„Doctorii“ în plagiate au hotãrât destinul copiilor nostri !
Gata, s-a adoptat! Avem un nou plan-cadru pentru gimnaziu, dupã dezbateri mai mult sau mai putin furtunoase. Urmeazã realizarea de noi programe scolare si noi manuale. Dacã totul merge bine, peste vreo cinci-zece ani o sã începem sã vedem rezultatele. Asa se „miscã“ sistemele educationale, încet, în ritmuri lente. Un astfel de document decide, asadar, asupra viitorului societãtii românesti de mâine. Construieste, de fapt, societatea de mâine si are efecte pe zeci de ani de-acum înainte. Sunã grav si patetic, nu-i asa? Pãi asa si este. Un astfel de document are nevoie, înainte de toate, de viziune, de gândire pe termen lung, de cântãrire atentã a tuturor efectelor posibile. Ar trebui sã ia în considerare prognozele privind evolutia economicã, tehnologicã, socialã pe 20-30 de ani înainte. Mai ales într-o tarã ca a noastrã, care are de recuperat un decalaj notabil fatã de tãrile dezvoltate. Noul plan cadru prevede introducerea în trunchiul comun - adicã, obligatoriu - a materiei „educatie socialã“, câte o orã pe sãptãmânã, în cei patru ani de gimnaziu. A fost sacrificatã o orã de literaturã si limba românã, altfel disciplinã de bazã pentru examenele de capacitate si Bacalaureat. Noile materii mãresc numãrul orelor, asa încât un elev de clasa a VII-a sau a VIII-a riscã pânã la 34 de ore pe sãptãmânã. Un adult care lucreazã 8 ore pe sãptãmânã adunã 40 de ore. Nu neg necesitatea notiunilor pe care le presupun noile materii. Remarc alãturarea „gândirea criticã si drepturile copilului“, care s-ar preda la clasa a V-a, dar sã nu mã leg rãutãcios de detalii. ÃŽn schimb, ceea ce combat e adãugarea acestor noi discipline care aduc alte ore la un program care este deja exasperant. O întrebare cuviincioasã îi are în vedere pe cei care vor sustine aceste ore. Apoi, care sunt manualele, modalitatea de notare, cum vor arãta testele, evaluarea. Si mã lansez temãtor în aceste aspect, având experienta materiei numitã „religie“, care s-a transformat într-o controversã pentru modul în care a fost si este „predatã“ si nu pentru existenta ei în sine. Din 1990, de când a devenit materie facultativã si se numea „educatie moral-religioasã“, si apoi din 1995, când a primit, neinspirat de altfel, caracter obligatoriu, numãrul celor care se retrag de la clasã e în crestere. Dacã le cerem profesorilor si scolilor sã inoveze, sã inventeze optionale (adaptate la necesitãtile locale), sã fie creativi, sã foloseascã tehnologiile digitale în mod aplicat, atunci trebuie sã le si oferim: cursuri de formare profesionalã, o dotare mai bunã a scolilor si - mã scuzati cã ating punctul sensibil - salarii decente, ca sã se poatã gândi linistiti la viata lor profesionalã, fãrã grija zilei de mâine. Aici, dl. ministru Adrian Curaj nu mai are dreptate: întrebat cum vor fi folosite tehnologiile IT, dat fiind cã multe scoli nu au computere conectate la internet, a zis cã „informatica se poate învãta si pe telefon“. Asta e din seria „dacã n-au pâine, sã mãnânce cozonac“. Le dã scoala elevilor câte-un smartphone 4G? Asa cã, deocamdatã, sã vedem ce-o mai urma. Avem un plan-cadru cu ore mai multe si care nu prea aratã vizionar. ÃŽn locul unor noi materii, cu denumiri pretioase, poate cã având ceva notiuni de eticã, recentul dosar Panama nu ar exista si probabil comisioanele financiar-monetare ar fi mai morale, mai ales când e vorba de banul public. ÃŽn egalã mãsurã, în ciuda pledoariilor furtunoase pentru o viatã sãnãtoasã orele de sport rãmân în gimanziu la douã pe sãptãmânã desi Ion Tiriac constata, cu amãrãciune, cã „noi nu mai stim sã fugim“. Fãrã îndoialã, toate aceste modificãri vor suporta alte modificãri dupã ce practica va bate teoria. Cã asa e în viatã, mai ales când trãiesti în România. Cu foarte mici exceptii, tot ce s-a-ntâmplat gresit în istoria acestei tãri a fost dintr-o lipsã totalã de viziune. Plebea a înghitit tot ce a primit în blid. Legionarism, comunism, capitalismul ãsta de cumetrie (vorba lui Iliescu), totul a fost înghitit pe nemestecate. Nimic nu a fost pus sub lupa întrebãrii (vezi procentele de simpatie ale edililor condamnati), pentru cã românul, asa cum e-nvãtat tocmai din scoalã, nu trebuie sã punã problema „altfel“. Dacã la clasã ti se spune cã Eminescu a vrut sã spunã asta, pãi asta a vrut sã spunã. Si nimic mai mult. Românul n-a învãtat niciodatã dacã n-a gresit. Pânã n-a dãrâmat sau n-a supraconstruit, nu si-a dat seama de gafã. Semidoctii cu titluri academice, „cucerite“ la universitãti obscure abia dupã ce au ajuns pe cai mari în politicã, ne sfideazã cu „analfabetismul“ democratic ce le curge prin vene (ei nu discutã, ei stiu) si de la adãpostul imunitãtii ne transformã copiii în sclavi. Asa cum arãtam, un elev va ajunge sã aibã 34 de ore pe sãptãmânã, aproape ca angajatul ce lucreazã 40 de ore în acelasi interval. ÃŽn aceastã situatie, probabil cã scoala ar trebui sã se desfãsoare dupã normele Codului Muncii nu ale Ministerului Educatiei. ÃŽn tot acest timp vom continua sã avem rezultate din ce în ce mai proaste la bacalaureat, vom fi ultimii la testele PISA, vom avea cifre tot mai ridicate ale abandonului scolar si o fugã, tot mai rapidã, a vârfurilor cãtre colegiile si universitãtile strãine, fãrã gând de reîntoarcere. Prostia româneascã a ajuns la zenit. Fãrã s-o stim, ne desfiintãm!
|
Autentificare
