Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Februarie 2010
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 13 Februarie 2010
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Medicii de familie, pîrîti de primari

• mai multi alesi locali s-au plîns presedintelui CJ de nepăsarea medicilor de familie de la sate, care nu se deplasează în localitătile care nu sînt resedintă de comună • Vasile Pruteanu a precizat că nu este normal ca oamenii din rural să nu beneficieze de asistenta medicală •

Multi primari din Neamt s-au plîns conducerii Consiliului Judetean că medicii de familie nu îsi fac treaba, neglijîndu-i flagrant pe cetătenii care au domiciliile în alte localităti decît cele care sînt resedinte ale comunelor. Nemultumirile alesilor locali au fost făcute publice cu ocazia întîlnirii cu reprezentantii CJ, pentru a se discuta problemele legate de buget, dezvoltarea infrastructurii în localităti si modul cum în localităti este asigurată de către medicii de familie asistenta medicală. „Primarii au avut un punct de vedere si am discutat cu doctorita Mihaela Covrig, presedinta medicilor de familie din judet, despre cele relatate de alesii locali. S-a pus problema, din partea primarilor, că medicii de familie refuză să se deplaseze în localitătile învecinate pentru asigurarea asistentei medicale. Un astfel de caz se înregistrează la Răucesti, dar se practică asta în majoritatea localitătilor nemtene. Sînt oameni în vîrstă în satele componente ale comunelor, care sînt lăsati de izbeliste de către medici, dacă nu se deplasează la dispensarul uman, la distante de 6-7 kilometri. Doctorita Covrig a spus că nu a auzit de aceste lucruri. L-am invitat pe Valerică Frătilă, presedintele Casei de Asigurări de Sănătate, să participe la o viitoare sedintă cu primarii din Neamt, la care vom discuta tot pe această temă. Trebuie să-si dea concursul si cei de la CAS si primarii, pentru asigurarea conditiilor minime, astfel încît medicii de familie să se poată deplasa dintr-o localitate în alta“, a declarat Vasile Pruteanu (foto), presedinte al CJ Neamt. Dacă această colaborare se va înfiripa, medicii de familie vor avea la dispozitie o sală încălzită si curată, în care vor putea acorda consultatii, în satele în care nu există dispensare umane. Doctorii vor ajunge în respectivele zone în anumite zile ale săptămînii. Am încercat să luăm legătura cu primarul de Răucesti, despre care Vasile Pruteanu a spus că a asigurat transportul pentru ca medicul din comună să poată ajunge în satele componente ale unitătii administrativ-teritoriale, dar alesul local nu a putut fi găsit.

Scutiri medicale contra-cost?

O altă problemă semnalată de primari se referă tot la medici. Acestia s-au plîns de faptul că doctorii percep taxe, între 15 si 25 de lei, pentru emiterea avizelor epidemiologice sau pentru scutiri pentru elevi. „Elevii sînt asigurati? Da! Atunci, de ce să plătească pentru a primi scutire medicală, pentru că au lipsit cîteva zile de la scoală? Părintii lor trebuie să stie că nu au de achitat bani pentru asa ceva! La fel se întîmplă si cu copiii care lipsesc de la grădinită! Nu pot da cazuri concrete, dar fenomenul există! Marti, 16 februarie, va avea loc o sedintă cu medicii de familie din judet si se va vorbi foarte clar despre cele două probleme care ne-au fost semnalate de către primari“, a mai declarat presedintele Pruteanu. Medicii nemteni sustin că a fost o neîntelegere si că nimeni nu taxează copiii aiurea. „Adeverintele medicale sînt de două tipuri. Unele sînt adeverintele care atestă starea de sănătate a unui copil la un moment dat sau avizele epidemiologice sau scutirile de la scoală pentru îmbolnăviri. Toate acestea sînt absolut gratuite pentru copiii cu vîrste cuprinse între 0 si 18 ani. Celălat tip de adeverinte care sînt contra cost sînt cele referitoare la aptitudini. Adică, pentru acestea medicul îsi asumă o responsabilitate atunci cînd afirmă că o persoană este aptă să facă ceva. Si aici vorbesc despre adeverintele necesare la angajare, la scolile de soferi, pentru cei care fac sport de performantă etc. Acestea sînt taxate, conform legii“, a precizat medicul Mihaela Covrig, presedintele Patronatului Medicilor de Familie.

Articol afisat de 1722 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Simona TĂRNĂ)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Adăugat de gyovy la data 13.02.2010 08:51
Ce somitate o fi mihaele covrig in medicina? Scrierea numelui ei fara litere mari este intamplatoare.
Tocmai ea isi da cu parerea? Dar in comuna unde "doctorita" este paznic de zi la dispensar,de la cati km vin oamenii?
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Politica Stiri Politica
Stiri Alte Titluri Stiri Alte Titluri
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective