Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Iulie 2014
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 14 Iulie 2014
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
Lorena si Lãmîita, asa   performantã mai rar!

Lorena si Lãmîita, asa performantã mai rar!

• sefele de promotie de la Colegiul National de Informaticã s-au concurat 12 ani • nici un cadru didactic nu a reusit sã le diferentieze la note, asa cã le-au dat 10 pe linie • Lorena Strechie si Lãmîita Traistã au terminat liceul cu medie maximã • fetele au fost colege din clasa I si s-au concurat constructiv • din toamnã, drumurile lor se despart • Lorena a ales o facultate din Scotia unde va studia informaticã si management • Lãmîita va urma studiile universitare în Danemarca, domeniul ales fiind IT • doar una dintre ele spune cã se va întoarce în România •

Colegiul National de Informaticã Piatra Neamt a punctat anul acesta o exceptie - are douã sefe de promotie, cu zece pe linie. Douã fete model, care în copilãria si adolescenta lor a stiut cum trebuie sã învete pentru a face performantã, dar au avut grijã sã aibã si timp pentru pasiunile lor. Absolventele sînt Lorena Strechie si Lãmîita Traistã. „Ne cunoastem din clasa I si am fost colege toatã scoala. Au fost ani în care am fost si colege de bancã si mereu ne-am concurat, dar a fost o concurentã constructivã. Sîntem prietene si sper cã asa vom rãmîne si dupã ce vom lua calea strãinãtãtii, unde nu vom mai fi împreunã“, a povestit Lorena. Lãmîita a povestit despre trecutul lor comun, despre momentele speciale pe care le-au trãit mai ales în liceu, perioadã pe care o considerã cea mai frumoasã de pînã acum, pentru cã au reusit sã ofere atît cît li s-a cerut de cãtre profesori, le-au demonstrat colegilor cã se poate învãta carte astfel încît sã nu te abati de la media maximã, iar pãrintilor le-au fãcut bucurii de care nu are parte oricine de la propriii copii.

Au vãzut cã se poate cu zece pe linie si au continuat tot asa!

Lãmîita si Lorena au terminat gimnaziul la Scoala 5, cu medie maximã. Au nimerit la Colegiul National de Informaticã, acolo unde au format noua clasã cu multi dintre vechii colegi. Cum nu aveau prea multe noutãti în bãnci, au considerat cã pot sã le arate profesorilor de ceea ce sînt în stare, asa cã au continuat traditia de a învãta la perfectie. „Am terminat a VIII-a cu zece pe linie si ce ne-am zis noi - dacã se poate cu asa medie, atunci sã continuãm! Si ne-am hotãrît sã învãtãm pe mai departe, tot ce era de învãtat. Rare au fost cazurile în care n-am luat note maxime. Amintirile noastre înseamnã doi de sapte, doi-trei de opt, cîtiva de nouã si restul, zece“, a spus Lãmîita. Fetele au povestit despre statutul special pe care îl au într-o unitate de învãtãmînt elevii de zece. „Este o altã relatie cu cadrele didactice. Profesorii sînt mai deschisi la discutii cu acesti elevi, acceptã si criticile, sînt mai atenti la opiniile lor. La noi în clasã, marea deosebire între copiii foarte buni si cei cu rezultate mai scãzute apãrea în timpul conversatiilor. Profesorii ne strigau pe numele mic, în vreme ce pe altii îi strigau numai dupã familie. Si ai altã prestantã cînd esti elev de zece... altfel esti ascultat, crezut, esti urmãrit mai îndeaproape! Ca elev de zece, ai, în cea mai mare parte, acea stare de bine, datã de faptul cã ai rãspuns la orice întrebare care apare la ore si astepti provocãrile, sã vezi ce n-ai putea sti si trebuie sã te documentezi, sã afli“, ne-a destãinuit Lorena.

Una mai împãciuitoare, alta mai directã

Ca fire, Lãmîita este mai împãciuitoare, mai amabilã cu cei din jur, mai diplomatã. A cãutat sã fie prietenã cu cît mai multã lume pentru cã a fost si sefa clasei si trebuia sã apartinã grupului, sã comunice, sã cunoascã problemele colegilor si de asemenea, sã le împãrtãseascã pe ale ei celor din jur. Lorena recunoaste cã e directã si cã nu i-a pãsat dacã a simtit cã trebuie sã fie categoricã într-o situatie, chiar cu riscul de a supãra pe cineva. „S-a întîmplat sã ne creadã lumea, bãietii, mai inacceptabile, pentru cã eram fetele de zece. Ne vedeau focusate pe carte, dar nu a fost asa. Am avut prieteni, grup de amici, am iesit în oras, am mers la petreceri, sîntem ca oricare alti absolventi. Doar cã, spre deosebite de altii, am avut ocazia de a le arãta domnilor profesori cã putem fi foarte bune si am reusit! Au fost sacrificii din partea noastrã, pentru cã nu este usor sã te mentii atîtia ani la un nivel foarte înalt, dar n-a fost imposibil“, a mai povestit Lãmîita. Lorena Strechie a fost admisã la o universitate din Scotia, iar Lãmîita Traistã a ales Danemarca, tarã cãtre care a plecat de duminicã, înainte de se vedea admisã cu notã foarte bunã la BAC. Desi examenul de maturitate n-a fost pentru ele o piatrã de moarã, emotii au avut pentru cã universitãtile la care au aplicat le-au acceptat dosarele, dar le-au conditionat de anumite medii. Dupã afisarea notelor la BAC, ambele fete s-au vãzut cu medii foarte bune, asa cum bãnuiau cã se va întîmpla.

Lãmîita vrea înapoi în România, Lorena zice cã va rãmîne în Scotia

Acum, cã au pornit pe drumuri diferite, fetele au planuri opuse pentru viitor, chiar dacã amîndouã au vrut sã fie studente în tãri strãine. Lãmîita va studia în domeniul IT în Danemarca trei ani si jumãtate, cît tine studentia acolo. Spre bucuria ei si a pãrintilor, în aceeasi facultate învãtã fratele, sora a terminat tot acolo si e deja managerul unei firme. Din aceste considerente, e convinsã cã perioada ei de adaptare nu va fi una dificilã, iar o idee despre viata de student în Danemarca si-a fãcut demult. „Dupã facultate vreau sã revin în România, unde vreau sã fac ceva. Nu stiu în acest moment ce anume, dar voi gãsi ceva de fãcut astfel încît sã îmi placã si sã am si satisfactii“, mai aflãm de la Lãmîita. Lorena va fi studentã în Scotia timp de patru ani, unde va studia informaticã si management - douã specializãri paralele: „Eu vreau sã rãmîn în Scotia. Nu stiu ce as putea sã fac în România. Am si un model în familie - pe vara mea, care a terminat tot la Colegiul National de Informaticã, tot cu zece pe linie si acum se descurcã foarte bine în strãinãtate“. Dupã o varã în care sperã sã se relaxeze, fetele asteaptã sã ajungã la facultãtile unde au fost admise si unde, pentru început, li se va asigura o sãptãmînã de socializare, pentru a se cunoaste între ei bobocii din diverse state. Apoi vor intra „în pîine“, dar Lorena are în plan sã se angajeze de cum va ajunge în Scotia, pentru a-sia sigura cele 106 lire pe sãptãmînã, cît reprezintã contravaloarea chiriei. Apoi va avea nevoie de alti bani pentru restul cheltuielilor si îsi doreste ca pãrintii ei sã aibã de suportat cît mai putine costuri pentru întretinerea ei în Scotia, chiar dacã alti copii nu mai au.

Articol afisat de 2272 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Simona TÃRNÃ)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective