Sã vezi cum as face io... (III)
La taifas
- Bade Gheorghe, uite cã treburile m-au dus prin alte pãrti, daaa...
nu te-am uitat cu scrisoarea aia. Om vedea mai încolo dacã o lãsãm
deschisã sau îi lipim plicul. Venind spre casa dumitale, cum ti-am promis, m-am gândit cã mai ai si altele de asternut pe hârtie.
- D'apoi mult m-ai m-am frãmântat zilele aistea. Si pot zice cã nu
mã simt în apele mele, când vãd unde am ajuns, în coada cozilor
Europei.
- Bine cã ai adus vorba, cum vezi dumneata istoria asta, cã ne-am
dat mânã cu mânã sã facem si noi o Uniune ca americanii?
- D'apãi iatã cum. Cine zice cã am intrat în Europa e un neisprãvit,
cã doar am fost în Europa de când ne stim, ba le-am fost altora pavãzã împotriva dusmanilor si pãgânilor. Am fãcut bine cã ne-am adunat, cã vorba ceea, unde-s mai multi... Numa' cã nu înseamnã cã
trebuie sã ne pierdem obiceiurile si toatã mostenirea de am primit-o de
la strãmosi, si gata, sã ne maimutãrim dupã altii. Cã nu-s mai breji ca noi. Sã punem la mijloc toate ce se cer pentru traiul mai bun si mai usor, sã ne apãrãm de ticãlosii care râvnesc la ce nu e al lor, sã putem
sã ne ducem unde dorim, sã muncim unde vrem fãrã stavile si sã ne
însotim cu cine ne place. Da' asta nu înseamnã sã ne lãsãm umiliti si
socotiti de râsul lumii, ca servitori ai altora, asa cum se cam întâmplã
de-o bunã bucatã de vreme. Uite, sã stii cã românu' e mai inteligent
decât ceilalti si e neîntrecut sã gãseascã vorba potrivitã. Povestea asta
cu Europa cu mai multe viteze (nu stiu cine a zis-o mai întâi, da' bine a
spus-o) m-a uns la suflet. Fincã dacã stii de ce e vorba, te feresti de ea
din capul locului, îti arãti coltii oleacã, nu când nu mai ai nimicuta de
fãcut. Numa' cã trebuie sã fim mai dârzi si sã ne apãrãm. Si dacã vorbim de mai multe viteze, nu-s chiar împãcat. Noi am avut darul ãsta, ducã-se pe pustii, al distrugerii, cum nu l-a mai avut-o nici o altã semintie. N-am lãsat piatrã peste piatrã din ce am clãdit cu sudoarea fruntii si cu eforturile noastre. Nu se mai existã alt neam care sã fi fãcut ca noi. Si nici acum, când ar fi trebuit sã iesim din ferbinteala de dupã revolutie, nu dãm nici un semn cã vrem sã mai facem, sã mai închegãm câte ceva mai de Doamne ajutã. Cum începem ceva, cum se dovedeste cã e numai spumã desartã. Si asta fiincã toate angaralele sunt pe stat. Nu am nimic cu ce se zice cu privatii si privatizarea, cu investitiile strãine, da' lucrurile trebuie mai bine separate. Când se mestecã una cu alta, statu' e întotdeauna pãgubit. Dupã mine, sunt lucruri în care privatu' si strãinu' nu au ce cãuta, în vreme ce altele trebuie lãsate numa' pe seama lor.
- Pãi se tot vorbeste de parteneriatul ãsta public-privat, cã asa e în
capitalism.
- Domnu' meu, scuteste-mã de vorba asta! La noi nu e capitalism. Nu e chiar nimic, cu formã si rost. Sau dacã vrei sã fie capitalism, e o formã bolnavã, stricatã de la început si ticãloasã, care nu ne duce decât la pierzanie. Cu racilele venite înainte de avantaje. Dupã viata pe care am trãit-o, stiu cum trebuie sã meargã o gospodãrie si, mai presus, si tara, fiindcã tot de o gospodãrie e vorba. Si dacã ar fi dupã mine, eu as pune unele stavile la toate câte trebuie fãcute. Cã sunt domenii pe care numa' statul se cuvine sã le mânuiascã si sã le foloseascã, si alte în care el trebuie sã stea de-o parte.
- Eiiii, asta e chiar treabã grea. Cum adicã? Doar ai auzit de
investitii strãine, de parteneriat între sectorul de stat si cel privat. Cum
sã le separi?
- Domnu' doctor, astea de care zici, nu sunt pentru noi, ci pentru
societãtile bine asezate, nu care se schimbã de azi pe mâine. Si cu
ministri, si cu legile si cu toate alea. Cum vine un nou ministru, cum îsi
pune în cap sã schimbe ceva sau totu', da numai cum îi e lui mai bine.
Vezi, cu bogãtiile cu care ne-a blagoslovit Dumnezeu, cã sunt pe pãmânt ori dedesubt, nu ne putem juca. Sunt ale statului si ale oamenilor lui, si ele nu trebuie lãsate din mânã. Altfel, câstigã altii din
afarã, se îmbogãtesc, tot profitu' se duce la ei si noi ne alegem cu te
miri ce si mai nimicuta. De ce sã vinã unu' de nu stiu unde, sã esploateze petrolu' nostru, sarea, pãdurile, gazu', apele si muntii si
câte si mai câte? Cã avem de toate, da' îi înavutim pe altii, care n-au
ce avem noi, în vreme ce omu' nostru nu are unde sã munceascã si
trebuie sã plece peste hotare, sã îngrijeascã bãtrânii altora. Nu cred cã
mai trebuie sã-ti dau exemple. Aproape toate companiile mari îsi fac
interesele la noi. N-am nimic cu privatul, sã vinã, dar numai ca partener al statului. El sã-si câstige partea lui din ce nu poate acoperi
statul, tehnologie sau chiar oameni, dar nu pe seama statului. La fel e cu justitia, cu educatia, cu sãnãtatea, ba si cu armata. Cã veni vorba de armatã, am vãzut centru' militar pãzit de civili ? Cã, cicã, paza e, dragã Doamne, asiguratã de primãrie. Cum naiba sã accepti asa ceva? Nu e de râsu' curcilor?
- Ei, bade, nu cred cã ai dreptate. Hai, cu justitia mai merge, dar
cu educatia si sãnãtatea?
- Pãi stai sã ne întelegem. Si educatia si sãnãtatea sunt probleme
de stat. Adicã el trebuie sã aibã ultimu' cuvânt. Cetãteanu' nu are voie
sã spunã cã el nu-si dã copilul la scoalã cã nu vrea el, ori cã nu-si
vaccineazã copilul, cã a auzit de nu stiu ce nenorociri? Pãi cum? Dacã statul a hotãrât cã orice copil trebuie sã facã atâtia ani de scoalã, sau cã vaccinarea e obligatorie, asa trebuie sã fie. Fiindcã dacã copilul nevaccinat se îmbolnãveste, îi pune în pericol si pe ai mei, care m-am
supus. Aici, drum cu întoarcere nu mai existã. Sã-ti aduc eu aminte
bâlbâielile din ultimii ani cu vaccinarea? Ba cu epidemia de pojar din
care au murit multi copii nevinovati?
- Uite cã ai ajuns la sãnãtate, ce zici 'mneata de ea? Daaa'‚
spune-o pe direct.
- Mi-e cã te-oi supãra.
- Nu, nici vorbã.
- Ei atunci, ascultã la mine vorbã de om bãtrân: sã te fereascã
Dumnezeu sã fii bolnav, la noi. Cã usor si simplu n-o sã-ti fie. Mi-aduc
aminte de un presedinte de republicã din America Centralã, de-i
ziceam subdezvoltatã. S-a îmbolnãvit si doctorii l-au sfãtuit sã meargã
sã sã opereze la Paris ori Berlin, nu si la americani, cã sã certase cu ei
mai acum un an. Seful statului a zis: „Nu! Rãmân aici sã mã operati voi! Si dacã nu vã pricepeti, vinovatul principal sunt eu, cã nu v-am
creat conditii, sã ajungeti ca îi de la Paris ori Berlin!“. Cum sã nu-ti
scoti pãlãria în fata lui? La noi, oamenii cu dare de mânã, politicienii
nostri se cautã prin strãinãtãti si pentru o hernie sau eczemã. Ce se
petrece acasã nu-i intereseazã. Prostii pot sã moarã. Nu e bine.
- Cum vezi mata cã doctorii pleacã pe capete în alte tãri, dupã ce
statul nostru s-a chinuit cu ei si i-a fãcut?
- Ei, da, pleacã si au dreptate. Un doctor nu se formeazã de azi
pe mâine. Trebuie si efort si cheltuialã. Numai cã dacã nu sunt plãtiti
cum se cuvine, cum sã rãmânã acasã? Sã trãiascã tot pe buzunaru'
pãrintilor? Cã altã alegere nu au. Dacã e vorba pe asa, uite cât e plãtit
un procuror si un judecãtor, si uite cât primeste un doctor. Ba
magistratul mai are spor de praf, spor de arhivã, de suprasolicitare,
asistentã medicalã si medicamente gratuite, concedii plãtite pentru
toatâ familia, ca sã nu mai zic cã ies la pensie cu 85% din leafã. Are
medicu' ceva din toate astea? Nu! Si atunci, dacã primeste ceva ca
recunostintã din partea bolnavului, repede strigãm cu folosele
necuvenite, spaga si altele. Eu, ce sã zic, l-as pedepsi foarte tare, pe
doctoru' care sã face negustor: „îmi dai atâta, te tratez! Nu, du-te la
altul!“. Da' alfel nu le-as zice nimic, ba as gãsi o formã de înregistrare
si impozitare a banilor dãruiti de bolnavi.
- Ei... s-a discutat, slavã Domnului, mai bine ar fi plãtiti cum se
cuvine si sã nu aibã nevoie sã primeascã suplimente. Dar... cum vezi
dumneata povestea asta cu amestecãtura din medicinã: ba la stat, ba
la privat. E drept ca acelasi doctor sã lucreze si la un sector si la altu'?
- Fãrã doar si poate. Îti mai spusei, sãnãtatea trebuie sã fie
problemã de stat. Statu' sã vegheze ca lucrurile sã meargã bine si mai
ales sã preîntâmpine îmbolnãvirile. Da' bolile trebuie tratate si într-o
parte si în alta. Fiindcã apare concurenta între ele si din asta bolnavul
are de câstigat. Numai cã aici apare nãcazu' cel mare si românul tocmai pã ãsta pune pret, ca sã-si sporeascã câstigul. Dacã nu le
separi cum se cuvine, statul iese în întotdeauna în pierdere, privatu'
niciodatã. Adicã mã duc la doctoru' de la stat si el îmi zice: „pãi stai sã
vezi cã aici nu am nu stiu ce aparat. Vino la mine la cabinet sã te vãz
cu aparatu' ãla“. Nu te întrebi de ce la stat nu e aparatul respectiv? Cã nu a avut spitalu' bani sã-l cumpere ori cã nu a avut interes doctoru' sã-l procure? Si dacã mergem si mai departe, doctoru' vede bolnavu' la privat, îl taxeazã ca la privat, dar duce bolnavul în spital si îl opereazã sau îi face tratamentul pe seama statului. Sau face operatia bolnavului în spitalul privat, dar dacã face o complicatie, gata fuge cu el la stat, fãrã sã acopere nimic din cheltuielile statului. Pãi nu asa neicã! Nu merge. Si mai vorbim de deontologie! Mie mi-ar fi rusine de somitatea aia mare, ba chiar mare de tot, pe bune, nu pe vorbe, care n-a tipat cât îl tin bojocii sã cearã reparatia nu stiu cãrui aparat abandonat de 8 sau 10 ani, tocmai ca bolnavii sã curgã spre cabinetul privat, tinut cu feciorul pe din douã, unde aparatul respectiv merge strunã. Cam rusinos! Nu, nu, aici trebuie cãutate si descoperite micile tertipuri sau, mai pe de-a dreptul, gãinãriile, nedemne de niste profesionisti de elitã si lucrurile bine puse la punct. Si nu e greu. Trebuie numai vointã de a le rezolva. Medicina privatã trebuie sã trãiascã prin ea însãsi, nu pe seama statului. Mãruntisuri din astea cu efecte mari sunt cu duiumul. Si nu cã lucrurile n-ar fi cunoscute. Dar ne facem cã nu le vedem. Din pãcate, cei care suferã sunt bolnavii.
Medicina privatã are locul ei si trebuie ãncurajatã. Stiu un apropiat care
are un fecior în Canada, unde nu existã medicinã privatã si care
sustinea cã pânã si-a vãzut copilul sãltat de 6-8 ani, s-a chinuit, nu
glumã. Astepta ore întregi, cu copilul cu 40 de grade temperaturã sau
cu convulsii, pânã cobora medicul. Doamne pãzeste sã se aratã supãrat, cã o pãtea el. Si medicina privatã si cea publicã înseamnã starea de sãnãtate a unei tãri. Nu se poate accepta o medicinã privatã de vârf, în vreme ce aia publicã e la pãmânt. Bolnavul este singurul în mãsurã sã aleagã. Nu zic cã nu trebuie sã existe diferente între ele. Dar ele se regãsesc în conditiile de confort, nu în calitatea actului medical.
- Bade Gheorghe, sã-si dea Dumnezeu sãnãtate, judeci sãnãtos.
Hai sã ne oprim si sã mai cumpãnim la scrisoarea aia, de-i dãm drumul
ori ba...
|
Autentificare
