„Echitatia e un spatiu de longevitate profesionalã“ (II)
• prezentãm astãzi partea a doua a interviului realizat cu doamna Mariana Moisei, singurul arbitru international pentru obstacole din România • „O bazã cum este cea de la Piatra Neamt are un climat natural în care caii se simt confortabil si merg mai bine pe teren“, apreciazã specialista în echitatie • Rep: ÃŽnainte de 1990, sportul cãlare nu era promovat. Bãnuiesc cã era greu într-o tarã în care, în perioada 1958-1965, fuseserã masacrati circa 500.000 de cai, în ideea de a fi înlocuiti cu masini.
Mariana Moisei: Era privit ca un lux, un sport aristocratic. Activitatea de crestere si reproducere a cailor a fost limitatã. Fiecare dintre directorii de herghelii a fãcut eforturi serioase sã mentinã liniile genetice de valoare. Mãcar capii de serie. Sansa a constat în faptul cã echitatia era un sport promovat de tãri cu traditie, cu care existau totusi legãturi diplomatice si nu s-a mers radical; dar nici nu ne încurajau. În ã'90 s-a început sã se lucreze cu o altã perspectivã.
Rep: Dar au dispãrut si cai valorosi din herghelii...Cum ati cataloga nivelul competitiilor si al competitorilor în România?
M.M.: Mediu. Conditiile de organizare a competitiilor impuse de Federatia Ecvestrã Internationalã au fost sporite. Bazele sportive trebuie sã aibã locurile de cazare ale cailor separat, ca urmare a acuzatiilor de dopaj apãrute în sport.
Rep: Poate fi vorba si de o manierã de a limita participarea unor baze în competitiile de nivel?
M.M.: Unele dintre bazele traditionale nu le mai îndeplinesc. Terenul de iarbã necesitã drenaj, ca sã nu alunece caii. A apãrut un Cod de conduitã al cailor care prevede multe aspecte pentru protectia sau confortul cailor. Au apãrut terenuri cu nisip textil, care permit umezirea uniformã a suprafetelor. E foarte scump si existã un singur loc în tarã cu astfel de dotãri, la Ecvestria Bucuresti. E nevoie de 7-8 competitii internationale pentru a putea amortiza asa ceva.
Rep: Si despre cãlãreti?
M.M.: Tot mediu. Poate si pentru cã nu avem destule competitii internationale acasã, iar transportul cu masinile este obositor pentru cai. Nu ajung în cea mai bunã formã la o astfel de competitie, departe. Cãlãtoria în sine este un stres. Ar trebui sã facem parte din circuitele internationale de concurs. O bazã cum este cea de la Piatra Neamt are un climat natural în care caii se simt confortabil si merg mai bine pe teren.
Avem si cãlãreti remarcabili, cum sunt Norbert Schuman, român get-beget, Ionut Ursache si multi altii. Echitatia e un spatiu de longevitate profesionalã, se bazeazã nu pe fortã, ci pe experientã. La dresurã, cel mai vîrstnic olimpic are 71 de ani, Hiroshi Hoketsu. Experienta este cea care conteazã.
Rep: Un antrenor foarte bun?
M.M.: Vasile Tudor. A fost ani de zile antrenor la Steaua. Acum este la Bacãu, îl pregãteste pe Ursache. Este genul de om care se duce în locuri unde nu este mare lucru si apoi încep sã aparã dotãri, face campioni, cai si oameni. Genul care tripleazã valoarea cailor.
Rep: Se poate trãi din cãlãrie?
M.M.: Majoritatea celor pe care îi vedeti aici - mã refer la cei care fac performantã - trãiesc din asta. Sînt plãtiti pentru caii pe care îi lucreazã si cãrora le cresc valoarea. Antrenorii au si ei o cotã parte din profit.
Rep: Ce v-au învãtat caii si echitatia?
M.M.: Sã fiu riguroasã. Rezultatul depinde de doi sportivi, cal si cãlãret. Dacã nu existã un program sever de antrenament, nu se poate obtine nimic, iar pregãtirea trebuie gînditã ca pentru un cuplu.
|
Autentificare
