„Este frumos si emotionant sã faci ceva bun pentru tara ta“
• dialog purtat cu nemteanca Gabriela Marcoci, doctor în Stiinte Umane Aplicate, care trãieste de mai multi ani în Canada • ea este profesor la Universitatea Sadbury din Ontario • Gabriela Marcoci a sustinut la întîlnirea stiintificã de la Durãu prilejuitã de Sãrbãtoarea Muntelui Ceahlãu, o comunicare pe tema experientei canadiene privind turismul si societatea • cu acest prilej, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Monitorul • Reporter: Doamna Marcoci, am aflat cã sînteti de obîrsie din Neamt, mai precis de la poale de Ceahlãu. Cum ati ajuns sã trãiti si sã vã desãvîrsiti profesional în Canada?
Gabriela Marcoci: E un drum lung al vietii. Pînã în Canada am avut o cale mai întortocheatã. Am terminat Asistentã Socialã la Facultatea de Teologie Ortodoxã din Bucuresti. Am dat un concurs la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, am lucrat cîtiva ani, acolo oferindu-mi-se mai apoi o bursã din partea Consiliului Mondial al Bisericilor pentru specializarea în practici sociale la Strasbourg, în Franta. Am lucrat cu mai multe institutii, ONG-uri, institutii guvernamentale, cu unele biserici si Patriarhia Românã, la aceasta din urmã initiind o retea de asistenti sociali în toate protopopiatele si mitropoliile. Am plecat în ã'98, am urmat cursurile si am obtinut o diplomã în ÃŽnalte Studii Sociale. M-am întors în tarã, mi-am continuat activitatea si dupã alte cîteva luni am revenit la Strasbourg, fiind acceptatã la Institutul de Studii Europene, din cadrul Universitãtii „Robert Schuman“. Dupã terminare am revenit acasã, dar mi-am depus dosarul la Consiliul Europei pentru functia de functionar european. A trebuit sã urmez un stagiu în Consiliul Europei pe care l-am si fãcut, între timp fiind înscrisã pentru doctorat, în România, dar am bãtut si la portile universitare canadiene tot pentru doctorat, primind acceptul. Eram eu asa curioasã sã aflu ceva mai mult si din experienta nord-americanã. Am plecat, asadar, în Canada, între timp Patriarhia numindu-mã membru în Consiliul Mondial al Bisericilor, prima femeie ortodoxã acceptatã, în general fiind numiti numai cãlugãri.
„Familia româneascã în perioada tranzitiei“
Rep.: Într-adevãr, un drum al întortochelilor, dar mereu ascendent. V-a fost greu sã vã acomodati cu alt stil de viatã, cel nord-american? Cum l-ati definit?
G.M.: N-a fost usor. Experienta canadianã este foarte diferitã de cea europeanã. Acolo trebuie sã muncesti pentru a te întretine, iar costurile pentru studii sînt mult mai mari, pentru cã doi ani de studii pentru doctorat sînt obligatorii, comparativ cu sistemul european unde nu esti silit sã faci asa ceva. Asa cã, pe perioada studiilor am lucrat ca cercetãtor la Centrul de Studii Germanice si Europene, coordonat de cãtre una dintre cele mai renumite universitãti din Montreal. Teza de doctorat s-a intititulat „Familia româneascã în perioada tranzitiei“, pe baza unei lucrãri de teren în România. Am interogat familii, pentru cã am plecat de la premiza cã realitatea socialã si transformãrile atît de mari din perioada post-comunistã sînt privite mai ales din perspectiva statisticii macro-institutionale, a oamenilor politici, fapt care nu este recomandat de specialistii în Stiintele socio-umane. Experienta contactului cu oamenii a fost extraordinarã. Oamenii gîndesc altfel, pentru ei realitatea este alta fatã de cea dictatã sau analizatã institutional. Mai ales, cã de cele mai multe ori ni se impun modele teoretice, care vin din lumea occidentalã. Institutiile internationale nu tin cont de tãrile din estul Europei, si vorbesc aici de România, care se particularizeazã din multe puncte de vedere, din perspectiva modelului comunist si chiar cel post-comunist. Orã' ideea studiului meu a fost sã aflu ce fel de societate vor sã construiascã românii. N-am tras eu concluzii, neavînd competenta sã judec la un nivel atît de înalt, dar faptele se pot cunoaste.
„Stã în puterea poporului de a selecta si a ne continua drumul pe o cale bunã“
Rep.: Dacã ati adus vorba, din cele aflate ca urmare a studiului si ca persoanã care ati trãit în România pînã nu demult, care este pãrerea dumneavoastrã despre cele ce se petrec astãzi în tarã?
G.M.: Cred cã transformãrile din România sînt importante, chiar dacã nu sînt asa cum ne-am fi asteptat. Se cunoaste stiintific cã transformarea unui sistem atît de înrãdãcinat într-o perioadã istoricã mare nu se poate face în cîtiva ani. Toti vrem sã trãim ca în America, dar nu este cazul, deoarece acum nici acolo nu mai e ce-a fost, si nici Occidentul nu mai este asa cum ni-l imaginam si-l proiectam. Eu cred cã România e pe un drum bun si sînt bucuroasã cã s-a integrat în UE, chiar dacã sînt si unele aspecte negative. Pentru cã era stiut faptul cã vom înghiti si unele lucruri care nu concordã cu valorile noastre. Dar, cred cã stã în puterea poporului nostru de a selecta si a ne continua drumul pe o cale bunã. Pãrerea mea este cã, desi atît democratia cît si capitalismul trec printr-o perioadã dificilã, sînt totusi cele mai bune sisteme inventate de cãtre omenire pînã acum. Asadar, este greu sã treci printr-o tranzitie si sã te adaptezi în viata personalã, darãmite în cea socialã. Sînt probleme mari, dar poate si noi avem asteptãri prea mari, raportîndu-ne la cei care ne conduc. Eu consider cã trebuie sã devenim mai activi, sã avem un simt civic mai dezvoltat, sã avem initiativã, sã ne respectãm pe noi, sã respectãm mediul în care trãim. Asta este democratia spre care tindem cu totii. Poate eu vorbesc prea teoretic, dar asa vãd eu lucrurile. Consider cã România e bine.
„Revin mereu în tarã pentru a nu pierde contactul cu oamenii de aici, cu bucuriile si greutãtile lor“
Rep.: Cîndva vã veti întoarce definitiv în România?
G.M.: Nu stiu. Deocamdatã îmi place ceea ce fac în Canada, ca profesor universitar, dar asta nu înseamnã cã nu voi putea face unele lucruri si pentru România dacã va fi nevoie. Este un fapt deosebit de frumos si emotionant sã faci ceva bun pentru tara ta. Sper în realizarea unor proiecte între universitãti, în unele colaborãri stiintifice si alte lucruri. De altfel, nu întîmplãtor revin mereu în tarã pentru a nu pierde contactul cu oamenii de aici, cu bucuriile si greutãtile lor. Cît priveste comunicarea prezentatã la simpozionul stiintific de la Durãu, a fost pentru mine un bun prilej de a împãrtãsi cîte ceva din experienta mea canadianã si de a dialoga cu oamenii de valoare prezenti la acest eveniment cultural de nivel înalt.
|
Autentificare
