O realitate despre care nu s-a spus nimic

Despre Decizia Curtii Constitutionale privind CNSAS s-au spus si s-au scris multe lucruri. Aproape toti cei gĂŁzduiti de ziare si televiziuni s-au multumit sĂŁ deplĂŽngĂŁ posibila ĂŽncetare a activitĂŁtii CNSAS, puse sub semnul unei asa-zise misiuni istorice de condamnare a abuzurilor din perioada comunistĂŁ. Locul cenzurii oficiale de dinainte de 1989 l-a luat presiunea campaniilor mediatice, nu prea diferitĂŁ, prin efectele nocive, decĂŽt cenzura comunistĂŁ. Asa se explicĂŁ de ce ĂŽn dezbaterea Deciziei Curtii Constitutionale n-au putut sĂŁ aparĂŁ si punctele de vedere critice la adresa CNSAS.
N-au putut fi dezvãluite astfel unele adevãruri incontestabile. De opt ani, Legea 187/1999 a nãscut eroi si victime de rãsunet. Gratie acestei legi, membri ai CNSAS au devenit peste noapte vedete hollywoodiene, ba si mai mult, personaje atotputernice, privite cu spaimã, curtate, lingusite si chiar mituite. Membrii CNSAS erau pÎnditi de fãtucile din presã peste tot unde mergeau (chiar si cÎnd mergeau sã se descheie la prohab), pentru a le smulge cu o clipã mai devreme informatii În exclusivitate despre dosarele aflate pe rol. Oameni normali, din carne si zgÎrci, asudÎnd si defecÎnd ca orice biped, membrii Colegiului, alesi de mismasurile politicianiste, deveniserã cei mai puternici oameni din România. Mai puternici decÎt procurorul general, decÎt primul ministru, ba chiar si decÎt seful statului. Doar Foquier-Tinville, sinistrul Acuzator Public al Tribunalului Revolutionar din Revolutia francezã de la 1789, mai avusese o asemenea putere asupra bietilor muritori. Transformat În Tribunal extraordinar dupã model bolsevic, Colegiul avea dreptul de a declara cã X a fãcut Politie Politicã, iar Y, cu acelasi dosar, n-a fãcut. De o diaree a unui membru al Colegiului depindea destinul unui politician, al unui magistrat, al unui jurnalist, si al unui ierarh al Bisericii.
Existenta CNSAS a afectat viata noastrã social-politicã din ultimii opt ani, nu numai prin folosirea institutiei în bãtãliile politice mizere din România, dar si prin sporul de putere ocultã datã Serviciilor Secrete. Pentru cã SRI, SIE si DIA au detinut si mai detin arhivele fostei Securitãti, dosarul unei personalitãti a depins si de sefii acestor institutii. În functie de interesele obscure ale stabilor de la Servicii, anumite dosare ajungeau la CNSAS. Altele, rãmîneau încuiate în seifuri. Unor personalitãti li se trimitea dosarul jumulit, altor personalitãti li se trimitea dosarul contrafãcut. Destinul unor personalitãti depindea astfel, în chip absolut nedemocratic, de interesele obscure ale Serviciilor secrete si nu de viata si activitatea lor. O nouã lege de reglementare a activitãtii trebuie sã ia în calcul si aceastã realitate.