Pãrintele Iustin - puterea credintei
• duhovnicul a fost înmormîntat joi, 20 iunie • a fost condus pe ultimul drum de mii de credinciosi care au vrut sã-si ia rãmas bun • reprezentantii Mãnãstirii Petru Vodã au publicat o biografie a fostului staret • viata pãrintelui Iustin a fost o nesfîrsitã Golgotã sustinutã doar de puterea credintei • Pãrintele Iustin, ctitorul si staretul mãnãstirii Petru Vodã si totodatã un adevãrat reper al ortodoxiei, a fost înmormîntat joi, 20 iunie, chiar lîngã catapeteasma lãcasului de cult. Duhovnicul a fost condus pe ultimul drum de mii de credinciosi care si-au luat rãmas bun de la unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului românesc. Pãrintele a trecut în vesnicie la vîrsta de 94 de ani, ca urmare a unui cancer gastric cu metastaze pulmonare. Medicii de la Institutul Onocologic din Cluj au fãcut totul pentru a-l salva dar, din pãcate, boala grea si vîrsta au dus la acest final tragic. Pãrintele Iustin va rãmîne însã vesnic în memoria credinciosilor, iar pentru a reaminti tuturor cine a fost acest sfînt, cãlugãrii de la Petru Vodã au prezentat pe site-ul lãcasului o biografie a vietii sale.
Pãrintele Iustin, biografia unei biruinte
Pãrintele Iustin Pîrvu s-a nãscut în 1919 în satul Petru Vodã la 10 februarie, într-o familie de români foarte evlaviosi, si a fost botezat cu numele Iosif. S-a închinoviat în 1936 în Mãnãstirea Durãu si a fost cãlugãrit în 1939, dupã care începe studiile la Seminarul Cernica. Niciodatã nu s-a oprit din sîrguinta de a învãta, astfel cã, la 94 de ani, încã citea nu doar toate cãrtile patristice, dar si cele de culturã, istorie, filozofie si politicã, pãtrunzînd idei complexe pe care cu memoria sa extraordinarã, le sintetiza uluitor de repede. Si-a fãcut un ideal din a împlini toate poruncile Noului Testament, între care dragostea este cea mai mare si Dumnezeu i-a ajutat sã-si împlineascã acest dor, astfel cã dragostea de Dumnezeu si de oameni a devenit trãsãtura sa fundamentalã. Tocmai de aceea, asemenea unui milion de români care aderaserã deja la Miscarea Legionarã, atunci cînd pãrintele a intrat la seminarul de la Cernica, aflînd atît profesorii, cît si elevii, în integralitatea lor, membri ai acesteia, el însusi i s-a alãturat. A avut colegi pe multi dintre marii pãrinti si arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandritii Sofian Boghiu, Grigorie Bãbus, Ioasaf Popa, si Gherasim Iscu. Dupã desfiintarea Seminarului Cernica de cãtre maresalul Antonescu, pãrintele continuã studiile la Seminarul de la Rîmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iasi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iasilor.
ÃŽnchisorile duhovnicului
ÃŽn anul 1942 se înroleazã ca preot misionar pe frontul de Rãsãrit, de unde se întoarce cu Armata Românã, în care slujeste Sfînta Liturghie pentru soldatii de pe front pînã la 23 august 1944, datã dupã care se întoarce la mãnãstirea sa. ÃŽncepînd cu 1946 îsi continuã studiile la seminarul din Roman. Schimbarea regimului politic l-a pus în situatia ingratã de a accepta, ca decan de vîrstã al elevilor seminarului, functia de presedinte al Asociatiei de prietenie româno-rusã din seminar. Faptul cã nu a subscris nici uneia din initiativele bolsevice cerute de ocupanti, ci a fãcut lectii de educatie crestinã si nationalã, a dus la arestarea sa în 14 mai 1948 si la condamnarea la 12 ani de închisoare. Despre aceasta a scris, în anul 2008, unui ziarist: „Legionarismul nu a fost o sectã, el s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învãtãturilor de credintã ortodoxã si a slujit Biserica lui Hristos cu multe jertfe, cu pretul vietii multor martiri care si-au închinat toatã viata Bisericii si neamului. Oameni pe care i-am cunoscut personal în închisoare si care îsi dãdeau bucata lor de pîine si haina de pe ei celor mai neputinciosi, neputînd sã vadã suferinta fratilor lor; mai bine mureau ei, decât fratii lor, aveau atîta fortã în mãrturisirea credintei, nu alta decît cea ortodoxã, încît multi dintre gardieni se îmblînzeau de puterea dragostei lor si rãmîneau muti în fata tãriei credintei lor“. Anii de detentie au fost ani de permanentã mucenicie pentru Hristos, prin toate mijloacele folosite de regim: foame, frig, torturã, bãtãi, umilinte, privare de somn, de luminã, de aer, de comunicare. Folosind pentru osteneala rugãciunii clipele care par a fi fost insuportabil de grele, pãrintele a preferat vreme de 17 ani nevointa tãcerii, în timp ce ilustrii sãi frati de suferintã întru Hristos, elita intelectualã precum Petre Tutea, Mircea Vulcãnescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stãniloae, Ilarion Felea, George Manu, Nichifor Crainic, si multi altii - elitã decimatã sub ochii sãi - îsi dãruiau dragostea tinînd cursuri universitare celor prigoniti. A fost torturat si anchetat pînã în august 1949 la închisoarea din Suceava, de unde a fost transferat la Aiud, închisoare comunistã pentru intelectuali. Aici a rãmas pînã în 1951, cînd a fost trimis în lagãrul de muncã silnicã de la Baia Sprie. Aici a rãmas pînã în 1954, cînd a fost mutat la Gherla, si apoi în alte închisori. ÃŽn 1960, la expirarea pedepsei date pentru cã a crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face dupã ce va fi eliberat, si a rãspuns: „O iau de unde am lãsat-o cu slujirea Bisericii!“. Pentru aceste cuvinte a primit încã 4 ani de închisoare fãrã condamnare, pe care i-a executat în Delta Dunãrii, în teribilul lagãr de la Periprava. N-ar fi putut îndura despãrtirea de fratii sãi întru Hristos pe care Dumnezeu i-a chemat prin mucenicie la Sine, dacã nu i s-ar fi arãtat de la Maica Domnului cã are de împlinit încã o lucrare ce era redesteptarea constiintei mucenicesti si mãrturisitoare a tuturor crestinilor, a cãrei biruintã se vede astãzi prin înrîurirea sa în întreaga lume crestinã.
Revenirea la monahism
La întoarcerea în casa pãrinteascã, dupã 14 mai 1964 când a fost eliberat, mama pãrintelui s-a mutat la Domnul, si este cinstitã si azi de biserica locului. Apoi, fiindcã i s-a refuzat întoarcerea în mãnãstire pînã în 1966, pãrintele a lucrat ca muncitor forestier, an cînd chiar la initiativa ofiterului de securitate care îl avea sub observatie, a fost reprimit în monahism la Mãnãstirea Secu din judetul Neamt, unde i-a avut ca duhovnici pe pãrintele Epifanie Acatrinei si pe pãrintele Antim Gãinã, un preacuvios si sfînt ce a rãposat în bratele pãrintelui Iustin. Dupã ce în 1975 a reusit sã primeascã aprobarea regimului sã cãlãtoreascã la Muntele Athos, pentru faptul cã desi i s-a sugerat sã rãmînã acolo, a preferat sã se întoarcã în tarã, autoritãtile l-au mutat cu domiciliul obligatoriu la Mãnãstirea Bistrita, lîngã Piatra Neamt. Faima sa de bun duhovnic si iscusit pedagog, chiar dacã i-a adus multe necazuri de la autoritãtile regimului ateu, l-au fãcut cunoscut în multe pãrti ale tãrii si ale lumii ortodoxe, si nu a încetat sã sporeascã de atunci. ÃŽn toamna anului 1991, dupã o scurtã reîntoarcere la Mãnãstirea Secu, a venit în satul natal, Petru Vodã, si, cu binecuvântarea ÃŽPS pãrinte Daniel Ciobotea, Mitropolit pe atunci iar astãzi pãrinte Patriarh, a pus temelia mãnãstirii de cãlugãri, cu hramul Sfintilor Arhangheli. Dorinta fierbinte a pãrintelui staret a fost de a închina mãnãstirea generatiei jertfite pentru Hristos în temnite, ale cãror sfinte moaste odihnesc si în raclele din bisericã, si în cimitirul mãnãstirii, precum pãrintele Gheorghe Calciu, pãrintele Stefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, si ceilalti. Evocîndu-i pe Sfintii închisorilor, a zis: „Mi-e atît de dor de ei si atît de tare mã bucur la gîndul cã ne vom vedea, cu mult mai mult decît la gîndul cã mã voi vedea cu pãrintii mei“.
Bisericile pãrintelui Iustin
În toate ctitoriile si slujirile sale pãrintele a avut o deosebitã grijã sã fie fãcute dupã rînduiala si cu binecuvîntarea Bisericii. Ca finantare a folosit numai donatiile credinciosilor, în integralitatea lor, asa încît la ridicarea mãnãstirilor sale a participat întreaga tarã, ca un simbol al biruintei Duhului Sfînt si al unitãtii duhovnicesti si liturgice al cãrei pãstor iubitor este. Pãrintele s-a implicat activ atît în cele mai de detaliu, cît si în cele mai înalt conceptuale aspecte ale vietii ortodoxe românesti. Aceasta a fãcut-o mai ales ca duhovnic, dar si în calitate de ctitor al multor schituri, mãnãstiri si biserici de mir din toatã tara. Mãnãstirea Sf. Iustin Filosoful si sfintitilor mucenici români, ctitoritã împreunã cu alti 3 supravietuitori ai temnitei de atunci pe locul lagãrului de muncã de la Poarta Albã (Canal), unde au pierit atîtia preoti, i-a adus cea mai înaltã multumire sufleteascã, ca astfel si România sã-si poatã cinsti cum se cuvine mucenicii. Din anul 1999, a început sã ridice Mãnãstirea de maici din Paltin-Petru Vodã, mãnãstire la început doar axatã pe programul filantropic (gãzduind un spital-azil de bãtrîne, o scoalã internat de copii, un laborator de plante medicinale, cabinete medicale), iar pe mãsurã ce mãnãstirea a devenit cea mai mare chinovie din tarã, numãrînd 170 de suflete, a devenit si un centru de propovãduire a cuvîntului ortodox, prin lucrul la cãrti patristice si publicatii apologetice, precum revista Atitudini. În anii petrecuti ca staret, programul zilnic al pãrintelui era foarte sever. Prezenta fãrã lipsã de la Sfînta Liturghie, slujirea credinciosilor veniti din toatã lumea cu cea mai diversã gamã de suferinte, pentru care gãsea mereu cel mai potrivit leac între 14 si 18 ore pe zi, posturi aspre si putinã hranã precum si doar 2-3 ore de somn pe zi, erau programul cotidian al arhimandritului.
Minunile staretului Iustin
Minunile dumnezeiesti arãtate prin pãrintele Iustin sînt nenumãrate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate, la dezlegarea nasterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbãvirea de patimi îndelungate si grele, la schimbarea totalã a celor mai nefericite caractere, la obisnuitele dovezi de strãvedere si înainte-vedere. Mãrturiile acestor minuni abia de acum înainte pot fi notate si publicate, stiutã fiind desãvîrsita smerenie a pãrintelui, care nu suferea sã audã despre sine vreun cuvînt de laudã cît era încã în trup, însã care acum cu sigurantã si-ar dori ca prin cunoasterea lor sã fie slãvit Numele lui Dumnezeu, spre bucuria tuturor. Sfîrsitul mucenicesc prin cele 40 de zile de cumplite suferinte (timp în care a cerut sã fie tuns în Marea Schimã tot cu numele Iustin), l-a trãit cu o impecabilã demnitate si plinãtate de har care au mãrturisit tuturor cã era purtãtor de Dumnezeu, precum este scris: „Cel ce a devenit un singur duh cu Dumnezeu prin darul Harului, si cel ce pãtrunde dumnezeiesti taine prin dorirea de Dumnezeu a inimii lui spre iconomia comuniunii Bisericii, unul ca acesta strãluceste si este cinstit spre slava Treimii celei de viatã fãcãtoare în vecii vecilor. Amin“. (Sfântul Symeon din Muntele Minunat). Sfinte preacuvioase pãrinte Iustin, bucurã-te, intrînd în bucuria Mirelui Tãu! Si fiindcã acum ai aflat îndrãznealã de mare mucenic - cãci pentru pãcatele noastre ai pãtimit -, roagã-te sã aflãm si noi har înaintea lui Dumnezeu si sã nu ne pãrãseascã milosîrdia Lui, ci sã primim vreme de pocãintã înaintea venirii Sale celei prea-slãvite. Cere Domnului sã nu ne lipseascã de tine nici în cele ce vor fi în veacul acesta, nici în cel ce va sã fie, ci sã fim întru duhul dragostei sfinte cu totii una, precum si pe tine împreunã cu Dumnezeu unit te-a fãcut. Amin! Au consemnat: monahul Filotheu pentru obstea Mãnãstirii Petru Vodã si rasofora Neonila pentru obstea Mãnãstirii Paltin.
|
Autentificare
