Al cincilea pui de zimbru în libertate
• echipa Parcului Natural Vînãtori, plecatã pe urmele turmei, a observat cã puiul se dezvoltã bine • alti doi pui au venit pe lume în 2012, si încã atîtia, în 2014 • în total sînt 21 de zimbri în sãlbãticie, fiind asteptate si alte fãtãri •
Efectivul de zimbri care hãlãduie prin Muntii Neamtului s-a majorat cu încã un membru, un vitel care a fost adus pe lume înaintea sezonului obisnuit de fãtãri. Este al cincilea pui fãtat în libertate, si o dovadã în plus cã ambitiosul program demarat de Parcul Natural Vînãtori Neamt, de repopulare a muntilor cu aceastã specie legendarã, merge în directia cea bunã. Echipa de monitorizare plecatã zilele acestea pe urmele mamiferelor a avut contact vizual cu turma mai numeroasã de femele care ierna undeva în pãdurile dintre Agapia, Vãratec, convingîndu-se astfel de faptul cã puiul se dezvoltã bine. Desi au existat dovezi ale prezentei unor lupi prin zonã, fiarele nu au creat probleme. „Este al cincilea pui fãtat în libertate. Stiam de existenta lui, pentru cã a apãrut prin toamnã, dar acum am reusit sã-l vedem îndeaproape si sã-l fotografiem. Ocazia a apãrut dupã mai multe peripetii, dupã ce am reusit sã momim turma cu fîn si concentrate într-un loc unde puteam avea contact vizual. Puiul se dezvoltã bine, este scãpat din griji, cum se spune, si frigul nu-i creazã probleme. De obicei fãtãrile au loc primãvara, dupã sezonul de împerechere din toamnã, dar mai sînt si oarece anomalii. E în regulã, nu e prima oarã cînd se întîmplã. Chiar dacã sînt semne cã ar fi lupi în zonã, vreo patru fiind vãzuti relativ aproape de Centrul de Vizitare al Parcului Vînãtori, puiul este bine protejat de turmã, destul de puternicã datoritã celor nouã exemplare adulte. Nici în anii trecuti nu au fost astfel de probleme“, am aflat de la inginerul Sebastian Cãtãnoiu, directorul Administratiei Parcului Natural Vînãtori-Neamt. Ultimii doi pui au fost fãtati în 2014, iar alti doi au apãrut în 2012. Cu tot cu acest vitelus, numãrul zimbrilor liberi ajunge la 21 de exemplare, dar sînt sperante cã vor mai fi fãtãri în primãvarã, inclusiv în grupul celorlalte sase femele, din Anglia, care ierneazã, împreunã cu un mascul, prin zona Cracãului, avînd si treceri spre Hangu. Efectivul care trãieste în sãlbãticie ar putea fi suplimentat prin februarie-martie cu mamifere din tarcul de aclimatizare, unde trãiesc în conditii de semilibertate 18 zimbri, dintre care 15 adulti si trei pui fãtati anul trecut. Pentru a-i aduce mai aproape de ochii publicului, în 2013 s-a realizat o punte suspendatã în incinta tarcului, prevãzutã cu o platformã înãltatã la 3 metri de sol, astfel încît animalele sã poatã fi admirate si fotografiate de aproape, fãrã nici un risc. Din tarcul de aclimatizare au fost selectate majoritatea exemplarelor care au fost puse în libertate în ultimii patru ani. Primul pas pentru repopularea muntilor cu aceastã specie legendarã s-a fãcut pe 22 martie 2012, aceasta fiind data la care Parcul Natural Vînãtori Neamt a reusit, dupã ani de eforturi si multe greutãti întîmpinate, sã creeze conditiile necesare eliberãrii primului grup de zimbri în sãlbãticie. Evenimentul, o premierã pentru tara noastrã, a avut loc în zona Chitele din comuna Crãcãoani, unde au avut loc ulterior si celelalte puneri în libertate.
|