Monitorul de Neamt si Roman ziar cotidian din judetul Neamt
 Ultimele StiriStiri azi    Arhiva de stiriArhiva    CĂŁutare articol Ăźn arhivaCĂŁutare    Anunturi de Mica Publicitate NeamtAnunturi    Forum de discutiiForum    Redactia Monitorul de Neamt si RomanRedactia  
AutentificareAutentificare / Înregistrare 
MISCAREA LEGIONARA versus FRANCMASONERIA SI COMUNISMUL (5-5)
Pagina de start a forumului Monitorul de Neamt // Politica si delicatese Crează un subiect nou   Răspunde la subiect
Subiectul anterior :: Subiectul următor  
Autor Mesaj
adelin_antonescu



Data înscrierii: 24/Dec/2006
Mesaje: 5

MesajTrimis: Duminică, 24 Dec 2006 12:49    Titlul subiectului: MISCAREA LEGIONARA versus FRANCMASONERIA SI COMUNISMUL (5-5) Răspunde cu citat (quote)
„Astfel toți cei care vor «învierea» neamului românesc, trebuie să vrea totodată revoluția legionară permanentă”107.

107 ibidem

„«Garda de Fier» este ultima rezervă aruncată în luptă de voința de a nu muri a neamului”108.

108 ibidem

Ea diferă esențial atât de fascism cât și de național-socialism; cărora, totdeodată, le este net superioară. „Deosebirea dintre fascism și național-socialism [,pe de o parte,] și Mișcarea Legionară [,pe de cealaltă,] este aspectul fundamental religios al Mișcării Legionare, religios creștin, ceea ce nu era cazul nici la fasciști, nici la național-socialiști. Erau laicizați și fasciștii și național-socialiștii”109.

109 Spre pildă: „Într-o întrunire, Mussolini s-a uitat la ceas și a spus «Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în câteva minute să mă trăznească dacă există!» Și-apoi s-a uitat [iar] la ceas. Au trecut minutele și a demonstrat că Dumnezeu nu există”., Petre Țuțea, Mussolini s-a uitat la ceas și i-a dat ultimatum lui Dumnezeu, în Cuvântul, numerele 115, 116, 117, 118, 13 decembrie 1990, interviu realizat de Horia Salcă. Textul se regăsește în [C.Z.C.E.S.], pag. 270
Iar Hitler, considera religia ca nimic altceva decât un simplu instrument de moralizare a masei.
Mein Kampf: „În această lume omenească nu poate fi concepută supraviețuirea efectivă a unui scop religios. Marea masă a poporului nu este alcătuită din filosofi, ori, pentru masă credința este adesea singura bază a unei concepții morale despre lume. Diferitele mijloace de înlocuire nu s-au dovedit atât de mulțumitoare încât să se poată vedea în ele înlocuitorii confesiunilor religioase curente. Dar dacă învățământul și credința se sprijină în mod eficace pe păturile cele mai întinse, atunci autoritatea incontestabilă a conținutului acestei credințe trebuie să fie temelia oricărei acțiuni eficace.
Dogmele sunt pentru religii ceea ce sunt legile constituționale pentru stat: fără ele, alături de câteva sute de mii de oameni sus-puși care ar putea trăi înțelept și inteligent, alte milioane n-ar putea s-o facă”., Adolf Hitler, Mein Kampf, Ediție în limba română, Editura Pacifica, București, 1993, pag. 186, 187

„Stilul legionar este stilul românesc de a fi, este stilul de viață al acestui neam care are un pământ al său, un cer și un Dumnezeu al său, care are un destin propriu în istoria neamurilor. El va învinge ca ceva firesc, în lupta ce se dă astăzi între cele două lumi”110.

110 Ernest Bernea, [S.L.]

„Sunt două feluri [(atitudini)] de a privi istoria: cea orientală, care se îndepărtează de istorie și cea occidentală, care uită că mai e și un cer. Amândouă sunt unilaterale. În atitudinea orientală, istoria se anemiază sau se insignifiază, în cea occidentală, istoria se degradează, fiindcă devine doar locul unor absoluturi subiective, capricioase, laice, empirice, înșelătoare ori chiar satanice, legate de instincte pur omenești. În ambele cazuri istoria decade.
Ceea ce trebuie e, deci o sinteză de cer și de istorie, o validare maximă a istoriei, dar într-o ierarhizare la capătul căreia să fie înțelesurile și tainele auguste ale metafizicii”111. „Istoria mare sub semnul Crucii, al transcendentului”112. „Absolutul(Wink e de esență religioasă”113. „Să avem întotdeauna în istorie curajul, universalitatea și absolutul Crucii”114.

111 Vasile Băncilă, Arhangheli în istoria românească, articol apărut în Omul Nou, Brăila, 1938, apud site-ul Fundației George Manu.
112 ibidem
113 ibidem
114 ibidem

„Lupta metafizică dintre Arhanghelism și Luciferic se transpune, (;)pe plan pământean, în crâncenul război pe care legionarismul îl poartă împotriva întunericului și satanicului de pretutindeni.
Legionarismul(Wink nu e, astfel, o simplă abstracțiune, o firavă formulă politică, ci un fenomen etic și istoric de mare intensitate și durată, germinat, în esențele lui cele mai profunde, de un lung fulger metafizic”115.

115 Radu Gyr, O lume tânără și un moment istoric, în volumul Radu Gyr, Femeia în eroismul spiritual moral, și național, Idei desvoltate dintr-o conferință ținută la 8 decembrie 1935, în aula Universității din Iași, sub patronajul Cercului Studențesc Tecucean, București, f.a., pag. 9, 10

„Mișcarea Legionară(Wink este cea mai profundă revoluție spirituală pe care a cunoscut-o poporul român de la creștinarea lui încoace.
Prin adâncimea, capacitatea de mulare pe realități și perenitatea ei, revoluția lui Corneliu Codreanu este valabilă pentru toate națiunile care vor să pornească pe calea încreștinării efective”116.

116 Gheorghe Racoveanu, Mișcarea Legionară și Biserica. Omenia și frumusețea cea dintâi, cu o prefață de Constantin Papanace, Editura Samizdat, Tiparul executat de Tipografia Antet XX Press, Filipeștii de Târg, Prahova, f.a., pag. 46

Foc și smarald.

CU DUMNEZEU ÎNAINTE!
BIBLIOGRAFIE

(nominalizez în ea doar materiale din care
am citat sau la care am făcut referire directă)


Andrew Cristopher & Gordievski Oleg, K.G.B., Editura All, București, în Nicolae Mitrică, Episoade dintr-un război nedeclarat, partea a VI-a, în Revista Francmasoneria. Dezvăluiri cutremurătoare, nr. 10/2003

Mareș Ioan M., Francmasoneria în filmul «Ecaterina Teodoroiu», 1933 [FM.F.E.T.]

XXX, Cuvântul Legionar, An III, nr.36, august 2006, [C.L. III. 36]

XXX, Din luptele Tineretului Român, (1919-1938), Editura Fundației Buna Vestire, 1993, [D.L.T.R.]

XXX, «Dosarul» Mircea Eliade, vol. V, (1936-1944), Jos farsa!, partea a doua, Cuvânt înainte și culegere de texte de Mircea Handoca, Editura Curtea Veche, București, 2001, [D.M.E.-J.F.p.II]

XXX, Expres Magazin, nr. 87, 25 martie 1992 [E.M. 87]

XXX, Francmasoneria. Dezvăluiri cutremurătoare, nr. 7/2003, [FM.D.C. 7/2003] și nr. 10/2003, [FM.D.C. 10]

XXX, Mișcarea Legionară în texte originale și imagini, Editura Lucman, București, f.a., [M.L.T.O.I.]

XXX, Obiectiv Legionar, An II, nr. 1(7), ianuarie 2004, [O.L. 1(7)]; An I, nr. 4, octombrie 2003, [O.L. 4]; An IV, nr. 38-39, Septembrie-Octombrie 2006; [O.L. 38-39]

XXX, Permanențe, anul VII, nr. 11, noiembrie-decembrie 2004, [P. VII.11]; Anul VIII, nr. 8, august 2005, [P. VIII.8]

XXX, Săptămâna românească, An II, nr. 51, 16-22 noiembrie 2006 [S.R. II.51]

Băiaș Ionuț, Cine și de ce conduce România, în [P. VIII.8]

Bărzoi Cezarina, Charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Perspectivă legionară, IV, în [P. VII.11]

Băncilă Vasile, Arhangheli în istoria românească, articol apărut în Omul Nou, Brăila, 1938, apud site-ul Fundației George Manu

Becescu Florin, Franc-Masoneria. Crimă-Spionaj-Anarhie, Editura Ziarului «Porunca Vremii», București, 1936

Bernea Ernest, Stil legionar, Tipografia Bucovina, I.E. Torouțiu, București, 1937; reeditare Salzburg, Colecția Omul Nou, 1953, apud site-ul Fundației George Manu

Bidegain Jean, Discurs rostit în anul 1905 în fața Marelui Orient al Franței, în [O.L. 1(7)]
Boldur Lățescu Gheorghe și Iorga Filip-Lucian, Genocidul comunist în România, vol. IV, Reeducarea prin tortură, Editura Albatros, București, 2003

Brădescu Faust, Viziunea integrală a Revoluției Legionare, Prefață de Dr. Gheorghe Buzatu, ediție îngrijită de Radu-Dan Vlad, Traducere din limba franceză de Mădălina Martin, Editura Majadahonda, București, 1997

Blaga Lucian, Carnețelul negru, în volumul Lucian Blaga, Aforisme, Text stabilit și îngrijit de Monica Manu, Editura Humanitas, București, 2001

Brăileanu Traian, Politica, Editura, Albatros, București, 2003, pag. 315. Ediția a I-a, Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuți, 1928

Buzatu Gheorghe, Despre legionari și legionarism, prefață la monografia Corneliu Zelea Codreanu și epoca sa, în [C.Z.C.E.S.]

Ciobanu Ion T., Mr., Dictatura Regelui Carol al II-lea sau despre cum s-a încercat gestionarea crizei acesteia, în [O.L. 38-39], pag. 3-5. Articol publicat inițial în Revista Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu – Sibiu, nr. 4 din 1999

Cioran Emil, Profilul interior al Căpitanului, în Glasul strămoșesc, Sibiu, anul VI, nr. 10 din 25 decembrie 1940., în [M.L.T.O.I.]

Codrescu Răzvan, În căutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea, București, 2001

Codrin Nicoleta, Cuvânt înainte la volumul Constantin Papanace, Stilul legionar de luptă. Concepția tactică a Căpitanului, Editura Lucman, București, 2004

Coja Ion, Legionarii noștri, Editura UMC, București, 2001; Protocoalele Kogaionului. Teze și ipoteze consemnate și autentificate de Ion Coja pentru a se înțelege și evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – așa numindu-l unii – «Holocaustul din România», Uniunea Vatra Românească, Editura Țara Noastră, București, 2004; Nicadorii, în [S.R. II.51]

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ”Bande, bandiți și eroi”. Grupurile de rezistență și Securitatea (1948-1968). Documente, Editura Enciclopedică, București, 2003 [”B.B.I.”]

Crainic Nichifor, Ortodoxism și Masonerie, în [FM.F.E.T.]; Revoluția legionară, apud site-ul Fundației George Manu

Crișan Radu Mihai, Testamentul politic al lui Mihai Eminescu, 2005; Îndușmăniții au același crez. Testamentele politice ale lui Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu, 2005; Moța și Marin. Testamentele lor politice, 2006; Totul pentru Hristos! Testamentul politic al lui Nicolae Iorga, 2006; Surâsul Legiunii. Sau cum înțeleg eu Legionarismul Românesc, 2006. Fiecare dintre ele este publicată la Editura Cartea Universitară, București.

Dobrescu Emilian M., Iluștri francmasoni, Editura Nemira, București, 1999

Eliade Mircea, Textele «legionare» și despre «românism», Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, [T.L.D.R.]; Libertate, în Iconar, Cernăuți, an III, 1937 nr. 5, în [T.L.D.R.]; De ce cred în biruința Mișcării Legionare, în Buna Vestire, anul I, nr. 244 din 17 decembrie 1937, în [D.M.E.-J.F.p.II]; Noua aristocrație legionară, în Vremea, anul IX, nr. 522 din 23 ianuarie 1938, în [D.M.E.-J.F.p.II]

Eminescu Mihai, Opere, vol. IX, Ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, București, 1980, [M.E.O. IX]; vol. X, Ed.cit., București, 1989 [M.E.O. X]; vol. XII, Ed.cit., București, 1985; [M.E.O. XII]; Manuscrisul Din ședințele Societății România Jună. Naționaliștii și Cosmopoliții, în [M.E.O. IX]; Un cenușar român..., Timpul, 8 aprilie 1879, în [M.E.O. X]; «Românul» a contractat năravul..., Timpul, 29 iulie 1881, în [M.E.O. XII]

Gheorghiu Lizeta, Cuvântul apărării – pledoaria avocatului Lizeta GHEORGHIU – în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu din mai 1938, în [D.L.T.R.]

Goga Octavian, Mustul care fierbe, Editura Scripta, București, 1992

Gyr Radu, Femeia în eroismul spiritual moral, și național, Idei desvoltate dintr-o conferință ținută la 8 decembrie 1935, în aula Universității din Iași, sub patronajul Cercului Studențesc Tecucean, București, f.a., [F.E.S.M.N.]; O lume tânără și un moment istoric, în [F.E.S.M.N.]

Herseni Traian, Mișcarea Legionară și muncitorimea, Editura Mișcării Legionare, București, 1940; Mișcarea Legionară și țărănimea, Ediția a II-a, Editura Mișcării Legionare, București, 1940

Heinen Armin, Die Legion «Erzangel Michael» in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation. Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, Südosteuropäische Arbaiten, München, 1986

Hitler Adolf, Mein Kampf, Ediție în limba română, Editura Pacifica, București, 1993

Iftimovici Radu, Spulberarea unei legende. Progromul de la Abator, în [E.M. 87]

Ionescu Nae, Teologia. Integrala publicisticii religioase, Editura Deisis, Sibiu, 2003, [T.I.P.R.]; Iertarea creștină, în Cuvântul, an III, nr. 624 din 29 noiembrie 1926, în [T.I.P.R.]; Sub semnul Arhanghelului, în Buna Vestire, anul I, nr. 100 din 27 iunie 1937, apud site-ul Fundației George Manu

Iorga Nicolae, Discursuri Parlamentare, vol. I-iu, partea I-a, Editura Bucovina, I.E. Torouțiu, București, 1939, [D.P.v.I.p.I]; În chestia manifestațiilor studențești, Discurs rostit în ședința din 17 decembrie 1909 a Camerei Deputaților, în [D.P.v.I.p.I]; Chestia agitațiilor evreiești, Discurs rostit în ședința din 11 februarie 1910 a Camerei Deputaților, în [D.P.v.I.p.I]

Milcoveanu Șerban, Corneliu Z. Codreanu altceva decât Horia Sima, vol. I și II, Editura Crater, București, 1996; Tactica și strategia în întrebări cu sau fără răspuns, Tipografia TCM Print, București, 2001; Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Călinescu și epoca 1930-1950, Editura TCM Print, București, 2004; Teroarea de Stat până la 22 decembrie 1989, volum editat fără scop lucrativ de Asociația foștilor președinți ai Studențimii persoană juridică și Liga pentru apărarea Adevărului Istoric persoană juridică, București, 2004, pag. 199

Mitrică Nicolae, Episoade dintr-un război nedeclarat, partea a III-a în [FM.D.C. 7/2003]; partea a VI-a, în [FM.D.C. 10]

Nestorescu Bălcești Horia, Ordinul Masonic Român. Mai puțină legendă și mai mult adevăr, cu un Cuvânt înainte de Mihail Sadoveanu, Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L., București, 1993

Nicolschi Alexandru, Autobiografie-sinteză, în [S.E.v.I.]

Noica Constantin, Limpeziri pentru o Românie legionară, în Buna Vestire, anul IV, seria a II-a, nr. 29 din 11 octombrie 1940. Conferință ținută la Radio în seara de 5 octombrie 1940, apud site-ul Fundației George Manu

Papanace Carol, Prefață la volumul Constantin Papanace Diverse stiluri de luptă politică, Tipografia INFCON S.A., Constanța, 2005

Papanace Constantin, MIHAI EMINESCU un mare precursor al LEGIONARISMULUI românesc, Ediția I-a, Editura Armatolii, Cetatea Eternă, 1951; Diverse stiluri de luptă politică, Tipografia INFCON S.A., Constanța, 2005

Papuc Ion, Cu fața spre trecut. Portrete și ideologii, Editura Vergiliu, București, 2005

Pauker-Brătescu Tatiana, Notă biografică despre Ana Pauker, în [S.E.v.II.]

Paulescu Nicolae C., Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, Tipografia Antet XX Press, Filipeștii de Târg, Prahova, 2000; Ediția I-a, 1913, două volume; Degenerarea Rasei Jidănești, București, 1928

Posteucă Vasile, Destinul imperial al românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, f.a.

Racoveanu Gheorghe, Mișcarea Legionară și Biserica. Omenia și frumusețea cea dintâi, cu o prefață de Constantin Papanace, Editura Samizdat, Tiparul executat de Tipografia Antet XX Press, Filipeștii de Târg, Prahova, f.a.

Rădulescu Motru Constantin, Revizuiri și adăugiri, vol.III, Editura Floarea Darurilor, București, 1999

Redacția Obiectiv Legionar, Comentarii la articolul Mr. Ion T. Ciobanu, Dictatura Regelui Carol al II-lea sau despre cum s-a încercat gestionarea crizei acesteia, în [O.L. 38-39]

Sima Horia, Cuvânt înainte la volumul Corneliu Zelea Codreanu, Însemnări de la Jilava, Ediție îngrijită de Radu Dan Vlad, Editura Majadahonda, București, 1995. Cuvântul înainte a fost redactat pe 10 iunie 1951.

Simionescu Roxana, Doctrina Legionară. Prezentare concisă, Editura Lucman, București, 2003

Solomovici Teșu, Securitatea și Evreii: vol.I, Despre călăi și despre victime, Prefață de Răzvan Theodorescu, Cuvânt înainte de Sorin Roșca Stănescu, Editura Ziua, București, 2003, [S.E.v.I.]; vol. II Teroare. Crime. Turnători. Colaboraționiști, Editura Teșu, București, 2004, [S.E.v.II.]

Stăniloae Dumitru, Națiune și Creștinism, Editura Elion, București, 2003, [N.C.]; Idealul național permanent, în Telegraful român, LXXXVIII, nr. 4, 1940, în [N.C.]; Ortodoxia, lumina lumii și inima neamului nostru, în Telegraful român, LXXXVIII, nr. 11, 1940, în [N.C.]; Creștinism și naționalism, în Telegraful român, LXXXVIII, nr. 40, 1940, în [N.C.]; Să rămânem identici cu noi înșine, în Telegraful român, XCIII, nr. 1, 1945., în [N.C.]

Suru Șerban, Adresă către autorități..., în [O.L. 38-39]; Invitație la Conferința cu titlul «70 de ani de terorism în România modernă - începutul...», ținută la Sala Dalles din Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 18, sector 1, București, în data de 20.09.2006, între orele 18-20, în [O.L. 38-39]

Șafran Alexandru, Israel și rădăcinile sale, Editura Hasefer, București, 2002, [I.R.S.]; Poporul lui Israel și Țara lui Israel. Israel, «inima națiunilor»; Ereț-Israel, sufletul universului, Curs ținut la Universitățile din Geneva, Amsterdam și Jyvaskyla (Finlanda), la Trinity College din Cambridge și la Sorbona. Expunere prezentată la Paris, la Conferința rabinică europeană. În [I.R.S.]

Theodoru Radu, A fost sau nu HOLOCAUST?, Editura Lucman, București, 2003

Țuțea Petre, Mussolini s-a uitat la ceas și i-a dat ultimatum lui Dumnezeu, în Cuvântul, numerele 115, 116, 117, 118, 13 decembrie 1990, interviu realizat de Horia Salcă, în [C.Z.C.E.S.]

Varlam Ion, PseudoRomânia. Conspirarea deconspirării, Editura VOG, București, 2004

Wigoder Geofrey, Evrei în lume. Dicționar biografic, traducere în limba română de Irina Horea, Viviane Prager, Carmen Stanca, Editura Hasefer, București, 2001

Zelea Codreanu Corneliu, Pentru legionari, vol. I, Editura Totul pentru Țară, Sibiu, 1936 și Cărticica șefului de cuib. Manual al Gărzii de Fier, în [O.L. 4]; Însemnări de la Jilava, Ediție îngrijită de Radu Dan Vlad, Editura Majadahonda, București, 1995 [Î.J.]; Însemnarea intimă din data de marți 14 iunie 1938, în [Î.J.]

Zelea Codreanu Nicador, Despre niște reformatori, în [C.L. III. 36]

XXX, 1948 mai 18. Proces-verbal al conferinței ce a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne referitoare la mișcarea legionară, Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond documentar, dosar nr. 45, f.1-4 – în [”B.B.I.”]

XXX, Corneliu Zelea Codreanu și epoca sa, Editura Criterion Publishing, Norcross, GA, U.S.A., 2001, [C.Z.C.E.S.]

XXX, Cronologie legionară, în [O.L. 38-39], Ediția I-a, Colecția Omul Nou, Salzburg, 1953

XXX, Israelite of America, 3 august 1866, apud [O.L. 1(7)]

XXX, Jewish Banker, de Comte de Saint-Aulaire din Geneve contra la Paix, Librarie Plan, Paris, 1936, apud [O.L. 1(7)]

XXX, The American Hebrew, 20 septembrie 1920, apud [O.L. 1(7)]

XXX, The Jewish World, 9 februarie 1883, apud [O.L. 1(7)]




----------------- * * -----------------
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Mos_Tautu



Data înscrierii: 08/Aug/2007
Mesaje: 12
Locație: P.Neamt

MesajTrimis: Miercuri, 08 Aug 2007 16:23    Titlul subiectului: LISTA INCOMPLETÃ A ASASINILOR EXECUTATI DE LEGION Răspunde cu citat (quote)
LISTA INCOMPLETÃ A ASASINILOR EXECUTATI DE LEGIONARI
IN NOAPTEA DE 26-27 NOEMBRIE 1940 LA JILAVA


Generalul Gabriel Marinescu: Prefect al Politiei Capitalei si apoi Ministru de interior. A ordonat si supravegheat direct uciderile de legionari dela Prefectura. Era unul din "bratele de executie" ale regimului Carol II.
Generalul Ion Bengliu: Inspector General al Jandarmeriei, era al doilea "brat de executie" al faradelegilor regimului carlist.
Generalul Gheorghe Argeseanu: Fost Comandant al Corpului II Armata, numit Prim Ministru in 21-22 Septembrie 1939, a acoperit cu prestigiul hainei sale militare uciderile in masa ale legionarilor din noaptea de groaza 21-22 Septembrie 1939.
Colonelul Gherovici: din Inspectoratul de Jandarmi. Mana dreapta a lui Bengliu. A luat parte directa la asasinarea lui Codreanu.
Colonelul Zeciu: Prim Procuror Militar, a organizat asasinarea si inmormantarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a celor 13 legionari ucisi impreuna cu acesta.
Colonelul Anibal Panaitescu: din Jandarmerie, schingiuitor notoriu si ucigas de legionari.
Colonelul Negulescu: Presedintele Tribunalului Militar din Cluj. S'a distins prin multe sentinte condenatorii nedrepte contra legionarilor. A permis ca, fiind inca sub jurisdictia Tribunalului Militar, sa fie dati politiei pentru a fi ucisi la Huedin-Cluj, 7 legionari.
Maior Aristide Macoveanu: din Jandarmerie. A luat parte la pregatirea si executarea uciderii lui Corneliu Codreanu. Era seful unuia din furgoanele care transportau pe detinuti si a dat ordinul de a fi executati prin strangulare cu funii, cand treceau prin Padurea Tâncãbesti.
Maior Iosif Dinulescu: din Jandarmerie. Impreuna cu Macoveanu a luat parte la executia lui Corneliu Codreanu, in forma descrisa mai sus.
Maior Alexandru Popescu: Seful Jandarmeriei din Constanta. Cunoscut in aceasta provincie prin ura si cruzimea lui fata de legionari. Personal a impuscat pe preotii Chivu si Stoica Mocanu, din judetul Constanta.
Maior Scarlat Riosianu: Comandantul Jandarmeriei din Ramnicu-Sarat. A luat parte la pregatirea asasinarii lui Corneliu Codreanu si ceilalti 13 legionari.
Capitanul Blebea: din Jandarmerie. La ordinul acestuia au fost ucisi la Huedin (Cluj), 7 legionari.
Sublocotenentul Cinghita: din Jandarmerie. A comandat executarea (si chiar a tras) a 31 de legionari legati de mâini si de picioare, la iesirea acestora din lagarul dela Vaslui.
Plutonierul Sârbu: jandarm, din lotul celor alesi pentru strangularea legionarilor in furgoanele ce-i transportau la Jilava. El l-a strangulat pe Corneliu Codreanu.
13 Plutonieri Jandarmi: Fiecare din acestia a strangulat un om in acele doua faimoase si tetrice furgoane ale mortii.
Victor Iamandi: Ministru de Justitie in marea prigoana carlista. A luat parte, ca membru influent al regimului, la asasinatele petrecute atunci. In toate momentele grele prin care a trecut Miscarea Legionara, il gasim ca instigator al acestora. In guverul Duca era Secretar de Stat la Interne si a dirijat represiunea ce-a avut loc atunci.
Radu Pascu: Fost Prim-Presedinte al Curtii de Apel din Bucuresti. A luat parte la prigoana contra legionarilor sub regimul carlist.
Moruzof: Seful Serviciului de Informatii al Armatei. A fost una dintre piesele importante ale sistemului carlist si co-partas la violentele si asasinatele comise atunci.
Niky Stefanescu: Director al Sigurantei Statului. Era al treilea "brat de executie" al regimului Carol II. Sub directia lui s'au comis schingiuirile dela Siguranta unde s'au ucis zeci si zeci de oameni nejudecati si nevinovati.
Vasile Parisianu: Director al Prefecturei de Politie din Bucuresti. A luat parte la toate crimele comise acolo.
Pavel Patriciu: Comisar al Prefecturei de Politie din Capitala. Schingiuitor cunoscut si temut in randurile legionarilor.
Panova Ion, Bonea Niculescu, Otto Reiner, L. Constantinescu, P. Malenschi, N. Graman, Iuliu Horvath, Victor Horvath, Petre Gheorghiu, C-tin Popescu, Miron Tudor, C. Boulet, Marin Georgescu: toti acestia erau agenti ai Prefecturei de Politie din Bucuresti. Faceau parte din asa numita "brigada mobila" care se ocupa cu descoperirea si lichidarea sumara (de preferinta prin sugrumare si ardere la crematoriu) a legionarilor in orice punct al tarii, unde ar fi fost semnalati acestia. S'au distins prin cruzimi nemaipomenite.

Mihail Vârfureanu: Student la medicina si legionar. Este captat de politie ca agent informator. In timpul prigoanei lui Carol II reuseste sa ajunga Seful Studentimii Legionare din Bucuresti. In aceasta calitate are legaturi stranse cu grupul de conducere clandestin al Miscarii. Dã informatii importante politiei care conduc la prinderea si executarea multor camarazi de-ai lui. Este demascat deabia in urma arestarii si uciderii sefei femeilor legionare, Nicoleta Nicolescu, arestata in timpul unei intrevederi cu acest individ.

Restul de detinuti dela Jilava, ale caror nume ne lipsesc aici in exil, erau jandarmi si comisari de politii, asasini de speta celor descrisi mai sus.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Mos_Tautu



Data înscrierii: 08/Aug/2007
Mesaje: 12
Locație: P.Neamt

MesajTrimis: Miercuri, 08 Aug 2007 16:26    Titlul subiectului: Răspunde cu citat (quote)
Progromul de la București
21 – 23 ianuarie 1944
Radu Ioanid
La 10 ianuarie 1941, în ședința Consiliului de Miniștri reproșând ministrului de Interne, legionarul Mircea Petrovicescu, că nu a internat în lagăre, conform unui ordin prealabil, pe evreii intrați clandestin în România, Antonescu spunea «acum îți dau ordin categoric: băgați în lagăre pe toți jidanii intrați în țară clandestin, pentru că s-au apucat de comerț, de comunism, de tot felul de agitații»1.0 zi mai târziu, în ultimul Consiliu de Miniștri al Guvernului legionar, Antonescu se arăta vădit îngrijorat de dezastrul economic provocat de membrii Gărzii de Fier. «Se petrec lucruri groaznice pe toată suprafața țării. Țara este bolșevizată. Au intrat bolșevicii în Mișcarea Legionară. Astfel, la Brăila, s-au scos în timpul sărbătorilor toți jidanii – intelectuali, avocați, medici, rabini, tineri, bătrâni – fără nici o deosebire si fără nici o considerație și au fost puși la [cenzurat]ățatul zăpezii în oraș. La Buzău, un rabin bătrân a fost scos la [cenzurat]ățatul zăpezii. Sunt lucruri oribile care se petrec în țară. Se duc la prăvăliile jidanilor și iau fondul de comerț, distrugând astfel comerțul și creditul. În această situație ne vom pomeni peste două luni cu o catastrofă economică. Fabricile nu mai trimit materiale fabricate pentru că jidanii care au prăvălii nu mai cumpără marfă»2.
Principalul motiv de îngrijorare al lui Antonescu era starea de dezastru economic pe care o introduseseră legionarii. Aceștia s-au folosit de puterea pe care o aveau în cadrul aparatului de stat în general și în cadrul celui polițienesc în special pentru a jefui. Întreg procesul de „românizare” nu a fost pentru cele mai multe dintre cadrele legiunii decât un pretext de jaf. Marea majoritate a fondului de comerț „preluat” de legionari a fost distrus în scurt timp el nemaiavând deci nici un rol economic. Acest fenomen, accentuat la scară națională, a afectat serios economia românească. Și aici interesele lui Antonescu, militar antisemit, care urmărea lichidarea economică și numerică a evreilor în mod treptat și cu respectarea cadrului legal (creat de el) coincideau cu interesele Germaniei care, în perspectiva apropiată a războiului contra URSS, avea nevoie de o economie românească în stare de funcționare si nu de haos economic. În plus, pentru Germania, România reprezenta o importantă sursă de petrol.
Încă din 1935, petrolul românesc începe să reprezinte o preocupare pentru autoritățile de la Berlin. „În cursul verii anului 1938 situația se modifică din temelii și petrolul românesc devine
una din problemele principale ale diplomației germane”3. De altfel, într-o scrisoare adresată la 8 august 1940 primului-ministru român Ion Gigurtu, Goering condiționa ameliorarea relațiilor româno-germane de mărirea livrărilor de petrol românesc către Germania4. Relațiile dintre Garda de Fier și Berlin nu au fost simple și liniare. Dacă NSDAP, SD și SS i-au sprijinit pe legionari, nu același lucru se poate spune despre Wilhelmstrasse, Ministerul Economiei sau OKW, care se temeau, pe bună dreptate, ca Garda de Fier, odată ajunsă la putere, să nu „dezorganizeze complet economia românească și în special economia petrolieră, perspectivă îngrozitoare în momentul în care se punea problema aprovizionării regulate și abundente cu petrol românesc»5. Mai era un factor care făcea să se încline, la Berlin, balanța în favoarea lui Antonescu: armata română care, în pofida unor simpatii nutrite de o parte dintre ofițerii superiori pentru Garda de Fier, nu era dominată de legionari. Relațiile încordate dintre legionari și Antonescu nu au scăpat Berlinului. Încă la 23 noiembrie 1940 într-o conversație pe care Sturdza, ministrul de Externe legionar, a avut-o cu omologul său german Ribbentrop, acesta din urmă afirma: «Nu fiți nerăbdători... Partidul-Armata; Armata-Partidul. Nu pierdeți din vedere aceste două elemente. Nu vă sfădiți niciodată cu armata, căci aveți tot atâta nevoie de ea, pe cât are ea nevoie de voi. Luați exemplu de la noi»6.
O zi mai târziu, Sturdza avea să primească același sfat de la feldmareșalul Keitel: «Dați-mi voie să vă dau un sfat: legați-vă de armată. Uitați-vă ce admirabil s-a făcut la noi întrepătrunderea între aceste două elemente: armata si național-socialismul. Azi nu mai formăm

decât un tot. Urmați exemplul nostru»7. La curent cu punctele de vedere formulate în cadrul acestor întrevederi, Antonescu a pus în relief vechile sale legături cu Codreanu și – implicit – ascendența sa asupra noii generații de legionari. În același timp, el a împiedicat pe Sturdza să participe la convorbirile sale cu Hitler.
La 14 ianuarie 1941 Ion Antonescu îl vizitează din nou pe Hitler care manifestă deplină înțelegere față de greutățile interne ale dictatorului român, spunându-i că «dificultatea de căpetenie provine din faptul că se găsesc întotdeauna elemente care nu-și dau seama că revoluția nu este o stare ce trebuie permanentizată, ci că ea trebuie urmată cât mai repede de o activitate constructivă». Continuându-și firul gândurilor, cancelarul își amintește cu oarecare vivacitate în glas «cum a fost silit, în urmă cu 6-7 ani, să înlăture elementele care nu înțelegeau acest lucru. Nu este exclus, a adăugat el, ca generalul Antonescu să fie obligat să procedeze la fel»8. La sfârșitul întrevederii, la întrebarea lui Antonescu „și ce faceți cu fanaticii?”, Hitler dă un răspuns fără echivoc: «Trebuie să te debarasezi de ei; există în fiecare mișcare militanți fanatici care își închipuie că, distrugând totul, își fac datoria... acești oameni trebuie împiedicați să facă rău»9.
E limpede că, în sprijinul acordat de Berlin lui Antonescu împotriva Gărzii de Fier au prevalat considerentele economice și militare asupra celor ideologice. Acest lucru reiese și din afirmațiile făcute la începutul lui Februarie 1941 de Neubacher, ministru însărcinat cu problemele economice în cadrul Ambasadei Germaniei la București, cu prilejul unei convorbiri cu Franklin Mott Gunther, ministrul SUA în capitala României. „Observând că tot ce se făcuse în domeniul «românizării» întreprinderilor trebuia anulat, (Neubacher) spunea: evreii trebuie să plece, dar ei vor fi lichidați treptat și în conformitate cu legile și regulamentele ce vor fi promulgate”10. La 18 ianuarie 1941 Ion Antonescu a desființat posturile de „comisari de românizare” de pe lângă întreprinderile comerciale și industriale. El aprecia că, prin aceste posturi, o „idee excepțională” fusese tradusă în practică în mod „dezastruos”.
Evident, măsura de desființare a „comisarilor de românizare” a fost considerată de conducerea „Gărzii de fier” ca un atac direct și fățiș împotriva puterii ei. După întoarcerea generalului Antonescu din Germania, tensiunea dintre acesta și Garda de Fier se accentuează, legionarii cerând deschis demiterea lui Antonescu si crearea unui guvern legionar „pur”, condus de Horia Sima. Împușcarea la București a maiorului german de aviație Doring, probabil de către un agent al Intelligence-Service-ului britanic, a fost folosită de ambele părți ca pretext pentru declanșarea ostilităților. La 20 ianuarie 1941, Ion Antonescu demite pe titularul Ministerului de Interne, generalul Petrovicescu, omul de încredere al Legiunii si membru al acesteia, pentru incapacitatea de a fi asigurat protecția maiorului german. De asemenea Antonescu demite și pe Al. Ghica, directorul general al polițiilor ca și pe Constantin Mamuica, director în Ministerul de Interne. Legionarii resping aceste demiteri și-și înarmează masiv partizanii. Ei se baricadează înarmați în localul Siguranței, în sediul Prefecturii poliției capitalei, în sediul lor central din str. Roma ca și în Cazarma gardienilor publici, în seara zilei de 21 ianuarie, rebeliunea legionară era generalizată în țară. Prin Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei la București, Berlinul încearcă să medieze între beligeranți, preferând ca legiunea să recunoască autoritatea generalului Antonescu. În acest timp, din ordinul personal al lui Hitler, trupele germane staționate în România se aflau la dispoziția lui Antonescu. La 6 februarie, Manfred von Killinger, noul ministru al Germaniei la București, afirma: «Astăzi, Domnia-Sa generalul Antonescu este stăpân pe situație. Și nici nu putea fi altfel, în nici un caz, deoarece armata germană se găsea la dispoziția sa, ca o ultimă rezervă conform ordinului Fuhrerului»11. De altfel, în seara zilei de 22 ianuarie, Hitler îl asigura telefonic pe Antonescu de sprijinul său, legătura fiind stabilită prin misiunea militară germană din București12. În același timp, elemente ale S.S. și ale S.D. de la București aveau să sprijine legiunea, în „Memoriile” sale, Walter SchellenbergX îl prezintă pe Reinhardt Heydrich ca pe instigatorul puciului legionar din ianuarie 194113.
În seara zilei de 22 ianuarie 1941, armata română lichidează rebeliunea legionară, «în cursul acestei operațiuni, și-au pierdut viața 21 de ofițeri, subofițeri și soldați, iar 53 de militari
X Unul dintre fruntașii serviciului de spionaj al partidului nazist.

au fost răniți»14. În întreaga țară au fost asasinate 374 de persoane și au fost rănite 380, existând posibilitatea ca aceste cifre să fie minime15. La București, în cursul rebeliunii, au fost uciși 120 de evrei.
Evident, propaganda legionară i-a desemnat pe evrei ca adversari ai legiunii și ca autori ai conflictului dintre aceasta și generalul Antonescu. Într-un manifest semnat de Viorel Trifa, președintele studenților legionari, se spunea: «protectorii și apărătorii acestui asasin de origine greacă, sunt: Eugen Cristescu, șeful serviciului secret și fost om de încredere al lui Armand Călinescu și Alexandru Rioșianu, omul jidovilor și al grecilor... Cerem înlocuirea tuturor persoanelor jidovite din guvern»16.
Un articol publicat în organul mișcării legionare, „Cuvântul” afirma: „Astăzi ca și ieri avem în fața noastră pe toți jidanii și tâlharii țării”17. Alte manifeste legionare, ca cel semnat de Dumitru Grozea, șeful corpului muncitoresc legionar, desemna ca adversar „blestemata hidră masonică (ce) își arată colții prin rânjetul sinistru al jidovitului Alex. Rioșianu”18. Alt manifest legionar publicat în ziarul „Cuvântul” se intitula „Cum a fost organizat complotul iudeo-masonic” și preciza, cerând unirea dintre armată și legiune: „Dacă e vorba de tras cu arma să nu facem țintă unii din alții; avem, știți bine, în cine să tragem”19.
În legătură cu evreii uciși în cursul rebeliunii legionare Horia Sima, liderul mișcării legionare avea să afirme mai târziu: «Acești evrei au căzut victima instinctelor necontrolate ale unor elemente de la periferia legiunii, scăpate de sub comandă, în momentul când șefii de unități legionare erau ocupați să îndiguiască rebeliunea. Victimele populației evreiești din Capitală trebuie așadar mai degrabă trecute în contul riscurilor pe care și le-a asumat conducerea ei când a uneltit provocarea conflictului intern»20. Deci, responsabilitatea masacrelor antisemite din București ar fi revenit... conducerii comunității evreilor și „elementelor periferice” ale legiunii.
În fapt, întreaga propagandă și practică politico-economică a guvernării legionare nu au fost decât o imensă incitare la pogrom, în condițiile de haos create de lupta armată pentru putere între legiune și Antonescu, mulți legionari au crezut că sosise momentul „marelui pogrom”.
În timpul rebeliunii legionare, au fost uciși la București cel puțin 120 de evrei. „Cartea Neagră” a lui Matatias Carp conține lista nominală a 116 victime, la care se adaugă patru cadavre neidentificate21. Această listă coincide aproape în întregime cu lista victimelor rebeliunii legionare publicată la 20 septembrie 1941 de «The Record, Monthly News Bulletin»22 editat de «United Romanian Jews From America».
Pe această listă a victimelor, publicată la New York, figurează, de asemenea, numele lui Teodor Gherber și al lui Lucian Rosen uciși de legionari înainte de rebeliune ca si numele lui Max London, asasinat de legionari după rebeliune23. În cursul unei întrevederi între Ray Atherton, șeful Diviziei pentru Europa a Departamentului de Stat al S.U.A. și Brutus Coste, însărcinatul cu afaceri al României la Washington, acesta din urmă indica cifra de 118 evrei morți la București, afirmând că aceste crime s-au datorat unor elemente „iresponsabile” și „marginale”. Această sursă documentară privind și numărul de victime ale pogromului de la București este citată de Raul Hilberg care menționează, de asemenea, și surse germane și americane cu un număr de 630 de morți și 400 de dispăruți24. Totuși, este probabil ca aceste cifre să fie exagerat de mari. Comunitatea Evreilor din București avea posibilitatea să țină o evidență strictă a numărului de victime. Faptul că, în 1946-1947, la publicarea „Cărții Negre” se reia cifra de 120 de evrei uciși la București în cursul rebeliunii legionare este un argument în favoarea acestei ipoteze.
Majoritatea asasinatelor din timpul celor trei zile ale rebeliunii legionare au avut loc în pădurea Jilava. Au mai avut loc asasinate la Abator, pe șoselele Fundeni și Pantelimon, în cartierul Bucureștii Noi, pe diverse străzi sau în case particulare. În ziua de 21 ianuarie 1941 la sediul legionar “Ing. Gheorghe Clime” din Calea Călărași nr.37 au fost aduși aproximativ 200 de evrei, care au fost închiși în podul și pivnița casei. Întâi au fost jefuiți de toate obiectele de valoare și apoi obligați să circule pe scări între pod și pivniță sub o ploaie de lovituri, pe fiecare treaptă aflându-se câte un legionar care lovea cu bâta sau cu ranga de fier. De asemenea, erau loviți și într-o cameră specială, cu vâna de bou și cu vergi metalice; loviturile se aplicau pe față,

pe fese, pe palme și pe tălpi. Arestaților li s-a dat să bea apă dintr-o oală în care rabinul Gutman, unul dintre cei torturați, se spălase de sângele provenit dintr-o lovitură la cap. În dimineața zilei de 22 ianuarie cei arestați au fost împărțiți în două grupuri, la întâmplare. Primul grup a fost dus la Străulești, o periferie a Bucureștiului, unde au fost bătuți încă două zile. S-au tras gloanțe deasupra capului lor după care, jefuiți de haine și încălțări, au fost eliberați. Numai în cămașă au mers pe jos 16 km până în oraș. Al doilea grup, compus din aproximativ 90 de evrei, a fost încărcat în autocamioane și dus pe șoseaua Giurgiului, unde, în pădurea Jilava, au fost toți împușcați cu 1-3 gloanțe, trase mai ales în cap. Câteva dintre victime, aflate în primul camion, au fost împușcate lângă podul peste râul Sabar. Li s-au furat îmbrăcămintea, încălțămintea și dinții de aur din gură. Au fost găsite în pădurea Jilava 86 de cadavre25. Câteva victime, doar rănite, au reușit să scape. Printre ele si rabinul Gutman, salvat ca prin minune, deși se afla lângă fiii săi lancu și losef Gutman care au fost împușcați. După plecarea asasinilor, rabinul Gutman a pornit spre București pe șosea. A întâlnit doi jandarmi români care 1-au lăsat să-și continue drumul. Dar a fost apoi arestat de santinele germane care 1-au condus la primăria comunei Jilava, unde se mai aflau șapte evrei, unii răniți. Seara, toți au fost duși din nou în pădure, unde au fost împușcați. Dar rabinul a supraviețuit și de data aceasta. Doi legionari care jefuiau cadavrele de haine au cerut să-1 împuște, dar s-au răzgândit. Ajuns din nou la primăria Jilava, a fost crunt bătut, i s-a smuls părul din cap și din barbă și i s-a spus că va fi împușcat. Totuși, a fost eliberat de către jandarmi, însoțit de unul dintre ei, s-a reîntors în pădure, unde, căutând trupurile fiilor săi morți, a scris pe ele cu un creion chimic numele lor, pentru a putea fi identificați mai târziu26.
Martiriul rabinului Gutman este descris și în relatarea lui Miguel A. Rivera, fostul însărcinat cu afaceri al statului Chile la București care indică un număr de 123 de victime27. La abatorul orașului București au fost găsiți asasinați 13 evrei; alți doi, grav răniți, au supraviețuit masacrului. Dintre cei asasinați Millo Beiler și frații Rauch au fost găsiți cu pântecele spintecate și intestinele legate la gât în chip de cravată28. Celelalte cadavre de la abator erau agățate în cârligele de măcelărie. Se pare că deasupra lor se afla o inscripție pe care se putea citi „carne kașer”29 (carne tăiată conform prevederilor rituale evreiești).
Alți evrei au fost asasinați la domiciliile lor. Astfel au fost masacrați soții Frânghieru din Intrarea Colentina nr. 15 si patru dintre copiii lor între 14 și 28 de ani. Doi copii aflați în pat, Aron și Haia, au scăpat ca prin minune, deși s-au tras câteva gloanțe și asupra lor30. Cele mai multe dintre aceste victime au fost împușcate după ce fuseseră sălbatic bătute. Un alt copil împușcat a fost Rodrigues Honores Brickman (str. Mihai Vodă nr. 9)31.
În timpul rebeliunii legionare evreii au mai fost torturați la Prefectura Poliției Capitalei, la Sinagoga Malbim (aproximativ 300 de evrei), la sediul Uniunii Comunităților Evreiești și la circumscripția XV de Poliție. Majoritatea femeilor torturate au fost eliberate, aceasta explicând prezența printre morți a unui număr mic de persoane de sex feminin. Tipic privind torturile a fost tratamentul la care au fost supuși evreii la circumscripția XV de Poliție din strada Matei Basarab. Torturile au fost conduse de doi comisari de poliție legionară ajutați de 40 de muncitori legionari de la fabrica „Parcomet”. Victimele torturilor au fost în număr de 150. „Au fost bătuți în permanență între 21 ianuarie orele 18 și 23 ianuarie orele 13. Au fost jefuiți de tot ceea ce aveau asupra lor... Toți au fost tunși cu o foarfecă de tăiat iarbă. Tuturora li s-au vârât cu forța în gură cantități masive (100-150 grame) de sare amară amestecată cu petrol, benzină și oțet. După ce au înghițit doze atât de puternice de purgative toți au fost înghesuiți într-un spațiu restrâns din pivnița si ținuți vreme îndelungată sub pază strictă pentru ca nimeni să nu poată ieși de acolo. Au înotat în propria murdărie până la eliberare. În tot timpul celor 46 ore de deținere veneau la fiecare ceas „vizitatori” de la alte centre legionare, rămâneau 10-15 minute în care timp băteau pe toată lumea și plecau... Fiecărui deținut i s-a găsit un cap de acuzație pentru care a fost pedepsit cu 50-100 lovituri cu vâna de bou”...32 Au fost simulate și execuții în masă și redactate, sub amenințare, false confesiuni de dorință de sinucidere.
În timpul rebeliunii legionare au fost devastate și jefuite 6 temple și sinagogi din București: Templul evreilor de rit Spaniol din strada Negru Vodă, Sinagoga Beyth Hornidraș Vechiu din Calea Moșilor, Templul „Podul Mogoșoaia” din str. Atena, Templul Coral din str. Sf.

Vineri, Templul „Fraterna” din str. Mămulari și „Sinagoga Mare” din str. Vasile Adamachi. Patru dintre aceste edificii au fost și incendiate iar două au ars complet. Patru dintre aceste lăcașuri fuseseră construite între anii 1836 și 185833. „Cartea neagră” a lui Matatias Carp conține lista nominală și adresele a 1.107 evrei ale căror locuințe sau magazine au fost jefuite si devastate în cursul rebeliunii legionare... Unii au fost uciși cu același prilej. Altora, după jefuire, li s-au incendiat locuințele sau magazinele. Au căzut victime, fără alegere, oameni înstăriți si oameni foarte săraci. Un număr de 615 persoane, deci peste jumătate din cei jefuiți, locuiau pe Calea Dudești sau în cartierul Dudești, zonă de mare concentrare a populației evreiești, în general nevoiași. Calea Moșilor și cartierul Moșilor au dat peste 150 de victime ale acestor jafuri. O situație aproape identică s-a înregistrat în cartierul Văcărești, iar în calea Rahovei si cartierul din jurul ei au căzut victime aceluiași tip de jefuire 136 de evrei. Peste 30 de victime locuiau în diverse alte cartiere bucureștene34. Numărul familiilor evreiești lovite de jafuri si devastări a fost de cel puțin l.36035.
Ce soartă au avut legionarii care au instigat, ordonat și executat masacrele antisemite din perioada rebeliunii? Unii conducători legionari au fost ascunși de diverși înalți funcționari ai serviciilor diplomatice sau polițienești germane din România si transportați ulterior, clandestin în Germania. Mulți membrii ai Gărzii de Fier și unii dintre conducătorii ei s-au predat armatei, fiind internați în lagăre, de unde, la începutul războiului împotriva URSS, au fost trimiși pe front. În luna iulie 1941, au fost condamnați la muncă silnică pe viată: Horia Sima conducătorul mișcării legionare și fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (în contumacie); Vasile Iasinschi, fost ministru al Muncii (în contumacie); Nicolae Pătrașcu, Secretar general al Gărzii de Fier (în contumacie); Constantin Pop, fost subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naționale (în contumacie), Viorel Trifa, fost Președinte al Uniunii Naționale a Studenților Români Creștini (în contumacie), Dumitru Grozea, fost șef al Corpului Muncitoresc Legionar (în contumacie); Ilie Gârneață, fost comandant al „Ajutorului Legionar” (în contumacie); Traian Borobaru, adjunct al lui Horia Sima (în contumacie); Corneliu Georgescu, fost subsecretar de stat al Ministerul Economiei Naționale (în contumacie) și Gheorghe Sârbu. Cu excepția acestuia din urmă, ceilalți conducători ai Gărzii de Fier se aflau la Berlin36. Au mai fost condamnați la pedepse de muncă silnică sau cu închisoare între 5 și 15 ani legionarii: Alexandru Ghika, fost director general al Polițiilor din Ministerul Afacerilor Interne, Ștefan Zăvoianu, fost Prefect al Poliției Capitalei, Victor Biriș, fost Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne; Constantin Mamuica fost director în Ministerul Afacerilor Interne și Mihail Sturdza, fost ministru de Externe. Tot în iulie 1941, au fost judecați vinovații de asasinarea, între 26 și 27 noiembrie 1940, a deținuților din închisoarea Jilava (foști demnitari și polițiști români), Au fost condamnați la moarte foștii poli-țiști legionari Gheorghe Crețu, Octavian Marcu, Constantin Sava, loan Tănăsescu și legionarul Dumitru Anghel. Au fost condamnați (în contumacie) la moarte Dumitru Grozea și alți 13 legionari, majoritatea foști polițiști și asasinii profesorului lorga37.
Cu excepția a trei legionari, executați în aprilie și iulie 1941 pentru asasinarea unui evreu și tentativă de asasinare a altuia, fapte comise în acele luni, nu s-au pronunțat, în timpul regimului Antonescu condamnări explicite pentru crime comise contra populației evreiești în timpul rebeliunii legionare38. Până la sfârșitul lunii februarie a anului 1941 fuseseră arestați în România pentru participare la rebeliune 9.352 de legionari din care aproape jumătate în București. Până în august 1941 fuseseră judecați 2.980 de legionari dintre care l.842 fuseseră condamnați la închisoare pe diverse termene39. Din cauza protecției acordate de SS și SD rebelilor legionari, aceste două servicii germane și-au retras – după cât se pare – în aprilie 1941 toti reprezentanții din România40. Grupele de legionari refugiați în Germania au continuat să tulbure relațiile româno-germane. Într-o convorbire din luna mai a anului 1941 a generalului Antonescu cu von Killinger, ministrul Germaniei la București, acesta din urmă declara: „Fuhrerul a decis să predea pe Horia Sima și pe toți legionarii aflați în Germania, generalului Antonescu dacă domnia sa o dorește; s-a cerut tuturor refugiaților legionari din Germania să facă o declarație și să ia un angajament în scris că nu vor face acte de natură politică și li s-a pus în vedere că dacă vor încerca ceva de asemenea natură vor fi imediat predați d-lui General

Antonescu”. Antonescu a răspuns: „Mulțumesc Fuhrerului pentru acest nou act de bunăvoință față de Țara Românească însă nu înțeleg să beneficiez deocamdată de bunăvoința Fuhrerului pentru că mi-ar fi penibil să condamn și să execut oameni care au colaborat cu Guvernul meu. Însă, rog pe dl. Hitler ca toți refugiații politici români să fie supravegheați de aproape și în cazul când eu sau Guvernul german vom constata că nu se țin de angajamentele luate voi cere să fie extrădați și judecați.”41. Dintr-o telegramă a Legației Române de la Berlin expediată la 13 ianuarie 1942 și privind convorbirile dintre Luther, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe German, și Mihai Antonescu, vicepreședinte al guvernului român și ministru al Afacerilor Externe, reieșea că 16 lideri legionari în frunte cu Horia Sima se aflau internați din ordinul lui Hitler la Rostock, restul de 260 de legionari aflându-se în lagărul de la Bergenbruck și lucrând la uzinele de avioane „Heinkel”42. Același document preciza nemulțumirea lui Hitler provocată acestuia de o scrisoare cu caracter politic trimisă lui de Horia Sima. Nemulțumirea era, probabil, reciprocă de vreme ce Horia Sima avea să fugă în decembrie 1942 în Italia, fapt ce va antrena noi tensiuni germano-române. Conform afirmației ulterioare a lui Eugen Cristescu, șef al Serviciului Secret Român de Informații, fuga lui Sima în Italia ar fi fost înlesnită de Geisler, fost șef al Gestapo-ului în România. Acesta întreținea strânse legături cu conducerea N.S.D.A.P. și avându-1 în pază pe Sima a plătit astfel o poliță grupului Antonescu care îl expulzase din România43. Când Sima a evadat, Ribbentrop a prezentat acțiunea ca o idee a lui Himmler, ceea ce a determinat furia lui Hitler44. După cum arătam mai sus, încă din aprilie 1941, 150 de legionari se aflau internați la Rostock și alți 150 la Bergenbriick. În urma fugii lui Horia Sima în Italia, legionarii de la Bergenbruck au fost internați la Buchenwald. Aici a avut loc la începutul anului 1943, o dezavuare a lui Horia Sima (poate de ordin tactic) făcută de către grupul de legionari condus de Ilie Gârneață, Corneliu Georgescu, Vasile Iasinschi și Constantin Popovici (grup în care se aflau și Viorel Trifa și Dumitru Grozea). Nemulțumiții îl acuzau pe Sima de a fi contribuit la internarea în lagărele de la Buchenwald și Dachau a legionarilor. Această dezavuare mergea pe linia îmbunătățirii relațiilor dintre legionari și Mareșalul Antonescu. Vizitați la Buchenwald de către Gruppenfuhrerul SS Miiller, legionarii aveau sa fie puși în gardă împotriva oricărei activități politice, iar Horia Sima, împreună cu Traian Borobaru, „recuperați" din Italia, au fost ținuți arestați la Berlin. Situația legionarilor de la Rostock a rămas neschimbată, ei fiind utilizați ca desenatori tehnici45.
Legionarii internați în Germania au beneficiat în lagăr de un regim suportabil și, după ce România s-a desprins de Axă, la 23 august 1944, ei au format la Viena, sub patronaj nazist, un guvern român în exil, sub conducerea lui Horia Sima.
Cele 5 luni care s-au scurs între rebeliunea legionară și intrarea României în război alături de Germania au reprezentat o perioadă de relativă securitate, din punct de vedere fizic, pentru evreii români. Totuși și în această perioadă au existat evrei care și-au plătit cu viața originea etnică! Când, în vara anului 1940, Basarabia și Bucovina au fost cedate URSS, convenția încheiată stabilea posibilitatea celor originari din aceste teritorii de a se întoarce acolo. În acest scop au funcționat comisii mixte de repatriere româno-sovietice. Pentru Bucovina o astfel de comisie a funcționat la Burdujeni până în ianuarie 1941 când frontiera a fost închisă. Un număr de 137 de persoane au fost surprinse la Burdujeni de acest eveniment. Dintre aceste 137 de persoane 110 erau evrei și 27 români creștini. Aceștia din urmă au fost trimiși în localitățile de unde veniseră, iar cei 110 evrei au fost reținuți în două încăperi ale gării Burdujeni. «Din când în când, noaptea se scoteau grupuri de câte 20-30 de evrei escortați de grăniceri până la frontieră și împinși sub amenințarea armelor să treacă în mod clandestin în URSS. Frontiera fiind minată, mulți evrei au căzut victime ale exploziilor. Alții au fost nimeriți de focurile de armă ale grănicerilor sovietici alarmați de încercările de trecere clandestină. Alții, în sfârșit, au fost împușcați de grănicerii români când au încercat să se reîntoarcă. În felul acesta, din 110 au rămas doar 58 de evrei în februarie. Ei s-au mai chinuit acolo până în luna mai, când au obținut, în sfârșit, eliberarea din acel iad de la Burdujeni, fiind internați în lagărul de la Târgu-Jiu46. Cei forțați să treacă frontiera clandestin «între care se aflau femei și copii începând cu 6 ani, au trebuit să facă marșuri lungi și grele de 30-40 km. în zăpadă, fără hrană și fără odihnă»47.

Între 29 iunie 1940 și sfârșitul lui mai 1941 peste 600 de evrei au fost asasinați în România. Dintre aceștia, cel puțin 450 au fost omorâți la Galați și Dorohoi, în vara anului 1940, căzând – majoritatea – sub gloanțele militarilor. La sfârșitul anului 1940 și la începutul anului 1941 poliția legionară și membrii Gărzii de Fier au asasinat 136 de evrei la București, dintre care trei înainte de rebeliune, 120 în timpul rebeliunii și unul după rebeliune. Înainte de rebeliune, legionarii au mai omorât 11 evrei la Ploiești și unul la Hârșova.
Cifra de 600 de victime evreiești este minimă pentru perioada iunie 1940 – mai 1941. Aceasta apreciere are la bază următoarele considerente: cifra include numărul citat oficial și minim al victimelor pogromului din Dorohoi (50 de persoane). Or, există surse care menționează 200 de morți în acel pogrom. Pe de altă parte nu sunt incluși zecile de evrei care și-au pierdut viața fiind aruncați din trenuri în mers și care n-au putut fi numărați. În sfârșit cifra nu cuprinde pe evreii morți la Burdujeni unde se citează 52 de „dispăruți”.
În perioada dictaturii regale cele mai multe crime cărora le-au căzut victime evrei-români fost făptuite de elemente din armată. Mai târziu, sub guvernare legionară, răspunderea pentru asasinate a revenit poliției legionare și membrilor „Gărzii de Fier”. În sfârșit, în perioada “trecerii” forțate a frontierei de la Burdujeni, răspunderea pentru pierderile de vieți aparține din nou unor militari și anume unor grăniceri din acea zonă.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
publicitate
Pagina de start a forumului Monitorul de Neamt // Politica si delicatese Crează un subiect nou   Răspunde la subiect

 
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum
Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum
Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Webdesign by webber.ro | Powered by SiteManager CMS
©2003-2006 Drepturile de autor asupra Ăźntregului continut al acestui site apartin Ăźn totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totalĂŁ sau partialĂŁ a materialelor este permisĂŁ numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.