Întãriri din propria curte la Ceahlãul
• dupã umilinta de la Balotesti, jucãtorii Gheorghiu si Ichim au fost convinsi sã revinã la echipã si sã joace cu Farul • revine si Tãbãcariu, care a fost suspendat • Ceahlãul Piatra Neamt a fost umilitã la Balotesti, nu numai ca scor ci si ca evolutie pe teren, iar conducerea clubului a decis cã este timpul sã aducã întãriri din propria curte. Fundasul central Alexandru Ichim si mijlocasul de bandã Adrian Gheorghiu au fost anuntati pentru jocul de la mijlocul sãptãmînii ca fiind absenti din cauza unor accidentãri. Se pare cã n-au mai fost convocati de Simone Mazzali pentru cã n-au ajuns la un acord comun cu sefii grupãrii în ceea ce priveste restantele financiare. Important este însã cã ambii au fãcut deplasarea spre Constanta si ar putea juca astãzi în meciul Ceahlãului cu Farul, duel programat în prima rundã a returului Ligii 2, Seria 1, de la ora 11:00. De asemenea, la capitolul reveniri poate fi trecutã si cea a lui Sorin Tãbãcariu, mijlocas central ce a lipsit la Balotesti din pricina unei suspendãri. Cu ei în echipã, Ceahlãul ar putea da o replicã consistentã dobrogenilor, mai ales cã este mare nevoie de puncte. Nemtenii au numai opt dupã turul întrecerii si trebuie sã adune cît mai multe pînã dupã etapa 18, ultima care se va desfãsura în 2015. Altfel, indiferent de formula cu care se va aborda sezonul de primãvarã, va fi greu de atins obiectivul actual, si anume, salvarea de la retrogradare. Ceahlãul si Farul s-au confruntat în tur la Piatra Neamt, gazdele înregistrînd prima victorie a sezonului (2-0). De atunci lucrurile s-au schimbat în rãu pentru galben-negri, care acum îi vãd pe adversari favoriti certi. Farul a reusit sã cîstige în primele 13 etape 21 de puncte (6 victorii si 3 egaluri). Ceahlãul este în continuare o echipã slab motivatã, cu jucãtori care mai mult stau cu gîndul la alte zãri decît la ceea ce au de realizat la Piatra Neamt în cele cinci runde programate în 2015. Alte partide ale etapei a XIV-a sînt: Gloria Buzãu - Bucovina Pojorîta, Rapid Suceava - Dacia Brãila, SC Bacãu - Dunãrea Cãlãrasi, Otelul - Academica Clinceni, CS Balotesti - Rapid. ACS Berceni stã.
|