O palmĂŁ de pĂŁmĂŽnt ĂŽi tulburĂŁ tihna bĂŁtrĂŽnetii

• un bĂŁtrĂŽn din DĂŁmuc trĂŁieste cu teama cĂŁ va fi evacuat din propria gospodĂŁrie, de rudele fostei sotii • necazul a ĂŽnceput dupĂŁ ce omul a ĂŽnchiriat terenul unei vecine pentru tomnatul vitelor • „Stau aici de 50 de ani, am ĂŽngrijit-o pe soacrĂŁ-mea, pe sotie si cred cĂŁ am dreptul sĂŁ stĂŁpĂŽnesc acest pĂŁmĂŽnt“, spune Toader Tinca •

Toader Tinca, om la 79 de ani, din DĂŁmuc, ĂŽsi trĂŁieste bĂŁtrĂŽnetea cu un gust amar. RĂŁmas vĂŁduv de vreo 10 ani, cu o pensie de doar 36 de lei, si asta ca urmare a refugiului din timpul rĂŁzboiului, bietul om abia ĂŽsi duce existenta de azi pe mĂŽine. Si asta, ar fi cum ar fi, cĂŁ vorba ceea, cu o bucatĂŁ de pĂŁmĂŽnt mostenitĂŁ de la nevastĂŁ, omul si-ar putea duce zilele linistit. Numai cĂŁ, de ceva timp, rudele fostei sotii i-au pus gĂŽnd rĂŁu. Vor sĂŁ-l scoatĂŁ din casĂŁ si sĂŁ pĂŁrĂŁseascĂŁ gospodĂŁria, pe motiv cĂŁ cei 50 de ari le-ar apartine si cĂŁ li s-ar cuveni unui nepot, ce este asteptat sĂŁ revinĂŁ din strĂŁinĂŁtate. „N-am liniste. Cumnatul meu, care locuieste la vreo cĂŽteva case de mine, mĂŁ amenintĂŁ cĂŁ trebuie sĂŁ pĂŁrĂŁsesc gospodĂŁria. Vine deseori si face scandal spunĂŽndu-mi sĂŁ plec cĂŁ pĂŁmĂŽntul e al lui. Dar nu este adevĂŁrat. Eu stau aici de 50 de ani, am ĂŽngrijit-o pe soacrĂŁ-mea si pe sotie, si cred cĂŁ am dreptul sĂŁ stĂŁpĂŽnesc acest pĂŁmĂŽnt, pentru care am plĂŁtit la primĂŁrie impozit. CĂŽt priveste acest teren pe care l-am ĂŽngrijit si folosit o viatĂŁ, el a apartinut unui composesorat si este vecin cu islazul comunal. De pe urma lui ĂŽmi duc existenta. Am muncit la pĂŁdure cĂŽnd am putut, dar nu am avut carte de muncĂŁ. De asta n-am pensie“, ne-a povestit dĂŁmuceanul, de la care am aflat cĂŁ ĂŽn urma discutiei cu primarul Anton Covasan, a ĂŽnteles cĂŁ poate sta linistit, dreptatea fiind de partea sa. Dar nu poate avea liniste, a spus omul, cĂŁ „mai deunĂŁzi, s-a trezit cu cadastristul ĂŽn casĂŁ adus de nepotul meu pentru mĂŁsurĂŁtoarea pĂŁmĂŽntului. MĂŁ astept la necazuri mari“. De altfel, tot necazul la care a fĂŁcut referire Toader Tinca, a ĂŽnceput de la ĂŽnchirierea terenului pentru tomnatul a patru „cornute“ unei vecine. „Eu, neavĂŽnd animale, am ĂŽnchiriat pentru 300 de lei terenul ca sĂŁ pascĂŁ cele 4 vite. AtĂŽta mi-a trebuit! A venit cumnatul si a sĂŁrit la mine. „SĂŁ pleci din gospodĂŁria asta, cĂŁ este pĂŁmĂŽntul meu. Nu stiu ce sĂŁ mĂŁ mai fac. Mi-e fricĂŁ sĂŁ nu vinĂŁ peste mine sĂŁ mĂŁ omoare ĂŽntr-o noapte. Acum dorm ĂŽntr-o dolie, desi casa a fost construitĂŁ cu bĂŽrne din lemnul meu. Am pĂŁrĂŁsit-o ca sĂŁ fie pace, dar degeaba... Duc o viatĂŁ grea. De asta v-am chemat, poate prin ceea ce v-am povestit, sĂŁ-mi fiti de ajutor“, a spus Toader Tinca, ce si-a deschis sufletul redactiei noastre punĂŽndu-si speranta unui viitor cĂŽt de cĂŽt mai linistit. La plecare, ne-a urmĂŁrit ĂŽndelung... Iar noi, lĂŁsĂŽndu-l ĂŽn usa grajdului, unde avusese loc discutia, am aruncat o privere spre asfintitul de soare ce vestea apropierea serii. Natura era tihnitĂŁ, linistea din jur fiind ĂŽn contradictie cu existenta lui mos Toader. Si n-am putut sĂŁ nu ne ĂŽntrebĂŁm de ce oare bĂŁtrĂŽnetile unor oameni bĂŁtuti de soartĂŁ trebuie tulburate de cĂŁtre unii, cĂŽnd pacea din jur ne ĂŽnvĂŁluie ĂŽn egalĂŁ mĂŁsurĂŁ pe toti?