Adolescentul care s-a spînzurat a murit
• bãiatul a murit marti seara, el avînd coloana vertebralã fracturatã •
desi au fost lansate mai multe ipoteze, probele indicã faptul cã adolescentul si-a pus capãt zilelor dupã ce s-a certat cu iubita • bãiatul i-a trimis acesteia un mesaj pe telefonul mobil în care îi spunea cã va pleca într-un loc mai bun • Adolescentul de 16 ani, din Dumbrava Rosie, care s-a spînzurat luni seara a murit a doua zi în spital, medicii nemaiputînd face nimic pentru el. Initial doctorii de la Ambulantã au reusit sã-l resusciteze si
l-au dus în stare criticã la spital, cadrele medicale stabilind cã viata îi era pusã în pericol din cauza faptului cã îsi fracturase coloana cervicalã în momentul în care si-a dat drumul în lat. Pacientul a fost internat aproape 24 de ore în sectia de Terapie Intensivã unde medicii au fãcut tot posibilul sã-l tinã în viatã, dar, din pãcate, marti dupã amiazã, copilul a pierdut lupta cu viata, fiind declarat decesul. Familia bãiatului este în stare de soc si se pregãteste acum sã-l conducã pe ultimul drum. Tragedia s-a petrecut luni, 8 decembrie, în jurul orei 20.00. Bãiatul, care era elev la Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu din Piatra Neamt a avut o discutie aprinsã cu iubita sa din aceeasi localitate si, pe acest fond tensionat, a decis sã-si punã capãt zilelor. Adolescentul s-a spînzurat într-o anexã a locuintei sale, fiind gãsit în scurt timp de pãrinti. Oamenii au chemat disperati Salvarea, iar medicii l-au gãsit în stop cardio-respirator. L-au resuscitat, dar prognosticul a fost extrem de rezervat, din cauza leziunilor la coloanã. Din pãcate, inevitabilul s-a produs, bãiatul decedînd a doua zi. Politistii au întocmit un dosar penal de moarte suspectã. Gura satului a început sã vorbeascã, fiind lansate fel si fel de ipoteze. Cea mai vehiculatã a fost cea privind un presupus conflict pe care adolescentul l-ar fi avut cu alti tineri din sat, de frica cãrora s-ar fi sinucis. Cercetãrile, dar si probele existente, au arãtat cã aceastã variantã nu este plauzibilã. Anchetatorii au descoperit ultimele mesaje pe care sinucigasul le-a trimis prietenei si mamei lui. Iubitei i-a scris cã o sã plece în altã parte, într-un loc mai bun, si cã o sã-i parã rãu cã l-a pierdut, iar mamei sale bãiatul i-a trimis un mesaj de adio.
|