Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Noiembrie 2017
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 30 Noiembrie 2017
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

Neamtul - file în istoria Marii Uniri

„N-au fost zile de restriste trãite de mine de la urcarea mea pe tron, ci zile de otelire si îmbãrbãtare, Pronia Cereascã voind sã punã la încercare pe om si Rege la datoria lui. Aurora la orizont pare cã renaste si în curînd ostasul român va fi chemat sã-si spunã ultimul cuvînt. Dreptatea Celui Prea ÃŽnalt nu va îngãdui sã se facã nedreptate tãrii mele si cu aceastã încredere beau paharul meu pentru tara mea“. (Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, august 1918, Bicaz)

Un an întreg desparte România de centenarul celui mai important eveniment al istoriei ei, 1918, anul Marii Uniri, rezultat al efortului eroic al românilor în ceea ce noi numim Rãzboiul de Reîntregire Nationalã. Se foloseste mai nou conceptul „Rrãzboiul de ÃŽntregire Nationalã“, dar noi rãmînem credinciosi ideii cã România Mare din timpul lui Ferdinand este o reîntregire a Daciei, o idee atît de dragã pasoptistilor. Neamtul, un judet ce nu cuprindea pe atunci Romanul si comunele din jurul sãu, era în mare parte montan si cu o granitã largã cu Imperiul Austro-Ungar, din muntii Bistritei, la apus de Brosteni, pînã pe valea Bicazului si în muntii Tarcãului. Nu e de mirare cã Neamtul a cunoscut în perioada 1916-1918 tot ceea ce înseamnã rãzboiul, cu toate ororile sale, cu fronturi, bejenii, rechizitii, case si gospodãrii distruse, tati si frati care nu s-au mai întors acasã. Si nu doar din cauza prezentei armatelor inamice austro-maghiaro-germane, ci si a prezentei aliatilor rusi, dar care s-au purtat de multe ori cu populatia civilã ca si cînd ar fi fost armatã de ocupatie. La 15 august 1916, de Sfânta Maria Mare, clopotele din Vechiul Regat au început sã sune: România intra în rãzboi. ÃŽn perioada neutralitãtii, statul român se pregãtea de rãzboi si se concentra asupra trecãtorilor spre Transilvania. Neamtul era un judet cu granitã al Moldovei si de aici plecau douã mari pasuri spre Transilvania, pasul Bicaz si pasul Tulghes. Prin acestea, dar si prin alte trecãtori mai mici, au trecut la 15 august soldatii români din Armata a IV-a a generalui Prezan cîntînd un nemuritor „Treceti batalioane române Carpatii“ si cu „inima la trecãtori“ i-au asteptat românii ardeleni cu pîine, sare si... vinars si succesele militare au venit într-o primã fazã, cu mari sacrificii. Documentele vremii amintesc cã în satele nemtene de granitã au început sã curgã cãrutele pline cu rãniti. Divizia 14 românã condusã de generalul Paraschiv Vasilescu a trecut granita de-a lungul vãilor Bicazului si Bistricioarei, ocupînd Almasul, Tulghesul, Bilborul si apoi Toplita, ca Brigada 4 Mixtã sã ocupe si orasul Gheorghieni. Dar pentru cã în ciuda promisiunilor armata rusã nu a initiat contraofensiva în Bucovina, divizia românã a fost pusã în dificultate, dîndu-se lupte crunte în zona de „Cumpãnã a apelor“, pe înãltimi în conditiile unui frig cumplit, multi dintre soldati degerînd. De mare importantã au fost luptele de la Pietrele Rosii, astãzi în comuna Grinties, cînd un batalion din Regimentul 56 a avut 80 de morti. Dar, dupã lupte intense pe platourile Cãlimanilor si Hãsmasului, dupã trei ofensive reusite, generalul Constantin Prezan stãpînea înãltimile muntilor Ghiurgiu si Harghita.

Membrii familiei regale, la Piatra si Bicaz

ÃŽntre satele Tulghes si Grinties, pe valea Bistricioarei, s-a dat o luptã cumplitã între români si unguri. S-a ajuns la luptã la baionetã si înclestãrile au ajuns pînã în apele rîului de s-au umplut malurile de lesuri, iar apa pleca rosie la vale. Locului si astãzi îi zice Sîngeroasa, iar trupurile soldatilor români, în numãr de 66 care au putut fi gãsite, au fost înmormîntate lîngã vechea bisericutã greco-catolicã. Dezastrul de Turtucaia a fãcut ca multe trupe sã fie dislocate în Dobrogea, iar Armata de Nord, izolatã si atacatã de trupe austro-ungare si germane, a fost silitã, desi victorioasã pe front, sã se retragã. Coloanele de refugiati s-au îndreptat în cãrute spre Roman, gãzduiti în conditii grele. Preotul Alexandru Romanescu din Grinties nota pe un Liturghier: „La 31 octombrie, noaptea, spre 1 noiembrie 1916, am pãrãsit satul si ne-am dus la Grumãzesti pentru cã satele Grinties si Poiana au fost teatru de rãzboi între noi si nemti. Pe 30 noiembrie au venit rusii si au stat aici pînã în primãvara lui 1918 cînd s-a fãcut la ei revolutia“. Regimentul 15 Rãzboieni Piatra-Neamt, continuator al Regimentului 15 Dorobanti ce luptase la Plevna si Grivita, a luptat pentru eliberarea Transilvaniei în 1916 pe Valea Uzului si apoi s-a distins în grelele lupte ale anului 1917 la Ciresoaia, Cosna, Muncelu, Pralea sau Oituz, ca apoi sã lupte pentru apãrarea României Mari în Transilvania si Ungaria, soldatii sãi intrînd triumfãtor în Budapesta. Judetul Neamt si-a legat istoria sa din primul rãzboi mondial si de familia regalã: printul Carol, viitorul rege, era comandant de unitate militarã la Tîrgu-Neamt si nu a fost unul cu purtare exemplarã; regina Maria a fãcut mai multe vizite la spitalele judetului în 1917, iar în 1918, familia regalã s-a refugiat la Bicaz, dupã nedreapta pace de la Buftea Bucuresti. ÃŽn august 1917, regina era la Piatra. ÃŽn momentul în care era sã pãrãseascã cantina din garã spre a vizita spitalele din oras, prefectul orasului i-a spus Majestãtii Sale cã un aeroplan dusman zboarã deasupra gãrii si cã ar fi bine sã mai rãmînã acolo cîteva minute, însã Regina i-a rãspuns: „Nu face nimic! Sã mergem la datoria noastrã!“ Si în zgomotul tunurilor contra aeroplanului inamic, Regina s-a urcat în automobil si a plecat în oras. ÃŽn vara anului 1918, guvernul i-a propus Regelui Ferdinand I sã se retragã cu întreaga familie (Regina Maria, principesele Ileana, Mãrioara, Elisabeta si principele Nicolae) la Bicaz. Pe 11 august, regele Ferdinand împlinea vîrsta de 53 de ani, iar întreg guvernul s-a prezentat la Bicaz pentru a-l felicita de ziua sa de nastere. Multumind pentru felicitãri, regele Ferdinand a tinut un discurs optimist: „N-au fost zile de restriste trãite de mine de la urcarea mea pe tron, ci zile de otelire si îmbãrbãtare, Pronia Cereascã voind sã punã la încercare pe om si Rege la datoria lui. Aurora la orizont pare cã renaste si în curînd ostasul român va fi chemat sã-si spunã ultimul cuvînt. Dreptatea Celui Prea ÃŽnalt nu va îngãdui sã se facã nedreptate tãrii mele si cu aceastã încredere beau paharul meu pentru tara mea“, dupã cum afla preotul Constantin Matasã si nota într-un volum al sãu din 1929.

„Ceahlãul n-a rãmas la dusmani,/ Ceahlãul s-a întors acasã“

Octavian Goga rostea si el cu profetice cuvinte despre Ceahlãul care era sub stãpînire vremelnicã austro-maghiarã: „De peste granita cea nouã,/ Ca o sãlbaticã urgie/ Strigînd spre tarina Moldovei/ Un munte s-a pornit sã vie…/ Si va sã-nsemne cronicarul/ Atunci o zi vijelioasã,/ Ceahlãul n-a rãmas la dusmani,/ Ceahlãul s-a întors acasã“. Tot la Bicaz a primit familia regalã si vestea uciderii tarului Nicolae al II-lea, rudã cu regina Maria. Aceasta a cerut preotului de sat sã tinã o slujbã de pomenire pentru tar si familia sa în mica bisericutã. Tot la Bicaz primesc regele si regina o veste cumplitã: printul Carol pãrãsea comanda unitãtii sale si pleca sã se cãsãtoreascã cu Zizi Lambrino, travestit si în teritoriu inamic. Un alt ofiter aflat într-o asemenea situatie ajungea în fata plutonului de executie. Printul era certat, era iertat, era trimis în surghiun la Horaita, la mãnãstire. Dar nãravurile nu le-a lepãdat si România a avut de suferit de pe urma lor. La 1 septembrie 1918, regele pleca la Iasi si România reintra în rãzboi. Basarabia se unise cu România încã din martie pe fondul rãzboiului civil din Rusia. A venit rîndul românilor din Bucovina si Transilvania si Banat sã-si decidã soarta. La 1 decembrie 1918, între cei 1.228 de delegati din comunele Transilvaniei s-au aflat si sãteni din Bicazu Ardelean, care au votat pentru România Mare si ca sã nu mai fie granitã între români si pîrîul Chisirig sã nu mai despartã Bicazele. La Marea Adunare Popularã de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 a participat si preotul Victor Barna (tatãl profesorului Augustin Barna), care a fost deputat în primul parlament de dupã Unire. La 1 decembrie 1918 se fãcea România Mare, iar satele din muntii Neamtului nu mai erau la hotare, ci în mijloc de tarã, iar locuitorii nu mai treceau de o parte si de alta prin „vama ursului“, ci pe drumurile pietruite din trecãtori. Armata românã înainta victoriasã pînã la Budapesta, iar în urma sa refugiatii ardeleni si cei moldoveni din satele de granitã se întorc la gospodãriile lor pe care le gãsesc distruse. Au fost distruse sute de case, scoli, precum cele din Mãdei si Borca, poduri si chiar biserici (precum cea din satul Corbu). Vechea granitã, care despãrtea pe români, este desfiintatã, de la Brosteni si pînã la Tarcãu. ÃŽn regiune, au rãmas mãrturie cimitire rusesti si românesti, transee si cazemate. Monumentele ridicate au rãmas mãrturie despre eroismul muntenilor Neamtului, despre sîngele lor vãrsat pe altarul patriei si le aflãm de la Tarcãu, la Borca sau la Tulghes, în curtile bisericilor sau pe locul unde s-au desfãsurat înclestãrile rãzboiului. ÃŽn România Mare, Ferdinand I ÃŽntregitorul s-a tinut de cuvîntul dat sodatului-tãran în transeele de la Mãrãsesti: a fãcut reforma agrarã si electoralã. Rãzboiul lãsase în urma sa suferintã si lipsuri, dar românii îsi vedeau împlinit visul de veacuri - Unirea - si, mai mult, aveau un pãmînt al lor care sã-l munceascã si sã-l apere. Cei mai multi dintre noi, de prin sate, am mostenit pãmîntul primit atunci. ÃŽncã de atunci, România primea o nouã zi de sãrbãtoare, pe lîngã 10 mai, Ziua Regalitãtii si Zi Nationalã pînã la 1947 si 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor. 1 decembrie era sãrbãtoarea unirii cu Transilvania si în acelasi timp desãrvîrsirea României Mari. Se sãrbãtorea în biserici si în scoli, de cele mai multe ori dupã cum aratã presa veche nemteanã. Regele Ferdinand n-a apucat sã se bucure prea mult de ea, murind în 1927. Carol al II-lea, amator de fast si paradã i-a acordat o atentie deosebitã, dar atunci, ca si azi de altfel, erau o multime de sãrbãtori legale. Desigur, la începutul anilor 30 erau mai multe motive de sãrbãtoare si bucurie. Dupã perioada comunistã am înteles ce importantã a fost în istoria noastrã realizarea Marii Uniri. Si chiar dacã astãzi nu mai avem o Românie Mare sînt multe de sãrbãtorit si poate cã noi, nemtenii, si noi, românii, poate vom trece peste toate care ne despart si ne vom bucura împreunã.

Profesor dr. Daniel DIEACONU


N.R.: Titlul si intertitlurile acestui articol apartin Redactiei Monitorul

Articol afisat de 1704 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Daniel DIEACONU)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective