LICEUL DIN BICAZ LA 60 DE ANI

Stimatii prieteni, adunati ĂŽntru cinstirea unei ctitorii ce a ĂŽmplinit ĂŽn aceastĂŁ toamnĂŁ saizeci de ani, dragĂŁ inimilor noastre, ĂŽngĂŁduiti-ne sĂŁ vĂŁ adresĂŁm, alĂŁturi de un frĂŁtesc salut, cĂŽteva cuvinte de departe. Speranta noastrĂŁ era sĂŁ le rostim aici, ĂŽntre oamenii pe care i-am pretuit, ĂŽntre fostii nostri elevi, ĂŽntre colegii de cancelarie, dascĂŁli de frunte ai scolii românesti. Dar sĂŽntem prea departe si vestea despre aceastĂŁ sĂŁrbĂŁtoare ne-a venit prea tĂŽrziu. La 15 septembrie 1953, ĂŽn prima zi de functionare a liceului, Vsevolod Ruga, directorul sectiei serale, prima care lua fiintĂŁ, m-a prezentat pe mine, Mihai Mancas, elevilor seralisti, ĂŽn prima mea orĂŁ de curs. Cei mai multi mĂŁ depĂŁseau ca vârstĂŁ, eu avĂŽnd doar douĂŁzeci de ani. Unii dintre cei tineri apartineau categoriei damnate atunci: erau copiii „dusmanilor poporului“, adusi aici cu domiciliu fortat, sĂŁ fie „reeducati“ prin muncĂŁ fizicĂŁ. Între ei, Rodica Dumitrescu, fiica aghiotantului regal Anghel Dumitrescu, cel care ĂŽl arestase pe maresalul Ion Antonescu ĂŽn ziua de 23 august 1944. AlĂŁturi de ei, tinerii muncitori, localnici sau veniti din toatĂŁ tara, sĂŁ construiascĂŁ barajul marii hidrocentrale de la Stejaru. Chiar ĂŽnainte de a intra ĂŽn localul frumos al scolii, ĂŽl cunoscusem, ĂŽn curte, pe dragul meu Aurel Popa, care mĂŁ ĂŽntrebase ĂŽn ce clasĂŁ m-am ĂŽnscris. AlĂŁturi de strĂŁlucitii mei colegi de cancelarie, cĂŁrora le pĂŁstrez o permanentĂŁ pretuire si vie amintire, si eu, Alexandrina Mancas, am avut sansa sĂŁ slujesc aceastĂŁ scoalĂŁ prestigioasĂŁ din Bicaz vreme de 15 ani. Si eu fĂŁceam parte din „dusmanii poporului“, tatĂŁl meu fiind detinut politic ĂŽn lagĂŁrul de la Dodeni. În acei ani, exclusĂŁ din facultate, am functionat ca profesor de educatie fizicĂŁ, dar si de desen tehnic, alĂŁturi de neuitatul Mihai Adamescu si de Ernest Radulian, ridicĂŽnd sportivi de ĂŽnaltĂŁ clasĂŁ. Si la sport, ca si ĂŽn toate privintele, liceul nostru era fruntas ĂŽn regiunea BacĂŁu, luptĂŽnd de la egal la egal cu marile licee din BacĂŁu, Roman si Piatra.
Nu vã scriem acum doar pentru cã am fost oameni ai scolii acesteia, nici fiindcã aici, alãturi de unii dintre dumneavoastrã, am trãit cei mai frumosi ani ai tineretii noastre si acea dramaticã epopee, plinã de mãretie si udatã de sudoare si de sînge, construirea marii hidrocentrale. Anii tineretii si prietenii mai apropiati ca fratii nu se uitã! Vã trimitem acest mesaj întru neuitarea celor de la început, aproape toti plecati în vesnicie, ale cãror nume ar trebui sãpate în piatrã, cãci liceul a împlinit, iatã, 60 de ani si uitarea a început demult a lucra. Este prea bogatã istoria acestei institutii, vîrsta ei a devenit respectabilã si a venit timpul înfiintãrii unui muzeu care sã le spunã mereu generatiilor ce se succed cã istoria nu începe cu ei, cum nu a început nici cu noi, cei din 1953, nici cu voi, cei de azi, povestea scolii bicãzene fiind mult mai lungã, dar din pãcate putin cunoscutã. Îi aducem un respectuos omagiu doamnei profesor emerit Veronica Mihãilescu, cea care, alãturi de sotul sãu, profesorul Vasile Mihãilescu, se numãrã între ctitori. Din cei de atunci, din prima zi, doar noi vietuim încã, din voia Celui de Sus.
De aici, din inima Frantei, toate gĂŽndurile ni se ĂŽndreaptĂŁ cĂŁtre liceul tineretii noastre, cĂŁtre toti profesorii si spre toti elevii care au dus faima scolii lor ĂŽn toatĂŁ tara si peste fruntarii, spre bicĂŁzenii cu care am ĂŽmpĂŁrtit si pĂŽinea pe cartelĂŁ si marile bucurii, irepetabile ĂŽn istoria locului, cĂŁtre prieteni si cunoscuti. Ei au creat si sustin nu doar un munte de beton, barajul, ci o istorie de lacrimi si de luminĂŁ! Iar domniilor voastre, cei care sĂŁrbĂŁtoriti ĂŽmplinirea a 60 de ani ai liceului, concetĂŁteni si oaspeti,vĂŁ trimitem urarea de a continua cu tenacitate si sperantĂŁ ceea ce am pornit noi ĂŽn anii 50 ai veacului trectut!.
Vivat, crescat, floreat, Alma Mater Bicazesis!

Alexandrina Camelia si Mihai Emilian MANCAS
Octombrie 2013, Nevers, Franta