PUTERE si PROTEST (miscãrile de stradã)
1.Evident, este vorba de puterea politicã, vehement contestatã în Piata Victoriei („Jos Guvernul!“) si în fata Palatului Cotroceni („Jos Johannis!“). Cei care, dintr-un motiv sau altul, nu participã, efectiv, la manifestatii sunt, la rândul lor, solidari cu cei din fata Guvernului sau cu cei din fata Palatului Cotroceni. Acestia din urmã sunt adeptii democratiei majoritare: „PSD-ul a câstigat alegerile, deci trebuie lãsat sã guverneze!“. Manifestantii din Piata Victoriei, din tarã si din afara tãrii, sunt adeptii democratiei compromisului si ai consensului: „PSD-ul a câstigat alegerile, dar, în loc sã facã ceea ce a promis în compania electoralã, s-a apucat ca, la adãpostul noptii, pe furis, sã facã demersuri de naturã sã-i exonereze de rãspundere penalã pe cei ce au încãlcat legile tãrii, printre ei, numerosi demnitari. De aceea, Guvernul acesta trebuie sã plece!
2. Comisia Europeanã si aliatii României din NATO, împreunã cu majoritatea televiziunilor strãine, cu presa strãinã si cu opinia publicã strãinã înclinã sã dea dreptate protestatarilor din Piata Victoriei, subliniind, fãrã echivoc, cã lupta împotriva coruptiei trebuie, neabãtut, continuatã, încât guvernantii României trebuie sã ia mãsuri, urgente, în vederea gãsirii unui compromis si consens cu românii de toate orientãrile politice. Echidistant, cum îmi place sã cred cã sunt, eu încerc sã decelez, adicã sã înteleg cauzele profunde ale acestor evenimente.
3. Ca sã înteleg ce se întâmplã, apelez la gânditorii (sociologi etc.) care au marcat secolele: J.J. Rousseau (1712-1778), Montesquieu (1689-1755), Max Weber (1864-1920), Tocqueville (1805-1859) etc. si iatã ce aflu: puterea politicã este, mai degrabã, un proces decât o entitate sau o structurã fixã, în sensul cã „cel care câstigã alegerile si stãpâneste nu este niciodatã destul de puternic pentru a rãmâne mereu stãpân, dacã nu transformã forta în drept si supunerea în datorie“ (J.J.Rousseau: „Contractul social“, 1762).
4. Cu alte cuvinte, numai Puterea acceptatã ca legitimã (legalã, justificatã) de cãtre cei asupra cãreia este exercitatã devine autoritate, adicã îndreptãtitã sã impunã dispozitii obligatorii, sã impunã ascultarea. Este legitim ceea ce, prin valoarea sa, obligã la respect, ceea ce este fundamentat în valoare si este recunoscut, ca atare, de opinia publicã. Singurele valori legitime sunt cele trãite la nivelul reactiilor difuze ale maselor si care pot da loc la argumentãri gândite si lucide, susceptibile de a fi întelese în mod general. Un guvern este legitim dacã ia mãsuri drepte, adicã împãrtãseste opinia dominantã asupra a ceea ce este just si injust. De aceea, în legitimitate nu existã nici proportie si nici limitã: ea existã - întreagã si absolutã - sau nu existã!
5. Legitimitatea (credibilitatea, adicã) nu e recunoscutã odatã pentru totdeauna, decât în principiu. Valoarea ei este supusã unei revizuiri permanente, mai ales atunci când, iatã, apar deceptii rezultate dintr-o diferentã vizibilã între ipotezele care au întemeiat-o si realizãrile efective. Ai fost ales (votat, desemnat)? Felicitãri! Dar, ia seama: nu existã nimic adjudecat odatã pentru totdeauna ! Nimeni, dar absolut nimeni nu poate hotãrî pentru vesnicie ce se poate si ce nu, dar bunul simt poate. Alesul (votatul, desemnatul) este la remorca acestei reactivitãti difuze, al acelui „cum-e-cu-putintã - asa - ceva ?!“. Se vede, nu?!
6. Simpla îndoialã, iatã, asupra hotãrârii unui guvern zguduie întreg esafodajul de valori si structuri de la care se revendicã acel guvern. Deoarece, guvernul este investit cu o pãrticicã din putere si nu cu infailibilitatea modului de a o exercita. ÃŽncrederea investitã în cei alesi (desemnati) refuzã ambiguitãtile: ea existã - întreagã - sau nu existã! Aici, „explicatiile“ nu ajutã la nimic, deoarece, în materie de credibilitate, esentialul stã într-un mesaj simplu: alesul, desemnatul este demn de încrederea celor ce au investit în el? Este sincer si cinstit? Este competent ? Face ceea ce a promis cã o sã facã? Este bine cã tu, guvern, te-ai gândit la conditiile rãu-fãcãtorilor închisi, dar, nu era oare firesc ca, în primul rând, sau mãcar concomitent, sã te gândesti la conditiile precare în care functioneazã atâtea scoli si spitale, la lipsa unor medicamente, la lipsa autostrãzilor, la miile de medici care pãrãsesc tara etc., si sã demarezi niste mãsuri de remedierea situatiei?
7. Este limpede ca lumina zilei cã, la vârful actualei clase politice, se aflã numerosi insi care sunt investigati, urmãriti, trimisi în judecatã sau condamnati pentru fapte penale. De aceea, vai!, victoriosi în alegeri, PSD - ALDE s-au grãbit ca, prin ordonanta de urgentã nr.13, sã-i exonereze de rãspundere pe oamenii care au intrat în conflict cu legea. Greu de disociat, în acest abuz de incredere, ce este minciunã deliberatã si ce este autosugestie ideologicã sau slãbiciune de caracter - în fata presiunilor de un gen sau altul...
8. De aceea, protestatarii strigã, în gura mare, niste adevãruri pe care guvernantii încearcã sã le evite, din cauza consecintelor pe care aceste adevãruri le-ar putea avea asupra propiilor interese, pe care încearcã sã le învãluie, sã le ascundã. Numai cã „acrobatiile“ verbale, ale celor pusi în defensivã, nu mai pot însela pe nimeni, adevãrul, asprul adevãr, devenind tot mai rezistent la aceastã retoricã goalã de continut. Lectia de învãtat din aceste evenimente este cã legitimitatea (credibilitatea) se câstigã greu si se pierde usor, deoarece, cum am mai spus, fluxul opiniei publice se miscã repede. Credibilitatea alesului, a demnitarului exprimã, în ultimã instantã, forta, anonimã si impersonalã, a întregii societãti. Brevetul lui de demitate este semnat de întreaga societate. Despre un ales, demnitar, nu putem spune, în acelasi timp, si da si nu, pentru cã legalitatea, derizorie, a unui asemenea echivoc este inadmisibilã!
9. Cum s-a ajuns aici? Poate cã datoritã unei ameteli ale Puterii: în cel ales (votat, desemnat) rãmâne, fatalmente, o parte care plãteste tribut conservãrii iluziei cã este „cineva“ si cã, deci, poate face ce vrea: ca sã constientizeze aceastã fatalã înclinatie, alesul (votatul, desemnatul) trebuie, poate, sã constientizeze primejdia ei. Sã înteleagã, deci, cã, cel ce l-a votat sau desemnat are dreptul sã-l controleze si sã-l întrebe ce face. Aici, aparenta nu înseamnã nimic si tocmai aceasta o face atât de perfidã. Siguranta, înselãtoare, a aparentelor a ruinat multe cariere ...
Judecãtor Mihai CIOBOTARU
|
Autentificare
