De-ale istoriei...

Tibi este nepotelul unor fini, mai mare cu câteva luni decât Albãstrelul meu de departe, cu care s-a Împãcat de minune În putinele ocazii când au fost Împreunã si care, prin ce face si spune, Îmi mai ogoieste dorul de cel pe care nu-l pot mângâia În fiecare zi. Trebuie sã mai spun cã nutreste pentru bunica lui o dragoste necomunã. Odatã, când era mai mititel si, cum-necum, ideea mortii Îsi gãsise culcus În mintea lui, a alergat la ea si a Întrebat-o:
- Cum, Bibi, si tu... ai sĂŁ mori?
- Da, dragule, toti oamenii pĂŁtesc la fel... altfel ...
- Da' eu nu vreau, a izbucnit micutul În plâns, nu vreau sã mori..., cum sã stiu cã nu mai esti? Ce-am sã mã fac fãrã tine? Si biata Bibi, ce sã facã, l-a asigurat cã asta se va Întâmpla hãt, departe!, peste nu stiu câtã vreme, când o sã creascã mare si o sã fie la casa lui, când o sã aibã si el nevastã si copii, pe care o sã-i iubeascã mai mult decât pe ea, asa cã n-o sã simtã chiar asa de mult nevoia ei. Dar el nu s-a potolit din plâns si a spus, printre lacrimi, cã nu are nevoie nici de nevastã, nici de copii, ba nici sã creascã mare. Cã dacã Bibi ar fi cu el mereu, n-ar mai avea nevoie chiar de nimic. Au plâns amândoi, ca Într-o icoanã nepictatã vreodatã de vreo mânã omeneascã, pânã târziu, când bãietelul a adormit cu capul pe pieptul moale si cald al lui Bibi.
...
La o aniversare a lui, i-am dĂŁruit un ceas, numai potrivit pentru mânuta lui. L-am asigurat sĂŁ nu-si facĂŁ griji, cĂŁ un ceas nu e mare lucru si dacĂŁ ĂŽl pierde sau ĂŽl stricĂŁ, gĂŁsim altul. Dar el a fost atât de ĂŽncântat de dar, cĂŁ nu s-a mai despĂŁrtit de el. Povestea tĂŁticul lui cĂŁ, ĂŽn drum spre scoalĂŁ, dacĂŁ, Doamne fereste, se ĂŽntâmpla sĂŁ uite ceasul acasĂŁ, ĂŽl obliga sĂŁ facĂŁ drumul ĂŽnapoi. Cum sĂŁ stea la scoalĂŁ fĂŁrĂŁ ceasul lui? Mi-a plĂŁcut povestea, asa cĂŁ, si altĂŁ datĂŁ, prilejuri câte vrei, i-am dĂŁruit câte un ceas. N-a stricat nici unul, ba le pĂŁstreazĂŁ, ĂŽntr-o adevĂŁratĂŁ colectie cum, de fapt, devin toate lucrusoarele care i-au ĂŽnsotit copilĂŁria. Cum timpul si-a vĂŁzut de-a lui, nici mai grĂŁbit, nici mai lenes, iatĂŁ cĂŁ Tibi e gata sĂŁ pĂŁseascĂŁ ĂŽn zodia minunatĂŁ, fĂŁrĂŁ egal, a adolescentei. Frumusel, inteligent si, mai ales, bine crescut - atribut tot mai firav pentru tinerele generatii - a fost ĂŽnvĂŁtat sĂŁ nu iasĂŁ din cuvântul mamei (cu tata e mai usor de dat la pace), care nu-l lasĂŁ ĂŽn boii lui. Îl tine din scurt, ca sĂŁ facĂŁ din el un om de ispravĂŁ, cum i-au fost bunicii si pĂŁrintii. Asta nu ĂŽnseamnĂŁ cĂŁ Tibi nu este sau nu poate sĂŁ fie nĂŁzdrĂŁvan ca toti cei de-o vârstĂŁ cu el. Nu are secrete dinspre mobil, tabletĂŁ si alte asemenea, internetul ĂŽi este la degetul mic, ĂŽi place sĂŁ aibĂŁ prieteni (uneori la orizont se mai iveste si câte o prietenĂŁ, altfel cum?!?) si când le-am lansat invitatia la o aniversare de-a mea, n-a mai cerut pĂŁrerea celor mari si a hotĂŁrât, cu de la sine putere: „sigur, vom fi prezenti, doar e nanul nostru“. Pentru Tibi, scoala nu este o problemĂŁ, ba chiar ĂŽi place sĂŁ ĂŽnvete, nu trebuie ĂŽmpins de la spate sĂŁ-si facĂŁ lectiile. Cu toate acestea, oricât ar fi de obositĂŁ sau de ocupatĂŁ, mama nu uitĂŁ niciodatĂŁ sĂŁ-l controleze si, la nevoie, sĂŁ impunĂŁ corecturile cuvenite. Numai cĂŁ - ce sĂŁ faci, asa au fost lucrurile de când lumea si pĂŁmântul, când au sunat aidoma pĂŁrerile celor mari cu ale celor mai mici? - din vreme ĂŽn vreme, mai are si Tibi unele dorinte ale lui, dincolo de buchea regulilor si canoanelor scolĂŁresti, croite oricum, numai dupĂŁ vrerile scolarilor nu. Si dacĂŁ „face to face“ nu o poate ĂŽndupleca pe mama, prea grijulie ca feciorasul ei sĂŁ fie un scolar bun, convins cĂŁ ĂŽn era comunicĂŁrii informatice, drumul ocolitor e la fel de util ca si cel drept, apeleazĂŁ si el la sora mai micĂŁ a mamei, doar-doar ĂŽi va asigura ĂŽmplinirea vrerilor:
- Nana, roag-o pe mama sã mã lase... sã lipsesc mâine de la ora de muzicã... sau... sã nu mã mai controleze la teme în seara asta... ori cine stie ce altceva care i se pare lui cã i-ar stirbi din drepturile si libertatea de joacã, tabletã sau cine stie altceva. Si nana, iubitoare ca nimeni alta de odrasla din aceiasi spitã cu ea, ce sã facã, intermediazã cu întelepciune si cu tact între cei doi actori, cum se spune în zilele noastre. Uneori cu succes, alteori... fãrã. Dupã caz. Într-una din zile, dupã furtunoase si îndelungate pertractãri, se întâmplã ca si mama si nana sã fie la unison si amândouã, cu forte sporite, încearcã sã descurajeze dorintele scolarului de a-si neglija temele pentru a doua zi, cã... doar n-o fi foc. Dar cum insuccesul pare sã se contureze, din ce în ce mai limpede la orizont, si aproape potopit de gândul cã s-ar putea sã marcheze un esec din ceea ce-si planificase pentru dupã-amiaza aceea, simte cã trebuie sã cedeze. Dar dacã e pe vorba asta, stai sã vezi, o sã dea de cheltuialã (vorba lui Creangã) taberei adverse, asa ca sã le usture, dacã nu sã le învete minte. Asa cã Tibi priveste drept la tintã la potrivnicele de idei si declarã clar si apãsat:
- Sunteti niste... comuniste. Vroiam si eu sĂŁ mĂŁ duc odatĂŁ la scoalĂŁ, cu temele nefĂŁcute. Numai ĂŽn comunism elevii erau obligati sĂŁ ĂŽnvete. Chiar asa sĂŁ fi fost?!?
... Ca sĂŁ vezi cum se scrie istoria!