Iatã ce zice despre medici un mos hîtru
• Dumitru Achitei scrie poezie popularã din tinerete, avînd deja „material“ pentru douã cãrti • nici boala care l-a încadrat în gradul II de handicap si nici greutãtile nu i-au înfrînt spiritul artistic • acesta si-a dedicat ultima poezie unor cadre medicale • „Pentru a voastrã rãbdare/ De-a îngriji pe fiecare/ Dînd la toti, pe cît se poate/ Cîte-un pic de sãnãtate/ Pentru asta vã stimãm/ Si mîna vã sãrutãm“, sînt cîteva din versurile septuagenarului •
Dumitru Achitei, un bãtrîn din satul Chilii, comuna Valea Ursului, poate fi considerat un exemplu de viatã pentru multi. ÃŽn ciuda faptului cã a primit un teribil soc al sortii, încã de la 16 ani, omul si-a pãstrat simtul umorului, cultivîndu-si talentul artistic autodidact. ÃŽn vîrstã de 73 de ani, Dumitru Achitei scrie poezii populare într-un grai si o manierã tipic moldovenesti, fapt care i-a adus recunoasterea în comunitate si nu numai. A început sã astearnã pe hîrtie versuri naive, cu simplitatea tãranului, încã din urmã cu 40 de ani, între timp o parte a lucrãrilor sale fiind publicate în diverse ziare si reviste. Hîtru, mos Dumitru ne-a istorisit cã una dintre cele mai recente creatii ale sale a avut ca inspiratie perioada în care a fost internat în Spitalul Municipal de Urgentã Roman. „La vîrsta de 16 ani, m-am îmbolnãvit de reumatism si o complicatie mi-a afectat coloana vertebralã si picioarele. Practic, am devenit persoanã cu handicap, în prezent fiind încadrat în gradul al doilea, fãrã însotitor. Nu am putut fi angajat niciodatã, iar viata mea nu a fost ca a unui om normal. Chiar si asa, am fost cãsãtorit, sotia decedînd în 1986, însã, din nefericire, nu am copii. Am început sã scriu poezie asa cum am simtit eu, încã din tinerete. Acum, la bãtrînete, sînt un pacient vechi al spitalului din Roman. Fiind recent internat, am fost impresionat de faptul cã, zi de zi si noapte de noapte, pe poarta spitalului intrã sau pleacã salvãrile, cu acele semnale sonore care-si dau fiori, dar în acelasi timp dãtãtoare de sperante pentru viatã atunci cînd ne aflãm în suferintã. Nu am calitãti de reporter, însã pot spune cîteva cuvinte frumoase despre salvatorii de vieti, doctori, asistente sau soferii de la Ambulantã. Fiind internat în Sectia Dermato, vãzînd cîtã energie, cîtã pricepere si cîtã dragoste se depune pentru îngrijirea bolnavilor, nu am putut rãmîne indiferent. Drept recunostintã, vreau sã le multumesc tuturor, prin cîteva versuri“, a spus Dumitru Achitei. Poezia acestuia este intitulatã „Recunostinta unui pacient“ si are caracteristicile unei lucrãri populae autentice, fiind „croitã“, parcã, pe tiparul unei urãturi traditionale. „Mi-adusei si eu aminte/ Precum mierla din zãvoi/ Sã vã povestim acuma/ Din spital, de pe la noi./ S-o luãm de la-nceput/ Cum viata s-a petrecut./ Toti ne-am adunat aici,/ Bãtrîni, tineri si mai mici/ Toti aici ce sînt de fatã/ Fiecare doresc viatã./ Sã trãiascã vor cu totii/ A fugi din fata mortii./ La Dermato m-am internat/ Peste doctori buni am dat/ Cu doamna doctor Maxim Mariana-n frunte/ Noi trãim zile mai multe/ Doamna doctor Liliana Chirilã/ Cu dragoste si cu milã/ Asa frumos ne vorbeste/ La inimã se lipeste/ Cred cã ati simtit si voi,/ Doamna doctor Dana Andreea Molodoi/ Cu zîmbet si voie bunã/ Este cum e-o mamã bunã./ Pentru a voastrã rãbdare/ De-a îngriji pe fiecare/ Dînd la toti, pe cît se poate/ Cîte-un pic de sãnãtate./ Pentru asta vã stimãm/ Si mîna vã sãrutãm“. Dumitru Achitei a mai mentionat cã marea sa durere este legatã de faptul cã stã cu vreo 220 de lucrãri nepublicate, material pentru douã volume de poezie popularã. „As dori sã pot scoate si eu o carte, mãcar, însã nu am bani. Dacã as gãsi un sponsor...“, s-a mai confesat bãtrînul.
|
Autentificare
