuda tuturor relatiilor sale si oricît de multi bani ar învîrti, dacã are un trecut incert, acest trecut îl va ajunge si se rãzbunã. În Comedia contemporanã, ca si în viata de zi cu zi din jurul nostru, este o perioadã de profunde convulsii, cînd avutiile ne-au fost vîndute pe nimic. Trãim drama lui Dãnilã Prepeleac, pentru cã am plecat la tîrg cu o pereche de boi frumosi - ne spune autorul - si ne-am întors cu o pungã goalã. În aceastã perioadã, rãscolitã mai ales în ultimele luni de scoaterea la luminã a unor fapte de coruptie demne de fantezia unui scriitor de romane stiintifico-fantastice, Constantin Munteanu a scris cu ani în urmã - cãrtile sînt trudite de-a lungul ultimilor 10 ani -, a scris, deci, despre toate acestea, cînd încã se tãcea cu înversunare despre coruptia din tarã. Finalul acestui ciclu relevã momentul în care trecutul nefast al omului de afaceri dãrîmã totul. Rãmîne în picioare doar ceea ce este temeinic construit, de valoare si cu coloanã vertebralã. În mare, am aruncat o privire peste actiunea care se întinde, cronologic, pe trei ani, dar cuprinde prezentarea societãtii românesti pe întreg secolul trecut, cu precãdere jumãtatea a doua, de la rãzboi încoace, aducînd în scenã personaje din toate mediile, de la tãrani, la mari intelectuali; de la creatoare de modã ajunse celebre, la mari muziciene; fosti prim-secretari convertiti în oameni de afaceri, tortionari ai regimului comunist clamînd în public frumusetea democratiei actuale, savanti fugiti în strãinãtate, ajunsi si eliminati de mîna lungã a securitãtii sau rãmasi în viatã, dar cu sufletul alãturi de tara natalã. Si peste toti si toate, este prezentã, vorba lui Dante, iubirea, care miscã sori si stele.

„Durerile tãrii mele sînt si ale mele“

• interviu cu scriitorul Constantin Munteanu

Fetele autorului

Reporter: Domnule Constantin Munteanu, iatã-ne la o nouã întîlnire, dupã aceea din urmã cu cîtiva ani, cînd am vorbit despre Sãvinesti, unde ati fost inginer peste 20 de ani, despre filmul „Sezonul pescãrusilor“ si despre cãrtile publicate pînã la acea datã. Acum, odatã cu prezentarea cãrtilor publicate în 2012, am vãzut pe coperta a patra si pozele autorului. Pentru a fi în interiorul titlului dat materialului, fetele realitãtii, am putea spune cã acestea sunt fetele autorului. La care pozã tineti cel mai mult?
Constantin Munteanu: La aceea care nu apare pe nici o carte, pentru cã nu a avut cine mi-o face. Închipuiti-vã un om de vîrsta mea, nebãrbierit de trei-patru zile, îmbrãcat într-o tinutã lejerã, de casã, obosit de cele 10-12 ore pe zi de stat la masa de scris în fiecare zi, cu creionul rãmas în mîna sprijinitã de bãrbie, un om ce pare cã priveste în gol, dar, de fapt, priveste adînc în lumea pe care o construieste, o replicã literarã a lumii în care trãieste.
Rep.: Am început, asadar, cu ceea ce as putea numi fetele autorului. ÃŽn romanul „A trecut un scriitor...“, naratorul ajunge întîmplãtor la nunta fetei unor fosti tortionari ai regimului comunist si are o confruntare cu mama miresei, care este general în rezervã. Aceasta îsi fãcuse un tel în viatã din a-i urmãri pe intelectuali, îndeosebi pe scriitori. Femeia aceasta are un dialog suculent, adevãrat act al unei piese de teatru, cu naratorul, acel Mihai Vlãdeanu, scriitorul care vã traverseazã opera. Este un alter ego al dv?
C.M.: Corect spus, Mihai Vlãdeanu este eul profund al scriitorului. Sînt de acord cu ceea ce a spus Andre Gide, cã cei mai prolifici scriitori au scris o singurã carte, cartea vietii lor, dar trebuie sã întelegem aceastã expresie a vietii lor ca pe o referire la viata lor interioarã, la universul lor de viatã, dar mai ales sufletesc, din care izvorãsc toate personajele. Este ceea ce Eugen Simion numeste eul profund, total deosebit de eul biografic. Cãrtile scrise la persoana întîi pun în evidentã mult mai pregnant eul profund al scriitorului si, în nici un caz, nu sunt un dosar de cadre al autorului.
Rep.: Revenind la fetelor autorului, unde poate fi gãsitã adevãrata fatã a autorului?
C.M.: ÃŽn paginile celor trei romane: „Femei cardinale“, „A trecut un scriitor...“ si „Bufonul sortii“.

Fetele iubirii

Rep.: Romanele acestui ciclu nareazã aceleasi întîmplãri cu cele din „Cristina“, dar sînt vãzute din spatele oglinzii, adicã ceea ce se petrece în culise; aceste cãrti mi-au dat dovada a ceea ce se cheamã romanul unui roman. Nu putini sînt scriitorii, multi celebri, care au tinut un jurnal despre cum a fost scris cutare roman.
C.M.: La acei autori notorii, era vorba de un jurnal: în ziua cutare m-am întîlnit cu cutare, mi-a venit ideea cutare etc... În cele trei romane ale mele, asistãm pe viu la ceea ce se cheamã laboratorul intim de creatie al unui scriitor.
Rep.: Asta mi-a retinut si mie atentia. Faptele de viatã ale naratorului Mihai Vlãdeanu, scriitor el însusi, autor al unui roman intitulat „Viata la second hand“, gliseazã usor-usor în naratiunea romanului pe care îl scrie. Astfel, ceea ce trãieste în noaptea de revelion într-un restaurant din New York, dar si întîmplarea de pe marele aeroport din Frankfurt îi dau substantã pentru piesa de teatru Aerogarã spre niciunde - o poveste tristã de dragoste, dar si de viatã.
C.M.: Da, m-a interesat sã aduc în paginile cãrtii un om al zilelor noastre, debusolat de cele petrecute dupã 1989, un român onest, care fuge spre alte zãri, pentru ca în final sã-si gãseascã refugiul tot înapoi, în tara natalã, de unde a plecat.
Rep.: Pe acel personaj l-ati pus în contradictie cu femeia întîlnitã pe aeroport, fosta mare iubire a vietii lui, care vine sã-si gãseascã urmele în tara pãrãsitã cu trei decenii în urmã, dar, ca si în basmul la care faceti referiri adesea (este vorba de Tinerete fãrã bãtrînete...), persoana care se întoarce gãseste o altã lume. As putea spune cã acest episod este una din fetele iubirii.
C.M.: Un episod mult prea palid pentru substanta celor peste 3.500 de pagini ale ciclului. Fiecare personaj al ciclului duce cu sine o poveste de iubire, de reusitã sau de ratare.
Rep.: Sã le numim, asadar, fetele iubirii. Ciclul întreg poate fi citit ca o vastã poveste de iubire. Dar sã ne întoarcem la nunta despre care ati amintit. Apar în ciclul romanesc o multime de fosti tortionari, multi dintre ei ajunsi demnitari ai tãrii. Poate cel mai reusit, dincolo de Evanghelina Miftode, mama miresei, de care am vorbit, mi se pare primarul de sector, care se mîndreste cã a fost ofiter de securitate si care recunoaste în Mihai Vlãdeanu pe fostul sãu coleg de gimnaziu. Ciudat personaj! Ai zice cã-i un rãspopit, dacã nu s-ar afla cã face joc dublu, sau chiar triplu. Sã mai amintim familia Apostol-Lehrermann, cîteva generatii, de la marele angrosist de cereale interbelic, Otto Lehrermann, la strãnepotul lui, Serafim Apostol, ajuns senator, trecînd prin generalul venit pe tancurile bolsevice... - poveste lungã. Dacã ne gîndim la cele relatate de marea muzicianã Anastasia Petropulos-Vlada, în special povestea tineretii sale petrecutã la Canal, la anii cînd, fiind eliberatã pentru scurt timp, devenise jucãria sexualã a marelui inchizitor, generalul Inochentie Apostol, cel venit pe tancuri, putem spune cã am vorbit si despre fetele terorii. Ce altã fatã credeti cã ar trebui sã discutãm acum?
C.M.: Dupã murdãria din aceastã fatã a terorii, propun sã vorbim despre patriotism.

„Eu vreau sã mã numesc român de bun simt“

Rep.: Multe dintre personajele cãrtilor în discutie, de cîte ori trec pe la Mãrãsesti, se opresc la Mausoleu si aprind lumînãri sau depun o floare. Chiar si fiul unei banchere americane, fostã prostituatã în Bucurestiul interbelic, fugitã din tarã cu lãdita plinã cu cocosei de aur, cînd ajunge în România sã negocieze cumpãrarea a ceea ce a mai rãmas dintr-un mare combinat chimic, sã-l taie si sã-l vîndã la fier vechi, face acelasi gest, pentru cã-n mama sa, bãtrîna bancherã cu un picior în groapã, mai zvîcnesc amintiri despre tara în care s-a nãscut, a iubit, a suferit, dar n-a uitat-o. Un alt personaj spune: „Familia mea are morti rãmasi pe toate cîmpurile de luptã din ultimii 2-300 de ani.“ Si tot patriotism se cheamã si faptul cã indiferent unde se aflã, la o petrecere în Londra, printre fetele scrobite ale high life-ul londonez, în Texas, în familia celui mai temut procuror texan ori la congresul de la Rio, printre prezumtivi laureati ai Premiului Nobel, personajele plecate din România dovedesc prin ceea ce fac înalta tinutã moralã a românilor de calitate; vorbesc cu mîndrie despre Grasa de Cotnari, la fel de entuziasmati ca si despre marele savant iesean Neculai Letcanu, ocolit mereu de Premiul Nobel, ori despre cum sãtenii dintr-un sat de lîngã Ploiesti i-au ascuns în cãpitele de fîn pe aviatorii americani care bombardaserã rafinãriile, dar avuseserã ghinionul sã fie doborîti de antiaerianã si, inevitabil, dacã ar fi fost prinsi de nemti, ar fi fost executati. Dar sã avansãm. Cînd scriati la aceastã operã literarã, se definitiva constructia Uniunii Europene, tara noastrã intra în aceastã constructie. Ce fel de euro... este autorul acestui ciclu de romane? Sã-l denumim eurosceptic?
C.M.: Nu. Eu vreau sã mã numesc român de bun simt. Personajul central al ultimelor trei romane ale mele, din ciclul „Viata la second hand“, scriitorul Mihai Vlãdeanu, este în mare conflict cu Vestul. Sotia lui, Ana, fostã printesã de Viena, cu care are o fiicã, l-a pãrãsit imediat dupã Revolutie pentru cã, neavînd nimic de cãpãtat din acel restitutio in integrum, la care noi, românii, am fost obligati sã aplicãm de-a valma, aceastã doamnã Ana, s-a întors la obîrsii, în Viena, ca sã-si recapete al doilea • la numele de botez. Iar de acolo, prin uneltele diavolului, doi avocati lipsiti de scrupule, proveniti din fosti ofiteri de securitate, dati afarã imediat dupã ‚ã'89, pentru cã „bãtea în ei ca la fasole“, Anna de Viena suge din România tot ceea ce poate, printr-un partaj inuman, lãsîndu-si fiica si fostul sot sãraci lipiti pãmîntului. Dat afarã din apartament de executorul judecãtoresc, în urma partajului nedrept, Mihai se întoarce în sat si umple caietul de datornici la magazinul sãtesc. Dar nu precupeteste nici un efort sã-si trimitã fiica, absolventã de Drept, sã se specializeze în Texas în combaterea criminalitãtii organizate.
Rep.: Putem deconspira faptul cã, în finalul „Comediei contemporane“, fiica lui Mihai Vlãdeanu, ajunge asistenta procurorului general si este aceea care rezolvã multe dintre crimele pentru care se zbate tatãl sãu. Are însã un dosar pe care nu-l poate rezolva. Dosarul Sesam, deschide-te! Acest dosar cautã conturile în care si-au ascuns fostii demnitari banii luati ca spagã pentru vînzarea pe nimic a tãrii. ÃŽn finalul volumului patru din Cristina, romanul „Steaua polarã“, Mihai este chemat la un spital de fosta lui mare iubire, Teona, personaj prezent în mai toate romanele anterioare ale dv. Fugitã în America, Teona a fost racolatã ca agent de influentã si a lucrat la bãncile de pe Wall Street din New York, unde a depus în conturi secrete, prin procedee foarte bine securizate, banii primiti ca spagã de fostii demnitari. ÃŽn final, cînd îl cheamã pe Mihai la spital, îi spune cã ar fi vrut sã-i dea discheta cu toate informatiile, dar înainte ca Mihai sã ajungã lîngã ea, i se face teamã pentru viata lui Mihai si-i spune cã a dat foc dischetei. Totusi, în final, dupã ce Teona, informatã de medici cã are cancer pulmonar în ultima fazã, dispare în adîncul minei de aur, prin galeriile cãreia se juca în copilãrie, Mihai primeste acasã, prin curier special un stick pe care sunt toate informatiile despre spãgi. Am povestit acest episod pentru cã tot ceea ce am spus în aceste rînduri seamãnã foarte bine cu cele ce se vehiculeazã în presã în ultima vreme, despre milioanele de documente de la bãnci, în care apar nume de demnitari ai multor tãri, care si-au ascuns bani negri în diferite bãnci. Cum se face cã ati luat-o înaintea realitãtii?, pentru cã cele relatate în roman au fost scrise mãcar cu 2-3 ani în urmã.
C.M.: Un scriitor priveste întotdeauna în perspectivã. Era de la sine înteles cã adevãrul va iesi la suprafatã. Nu este prima datã cînd un scriitor scrie despre ceva care se va întîmpla peste un an, doi sau mai multi.

„Strãinii n-au venit niciodatã sã dea ceva“

Rep.: Dar sã revenim la cazul Viena - simbolic vorbind. Sincer sã fiu, duelul continuu al lui Mihai cu sotia sa, Anna de Viena, mi se pare o parabolã construitã pornind de la interogatia eminescianã: „Ce-au voit acel Apus?“
C.M.: Încerc sã rãspund acestei întrebãri pusã de geniul nostru national. În roman, un bãtrîn, bunicul Cristinei, afirmã cã strãinii n-au venit niciodatã sã dea ceva; chiar si cînd au lãsat impresia cã au dat, de fapt au luat cu amîndouã mîinile. Acum nu ni se mai cere sã sãpãm galerii si sã dãm tribut în aur, ca pe vremea turcilor ori a Mariei Tereza. Acum, sîntem luati cu totul. În roman, singura minã de aur care nu este vîndutã strãinilor este aceea din grãdina bunicii Teonei, în adîncul cãreia Teona îsi va dormi somnul de veci.
Rep.: Putem numi acest fragment de discutie fetele politice ale romanului? Desi eu cred cã întreg ciclul de romane este o constructie politicã.
C.M.: Nu poate exista roman contemporan de valoare care sã nu fie politic, ori eu mi-am propus, dacã tot am stat 10 ani la masa de scris, sã scriu ceva de valoare. Asa cum nu poate lipsi povestea de dragoste dintr-un roman, consider cã nici implicarea autorului în politica vremii sale nu poate lipsi.
Rep.: La un moment dat, chiar patriotismul afirmat de autor într-un roman poate fi un act politic...
C.M.: ...mai ales cînd însãsi demnitarii tãrii se fac a uita de patriotism...

Sub semnul nefast al second-hand-ului

Rep.: Propun sã dãm cititorilor o idee despre titlul celor douã mari subcicluri, ca sã le numim asa. Primul ar fi Cristina, unde personajul central este Cristina I. Vlãdeanu, studentã, viitoare savantã. Al doilea ciclu, dar si romanul pe care personajul central îl scrie se numeste „Viata la second hand“. Credeti cã-l putem defini în cîteva cuvinte?.
C.M.: Mihai Vlãdeanu scrie acest roman, dar îl oferã prietenului sãu din adolescentã, marele om de afaceri Cãtãlin Andrei Pãduraru sã-l semneze, plãnuind în acest fel recunoasterea acestui roman la adevãrata lui valoare. Totusi, într-un moment de zbucium, nãscut din faptul cã a renuntat la cel mai bun roman al sãu, Mihai recunoaste cã în absenta banilor, ar fi publicat douã-trei sute de exemplare din „Viata la second hand“ si ar fi stat cu ele aruncate prin casã ori îngrãmãdite sub tejghelele librãriilor, tejghele pe care ar fi tronat subprodusele importate, ambalate frumos, cu etichete sforãitoare - „publicat în toate limbile pãmîntului, în atîtea milioane de exemplare...“ -, reclame desãntate, care ne invadeazã viata, de la detergentii care spalã singuri, pînã la tigãile minune; nimeni însã nu ne spune cã am ajuns sã spãlãm cu detergentii lor-minune haine second hand si sã punem în tigãile teflonate alimente aduse de aiurea, nocive, dar frumos ambalate - ca si cãrtile din librãrii! - literaturã second hand, la urma urmei. ÃŽntreaga „Comedie contemporanã“, ca si viata noastrã de dupã 1989, stã sub semnul nefast al second hand-ului. Cred cã si aceasta poate fi una dintre fetele realului contemporan: second hand-ul.
Rep.: Poate cã nu ar fi lipsit de interes sã aruncãm o privire si asupra a ceea ce se scrie în prezent. Mai bine zis, a ceea ce se scrie si face vîlvã în prezent.
C.M.: Da. În absenta ambalajului si a unei reclame meritate, produsele de valoare pot sta mult si bine uitate. De aceea scriitorul Mihai Vlãdeanu îsi dã opera sã-i fie semnatã de un om cu bani, care, ghidat de autorul însusi, croieste un destin pe mãsura romanului: opera este cititã si evaluatã la adevãrata valoare de cei mai mari critici literari ai României, are o lansare fastuoasã la Librãria Centralã din Bucuresti, urmatã de o cinã festivã la Hotel Marriott, apoi romanul este tradus în toate limbile de circulatie mondialã, primeste Premiul Drujba (Prietenia) în Moscova si Premiul Goncourt în Franta si este cumpãrat pentru a fi ecranizat de cel mai în vogã regizor rus, pentru cã subiectul cãrtii scrise de Mihai Vlãdeanu este ancorat într-o poveste de dragoste dintre un român si o doctoritã din Siberia - este o privire în oglindã a povestii de dragoste dintre acelasi personaj si femeia-procuror federal din Texas. Demonstrez cu aceasta, dacã mai era cazul, cã o marfã bunã nu poate rãzbate decît dacã are o sustinere pe mãsurã. Nu cred deloc în afirmatia cã valoarea poate rãzbi de la sine - este o mare gogoritã, sustinutã în special de fostul regim comunist, iar acum nici mãcar nu se mai pune o astfel de problemã. Cît timp vom promova în toate directiile doar nonvalori, problema valorii nu mai existã, pentru cã valoarea nu poate rãzbate decît foarte greu sau rãzbeste doar cînd sînt la mijloc interese mari. Sã vã dau un exemplu: cît s-a vorbit despre ultima carte a lui Breban sau a lui Buzura, doi mari prozatori români? Dar cît s-a vorbit de cartea scrisã de vreo fetisoarã care apare sãptãmînal la televiziune si face emisiuni foarte decoltate? Am vãzut cãrti scrise cu piciorul stîng de aceste vedete de o zi, despre care s-au vorbit sãptãmîni întregi si opere literare de valoare trecute sub tãcere.

„Mãcar comunistii au avut bunul simt si ne-au plãtit acceptabil...“

Rep.: În mai multe locuri faceti trimiteri la editurile si la viata literarã de dinainte de 1989.
C.M.: Acum, totul stã sub semnul profitului economic. Nu sînt un nostalgic al vechiului regim - Doamne fereste! - dar trebuie sã accept cã atunci cãrtile iesite de sub tipar purtau girul unor redactori de calitate, traducerile marilor scriitori strãini erau fãcute de specialisti verificati îndelung, iar maculaturã nu gãseai decît în cãrtile care proslãveau regimul comunist.
Rep.: Haideti sã dãm Cezarului ce-i al Cezarului. Vreau sã citez ceea ce scrieti apropo de soarta literaturii înainte de 1989, si dupã: „Mãcar comunistii au avut bunul-simt si ne-au plãtit acceptabil - pe lingãi, chiar foarte bine -, chit cã stiau cã-s înjurati printre rînduri. Iar cãrtile publicate de editurile comuniste purtau girul unor redactori docti, cu simtul Literaturii, nu ca acum, cînd orice mocofan îsi publicã gîngãvelile, iar fiecare fufã se viseazã autoare de best-seller doar pentru cã devoaleazã strident si murdar ceea ce noi, prozatorii cu oarecare har, încercãm sã prezentãm lumii aceleasi fapte etern-umane, intime ori nu, dar, incontestabil, în tinutã de galã. Un bãrbat ia femeia altuia. Sau: femeia unuia fuge cu altul mai oaches. Iese scandal. La Homer, se cheamã Iliada. La cei de azi, procese, divorturi, partaje, mass-media în cãlduri ori chiar ajunsã la orgasm - bani sã iasã! Du-te la oricare chiosc si cumpãrã, de-a valma, un brat de reviste; mii de Iliade moderne scrise de homunculi ce se viseazã Homeri.“ Ce aveti de adãugat?
C.M.: În comunism, cãrtile, mai ales proza, se vindea ca pîinea caldã. Autorul nu primea nici mãcar 2 % din ceea ce se cîstiga pe o carte, dar primea totusi! O carte de prozã putea aduce venit tãrii cît o uzinã într-o lunã. Acum, este drept, nimeni nu mai cumpãrã cãrti, nici mãcar marile biblioteci. Oamenii, nici atît. De cîstig, oricît de mic, nici nu poate fi vorba. Presedintele Uniunii Scriitorilor ne spunea la o întrunire cã, de pe urma unei cãrti trãiesc peste 50 de meserii, de la cei care taie copacii pentru hîrtie, pînã la librarii care iau si 30-40% din pretul unei cãrti. Singurii care nu primesc nimic sunt autorii. Unii mai rãmîn si datori. Si-atunci, întrebarea care se impune si si-o poate pune un neofit, este: de ce se mai scrie?! Sã nu uitãm cã tot ceea ce vedem la TV, de la emisiunea de divertisment, la serialul prost ori celebru, are la bazã un text scris. Nu vreau sã insult pe nimeni, dar dacã nu avem castraveti, importãm. Ne trebuie avioane de luptã? Importãm. Un singur lucru nu poate fi importat: literatura românã. I-as întreba pe cei care guverneazã România si au lãsat tara fãrã mãcar o mare editurã de stat, unde sã primeze doar valoarea literarã: cum ar fi arãtat generatiile de astãzi fãrã poeziile lui Eminescu, lui Cosbuc, Alecsandri, fãrã Fratii Jderi, fãrã Baltagul, ori fãrã poeziile lui Nichita Stãnescu?

Dragostea si petrochimia

Rep.: Am lãsat mai la urmã ceea ce face deliciul unei lecturi, mai ales pentru cei cu adevãrat vii: sexul. Ceea ce voi cita din cãrtile în discutie putem include tot la fetele iubirii, cãci de iubire este vorba - eterna iubire, în absenta cãrei, Biblia ne spune cã nu existã nimic, si nu cred cã se opreste doar la iubirea aproapelui - sã fim seriosi! - ce ziceti?
C.M.: Oare a numãrat cineva cîte iubiri, dar si cîte crime sînt relatate în Biblie?
Rep.: Reîntorcîndu-ne la romanele în discutie, mi-a retinut atentia o definire - nu definitie, cã sunã pompos - a sexului: Esenta sexului nu este plãcerea, atît de efemerã, ci sînt copiii, care fac sã ne simtim eterni.
C.M.: Pentru ca mai apoi, în alt context, alt personaj sã spunã: Esenta sexului poate fi si numai plãcerea, dacã aceasta alungã diavolii din noi si ne descãtuseazã energiile pozitive, pe care le credeam pierdute definitiv. Pînã la urmã, este vorba de iubire, iar în absenta iubirii, cu tot ceea ce are ea mai frumos si mai înãltãtor, deci în absenta acestora, lumea ar fi o populatie de roboti.
Rep.: Încã nu am spus nici un cuvînt despre Sãvinesti, locul în care ati muncit toatã viata.
C.M.: Petrochimia este prezentã în romanele mele prin cîteva capitole în care se vorbeste despre jocurile care se fac pentru privatizarea ultimelor sectii din fostul combinat chimic Valea Brînduselor, un joc murdar, de fapt, o prelungire a jocului ce s-a fãcut cînd am rãmas fãrã industrie.
Rep.: În final, sã nu omitem sã spunem ceea ce mi se pare definitoriu pentru originea personajelor, origine simbol, tot asa cum întregul roman este o parabolã despre România contemporanã. Neamul Vlãdenilor este format din: scriitorul Mihai, bãtrînul Ion, cele trei Cristine - fiica lui Mihai, Cristina M. Vlãdeanu, ajunsã procuror; nepoata Cristinica I. Vlãdeanu, viitoare savantã în domeniul Geneticii si o a treia, tot Cristina, Cristina V. Vlãdeanu, cea mai frumoasã dintre ele, ajunsã prostituatã de lux si traficantã de fete tinere pentru industria porno din Santa Monica. Bãtrîna muzicianã Anastasia Petropulos-Vlada este si ea tot o Vlãdeancã, urmasa celei de a patra ramuri a Vlãdenilor coborîtori din faimosul haiduc Vlad, de la 1800, urmas al unui Musatin ucis de fanarioti. Ca cititor, îmi este clar cã dv, ca autor, ati construit o actiune de roman al cãrui final ne dã încrederea cã România poate fi salvatã dacã vor ajunge în fruntea ei oameni din stirpea întemeietorilor. În toatã aceastã înãltare si decãdere, finalul ciclului format din cele sapte romane aduce o razã de sperantã: tînãrul savant Dorin-Constantin Pãduraru, fost secretar de stat în guvernul anterior, el însusi urmas în line dreaptã a lui Musatin, tînãr care-si expune la un moment dat pãrerea despre un program real de guvernare cu succes a tãrii, acceptã totusi sã preia conducerea Guvernului. Cãrtile se încheie simbolic: tînãra sperantã Cristina, eroina principalã a celor patru romane, dupã acolada de trei ani în compania omului de afaceri care, înainte sã iasã din scenã, o lasã adormitã în grija omului de culturã care a crescut-o si educat-o, este dusã de Mihai la Bucuresti. Într-o noapte mult prea apãsãtoare, cei doi, Mihai Vlãdeanu, care conduce o masinã de transport, si nepoata sa, Cristina, care doarme, semn simbolic al celei care se va trezi la ziuã, gonesc prin întuneric, ghidati doar de Steaua Polarã. Merg spre Bucuresti, unde în zori, cînd Cristina se va trezi, vor veni de prin toate colturile lumii, toti prietenii, români de valoare, care îi vor fi alãturi.
Cu aceste relatãri, încheiem si noi discutia despre cele sapte romane semnate de Constantin Munteanu, apãrute de curînd în librãrii. Celor curiosi, împãtimiti de lecturã le urãm sã-si regãseascã aspiratiile în paginile ce le vor citi, iar celor care ne-au urmãrit aceastã succintã expunere despre un crîmpei din comedia contemporanã le urãm sã-si urmeze Steaua Polarã în care si-au pus speranta - singura care meritã toatã atentia.

Articol afisat de 2476 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ioan AMIRONOAIE)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Eveniment cultural Stiri Eveniment cultural
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective