Mineriada copiilor si Piata Universitãtii, fãrã urã si pãrtinire
Pe 23 ianuarie seara, la Realitatea TV, Rares Bogdan a comis o masã rotundã cu dezbateri pe tema zilei, respectiv protestul anti-gratiere, spontan desfãsurat în Bucuresti cu o zi înainte, presupus de a fi fost fie mineriadã, fie o tentativã de loviturã de stat, dupã eticheta lipitã de unii sau de altii. Fie mineriadã, fie loviturã de stat, fie protest spontan, ingredientul comun a fost prezenta presedintelui Klaus Iohannis în mijlocul protestatarilor, în calitate de „cetãtean indignat“, care a avut darul de a cautiona orice trãsnaie a mitingistilor sau a lipitorilor de etichete, dupã caz. La masa rotundã, cu moderatorul Rares Bogdan în capul ei, nu puteau lipsi unii pãrerologi, în frunte cu Oreste Teodorescu, dacã este sã-l pomenim pe cel mai vocal dintre ei. Cu o asa asistentã, nu a fost greu ca dezbaterea sã deraieze, de la oportunitatea gratierii prin ordonantã, de cãtre Guvernul Grindeanu, la mineriada din 14 iunie 1990. Macazul deraierii fusese manipulat de Liviu Dragnea, care într-un deficit de inspiratie, comparase protestul spontan anti-gratiere cu „mineriada“, în care Klaus Iohannis luase locul lui Miron Cozma. La protestul spontan anti-gratiere s-a strigat copios „Jos Guvernul“ si „PSD, ciuma rosie“, sloganuri cu certe trimiteri la „Piata Universitãtii 1990“, care bãtea în FSN, în Ion Iliescu si în votul majoritar obtinut, si nu la „mineriadã“, care bãtea în altã parte. Confuzia lui Dragnea a cãzut mãnusã pe mâna mesenilor lui Rares Bogdan, care s-au încins dezvoltând cu lux de fixatii fenomenul „Mineriadei 1990“, care nu a avut nimic în comun cu subiectul în discutie, respectiv cu protestul spontan recent din Piata Universitãtii si cu dedesubturile sale. Mesenii, inflamati, în frunte cu Oreste, au gãsit cu cale cã este mai productiv sã vorbeascã despre mineriadã, decât despre „funia din casa spânzuratului“, respectiv despre Piata Universitãtii - 1990. Pentru cã, între protestul Pietei Universitãtii din perioada 20 mai - 13 iunie 1990 si protestul Pietei Universitãtii din 22 ianuarie a.c. existã foarte multe asemãnãri. ÃŽn ambele proteste se contestau institutiile ordinii de drept, instalate ca rezultat al votului majoritar obtinut prin alegeri libere si democratice, ambele proteste erau neautorizate si fãrã responsabili care sã-si asume derapajele, ambele proteste defineau, fie „FSN# neocomunism“, fie „PSD, ciuma rosie“. Desigur, despre Piata Universitãtii si despre Mineriadã, fiecare are dreptul sã aibã o pãrere si sã o facã publicã, în mãsura în care detine informatii obtinute „în direct“, singurele purtãtoare de credibilitate, si nu obtinute prin interpusi. Cel mai vocal a fost Oreste Teodorescu, specialist în ezoterism, religie, meditatie si actor în spectacolul „Si caii sunt verzi pe pereti“. Discursul sãu despre Mineriadã a fost exprimat cu accente de urã voit necontrolatã, cu duritãti si invective greu de suportat, cu o furie pe care nu i-am gãsit-o justificatã. Am fost initial oripilat, tentat sã apelez la dreptul meu de a utiliza telecomandã, pentru a schimba canalul, dar mi-am propus sã ascult pânã la capãt, pentru a gãsi vreun motiv care sã justifice ura, furia si invectivele lui Oreste, pentru care a simtit, la un moment dat, nevoia sã se explice. Si a explicat domnul Oreste, cu subiect si predicat, cã nu se poate abtine de fiecare datã, când îsi aminteste ce orori a trãit pe 13-15 iunie 1990 în Piata Universitãtii. Apropo, la recentele proteste spontane din Piata Universitãtii, s-a vãzut cã marea majoritate a protestatarilor erau mai tineri decât Oreste si multi dintre acestia, prea multi, erau însotiti de copiii lor, cu mult mai tineri decât ei. La USR a fost ordin pe unitate. Nicusor Dan, liderul USR a dat exemplu protestând cu copilul de cinci luni în brate. Este de presupus cã liderul miza pe faptul cã acest copil va evoca, peste ani, despre „mãretia evenimentului“, trãit în bratele lui tãticu. ÃŽn realitate, cu prezenta masivã a copiilor si a animalelor de companie, s-a încercat naiv sã fim prostiti cã asistãm la un protest spontan. Este greu de presupus cã o astfel de abordare mitingistã ar putea suplini nevoia de socializare spontanã a protestatarilor. Este mult mai grav, lucrul pentru care sociologii si psihologii ne sunt datori cu explicatii. Am rãmas siderat, ascultând dizertatiile interlocutorilor lui Rares Bogdan. ÃŽn iunie 1990, Oreste Teodorescu nu avea 14 ani, nu avea nici buletin. Lipsa de discernãmânt impune lipsa de credibilitate asupra demersului acestuia. Ori Oreste venise în Piata Universitãtii însotit de pãrinti, ori ascultase la gura sobei povesti despre Piata Universitãtii. M-am felicitat cã nu am uzat de telecomandã, deoarece am avut sansa sã asist la dãrâmarea unui mit. Acela, cã oricine încearcã o disjungere între evenimentul „Piata Universitãtii“ de dupã 20 mai 1990 si „Mineriada“ din 14-15 iunie, detine si adevãrul asupra perioadei, de care poate sã facã uz în mod public. Este îngrijorãtor cã tinerii de astãzi, de la cei plimbati de mânã, pânã la cei de vârsta lui Oreste, ne vorbesc cu aplomb despre lucruri pe care nu le înteleg, pentru cã nu le-au trãit „în direct“. Vorbesc cu un aer doct, despre evenimente trãite de altii, de parcã le-ar fi trãit ei. Interpreteazã partituri dupã ureche si interpreteazã fals, despre evenimente, asupra cãrora, nici istoria si nici justitia nu s-au pronuntat încã. Pentru a preîntâmpina eventuale acuze de partipri-uri, consider cã se impune sã fac trei precizãri. Am trãit acele momente, fiind implicat în politica momentului. Nu sunt de acord cu ceea ce unii încearcã sã idealizeze fenomenul „Piata Universitãtii“ de dupã 20 mai 1990. De asemenea, nu sunt de acord nici cu ororile provocate de minieri în 14-15 iunie 1990. Aceste evenimente au reprezentat aceeasi paginã neagrã în istoria noastrã.
|
Autentificare
