Turismul cu Trenul Regal e un act de tristã amintire a anului 1916, nu un „act onorant“
Ni se face cunoscut cã, în zilele de 15 si 16 decembrie, custodele Casei Regale, principesa Margareta împreunã cu sotul consort Radu va realiza anul acesta a saptea partidã de turism princiar cu Trenul regal, pe ruta Bucuresti - Iasi de data aceasta. Trenul va poposi în Gara Roman, unde va stationa zece minute, nemtenii fiind invitati sã se bucure, sã fluture batiste si flori si sã scandeze „Maiestate, vã iubim!“, ori alte urãri neaose. Initial mã pregãteam sã-mi rezerv un loc pe peronul gãrii, ca semn de pretuire pentru gestul regal de introducere a judetului Neamt în circuitul turistic national, visul de aur al edililor nostri. Mi-am anulat rezervarea din douã motive temeinice.
ÃŽn primul rând, din cauza motivatiei bizare a periplului cuplului Casei Regale, continutã în comunicatul de presã al acesteia. Se doreste ca plimbarea regalã sã reprezinte un „act onorant“ de comemorare a 100 de ani de la tragedia nationalã din 25 noiembrie 1916 (stil nou) când Parlamentul, Guvernul si familia regalã s-au urcat în trenuri, pãrãsind Bucurestiul, cu destinatia Iasi. Pe 6 decembrie Bucurestiul era ocupat de trupele germane pentru doi ani, perioadã în care Iasiul devine „Capitala de rãzboi“ a României. Tragismul perioadei respective poate fi comemorat, dar cu steaguri în bernã, cu coroane de flori si cu marsuri funebre, nu cu explozii de bucurie, tablouri, urale, flori si fanfare, gãrzi, comitete si „comitii“, topite de admiratie. ÃŽn al doilea rând, în trenul cu multe vagoane, familia princiarã va fi însotitã de sumedenie de turisti de lux, strãini, care trebuie sã vadã un singur lucru. Cât de iubitã, doritã si adulatã este familia regalã mostenitoare.
Nu doresc sã fiu parte din acest decor omagial si nici pãrtas la aceastã pantomimã de zece minute. Se impune sã rememorãm momentele anului 1916, care nu pot constitui nici pe departe un prilej de bucurie pentru români. Ocuparea Olteniei, Dobrogei, Munteniei si Bucurestiului de cãtre armatele Germaniei a fost precedatã de rusinoasa înfrângere a Armatei Române la Turtucaia în partea de sud a Dunãrii si a provocat refugiul masiv al populatiei spre nordul tãrii. ÃŽn perioada 1-6 septembrie 1916, Armata Românã aflatã sub comanda regelui Ferdinand I a suferit una din cele mai rusinoase înfrângeri. Au fost luati prizonieri 28.500 de soldati, iar alti 6.000 au murit sau au fost rãniti. Principala cauzã a înfrângerii a fost slaba organizare, instruire si dotare a Armatei Române, urmare a Tratatului încheiat în 1887 de regele Carol I cu Germania si Austro-Ungaria, tratat pe care regele Ferdinand I, ca germanofil notoriu l-a respectat întocmai. Armata Românã nu trebuia sã înfricoseze pe nimeni. Presa vremii a dezvãluit virulent cã fondurile bugetare, ce trebuiau dirijate spre Armatã, au fost deturnate în alte directii, descoperindu-se numeroase acte de abuz si coruptie. Marele om politic Constantin Argentoianu, în ale sale „Memorii“ sublinia în tuse groase cã „Turtucaia a fost o pedeapsã pentru toate mârsãviile pe care atâta vreme le-am tolerat în tara noastrã. Odatã cu cãderea Turtucaiei s-a prãbusit întreaga schelãrie politicã ridicatã de regele Carol I în lunga sa domnie“. Istoria consemneazã faptele remarcabile întreprinse în timpul rãzboiului de cãtre regina Maria, cu care acesta compensa incompetentele regelui Ferdinand I. ÃŽn acest context, fuga familiei regale la Iasi nu poate fi socotitã un „act onorant“ care trebuie comemorat cu zorzoane si zurgãlãi. Asa cã tuturor ocupantilor trenului regal, la intrare în Gara Roman, le urez un cãlduros „Drum bun, cale bãtutã!“. ÃŽn rest, regalistilor nemteni numai de bine.
|