Silvicultorii nemteni se pregătesc de proteste
printre altele, ei sînt nemultumiti de un ordin al ministrului Borbely, prin care silvicultorii ar urma să fie autorizati de personalul ITRSV • cele două întîlniri cu ministrul Mediului nu au adus rezultatul asteptat de sindicalisti • acestia au mai cerut ca salariul mediu să ajungă la nivelul salariului mediu pe economie, în prezent acesta fiind cu 550 de lei mai mic • Ca si alte categorii socio-profesionale, silvicultorii au problemele lor si au decis să recurgă la proteste pînă cînd ministerul de resort le va satisface doleantele. Un prim protest a avut loc în urmă cu mai bine de două săptămîni, cînd 150 de membri de sindicat au protestat în fata Ministerului Mediului si Pădurilor. Principala nemultumire a angajatilor din silvicultură se referă la Ordinul 904, din data de 10 iunie 2010, semnat de ministrul Laszlo Borbely. Respectivul document prevede ca tot personalul silvic, inclusiv cel de la Romsilva, să fie autorizat pe baza unor dosare de către inspectoratele teritoriale de regim silvic si vînătoare. Conform ordinului, silvicultorii ar fi trebuit să fie autorizati în termen de 90 de zile de la aparitia respectivului document, însă pînă în acest moment nimeni nu s-a conformat. Si asta, pemtru că sindicalistii au cerut imediat ministrului Mediului să anuleze ordinul 904. De două ori s-au întîlnit sindicalistii cu ministrul, însă fără nici un rezultat concret. La ultima întîlnire, Borbely a venit cu un nou ordin, prin care a suspendat aplicabilitatea Ordinului 904 pentru o perioadă de 30 de zile. Astfel, ministrul va avea timp suficient să studieze solicitările si argumentele sindicalistilor care au cerut anularea lui O 904. „Confederatia Consilva a cerut modificarea de urgentă a Ordinului ministrului mediului si pădurilor nr. 904/2010, care încalcă prevederile Cosntitutiei, Codului Muncii, Codului Silvic si Legii privind Statutului personalului silvic. În opinia noastră, ordinul urmăreste aservirea neconditionată de către minister a întregului personal silvic al regiei Nationale a Pădurilor-Romsilva, implicit a acestei regii. Prin aplicarea Ordinului, personalul silvic poate fi epurat de către minister pe diverse criterii. Există, de asemenea, riscul ca Ordinul respectiv să se transforme într-un mijloc de coruptie, intimidare si presiune asupra personalului silvic. Au fost două discutii cu ministrul pe această temă, iar ultima a fost programată pentru 29 septembrie. Dacă nu vor găsi întelegere, sindicalistii din silvicultură vor initia actiuni de protest. Acestea au fost programate deja pentru zilele de 12, 19 si 26 octombrie“, a declarat inginerul Viorel Timisescu, liderul sindicatului silvicultorilor nemteni. Pe masa ministrului Borbely a ajuns o listă cu revendicările personalului de la Silvic. Sindicalistii mai solicită ca salariul mediu al angajatilor acestei regii să ajungă la nivelul salariului mediu pe economie si să nu se mai ia măsuri de disponibilizare a personalului. Silvicultorii a cerut Ministerului Mediului si Pădurilor să intervină la Parlamanetul României pentru ca în Legea pensiilor, la stabilirea vîrstei de pensionare să aibă criteriu si speranta de viată în diverse domenii, în sectorul silvic aceasta fiind de 61 de ani. S-a mai cerut stoparea retrocedărilor abuzive si asigurarea de fonduri pentru împădurirea a 80.000 de hectare/an de terenuri degradate.
|