Atentie, cã iar ne vor binele!
Luciditatea e uneori greu de suportat. Te obligã sã te freci serios la ochi, dacã-ti silesti privirea sã asiste cu atentie la circul zilnic prestat, cu pretentii de seriozitate, de cãtre politicienii nostri. Statul mesianic, copiii si cosmarul lumii întoarse pe dos sunt ultimele chestiuni care agitã spiritele. Cu surle si trâmbite toatã clasa politicã ne anunta cã în acest an nu se vor mai face pomeni electorale pentru a nu mai periclita macrostabilitatea. Domnul Dâncu însusi ne anunta, mai ieri, cã nu se vor face astfel de gesturi. Foarte bine, putem si noi sã parcurgem o perioadã de alegeri fãrã sã-si mai dea coate partidele sã iasã în fatã ca sã ne arate ce „grijulii“ sunt ele cu soarta noastrã.
Când colo ce sã vezi, iese ca un iepure din pãlãria iluzionistului (cã doar asta e politicianul, nu-i asa?) propunerea de ridicare a nivelului indemnizatiei pentru cresterea copilului. Treabã puternic emotionalã, necesarã dacã vrem sã creascã natalitatea, sã fie îmbunãtãtite conditiile în care cresc copiii si asa mai departe. Nu voi pune în discutie cã iar se încalcã o lege si anume Legea bugetului în care nu a fost cuprinsã o astfel de mãsurã si ca atare nu existã resursã financiarã (oricum e banal, pentru ei, sã desconsidere legalitatea). Dar ce conteazã, sunt la adãpost partidele pentru cã „tehnocratii“ trebuie sã ducã la bun sfârsit aberatia si apoi, când vor începe iar tãierile, dupã ultimele alegeri, pe ei se va da vina . Vom fi „lãmuriti“, a câta oarã, cã e preferabil „rãul mai mic“ adicã politicienii, vesnicii nostri politicieni care mor de grija noastrã ca Oprea, Dragnea, Ioan Oltean, Dobritoiu, Rizea, Doina Tudor et co. Voi pune întrebarea referitoare la situatia realã în care se gãsesc , atât mamele cât si copiii, lipsiti de orice protectie în fata abuzurilor , situatie despre care statul nu face vorbire si nici nu rezolvã. ÃŽntreb, dupã ce trec cei doi ani „indemnizati“ ce perspective are copilul cu un sistem de învãtãmânt debusolat, un sistem de sãnãtate care este el însusi în „terapie intensivã“, cu o situatie a lipsei de infrastructurã si a lipsei locurilor de muncã. Dar asta nu mai conteazã pentru cã , pânã atunci, alegerile trec si vajnicii nostri conducãtori (care vor fi iesit din pãlãria cu iluzii) ne vor explica, doct, cum „nu se poate“ pentru cã la asta se pricep cel mai bine.
Nu e nevoie de investitii, cum nu a fãcut nici Ponta, pentru cã acestea îsi vãd roadele în timp si ei se grãbesc. Nu e nevoie de reformã structuralã (nici nu prea stiu ei ce însemnã) cãci le-ar rãmâne multi emuli fãrã sinecuri. Dar, e bine sã dãm „panem et circenses“ pentru cã „vulgul“ (adicã noi, cei pe care ei de fapt îi dispretuiesc) va aplauda si va urma îndemnurile celor care, nu-i asa, se zbat zilnic pentru „tãrisoarã“. Problema este cã atunci când nu ne fascineazã vreun derbedeu strecurat în „elita“ politicã si pe care îl credem si îl urmãm, ne umplem timpul creînd niste „modele“ care, dupã mintea noastrã, se apropie de perfectiune, dar pe care nu vrem sã le urmãm ci doar sã beneficiem de pe urma lor. Toate acestea au sãpat la temelia clasei de mijloc, au fãrâmitat centrul politic, ce-i furnizeazã coloana vertebralã democratiei autentice si le-a sfãrâmat multora optiunile democratice. Analizãm chestiunea, mai târziu, în „Democratie fãrã democrati“. Acest comportament, al lor si al nostrum, duce pe cãi gresite si, prin urmare, va veni si scadenta pentru plata „erorilor“ planificate de ei si decontate de noi. Pânã atunci, acceptãm cã „errare humanum est“ dar si voi trebuie sã fiti de accord cã „perseverare diabolicum“. Apropo, toatã lumea stie care „voi“!
|