UDMR reînvie Dictatul de la Viena

• cum ar trebui să fie organizate Regiunile de dezvoltare în viziunea Uniunii Europene • în anul 2004, în baza recomandărilor UE, Guvernul României a stabilit opt regiuni de dezvoltare • acestea par a nu fi pe placul UDMR, care este alergic si la judete • UDMR a propus anul trecut înfiintarea a 16 regiuni de dezvoltare • între cele 16 regiuni de dezvoltare propuse figurează „Covasna-Harghita-Mures” care reconstituie teritorial fosta „Regiune autonomă maghiară” din anii 1952-1958 • de asemenea, macroregiunea V propusă de UDMR seamănă ca două picături de apă cu teritoriul cedat de România în 1940 prin Dictatul de la Viena • o propunere de împărtire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere (Senat) fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere si nici un fel de discutie în public, fiind totusi vorba de o chestiune de interes national •

„Aveam 13 ani cînd, în august 1940, a fost dată sentinta „arbitrală” de la Viena. Atunci Transilvania a fost ruptă în două. Cînd am pus pe hartă propunerea de regionalizare din 2009, am regăsit aceeasi rupere a Transilvaniei în două, dar ceva mai extinsă decît în 1940. Nu mi-a venit să cred cînd am constatat că, printr-un artificiu procedural al majoritătii din Senat, propunerea de împărtire a Transilvaniei – sub pretextul regionalizării – a fost adoptată de Senatul României prin aprobare tacită. Acum, aceeasi propunere de regionalizare se află în Camera Deputatilor. Vă este chiar indiferent, domnilor parlamentari, dacă această tară a noastră se destramă prin voturile dvs.?“

Regiunile de dezvoltare în viziunea Uniunii Europene

1. Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003, Regulamentul (CE) Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unitătilor teritoriale de statistică (NUTS) (sublinierea D.C.G.). Regulamentul a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene. El prevede „cel putin trei niveluri ierarhice de detaliere”, bazate pe componenta teritorială actuală a regiunilor de nivel NUTS 3 (sublinierea D.C.G.). Articolul 2 al Regulamentului precizează: „NUTS este un nomenclator ierarhic” cu 3 nivele de unităti teritoriale si anume - NUTS 1, NUTS 2 si NUTS 3 (articolul 2). Definirea acestor unităti teritoriale „se bazează în principal pe unitătile administrative existente în statele membre” (articolul 3 din Regulament). Cele 3 niveluri NUTS sînt determinate de „pragurile demografice” (minimum si maximum) anume: NUTS 1 - de la 3 la 7 milioane locuitori, NUTS 2 - 800.000 pînă la 3 milioane, NUTS 3 - de la 150.000 pînă la 800.000. Regulamentul adoptat de Parlamentul si Consiliul Europei confirmă si întăreste realitatea unitătilor teritoriale de bază (NUTS 3) din statele membre, prin înscrierea lor nominală în „Jurnalul Oficial” al Uniunii Europene din 21 iunie 2003.

Pentru a nu fi nici un dubiu, anexa II a Regulamentului sus-amintit, înscrie si denumirile unitătilor administrative existente (NUTS 3) în principalele tări cuprinse în Regulament, asa cum sînt arătate în tabelul de sus. Recapitulînd: Regulamentul 1059/2003 al Parlamentului European si al Consiliului, consemnează si confirmă realitatea unitătilor teritoriale de bază existente în statele membre, cu recomandarea: „ar trebui să se respecte situatia politică, administrativă si institutională existentă” (paragraful 10, pagina 1 din Regulament).

Regiunile de dezvoltare în viziunea Guvernului României

2. Pornind de la Recomandarea nr. 1059 din 26 mai 2003, Guvernul Român a initiat si Parlamentul a aprobat Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 577 din 29 iunie 2004). Politica de dezvoltare regională - precizează legiuitorul din 2004 - este pusă în aplicare „în scopul asigurării cresterii economice si dezvoltării sociale echilibrate si durabile ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare” (Legea din 2004, articolul 2/1). Legea 315/2004 a stabilit 8 regiuni de dezvoltare (vezi Harta nr. I).

UDMR, alergic la judete si nu numai...

3. În 2009, 9 senatori si 22 deputati UDMR au înaintat Senatului o propunere legislativă (înregistrată cu nr. L/432/2009) pentru „modificarea si completarea Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România cu modificările si completările ulterioare”. Propunerea constă în formarea a 16 regiuni si 5 macroregiuni de dezvoltare, în locul celor 8 existente în prezent. Expunerea de motive, semnată de initiatori, cuprinde formulări generale, ca de exemplu, „diminuarea decalajelor economice si sociale… sustinerea unei dezvoltări durabile a tuturor regiunilor tării… restructurarea economiei regiunilor… promovarea unei dezvoltări echilibrate, a unor comunităti durabile si a incluziunii sociale…”. Expunerea de motive nu explică de ce împărtirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare din 2004 ar trebui înlocuită. Anexa I a propunerii legislative a parlamentarilor UDMR enumeră cele 16 regiuni de dezvoltare, fiecare cu numele unitătilor componente, unde însă denumirea „judet” nu apare nicăieri. Omisiune care alimentează informatia vehiculată pe cale orală, că judetele vor dispărea odată cu noua regionalizare. Disparitia judetelor pare sugerată si de explicatia unuia din initiatori: cele 16 regiuni de dezvoltare reprezintă o fază intermediară spre cele cinci macroregiuni, obligatorii în 2013. Explicatia nu face nici o mentiune despre existenta în continuare a judetelor. Cele 16 regiuni de dezvoltare (NUTS 2), propuse de initiatorii UDMR, sînt arătate în harta nr. 2. Cele 5 macroregiuni, propuse de aceiasi initiatori, sînt reprezentate în harta nr. 3. Initiatorii doresc ca împărtirea în 16 regiuni să intre repede în vigoare, la 1 ianuarie 2011. În martie 2010, un deputat UDMR a propus ca Aradul să nu facă parte din aceeasi regiune de dezvoltare cu judetul Timis si să se alăture judetelor Bihor, Satu Mare si Sălaj cu care „se aseamănă mai mult din punct de vedere economic sau cultural”.

Dezvoltare după... Dictatul de la Viena

Din propunerea de mai sus rezultă următoarele:
a) Regiunile de dezvoltare stabilite în 2004 sînt anulate fără vreo motivare reală.
b) Se propune un regim de tranzitie cu 16 regiuni - cu o durată de maximum trei ani; tranzitia ne aminteste de „întovărăsirile agricole” din anii ‘50 menite să înlesnească eliminarea proprietătii tărănesti individuale si constituirea colhozului.
Propunerea cu 16 regiuni de dezvoltare urmăreste cumva desfiintarea judetelor ca unităti de bază? O atare desfiintare ar fi unică în Uniunea Europeană unde asemenea unităti teritoriale de bază există în continuare, confirmate prin Regulamentul nr. 1059/2003.
c) Între cele 16 propuse regiuni de dezvoltare, la nr. 14 figurează „Covasna-Harghita-Mures”. Este astfel reconstituită teritorial fosta „Regiune autonomă maghiară” din anii 1952-1958 (vezi Hărtile nr. 2 si 4), numită acum „Regiunea de dezvoltare nr. 14″.
d) Macroregiunile IV si V din noua propunere de regionalizare împart aria transilvană în două, si anume (vezi harta nr. 4):
IV. la Sud: Arad, Timis, Caras Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu si Brasov;
V. toată aria de Nord si Est a Transilvaniei, de la Oradea, Satu Mare si Baia Mare, pînă la Miercurea Ciuc si Sfîntu Gheorghe.
O atare propunere trimite la trecutul apropiat, astfel:
a) a se compara macroregiunea V cu teritoriul cedat prin Dictatul de la Viena în august 1940 (harta 5 de comparat cu harta 4). Macroregiunea V înseamnă o lărgire spre sud a teritoriului cedat în 1940.
b) în august 1940, a avut loc la Turnu Severin o întîlnire preliminară a unor reprezentanti ai României si Ungariei, preludiu la Dictatul de la Viena. Partea ungară a propus celei române „împărtirea” Transilvaniei între cele două state, conform cu cele arătate în harta nr. 6.
Macroregiunea propusă în 2009 este, cu mici diferente, aceeasi cu propunerea din august 1940.
Se poate interpreta că este o simplă coincidentă.
Se poate interpreta si altfel.
Evenimente relativ recente au demonstrat că nu este prea complicat să se constituie un nou stat pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul sustinut al mass-media internationale. Noul „stat” recunoscut de o seamă de guverne este un „model” ce poate fi, în anume împrejurări, invocat si pus în practică.

Propunerea UDMR pe traseul pentru-contra-pentru

Traseul propunerii din 2009: pentru-contra si iarăsi pentru.
3 iunie 2009: Propunerea UDMR este înregistrată la Senat cu nr. b284.
10.06-10.07.2009: Trimisă spre aviz la Consiliul Legislativ, la Guvern si la Comisia pentru administratie publică, organizarea teritoriului si protectia mediului.
10.07.2009: Consiliul legislativ: aviz favorabil.
23.09.2009: Punctul de vedere al guvernului - aviz negativ.
3 si 9 februarie 2010: Punctul de vedere al Comisiei pentru administratie publică etc. - aviz negativ.
10 februarie 2010: Propunerea pentru o nouă regionalizare a României este înscrisă pe ordinea de zi a Senatului si adoptată în aceeasi zi, prin aprobare tacită.
Cum a fost posibil ca, pe de o parte, Guvernul (PDL-UDMR) si Comisia pentru administratie publică să dea aviz negativ, iar Senatul să adopte propunerea prin aprobare tacită?
Se pare că lucrul a fost posibil printr-o manevră de procedură initiată de un lider al majoritătii din Senat. O atitudine cel putin curioasă…
În concluzie, o propunere de împărtire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere si nici un fel de discutie în public, fiind totusi vorba de o chestiune de interes national.
Să fie o simplă coincidentă!?!
Cînd regimul trecut a renuntat, în 1968, la împărtirea în raioane si regiuni (după model sovietic), propunerea de revenire la judete a fost publicată în presă, cu harta respectivă, spre dezbatere publică. Iar definitivarea, atunci, în 1968, a tinut seamă si de opiniile venite din public, ca, de exemplu, constituirea a două judete: Brăila si Galati (initial era prevăzut un singur judet, cu ambele orase dunărene).
Într-un sistem cu mai multe partide si libertatea mass-media o asemenea propunere - constituirea regiunilor de dezvoltare - cu consecinte ce pot duce foarte departe… trece pe tăcute, pe furis, ascunsă opiniei publice.

Regiunile de dezvoltare conform Legii 315/2004
1) Nord-Est, cu judetele Suceava, Botosani, Neamt, Iasi, Bacău si Vaslui
2) Sud-Est, cu judetele Vrancea, Galati, Buzău, Brăila, Tulcea si Constanta
3) Sud-Muntenia, cu judetele Arges, Prahova, Dâmbovita, Teleorman, Giurgiu, Ialomita si Călărasi
4) Sud-Vest Oltenia, cu judetele Mehedinti, Gorj, Vâlcea, Dolj si Olt
5) Vest, cu judetele Timis, Caras Severin, Hunedoara si Arad
6) Nord-Vest, cu judetele Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrita-Năsăud, Maramures si Satu Mare
7) Centru, cu judetele Alba, Sibiu, Mures, Harghita, Covasna si Brasov
8) Bucuresti-Ilfov, cu Municipiul Bucuresti si judetul Ilfov

Cele 16 Regiuni de dezvoltare conform propunerii UDMR din 2009
Prin propunerea UDMR, aria transilvană este decupată în felii. Unele (numerele 15 si 16, harta nr. 2) merg în prelungirea regiunii de dezvoltare „Covasna-Harghita-Mures” (nr. 14 în harta nr. 2). Altele (nr. 12 si 13 harta nr. 2) se asează de-a lungul Carpatilor meridionali.
01 - Botosani, Suceava
02 - Bacău, Iasi, Neamt, Vaslui
03 - Brăila, Buzău, Galati, Vrancea
04 - Constanta, Tulcea
05 - Bucuresti
06 - Călărasi, Ialomita, Ilfov
07 - Giurgiu, Teleorman
08 - Dolj, Mehedinti, Olt
09 - Gorj, Vîlcea
10 - Arges, Dîmbovita, Prahova
11 - Arad, Caras Severin, Timisoara
12 - Alba, Hunedoara
13 - Sibiu, Brasov
14 - Covasna, Harghita, Mures
15 - Bistrita-Năsăud, Cluj, Maramures
16 - Bihor, Sălaj, Satu Mare

Regiunea Autonomă Maghiară constituită în 1952 (devenită ulterior Mures-Autonomă Maghiară) din initiativa si cu aportul unor consilieri sovietici. A se compara teritoriul Regiunii Autonome din 1952 cu acela al regiunii de dezvoltare Covasna-Harghita-Mures, propusă în 2009 (harta nr. 2, regiunea nr. 14).

Cele 5 macroregiuni propuse prin initiativa UDMR din 2009
I. Moldova toată, plus Brăila si Buzău
II. De la Tulcea si Constanta si pînă la Drobeta-Turnu Severin (partea de sud a Munteniei si Olteniei) pînă la Dunăre, inclusiv Bucurestii
III. Partea de nord a Munteniei si Olteniei (Prahova, Dîmbovita, Arges, Vîlcea si Gorj)
IV. Banatul, plus partea de sud a Transilvaniei (Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brasov)
V. Partea de Nord si Est a Transilvaniei, de la Covasna si Harghita până în Bihor, Satu Mare si Maramures

Teritoriul anexat de Ungaria conform cu hotărîrea Dictatului de la Viena (30 august 1940) judetele sunt cele existente în 1940

Propunerea delegatiei ungare de împărtire a ariei transilvane, transmisă delegatiei române, la convorbirile preliminare de la Turnu Severin, 16-24 august 1940. Delegatia ungară propunea ca România să cedeze un teritoriu de 69.000 kmp cu o populatie de 3.900.000 din care 2.200.000 români, 1.200.000 maghiari, 500.000 germani si alte nationalităti: Istoria politicii externe românesti în date, coordonator Ion Calafeteanu, Fundatia europeană Titulescu, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 2003, pp. 326-327 (sub datele 16-24 august 1940). A se compara cu regiunea de dezvoltare nr. V (Harta nr. 4). În memoriile sale, Mihail Manoilescu, atunci ministrul de Externe al României, scrie următoarele despre convorbirile de la Turnu Severin din august 1940: „Partea ungară a prezentat un aide-mémoire datat Budapesta 11 august 1940, însotit de o hartă a revendicărilor lor. Această hartă… formulează pretentia… de a se retroceda Ungariei toată Transilvania de la nord de Mures, inclusiv Aradul, lăsându-ne nouă Blajul, Medias si Sighisoara si trecînd la unguri Alba Iulia si Brasovul!” (sublinierea D.C.G.). „Teritoriul reclamat reprezintă mai mult de două treimi din teritoriile românesti care au apartinut Ungariei si cuprinde mai mult de 2/3 din populatie, din care 2.200.000 români…”. (Mihail Manoilescu, Memorii, iulie-august 1940. Dictatul de la Viena, editie îngrijită de Valeriu Dinu, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1991, p. 156).

PS: Articolul a fost publicat în revista Clipa. Subtitlurile si intertitlurile apartin redactiei Monitorul.