Doi liceeni si pasiunile lor: poezia si fotografia
• suferinta datã de comele diabetice ale bunicii a fost tema unei poezii cu care Emilian Lungu a fost admis în finala nationalã LicArt • la competitie va participa si Bogdan Ciurezu cu douã fotografii - portretul unui prieten si un instantaneu de stradã din Olanda • primul este elev la Rares, iar al doilea la Informaticã • Talentul tinerilor din ziua de azi se dovedeste de multe ori nelimitat, ei reusind sã facã înaltã performantã în domenii care nu au nici o legãturã cu anii grei de scoalã, cu orele de muncã intensivã la diverse discipline, cu teze, cu examene etc. Un exemplu concret este dat de doi tineri din Piatra Neamt - Bogdan Ciurezu de la Colegiul National de Informaticã si Emilian Lungu, de la Colegiul National Petru Rares, care zilele trecute au aflat cã au ajuns în finala concursului LicArt, singura competitie de arte pentru liceenii din România. ÃŽntrecerea are douã sectiuni: Poezie si Fotografie si în fiecare an strînge pasionati din aceste domenii pentru a evalua si aprecia miile de creatii încredintate de adolescentii români. Pe cei mai buni dintre ei, cum e si cazul pietrenilor, concursul îi trimite într-o tabãrã de creatie, iar celor mai talentati li se oferã cele mai mari premii care se dau la vreo competitie pentru amatori. Discutia cu cei doi semifinalisti este una plãcutã, ei vorbind cu lejeritate despre pasiunile lor, despre încrederea pe care o au în ceea ce fac, în viitorul care îi asteaptã. Emilian Lungu e deja cunoscut într-o lume elitistã, în care se recitã, se vorbette liber, se face criticã si analizã literarã. A început a asterne cuvintele pe hîrtie prin clasa a VII-a, primele încercãri fiind în prozã. Apoi s-a reorientat si a început sã scrie poezie. Si a rãmas cu aceastã pasiune, pentru cã si citeste foarte multã poezie. Cea cu care a ajuns în semifinalã este inspiratã dintr-o trãire cu care s-a obisnuit, care din nefericire face parte din cotidianul vietii sale, pentru cã este martorul crizelor diabetice pe care le îndurã bunica sa. Tînãrul a tesut fir cu fir suferinta cu fiecare clipã a revenirii printre cei vii a bãtrînei si i-a iesit o creatie extrem de apreciatã de cãtre publicul de specialitate al concursului.
Emilian va lua calea Clujului
Redãm în continuare poezia cu care el sperã sã iasã triumfãtor din finala care va avea loc între 21 si 28 aprilie, la Palatul Mogosoaia.
„poem în phloem - insulin
una dintre cele mai miloase plãceri
sã te ridici din comã
stergi sudoarea de pe frunte în ultimele ore
ai aflat cã întunericul din baie e doar un mit o nimica toatã amândoi
stim asta
aud celulele în tine cum se busesc unele de altele în intervale
constante ca masinutele din parcurile de distractie
treci prin asta o datã la câteva sãptãmâni
intensitatea e singura care mai conteazã într-o crizã
mereu te aud vorbind în comã despre poporul tãu presupun cã
ai de ales între calea pãmântului si cea a rãscoalei“
Pentru a decodifica versurile deloc accesibile nefamiliarizatilor, Emilian a spus în cîteva cuvinte de unde i-a venit ideea acestei conceptii: „Referitor la poezia mea «poem în phloem - insulin», vreau sã explic, mai pe larg, termenul «floem»: este un vas conductor al plantelor prin care trece seva elaboratã. Asocierea cu insulina a fost bazatã pe faptul cã bunica mea suferã de diabet si de cînd am fost mic am fost marcat de riscul crescut pe care îl avea fatã de comã. Si mereu cînd face comã e destul de neplãcut, mai ales cã de obicei asta se întîmplã noaptea. Stiu cã a fost de multe ori la un pas de moarte, lucru foarte marcant, de asemenea. Asadar, floemul este un vas lemnos, dar aici e o venã, o arterã, prin care cantitãtile de insulinã se grãbesc sã vindece sau sã distrugã. Poemul meu e practic injectat în sîngele persoanei lirice. Partea cu poporul recunosc cã am visat-o si am asociat-o cu starea vis-realitate pe care o are bunica mea, atunci cînd nivelul glicemic este scãzut“, a spus tînãrul. Emilian Lungu a apãrut în mai multe publicatii literare cu creatiile sale, iar în acest an sperã sã publice în Antologia LicArt, ca finalist. Este elev în clasa a XII-a si vrea sã îsi continue studiile în Cluj, la Limbi strãine. Profesorul Grigorutã Oniciuc, director al Colegiului National Petru Rares, a declarat cã succesul lui Emilian este unul deosebit avînd în vedere cã liceul pe care îl frecventeazã nu este unul în care partea de literaturã sã fie exploatatã în mod deosebit, raportat la profilul real pregnant.
Pisica i-a deschis drumul spre fotografie
Celãlalt finalist la LicArt de anul acesta este Bogdan Ciurezu, elev în clasa a XII-a la Colegiul National de Informaticã, deja admis ca viitor student la informaticã, în Germania. El s-a impus la cealaltã sectiune a concursului, la Fotografie, avînd pentru finalã douã imagini - un portret al unui prieten, imortalizat cînd se întorceau dintr-o excursie si o fotografie de stradã, prinsã în timpul unei vizite în Olanda. Tînãrul îsi aminteste cu amuzament despre cum a dat de gustul fotografiei, datoritã unei pisici. „Prima pozã i-am fãcut-o unei pisici, cu telefonul. Pãrintilor mei le-a plãcut foarte mult si s-au decis sã îmi cumpere un aparat foto. Eram copil cînd s-a întîmplat asta! De atunci am lucrat cu mai multe aparate, iar în prezent folosesc un DSLR, Nikon D3300. Numai cã m-am obisnuit sã fac multe, foarte multe poze si mi-am impus sã mã autoeduc si am început sã fac fotografii pe film, sã mã mai restrictionez oarecum... Sînt pasionat de fotografia de stradã, de instantanee! E mediul în care nu stii ce se poate întîmpla, cum prinzi un subiect, un efect, asa cã merg cu aparatul la gît si imortalizez tot ce îmi atrage atentia. Nu de putine ori m-a mai luat cîte unul, altul, la întrebãri, supãrat cã îl pozez, dar am scãpat de fiecare datã! Da e regulã ca zilnic sã fotografiez pe stradã. Acum sper sã am succes în finala de la Mogosoaia. Voi merge în tabãra de creatie, care este una extrem de prietenoasã, cu atmosferã plãcutã, o ocazie de a lega noi prietenii“, a spus Bogdan Ciurezu, care mai are cîteva medalii în palmares, de pe urma pasiunii sale. La Mogosoaia, o temã pentru toti participantii este ca pasionatii de poezie sã compunã despre colegii fotografi, iar cei cu aparate, sã îi imortalizeze pe poeti.
|
Autentificare
