Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Martie 2016
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 15 Martie 2016
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

Itinerarii spirituale si legendele Ceahlãului

• scriitorul Daniel Dieaconu a mai adãugat douã cãrti la „colectia“ ce are în prim plan masivul • autorul spune cã „Itinerarii spirituale la Muntele Ceahlãu“ s-a dorit a fi o „modestã contributie“ la definirea Ceahlãului ca un munte sacru al dacilor si ca un munte sfînt al românilor • în „Legendele Muntelui Ceahlãu“ este tratatã „istoria“ a 42 de stînci întîlnite cînd o iei la pas spre creste •

Scriitorul Daniel Dieaconu, avîndu-i alãturi pe reprezentantii Directiei de Administrare a Parcului National Ceahlãu, a scos recent pe piata editorialã douã lucrãri. Este vorba despre „Itinerarii spirituale la Muntele Ceahlãu“ si „Legendele Muntelui Ceahlãu“, antologie ilustratã bilingvã româno-englezã. Ambele au vãzut lumina tiparului la Editura Cetatea Doamnei din Piatra Neamt, într-o tinutã graficã deosebitã. Referitor la prima lucrare, autorul îsi motiveazã demersul scriitoricesc afirmînd cã si-a dorit o modestã contributie la definirea Ceahlãului ca un munte sacru al dacilor si ca un munte sfînt al românilor. „Pe lîngã mituri si legende, am adãugat traditii despre viata crestinã, de la bãtrînii sihastri si pînã la lãcasurile de cult monahale, completînd legenda cu faptul istoric. Pentru a întelege spiritualitatea acestor locuri este necesar a cunoaste locurile, oamenii si principalele evenimente care i-au definit istoria. De aceea am considerat necesar sã propunem, încã de la începutul studiului, un scurt periplu istoric, dar în care traditia sã se alãture adevãrului certificat de documente“, a declarat profesor dr. Daniel Dieaconu, omul care si-a dedicat activitatea de cercetare, ca istoric, cu precãdere Muntelui Ceahlãu, abordîndu-l ca «personaj» din toate unghiurile posibile si imposibile, creînd în jurul acestuia, prin diverse lucrãri frumos mestesugite, o adevãratã aurã spiritualã sau, de ce nu, o platosã mitico-legendarã, ce nu va putea fi strivitã cît va exista pe Pãmînt acest munte sacru. Cea de-a doua lucrare cuprinde multimea de legende dedicate pietrelor Ceahlãului, dupã spusele autorului cãrtii „rod al activitãtii de culegãtor, de peste zece ani de muncã, unele cunoscute, cum ar fi legenda Dochiei si altele mai putin cunoscute sau chiar inedite“. Toate îmbrãcînd în paralel si haina limbii lui Shakespeare, prin contributia lui Codrin Bortiscã. Si prima stîncã abordatã este Toaca, urmãtoarea Panaghia si tot asa, Clãile lui Miron, Cununa Zimbrului, Piatra lãcrimatã, lista continuînd pînã la cea de-a 42-a, Stînca Corbitei, toate însotite de ilustratii color realizate de cãtre rangerii Parcului National Ceahlãu, Ion Pârvulescu, Cãtãlin Gavrilescu si Constantin Andras. Desi avem de-a face cu douã lucrãri deodatã, continutul acestora se leagã unul de altul, astfel încît, este musai sã ne delectãm lecturîndu-l fãrã întrerupere. Asta pentru a împleti aspectul, ce tine ca formã literarã de eseisticã, cu cel ce ne conduce spre lumea povestilor, cãci pînã la urmã ce este legenda decît o poveste cu personaje din realitate? Cît îl priveste pe autor, Daniel Dieaconu este un original, ce pleacã la crearea acestor douã noi lucrãri dedicate Ceahlãului, de la ideea cã trebuie sã aflãm totul despre mitologie si legende, fapte si oameni, ce formeazã o lume în jurul cãreia ne ducem existenta fie ca trãitori ai locului, fie ca oaspeti ocazionali prin aceste locuri.

Articol afisat de 1387 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Ion ASAVEI)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective