 Dacã e marti,...e Belgia (I)
• douã sãptãmîni de concediu în Belgia pot constitui o frumoasã experientã de viatã • au si belgienii la rîndul lor un fel de bîlci, organizat de zilele oraselor, dar totul este mult mai elevat, mai rafinat • orasul Gent are faima celor douã restaurante Amadeus, înfiintate în 1987, cu specialitatea casei coaste de porc pe grãtar, mîncate în mod... voluntar • Anul acesta am avut parte de un concediu adevãrat în Belgia, gratie fiicei si ginerelui, stabiliti din 2010 în aceastã frumoasã tarã. Acestia s-au gîndit cã cel mai potrivit cadou de ziua mea ar fi un sejur de douã sãptãmîni si în consecintã au luat bilete dus-întors din timp pentru perioada 23 iulie-6 august. Lãsînd la o parte frica de înãltime, m-am „îmbarcat“, împreunã cu a mea consoartã, într-un avion, pe aeroportul din Bacãu, cu destinatia Bruxelles. Vãzînd cît de mic e pãmîntul, la peste 10.000 de metri, dedesubt, am apelat pentru îmbãrbãtare..., la o micã dozã de „curaj“, care m-a costat vreo 20 de lei sau... patru euro, dupã cum m-a informat volubilã stewardesa româncã. Cînd am ajuns la Bruxelles, dupã douã ore si jumãtate de zbor, am rãsuflat usurat si m-am gîndit cu bucurie cã am scãpat de bîlciul anual romascan, dar mai ales de multii decibeli veniti din boxele bîlcenilor, sub forma unor manele consacrate sau a altor melodii îndoielnice. Ginerele m-a informat însã cã prima zi de sejur va fi petrecutã în Gent, un oras tipic studentesc si turistic, care timp de o sãptãmînã era conectat la zilele urbei si unde mã va astepta si ceva...bîlci. Viata Gent-ului se desfãsoarã practic pe douã artere principale Korenlei si Graslei, fiecare cu cîte o superbã piatã, despãrtite de un canal strãbãtut de bãrcile cu motor, în care turistii, prin intermediul unui ghid, se aleg cu informatii utile, comunicate în trei limbi: flamandã, englezã si francezã, despre clãdirile vechi ale orasului, catedrale, datînd din secolul 17, majoritatea, cu arhitectura lor veche specificã, de o frumusete aparte. Am ajuns în Ghent mai spre apusul soarelui si aveam sã constat cã din prãfuitul si desuetul iarmaroc romascan am ajuns într-un alt bîlci, al civilizatiei belgiene, cu binefacerile ei, dar totusi si cu unele aspecte kitch. Atmosfera era una de mare sãrbãtoare, pe strãzile dens circulate, multe scene, pe care artistii autohtoni sau invitati îsi sustineau programele muzicale pe stiluri reggae, rock sau disco. Pe ici, pe colo, pentru cei dornici si de senzatii mai tari erau si nelipsitele tiribombe, mult mai elevate. Poate doar desenele de pe instalatiile de divertisment erau realizate în culori mai stridente, mai vii, asemãnãtoare cu cele de acasã, dar mai putin frivole. Oamenii, surîzãtori, chiar fericiti, cãutau cele mai bune mijloace de distractie, de divertisment. Terasele unitãtilor de alimentatie publicã erau pline, nu aveai unde sã arunci un ac, cum zice românul. Oameni de toate nationalitãtile sporovãiau în multe din limbile pãmîntului, stãteau la mese, ascultau muzica venitã de la scene si consumau bere si produse specifice. La mare cãutare au fost scoicile, pestele si nelipsitii fritjies, „celebrii“ cartofi prãjiti de pe la noi, stropiti cu multe sortimente de bere. Si nu-s putine, oricum ceva peste 1.600. Bãutorii înrãiti de bere au avut pe toatã perioada zilelor orasului un fel pisoare în aer liber, la fiecare colt de stradã, unde nu a contat cã au arãtat trecãtorilor si o parte din... dos. Mie cel putin, experienta mi s-a pãrut traumatizantã. A fost de parcã m-as fi dezgolit si mi-as fi arãtat pãrtile intime la jumãtate de oras, dar belgienilor, nonconformisti, li s-a pãrut ceva mai mult decît firesc.
Coaste de porc, la Amadeus!
Faima Gent-ului, pentru cunoscãtori, constã în cele douã restaurante Amadeus, înfiintate în anul 1987, unde specialitatea casei sînt costitele de porc pe grãtar (spareribs, n.r.), cu sosuri de bere caramel si de usturoi, si cartof copt în folie cu un sos de curcuma si alte mirodenii, si se mãnîncã în mod voluntar: cît poti, la acelasi pret. Specialitatea e stropitã fie cu vinul rosu al casei, cu eticheta Amadeus, bãut si plãtit la centimetru, fie cu unul din multele sortimente de bere. Interesant e cã lupta cu circa jumãtate de metru de coaste de porc poate continua pînã la douã ore (cît timp ai dreptul de a ocupa o masã), cu alte portii, „netaxate“ fatã de pretul initial al specialitãtii casei, ceva mai mult de 17 euro cu cîtiva eurocenti. ÃŽn România 17 euro poate pãrea mult, raportat la salariul minim, dar în Belgia, unde asigurãrile sociale si medicale sînt bine puse la punct, este un pret acceptabil pentru orice familie. De fapt, la mese am vãzut asezati bãtrîni, familii cu doi-trei copii, tineri, toti cu ochii lucind în asteptarea specialitãtii casei. Chelnerul se plimbã printre mese cu tãvile pline, gata sã-i serveascã pe cei care nu s-au sãturat din portia initialã si nu se îndurã sã plece fãrã a mînca cît mai multe coaste, pe sãturate, la aceeasi bani. Alti chelneri adunã cutiile de tablã cu rãmãsitele unui festin pantagruelic, coastele goale ale unei portii imense. Restaurantul Amadeus are în meniu si alte preparate si bãuturi, asa cã nu toti sînt obligati „sã roadã coaste“, desi marea majoritate o fac. Apropo, am încercat si eu o portie de spareribs, dar m-am oprit dupã portia initialã, pe care cu greu am dovedit-o, darãmite sã mai cer si supliment. La primul restaurant Amaderus, în interiorul localului una din sãli era amenajatã ca bibliotecã, si se putea servi si acolo masa, în acordurile relaxante ale muzicii clasice, cu selectii din Liszt, Mozart, Strauss, Hendel, etc.. Alte specialitãti tipic belgiene ar fi bomboanele de ciocolatã, de o finete si aromã deosebite, dar si mult mai popularele „cuberdons“, umplute cu jeleuri fine de cãpsuni si fructe de pãdure. Ar mai fi de semnalat cã nimeni nu-ti are de grijã, nu le pasã cu ce esti îmbrãcat, cu cine esti, toti îsi vãd de treaba lor si îsi cer scuze politicos cînd te-au deranjat. Nu ai decît sã le adresezi din toatã inima „bedankt“ sau „dank ju wel“, care în flamandã înseamnã acelasi lucru, adicã multumesc sau multumesc mult.
|
Autentificare
